sâmbătă, 23 mai 2015

https://www.scribd.com/doc/265507097/FaceBook-Sau-Taraba-Socialu0103-a-Vieu021Bii-2

Confuziile din viață



Confuziile din viața noastră ne pun în situații jenante și ne produc enorm de multă suferință pentru că nu avem luciditatea să ni le asumăm și tăria să le înlăturăm. Oferind iubire celui care are nevoie de milă , irosind un sentiment nobil. Prescriem celor din jur doze de adevăr, când ei nu pot supraviețui fără porția zilnică de fățărnicie...Încercăm să-i aducem pe drumul cel drept pe cei care nu înaintează decât șerpuind și invităm să se bucure de lumina soarelui persoanele care-l detestă.
Am fi scutiți de multe neplăceri, dacă am înțelege cât mai timpuriu posibil că tot ceea ce este bun și drept pentru noi displace profund celor din jur. Oamenii întocmesc clasamente diferite ale valorilor, idealul de frumusețe fizică și spirituală variază de la un individ la altul. Viața fiecăruia presupune schimbări și căutări permanente. S-ar putea ca prietenul cel mai bun să găsească pe altcineva care să corespundă noilor sale exigențe și statutului social de moment. Cu sau fără el viața merge înainte. S-ar putea ca persoana iubită să fi vânat o altă partidă din timpul relației. Asta nu înseamnă că ”părăsitul” nu are valoare, ci există oameni pe care nimic nu-i mulțumește, care aleargă toată viața fără să prindă nimic sau fără să termine vreo cursă la care s-au înscris. Confuziile vieții sunt sarea și piperul supraviețuirii noastre, dar tot ce este prea condimentat devine necomestibil!

sâmbătă, 16 mai 2015

- Nu mor! Sunt prea tânăr.



 
               


