Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

marți, 31 ianuarie 2017

Este periculos să depinzi de un om

Oamenii nu pot supraviețui fără să interacționeze unii cu ceilalți. Relaționăm cu cei care ne plac și cu cei care nu ne plac. Depindem de toanele superiorului, de bună-voința acestuia, dar consider că unul dintre cele mai sănătoase principii educative pe care părinții sunt datori să-l prezinte copiilor este acesta că nu trebuie să accepte dependența totală de un om niciodată.
Fiecare trăiește pe cont propriu, oamenii nu trăiesc în simbioză. Atât dependența materială, cât și cea emoțională, spirituală sau complexă este periculoasă.
În momentul în care acceptăm să depindem de finanțele, aprobarea sau iubirea cuiva devenim sclavii lui.
Dependența orbește, iar cel care devine stăpânit de ea uită următoarele aspecte:
-Nu întotdeauna cei care ne fac dependenți de ei ne vor binele.
-Oamenii vin și pleacă din viețile nostre. Dependența va transforma despărțirea într-o tortură.
-Suntem născuți să fim liberi, să suportăm consecințele alegerilor noastre și să ne câștigăm independent pâinea cea de toate zilele.
-Dependența financiară este umilitoare, ea restricționează dezvoltarea intelectuală, evoluția pe scena socială.
Depinzând de altul, nu poți să fii tu însuți.
-Oamenii îi consideră slabi pe cei care depind de alții și îi tratează ca atare.
-O viață dependentă de o altă viață este pe jumătate ratată. Doar un parteneriat cinstit ne dublează forțele!

Participant, medaliat, înfrânt

Să fii atlet al cuvintelor este greu, mai ales când ești disciplinat de campaniile publicitare! Dacă în literatură alergi de nebun sau te întinzi în iarbă după cum îți dictează imaginația, aici, talentul trebuie să se supună cerințelor tehnice, mesajul să fie persuasiv și mai ales să convingi juriul. În plus, trebuie să găsești o ideea, o strategie să te desprinzi de restul alergătorilor și să faci parte din plutonul fruntaș.
Nu întotdeauna originalitatea îți aduce medalia (uneori băubilă sau comestibilă). Am văzut multe concursuri care au „premiat banalitatea” sau „articolele care au răspuns obiectivelor juriului”.
Sunt campanii în care îți numeri cuvintele, folosești ancore și link-uri, există pasaje și fotografii impuse.
Mult timp m-am aflat în postura de „iepure” în campanii. Luam startul bine, stimulam campionii, dar nu mă alegeam cu nimic. Cu toate acestea concuram cu îndârjirea celui care speră ca va veni soarele și pe strada lui.
Primul premiu pe care l-am luat pe Blogal Initiative, l-am primit când aveam mare nevoie de el: 100 de euro la o campanie despre o platformă care oferea servicii în București. Am scris povestea sorei mele pe care a jefuit-o un instalator nepriceput care i-a cerut o căciulă de bani punându-i în schimb un dop improvizat din lemn care a explodat de la presiune. Omul a intrat plin de noroi în casă, fuma țigară de la țigară și își scuipa necazul în chiuveta sorei mele înjurând la fiecare mișcare...Toate acestea au costat-o 200 de lei, iar mie mi-au adus 100 de euro.
Îmi place că Florea Cristian se află la post și ne verifică atent articolele, iar tonul său este politicos. „Salut”, „o zi bună”, „noi te apreciem” sunt clișee verbale care demonstrează politețea omului care stă în spatele succeselor noastre. El este arbitrul care ne atrage atenția când încălcăm normele.
Se cade să mulțumesc public sponsorilor care au premiat toți participanții. Au dat dovadă de noblețe cei de la Zorile Store, Depozit Online și Siropurile Yo.
Oricât de supărată am fost pe mine după o jurizare sau chiar pe alegerile făcute, nu am pus niciodată comentarii răutăcioase la anunțarea câștigătorilor pentru a nu știrbi bucuria câștigătorului.
Sunt impulsivă, iar Cristian știe că de vreo câteva ori am protestat, i-am scris și mi-a răspuns frumos.
Aici mi-am făcut prieteni puțini, dar buni, oameni de valoare pe care îi apreciez, fiindcă nu-mi plac grupurile mari. Vizitele lor pe blog mă onorează, comentariile îmi fac plăcere și consider că răutățile (au fost două și am iertat, dar nu uit...) nu trebuie să le iau în seamă!
Mulțumim Blogal Initiative că ne aliniezi la concursuri, că decizi să dai premiile prin rotație, fiindcă așa este frumos și să nu uităm sponsorii generoși care au cadouri pentru toți bloggerii harnici!
Să ne dea Dumnezeu inspirație, sănătate și concurență loială!

