vineri, 22 ianuarie 2016

Drama omului modern: se rănește cu cioburile timpului...

Omul modern, spre deosebire de omul altor vremi se află în mijlocul puhoaielor timpului. Secundele, minutele, orele trec în valuri uriașe pe lângă el, fiind gata să-l doboare sau să-l înece. Uneori se simte depășit de situație, de limitele de timp, de sarcinile grele care-i cocoșează spatele, de picioarele care i se înmoaie, de iminența pericolelor sociale și încearcă să se agațe de un pai ca să se salveze. Timpul curge învolburat pe lângă noi bolborosind: „primăvară, vară, toamnă, iarnă, copilărie, tinerețe, maturitate, bătrânețe...” Suntem în mijlocul apelor tulburi, fiindcă nu am știut să trăim pe o insulă liniștită, să ne izolăm de răutate, să valorificăm secundele prețioase și să nu încercăm să ne tăiem venele cu cioburile vremurilor trecute. Mulți oameni sparg sticla poleită cu aur a tinereții, risipesc cioburile pe plaja amintirii riscând să-i taie tălpile până la os. În momentele de deznădejde, cu cioburi vechi deschid răni noi. În mijlocul apelor negre sunt oameni care, deși stau în aceeași poziție precară, sunt gata să te împingă în valuri pentru a arăta că ei sunt mai puternici. Unii se țin de mână pentru a rezista mai bine, iar tu constați cu îngrijorare că ești singur. Nu este ușor să răzbești „în țara cârdășiilor”, dar te poți detașa de vâltoarea din jur. Cu un exces de voință poți ajunge la mal, iar timpul va curge mai lin în viața ta. Îmi place să cred că omul adevărat întinde o mână salvatoare, dar nu acceptă un pact rușinos sau o cârdășie pentru a-i fi mai bine! El înaintează cu fruntea sus și nu pasează bagajele în spatele altora. El se bucură că mai are timp și nu pierde vremea plângând pentru trecut! Nu poate fi un om de nimic neacceptând să uneltească sau să sape groapa aproapelui, fiind preocupat cu salvarea sufletului său și ale altora și cu propăvăduirea a tot ceea ce este bun și frumos prin propria existență... Să fie timpul care a trecut izvor de înțelepciune pentru toți!!!