Primăvara croșeta dantele imaculate, roșii, roz sau galbene în grădini și în copaci. Merseseră sute de kilometrii cu mașinile și abia așteptau să intre în țară. ”Parfumul livezilor românești este inconfundabil! Dacă aș avea timp, m-aș opri să trag adânc în piept aroma livezilor înflorite.”  Ochii lui Viorel urmăreau valsul florilor de prun din aer. Petalele se îmbățișau strâns și se lăsau duse pe aripile vântului. Fără să vrea își amintea cât de mult o iubise pe Paula.
Își juraseră credință veșnică, iar ea era acum măritată și avea copil de grădiniță. Numai el schimbase vreo patru iubite și continua să copilărească. Pentru niciunul dintre ei viața nu încremenise după despărțire.
-          De ce mă tot bat părinții la cap să mă așez la casa mea și să le fac un nepot? Am tot timpul din lume.
Era unicul copil al familiei și uneori se rușina de faptul că evita să împartă lucruri, sentimente, bucurii. ”La naiba, vor  mai repede un copil de la mine, adică un nepot,  fiindcă se tem să nu moară înainte de-a-l strânge în brațe, dacă eu voi continua în ritmul acesta! Viața omului ține de-un fir de păr. Când încă nu plecasem din Germania m-au sunat să-mi spună că senatorul din orașul nostru este în comă. Ieșiseră cu soția și cu finii să ia masa în orașul reședință de județ, iar un puști a intrat cu o mașină de teren în ei și i-a spulberat. Cred că se cade să-mi fac cruce și să-i mulțumesc lui Dumnezeu că am parcurs atâția kilometrii și nu am pățit nimic. Se zărește deja vama și nu este coadă. În oglinda retrovizoare îmi văd prietenul și tovarășul de drum, care-mi face semnul victoriei că am intrat în România fără niciun incident.”
Croia deja planuri în minte: vor organiza o masă festivă cu prietenii și cu familia fiindcă au reușit tot ceea ce și-au propus, apoi va petrece mult timp cu iubita lui, cu Iulia. ”Cine știe dacă voi rămâne și cu ea? Îmi plac femeile frumoase și nu mă pot acuza că gusturile mi se schimbă. Sunt încă necopt la minte. Apreciez mai mult caroseria decât motorul, exteriorul decât interiorul. Mă felicit totuși că am rămas prieten cu Paula. După tot ce a fost frumos între noi, discutăm ca doi amici buni când ne întâlnim. Ar fi fost păcat să devenim dușmani de moarte, iar ea să se bucure de nenorocirile mele...Ce nenorociri? Sunt atât de tânăr și de frumos, am de toate, încât nenorocirile vieții nu se pot atinge de mine!”
Îi trecuse așa o umbră de îndoială prin inimă, dar își reveni repede. Dădu drumul la muzică și la început fluieră melodia, apoi o cântă în același timp cu solistul. Prins cu gândurile nici nu a realizat când au plecat de la vamă. Treceau prin satele și orașele din Ardeal și priveau oamenii care stăteau fără grijă la poartă. Nu știu de ce cu coada ochiului a început să zărească crucile din grădini și curți. Știa povestea. Acolo morții se îngropau acasă, nu la cimitir. ”Cum o fi, Doamne, să vezi mereu crucea celui drag așa de aproape? O fi mai bine sau o fi mai rău? Ce-mi veni să mă gândesc la astfel de lucruri când moartea este atât de departe? Părinții abia s-au pensionat, eu am 23 de ani...”
Apoi se trezi înjurând ca un șofer profesionist. Trebuia să-și schimbe un cauciuc. Cu o mână ghida cu precizie volanul, iar cu cealaltă îl sună pe prietenul său care rămăsese puțin în urmă.
-          Opresc în prima parcare să fac pana că nu mai merge. Tot este bine că am ajuns la noi în țară. Deci ține minte: la prima parcare să oprești și să-mi dai o mână de ajutor!
S-au înțeles asupra a ceea ce aveau de făcut, iar parcarea a apărut repede în fața ochilor săi. I s-a părut că o vede învăluită într-o pânză neagră, iar o mulțime de oameni însoțea un sicriu, dar nu dădu mare importanță acestui fapt. ”Ochii îmi joacă feste. Am condus prea mult și sunt obosit. Sau o fi murit senatorul și ne vom duce și noi să-l conducem la cimitir.”
Se dădu jos din cabină sigur pe el, apoi se duse către lada cu scule pe partea dinspre carosabil și într-o fracțiune de secundă a simțit că trupul i-a explodat instantaneu. Un șofer adormise la volanul unui tir și l-a lovit în plin. Tovarășul său de drum a văzut totul și a dus mâinile la ochi începând să strige:
-          Ce ți-a făcut, Viorele? Te-a omorât?
El nu-și mai simțea capul, nici trupul. Au oprit multe mașini și cineva a sunat la salvare.
Viorel îl căută cu disperare din priviri pe prietenul său și-i spuse:
-          Nu mor! Sunt prea tânăr să mor. Tu să nu te sperii și să asculți bine la mine! Nu mor! Sunt prea tânăr să mor.
Repeta ca un patefon stricat din ce în ce mai stins, până când viața ieși din trupul său tânăr. A refuzat până în ultima clipă să se lase strâns în brațe de moarte. La înmormântare, Paula a venit cu soțul să-și ia rămas bun de la el. Când l-au scos din casă, mașinile care alcătuiau cortegiul au început să claxoneze a jale. Deodată lumea din jur a realizat că s-a întâmplat o nenorocire și mai mare. Tatăl lui Viorel a căzut mort peste sicriul fiului său când sunetul acela sinistru se propaga în oraș, iar el a înțeles că-și pierduse fiul pentru totdeauna. Vântul a început să clatine pomii înfloriți, iar coșciugul tânărului s-a umplut de petale albe de parcă asistam la nunta sa. Apoi fulgi de zăpadă se cerneau ușor din cer. Era atâta alb, atât de mult alb, încât ne dureau ochii de lumină, fiindcă murise un om așa de tânăr, care nu avusese voie să moară...
De-atunci detest claxoanele mașinilor care parcă au rămas blocate la înmormântări și toată jalea indusă care fac să crape de durere inimile aparținătorilor! Și cum vântul smulge petalele albe pomilor înfloriți, așa li se pot smulge de la piept părinților copiii, chiar dacă sunt nepermis de tineri pentru a muri...Viața este un dar divin, iar moartea un accident...
Elena Stan