luni, 30 ianuarie 2017

Smart Protection se cunoaște de la prima interacțiune cu clienții

Dovezi de bunăvoință față de clienții și de telefoanele lor

Dacă „ziua bună se cunoaște de dimineață”, un furnizor de calitate se identifică repede după bună-voința pe care o are față de clienți. Foliile protectoare au devenit o necesitate fiindcă smartphone-ul este partenerul nostru de afaceri, membru al familiei, cel care ne conectează la univers, copilul de suflet în care investim totul fiindcă ne păstrează comorile!
Deși Smart Protection pune la dispoziția clienților săi tutoriale de instalare a foliilor de protecție, în cazul în care aceștia greșesc, li se oferă clemență: garanția de instalare.
Prin completarea unei cereri, ei vor obține în termen de 15 zile același produs la un preț de 50%. Cu toate că prețurile foliilor protectoare sunt mici, deși beneficiile acestora ne scutesc de cheltuieli enorme, magazinul virtual nu pierde nicio ocazie de a dărui reduceri clenților și telefoanelor acestora: scăderi de prețuri masive de Black Friday, reduceri de 17% de Valentine’s Day.

O  protecție inteligentă previne tot ceea ce dăunează grav sănătății

Sănătatea telefonului este fragilă fiindcă el ne urmează peste tot și îl expunem pericolelor. O alunecare pe gheață și acesta are de suferit. Șocul căderii sau strivirii acestuia sub greutatea corpului este atenuat doar cu ajutorul protecției inteligente.
 Un contact cu materialele ascuțite cu care vine în contact în genți, buzunare sau pe masă, iar zgârieturile sau tăieturile se vor adânci pe fața sa, dacă nu i-am cumpărat folie de protecție.
O mișcare neatentă și îl facem să înghită lichide hidratante pentru noi, ucigătoare pentru el!
Cretă, praf, nisip, var, cuie reprezintă materialele care ne definesc profesiile și tot atâția factori nocivi pentru telefon.
Imaginați-vă că tragem zilnic la țintă cu pericole (sub forma unor săgeți sau gloanțe), iar folia de protecție este scutul care face să ricoșeze tot ceea ce ar putea să-i străpungă inima telefonului care este țintit!
Scutul îi prelungește viața.
Este posibil ca folia de protecție să fie un scut și pentru cei care folosesc telefonul: să se interpună între radiațiile emise de aparat și organismul utilizatorului.
Smart Protection este eficientă economic (ne protejează un bun de preț, costă puțin, beneficiem de clemență dacă greșim instalarea), fizic (este scutul care protejează telefonul de șocuri, spargeri, zgârieturi și organismul uman de interacțiunea directă cu radiațiile) și spiritual (ne apără amintirile, contactele, afacerile)!


Donații pentru eradicarea sclaviei moderne


Când oamenii se gândesc la semenii lor aflați în situații limită, se opresc și le întind mâna, cerul coboară pe pământ. Nu toate persoanele sunt la fel de norocoase să aibă ceea ce nouă ni se pare banal: sănătate, libertate deplină, o locuință, haine, slujbă și familie. Este minunat când oamenii pun mână de la mână, bănuț cu bănuț până se strânge suma necesară unei operații în străinătate ca o viață să fie salvată!
Solidaritatea umană este sublimă când din donații se construiește o casă în locul celei care a luat foc, ca locatarii ei să nu înghețe, când din donații se asigură tratamentul salvator celor care depind de medicamente.
Bursa Binelui este cea mai mare investiție în capitalul uman al României, fiind mediată de Banca Comercială Română, în parteneriat cu EuPlătesc.ro.
Aici, oamenii pot adera la cauzele nobile în care cred, donând minim 5 lei, sumă din care nu se vor reține comisioane și care își va atinge ținta, operațiunile fiind 100% securizate.

Campionatul Binelui

În sfârșit pot prezenta cu mândrie o competiție care face cinste României! În perioada 6 decembrie 2016 – 15 februarie 2017, ONG-urile care au înscris proiecte ce au în vedere binele social vor atrage cât mai multe donații pentru a câștiga campionatul și premiile puse în joc.
Din cele 42 de proiecte înscrise, vor fi premiate primele trei cele care vor atrage cele mai multe donații, premiul constând în dublarea sumelor dobândite, în limita a 5000 de euro.

 Eradicarea sclaviei moderne

Spiritul de artist mă îndeamnă să vorbesc despre proiectele: „Comunicare prin teatru”, „Atelier de teatru de păpuși”, dragostea față de copii mă mobilizează să donez pentru: „Școala de fotbal pentru copii”, „Caravana copiilor”, „Bucurii pentru copii” sau ”Ajută-i să aibă școala lor. Susține educația adolescenților cu autism”, duioșia față de bolnavii de cancer și față de nevăzători mă îndeamnă la alte donații.
Toate cauzele sunt nobile, toate proiectele în slujba binelui, dar eradicarea sclaviei moderne mi se pare o nevoie salutară a societății actuale.
Din păcate adolescenți naivi, lipsiți de apărare cad în capcana traficanților de carne vie pierzându-și libertatea pentru toată viața.
Sclavia  sexuală mutilează fizic și spiritual pe viață. Cred în acest proiect fiindcă tineri disperați doresc să-și salveze familiile, acceptă să plece în străinătate și să lucreze pentru a trimite bani acasă și sunt aduși în țară într-un sicriu.
Proiectul pe care-l susțin se află pe locul 13, dar merită să investiți în asigurarea integrității spirituale și fizice a tuturor românilor! Orice bănuț contează.
Renunțați la o ieșire la cofetărie, la produsele de machiaj, pentru ca frumoasele românce să nu mai cadă în mâinile psihopaților, să nu mai fie bătute de traficanți când refuză să accepte umilințe fără precedent!
Au fost cazuri în care femei de o frumusețe răpitoare au fost mutilate, fiindcă au refuzat să se prostitueze.
ONG eLiberare luptă pentru românii de toate vârstele și sexele ca aceștia să nu mai fie traficați și exploatați în Europa. Este dureros că din România se aduce mereu „marfă proaspătă” pe piața europeană de carne vie!
Ocupăm locul 1 în U.E la traficul de persoane, de aceea haideți să investim în lecțiile elevilor noștri și să-i transformăm în luptători pentru eradicarea acestui flagel!
Este corect să-mi țin banii în cont când în jurul meu mor copii de foame, iar bătrânii nu au bani de tratament?
Se cade ca eu să îmi comand cosmetice de sute de lei și să nu donez 5 sau 10 lei pentru binele unui bolnav de cancer?
Bănuțul meu poate avea valoarea biblică a „bănuțului văduvei”, de aceea haideți să ne deschidem inimile și portofelele în același timp, să fim mai buni, mai umani!




duminică, 29 ianuarie 2017

Declarația emoționantă a unui prieten adevărat.

Mi-am triat prietenii cu grijă de parcă aș fi ales cele mai bune semințe care să-mi folosească la recoltele viitoare. Asta pentru că unii căutau cu lumânarea să mă pună în situații jenante, de parcă rușinea nu ne-ar ispăși greșelile din trecut fiecăruia dintre noi.
Vălul acela care te cuprinde după ce ai realizat că ai fost ridicol reprezintă autopedepsirea pentru faptele sau alegerile reprobabile. Toți avem momente în care comitem ireparabilul, faptele ne-au fost la vedere și am încercat să spălăm cu rușinea totul, chiar dacă nu mai folosea la nimic.
Rușinea este penitența și legământul că nu vei repeta eroarea.
Sunt „prieteni” care-ți aduc aminte să te facă „să te simți bine”, există amici care te-au trădat și atunci este cazul să selectezi neghina să nu-ți invadeze truda în ogorul umanității.
Astăzi am primit o declarație emoționantă de la o prietenă de suflet: „Tu nu ai făcut nimic de care să-ți fie rușine în viața aceasta, mi-a spus cald!”
Știam că din greșeli am avansat și am învățat fiind un student strălucit la acest capitol...
De fapt mesajul era altul: „Ai greșit, înainte! Asumă-ți faptele, iar rușinea postumă reprezintă un nonsens, n-o practica niciodată. Eu mă mândresc cu prietenia ta!”
Ceea ce este fascinant, tema discuțiilor nu era rușinea generată de greșeli!