vineri, 15 mai 2015

Copiii, cea mai de preț comoară a țării


 Populația României este ca o livadă aflată pe rod: pomi bătrâni, pe jumătate uscați, stau alături de copaci viguroși cu crengi plini de roade. Chiar și pomii după câțiva ani dau semne de îmbătrânire, de aceea livada trebuie reîntinerită. Crengile bătrâne au nevoie să fie susținute de brațe tinere, grația nou-născuților farmecă privirile...Primii muguri, primele flori, primele roade sunt inegalabile!
La fel se-ntâmplă și cu oamenii. Un sat îmbătrânit riscă să devină încremenit și să moară. Mai bine zgomot, lucruri deranjate și sparte prin casă, decât perspectiva unei locuințe ferecate cu lanțuri la poartă sau înstrăinate. Cine aduce pe lume un copil pe care-l educă responsabil face un dar umanității întregi, nu doar familiei sale. Din păcate stresul la care este supusă viitoarea mămică, plus tentațiile din  jur și numeroși factori nocivi se răsfrâng direct asupra sănătății copiilor României. Mulți copii se nasc cu dizabilități, lipsa tehnologiei și materialelor necesare din maternități provoacă adesea moartea viitoarei mame și a copilului. Suntem noi, oamenii, responsabili de acest lucru?
Da, din moment ce există programul: ”Salvați copiii” http://www.salvaticopiii.ro/?id2=00040006 , prin care putem să redirecţionăm 2% din impozitul pe venit aferent anului 2014 către Salvaţi Copiii, pentru reducerea mortalității infantile. Asigurarea viitorului românilor se poate realiza în doi pași: primul constă în completarea formularelor, iar al doilea în trimiterea  acestuia la Administraţia Financiară de care aparţinem până la 25 mai 2015: formularul se poate depune direct sau se trimite prin poştă cu scrisoare recomandată (confirmare de primire). 
Din păcate, România ocupă primul loc în Europa rata  de mortalitate infantilă fiind de 9,4  la 1000 de copii născuți vii în tara noastră. Statistica a fost realizată pentru anul 2011, dar împreună putem reduce moartea prematură a viitorilor români. Grație programului menționat mai sus
  • Până în prezent, Salvaţi Copiii a dotat 54 maternităţi şi secţii de nou-născuţi din Bucureşti şi din ţară şi a dezvoltat programe de educaţie parentală pentru părinţi şi copiii acestora din comunităţi defavorizate. 

    *  Fiecare bănuț de care dispunem poate salva un copil, aduce fericirea în familiile conaționalilor noștri și ne face mai puternici ca neam. Haideți să completăm și să trimitem fără să stăm pe gânduri formularele! 


sâmbătă, 9 mai 2015

Iubesc Carrefour Orhideea


Iubesc Carrefour Orhideea din multe motive. Răscruce a vieții mele multe dintre întâlnirile, trecerile și petrecerile mele prin București au avut loc aici. Când sora mea era studentă consideram o sărbătoare întâlnirea noastră în Carrefour, cumpărăturile modeste și desertul luat la unul dintre restaurantele de-aici. Mărfurile noi despre care nu știam nimic ne lăsau cu gura căscată. Alergam kilometrii întregi cu coșul fără să obosim, luam din raft și puneam la loc sau adăugam în coș, pipăiam, miroseam, comparam, apreciam forma fructelor exotice pe care nu le văzusem în viața noastră...
Am pus multe lucruri la cale cu prietene stând la o cafea pe terase, am scris și câteva povestiri inspirându-mă de-aici. Acum iubesc locul și oamenii pentru că nepotul meu, Matei, consideră o distracție să mergem împreună la Carrefour Orhideea. Aici a descoperit cea mai delicioasă înghețată cu mentă din lume și cel mai aprovizionat magazin de jucării. Mă trage de mânuță și la animale, admiră papagalii și broscuțele țestoase minuscule, întrebându-mă:
- De ce nu-mi cumperi una căci voi avea grijă de ea?
Când a fost în București ultima dată timpul nu ne-a fost favorabil. Nu am putut să-l duc în locul minunat, iar el și-a amintit cum de Paște a făcut poze gratuit cu iepurașul acolo, iar o fată frumoasă l-a ajutat să deseneze un ou și să-l coloreze.
- Era așa de frumoasă, încât îmi venea să o sărut pe buze, mi-a mărturisit copilul! Când mă voi face mare mă mărit cu ea.
A trebuit să-i explic multe lucruri: că mai întât trebuie să meargă la școală, să-și aleagă o profesie, să devină responsabil și apoi să se însoare, atenție, nu să se mărite, fiindcă nu este fetiță!
Gestul lor de a se ocupa de copii înainte și după sărbătorile pascale a fost mai mult decât generos. Astfel de amintiri nu se uită. Scriu aceste rânduri pentru a le mulțumi tuturor celor care lucrează aici; de la cel care spală podeaua, până la casier și responsabil de raion. Pentru că nu l-am putut duce în Carrefour pe Matei, m-am gândit că-mi spăl păcatele dacă-i trimit pepene și o jucărie interesantă. Aș fi vrut ca fructul să fie tăiat să văd exact ce cumpăr. I-au mai luat părinții săi din altă parte unul întreg, pe care au dat o căciulă de bani, și pe care a trebuit să-l arunce fiindcă nu era comestibil. În tot raionul nu era o bucată de pepene, de aceea am îndrăznit să-l deranjez cu un telefon pe șeful sectorului legume-fructe și să-i spun dorința mea.
- Alegeți un pepene și asteptați la galantar, mi-a spus amabil! Va veni cineva special pentru dumneavoastră, iar fructul va fi tăiat!
Nu au trecut nici cinci minute, iar eu duceam în sacoșă minunea dulce și zemoasă fiindcă acel angajat își  respectă clienții și îi tratează cu respect!