Surorile, scrisorile și rochiile sau epistolele cumpărăturilor

Surioara mea dragă din Moldova,

De când s-a înfăptuit unirea scrisorile ajung la timp la tine și nădăjduiesc să primesc răspuns. În trecut mă topeam de dor și de îngrijorare în zadar...Noi, româncuțele frumoase ale mamei, suntem libere acum să călătorim unde vrem, ne putem scrie și telefona.
Ce păcat că sora noastră s-a înstrăinat! De-ar fi fost acasă, ar fi fost mult mai ușor...
Îți scriu să-ți spun că am descoperit un magazin de rochii cum nu este altul în lume DyFashion.ro, 
magazin care fabrică rochii în România după gustul și frumusețea româncelor. Este o îndatorire să ne facem cumpărăturile aici pentru ca mamele să aibă de lucru în țară și să nu mai plece la cules de căpșuni în Spania, iar cei mici să rămână cu bunicii!
Dincolo de patritotism, nu am văzut rochii mai elegante, din materiale mai bune și croite cu atâta responsabilitate ca la ei. Nu este genul acela de rochie care-ți ia ochii, dar se destramă la primul pas forțat sau coborâre neatentă din mașină...
Uite ce rochie de seară mi-am luat, chiar dacă am măsuri de „ardeleancă împlinită”!
Dă-mi de știre când primești comanda să organizăm reuniunea celor patru rochii la casa părintească!
Te sărută cu dor,
Sora ta din Ardeal

Iubită soră,

Îți scriu de-aici din străinătate să-ți spun cât de greu trece timpul fără voi. Nu am cui spune ce mă doare, nu are cine să-mi dea un sfat sau un ceai cald când sunt bolnavă. Nu îți spun asta să te întristez, ci să te îndemn să prețuiți faptul că ați rămas în țară. Mai am doi ani până voi termina studiile. Visez să lucrez pentru țara mea, să schimbăm România în bine...
Până atunci, comandă-mi, te rog, o rochie de iarnă de la DyFashion.ro, căci am nevoie de un material cald, românesc să mă îmbrățișeze în locul vostru!
Trimite-mi mesaj când a sosit comanda, te rog! Voi veni în țară să o îmbrac prima dată în mijlocul celor dragi. Aici chiar și hainele sunt străine și reci...
Sora ta cea înstrăinată.


Munteanca noastră dragă,
Îți scriu în numele surorilor noastre să te anunțăm că venim acasă. Oriunde ne-am afla, rochiile cusute cu dragoste în România ne unește! Ele au căldura și frumusețea plaiurilor natale, de aceea vom organiza reuniunea rochiilor comandate pe DyFashion.ro. 
Să ne aștepți cu sarmale, cozonaci și plăcinte cu brânză și mere, cu brațele întinse și cu iubire!
Cu rochia pentru tine și pentru mama venim noi.
Să  semnăm legământul că noi, româncele adevărate, vom purta rochii adevărate!
Cu rochii splendide de la DyFashion.ro, surorile tale.

DyFashion.ro și restaurarea iubirii

El privea tulburat în jur. Casa era pustie. În ajunul zilei iubirii, dragostea lor de porțelan se făcuse țăndări, iar cioburile i se-nfipseseră adânc în inimă. Singur, în tăcere, se gândea cum să restaureze anii de dăruire ai ei, clipele în care îl aștepta cu mâncare caldă și se trezea să-i dea medicamentele când era bolnav.
Nu accepta să fie condamnat la singurătate, era mai mult decât ar fi putut suporta! Nu aceepta nici un înlocuitor al sufletului pereche, trebuia să restaureze ce fărâmase prin netenția la detalii, să lipească la loc cioburile fără să se observe...
Cum nu avea cu cine vorbi, o sună pe colega lui de birou:
-Tu mă asculți și mă sfătuiești întotdeauna de bine, îi spuse deschis. Am greșit. Am uitat că este Ziua Îndrăgostiților și nu i-am cumpărat nici măcar un trandafir, o ciocolată sau o inimioară de pluș. Ea pregătise o cină imperială, iar eu i-am înșelat așteptările. Mai mult de-atât am întârziat trei ore. Am găsit masa plină de bucate alese și prăjituri, petale de trandafiri presărate peste tot în casă, dar în locul brațelor ei calde și zâmbetului angelic un bilet. Ți-l citesc:„Dragul meu, observ că iubirea mea te sufocă, de aceea întârzii în oraș și când ar trebui să ne celebrăm iubirea. Te rog să ai grijă de tine și să mă cauți când vei fi convins că-ți lipsesc cu adevărat și că fără mine viața ta nu are sens!” Am analizat hârtia ca un spion să găsesc o urmă!
Într-un colț, sub o tăietură cu pixul am găsit scris: DyFashion.ro  și am descifrat următoarele numere de telefon: 0755.318.260, 0761.334.090. Ești femeie și trebuie să știi! Spune-mi te rog este numele cifrat al celui cu care mă înșală?

Indiciu al traseului împăcării

-Nu te înșală, dragul meu coleg, ci acesta este indiciul împăcării voastre!  Urmează traseul și vei lipi la loc, fără urme, vaza de cristal a iubirii voastre! DyFashion.ro reprezintă regalul celor mai frumoase rochii fabricate în România pentru a sublinia frumusețea româncelor. Ai la dispoziție 916 produse variate: de la rochii de ocazie, la rochii office, de club și de iarnă. Filtrele te ajută să alegi ușor mărimea dorită (de la Xs la 5XL), prețul și tipul rochiei, iar în cazul în care nu corespunde exigențelor iubitei tale, o poți returna.
-Îi voi cumpăra o rochie de seară pentru noaptea împăcării noastre, spuse hotărât!
Închise telefonul fericit că găsise cheia restaurării iubirii sale. Intră în magazinul virtual. Parcă se afla în iatacul unei prințese. Rochiile, flori de diferite culori, lungimi, materiale și culori îl fermecaseră. Le-ar fi cumpărat pe toate și i le-ar fi depus la picioare, dacă ar fi fost miliardar în euro. Iubea, dar era un biet bugetar.
Din mijlocul tuturor, Rochia Blue Temptation își etala maiestuoasă frumusețea de regină.


Comandă rochia pentru iubita lui, iar când acesta primi coletul îl sună să-și anunțe întoarcerea. Tăiau împreună tortul de ciocolată, când îl sună colega lui:
-Îți mulțumesc pentru sfat! Ne-am împăcat și poartă rochia aleasă de mine de pe DyFashion.ro. Îți vine să crezi că pe acesta și-o dorea, dar îi era jenă să-mi spună? Tu ce faci? Singură? Dai rețeta fericirii altora, iar tu nu o aplici? Comandă-ți repede o rochie la ei și-ți vei găsi perechea!

sâmbătă, 28 ianuarie 2017

Personalizarea 100% a mașinii cu ROYAL PRINT

Unicitatea ființei umane este atributul care dictează dorința noastră de a deține obiecte personalizate: rochii unicat, genți în ediție limitată, bijuterii pe care sunt gravate numele noastre. Ne personaizăm sentimentele, casele, telefoanele, blogurile, paginile din rețelele de socializare.
Dorim să avem creioane deosebite, agende și cărți de vizită care ne recomandă, iar dacă este posibil, mașină ca a noastră să nu mai aibă nimeni!
Dus la extrem, cultul personalității înseamnă dictatură, în timp ce folosirea cu moderație și „cu cap”  a acestuia se dovedește o strategia de marketing. Cu ajutorul serviciilor de folieri masini iasi
ne putem menține permanent mașina în tendințe.
Anul acesta se poartă torturile de ciocolată învelite în folie de aur comestibilă. Ce ați zice de o mașină colatată cu aur fin necomestibil care să țină rugina departe și să stârnească invidia unora și admirația altora?
(Sursa fotografiei aici)
Ce ați zice să vă asortați perfect cu autoturismul pe care-l conduceți? Tricoul cu poza dumneavostră să se regăsească și pe caroseria mașinii? Toate acestea sunt posibile datorită serviciilor oferite de folieri caroserii auto Iasi.