luni, 4 mai 2015

Locul în care domnul redevine copil



Există un loc în care domnul: doctor, profesor, director, judecător redevine copil, adică ia cu mâna bucatele anume preparate pentru el cu atâta dragoste, dă masca jos, doarme până târziu, iar mâna grijulie a mamei îl învelește. Aici el se roagă de mama să-i gătească mâncărurile copilăriei, cele mai minunate gusturi imprimate în minte, chiar dacă nu erau atât de rafinate ca acum!
Acasă, el retrăiește clipele dragi, își amintește cum a plecat speriat sau plin de curaj să cucerească lumea, se regăsește și se întoarce la locul de muncă mai bun și mult mai înțelegător. Respiră aer curat, admiră pomii, aleargă prin curte, fără să se teamă de reputația lui, se simte iar copilul părinților lui...
Nicăieri nu este ca acasă, atâta timp cât ne trăiesc părinții. Toate lucrurile ne sunt cunoscute, locurile natale ne îmbrățișează, inocența vârstei de aur ne copleșește!
Legea rădăcinilor acționează oricât de sus ar ajunge domnul și simte nevoia reîntoarcerii la matcă, de aceea, noi, românii, de sărbători ne întoarcem cu trupul și sufletul în universul copilăriei!

sâmbătă, 2 mai 2015

Cel mai frumos cadou de ziua mea!



De ziua mea s-au împodobit livezile să-mi facă trecerea anilor mai ușoară. Prieteni apropiați mi-au oferit cadouri frumoase: tablouri, dulciuri și cosmetice, bluze de inspirație folclorică, fiindcă știu că sunt favoritele mele, platouri cu prăjituri făcute în casă la care au trudit ore bune și tort de înghețată.
Fiecare după resursele financiare și inspirație a încercat să-mi îndulcească îmbătrânirea și să-mi demonstreze că-mi va fi aproape la ceas de cumpănă.
- Cel mai frumos cadou este ziua liberă, nu uita asta, mi-au spus colegele de serviciu! Vineri era o zi grea.
Mi-am amintit și asta. Tocmai fiindcă era zi liberă pentru bugetari așteptam oaspeți dragi: pe sora, cumnatul și nepotul meu.
- Nu-l aducem pe Matei, mi-a spus soră-mea răspicat! L-am dus deja la Traianu.
Am încercat să fac cercetări pe ascuns să aflu adevărul. Copilul ar fi fost dezamăgit dacă nu puneam la punct provizia de dulciuri pentru el. Fiind martor la dialog, după ce mama lui a închis, a ripostat:
- De ce nu-i spui că mă duc? Trebuie să se pregătească pentru mine!
 O vreme m-au mințit, apoi mi-au spus adevărul.
- Îl aducem, dar să nu-l îndopi de dulciuri! Și să știi că este bolnav. Are febră și zace. Când l-am luat să facem cumpărăturile era bine, dar deodată a spus că-l doare capul, în gât și că-i este somn. Se lăsa mai mult tras de mânuță prin magazine. Mi-a spus că-i este somn și să-l las puțin să se culce pe o canapea. Lumea se uita lung la noi, iar eu am considerat că trebuie să ne întoarcem acasă, dar el a spus răspicat: ”Nici gând până nu-i aleg o ojă! Oricât mi-este de rău, du-mă să-i cumpăr o ojă!”, mi-a povestit sora-mea.
Două mânuțe iubitoare mi-au întins o ojă roz, pastelată de primăvară și mi s-a părut cea mai frumoasă și cea mai scumpă din lume. Semăna cu florile de piersic și de cais...