Mesaje motivaționale pe mașina ta

Acum poți aplica mesaje motivaționale pe mașina ta, iar acestă personalizare este 100% originală, plus că ai satisfacția contribuirii directe la edificarea unei lumi mai bune.
Iată  ce mesaje aș transmite în trafic:
1) Stop accidentelor! Viața are prioritate!
2) Interzis alcoolului la volan!
3) Fii prudent! Cineva te iubește mult și te așteaptă acasă!
4) Astăzi nu ai voie să fii rău, să înjuri și să încalci regulile vieții!

Mașina îți promovează afacerea: nimic mai simplu și mai eficient!

Profesionisții de la Royal Print ne pot transforma mașinile în cărți elegante de vizită. Fie că este vorba de un text publicitar inteligent construit, fie scrierea directă a tipului activității prestate, urmată de datele de contact le vei prezenta tuturor oamenilor, în treacăt, afacerea ta. Astfel vei obține publicitate eficientă la un preț supraavantajos, știut fiind că prețul colatării este mai mic decât al vopsirii și stategia este mai eficientă decât publicarea reclamei într-un ziar care este uitat într-un colț, servește la aprins focul sau mai rău de-atât...
Când textul publicitar se află-n mâinile tale, vei fi sigur că informația este la vedere și circulă cu viteza luminii.

Dă impresia că-ți schimbi lună de lună mașina fabricată în exclusivitate pentru tine!

Oricât ar părea de greu, acest lucru este la îndemâna oricărui posesor de autoturism acum. Cauți modelul dorit (dacă ai avut folie de aur sau imitație, avansează la platină sau diamante), faci o programare la Telefon: +40-726-66-66-90 sau prin e-mail: office@royalprint.ro, dai sfoară-n țară că îți iei mașină nouă și rupi inima târgului când apari!
 

 

 

vineri, 27 ianuarie 2017

Să fiu pictor de chipuri!

Principiul policalificării mi-a fost inoculat din epoca trecută căreia îi datorez viața: fac parte din generația ultimilor „decreței”. Din liceu am învățat că „100 de meserii nu aduc 1000 de nenorociri”, ci îți oferă posibilitatea de a completa bugetul și ajută la înlăturarea monotoniei.
Respectul pentru artiști l-am avut dintotdeauna. Oftam în fața tablourilor reușite pentru că desenam oameni diformi sau flori uriașe și asimetrice, când citeam deja pasaje în care mă regăseam, mă certam cu scriitorul ore întregi că s-a născut înaintea mea.
Iată cum mi-am ratat șansele la celebritate:
-sunt „afonă” la pictură și tot ceea ce se înrudește cu ea
-scriu mult, dar mai am până la perfecțiunea care să mă eternizeze.
Provocarea despre care scriu a sosit prin e-mail. Încă sufeream după o înfrângere nedreaptă, când am primit invitația la concurs din partea revistei de modă care m-a inițiat în multe taine ale eternului feminin și ale eleganței desăvârșite.
 DespreModa.ro și Aba Academy organizează un concurs care are ca premii inițierea în arta de a deveni pictor și transformator de chipuri. Machiajul este mirajul prin care profesionistul-artist capătă puteri demiurgice prin arta sa putând să îmbătrânească sau să întinerească un chip, să-i redea prospețimea sau  să-i accentueze ridurile, să realizeze răni, tăieturi sau vânătăi pe fețele oamenilor.
Sedusă de deviza „Educație, practică, performanță” a artiștilor-vrăjitori de chipuri de la ABA MAKE-UP ACADEMY doresc să câștig măcar unul din cele 11 premii puse în joc (premiul special în valoare de 1800 lei reprezentând un curs gratuit de machiaj și 10 premii, ce constă într-un seminar de machiaj) din următoarele motive:
-machiajul deschide punți solide de prietenie și admirație între oameni. Nu-l poți uita niciodată pe cel care ți-a ascuns cercănele când erai mireasă și a ales cu grijă produsele să nu-i umpli de fard sau de ruj pe toți cei care profită de ocazie și se reped să te sărute...Nu renunți la prietenia omului care știe să acopere magistral zgârietura pisicii sau a copilului, buba ce-ți apare pe față înaintea ședinței foto, vânătaia sau umflătura care-ți diminuează frumusețea.
-produsele și culorile pot realiza „portrete având o frumusețe răpitoare”. Stăpânind tehnicile de corectură ale feței, te poți juca dăruind frumusețea aceluia care nu a avut-o niciodată! Ce dar poate fi mai minunat decât acesta?
-devin artistul propriului meu chip și al viitorului care mă așteaptă să-l cuceresc. Este minunat să deții știința de a revigora o față obosită, de a reintineri un chip cu câteva produse și mișcări dibace! Aș dărui frumusețe cuamândouă mâinile, din prea plinul sufletulu meu, iar fericirea din jur s-ar întoarce înmiit asupra mea. Lumina de pe chipul meu în momentele în care voi realiza opere de artă din fețele oamenilor va fi inegalabilă!
Încrieți-vă la concurs în perioada 27.01.2017 – 14.02.2017 și avem posibilitatea să studiem la Academia unde se predă frumosul-etern!



Atunci când compilatorul/plagiatorul este premiat...


Atunci când compilatorul sau plagiatorul este premiat, vina nu-i aparține în eclusivitate. În neputința sa „originală” a aruncat un ochi în grădina vecinului, a sărit gardul și a furat sămânța, apoi primește laurii biruinței.
Orice s-ar spune, prefer să fiu jefuită, decât să jefuiesc. Orgoliul nu mă lasă să iau ceea ce nu pot obține prin travaliu creator. Intru în alte grădini pentru a evalua concurența, recunosc, dar să primesc premiu pentru semințele obținute cu trudă de altcineva mi se pare jenant!!!
Vina aparține în aceeași măsură celui care hotărăște atribuirea medaliei în aceste condiții.
Când jocurile au fost făcute, îmi place să cred că voi fi capabilă să obțin sute de premii singură, să furnizez mii de idei celor rămași în pană și-L rog pe Dumnezeu să nu-mi sece fântâna imaginației!
Este o satisfacție și să știi că ai contribuit la încoronarea cuiva...

Iubire cu folie de protecție

Un telefon lua cafeaua cu posesoarea lui. Atenția ei era asemenea pânzei de păianjen, astfel că mâna i-a tremurat ușor, lichidul a căzut pe fața smartphone-ului și acesta a murit înecat cu lichidul amar și aromat, producător de energie.
Al doilea telefon se afla în mână când sună insistent. Aceeași stăpână se sperie într-o clipă și-l aruncă în loc să-l țină strâns. A rămas mort pe asfalt.
Al treilea telefon fu stropit din cap până-n picioare cu suc, iar în urma șocului decedă subit.
Al patrulea telefon se-mbolnăvi grav de plămâni fiindcă înghițise tone de praf.
Al cincilea telefon fu zgâriat cu unghiile, iar rănile i se infectară. Septicemia i-a grăbit dispariția.
Nu știu cum se făcea că simultan cu ele, ea pierdea date de contact, fotografii, colaborări, își pierdea o parte din viață.
Era 14 februarie, când el, iubitul ei, s-a declarat salvatorul telefoanelor pe care ea punea mâna.
-Iubito, știu că-ți plăcea „Un elefant se legăna/Pe o pânză de păianjen...” de la grădiniță, dar nu te las să ajungi la o cifră rotundă a victimelor tale. Ești o ucigașă de telefoane pentru că ignori protecția lor! Iubește-ți deopotrivă și aproapele și telefonul, mai ales de Valentine’s Day când de dragul telefonului tău Smart Protection oferă reduceri de 17% la toate foliile de protecție. Aplicându-le vei avea următoarele beneficii:
-telefonul tău va părea ca nou
-sucul, ceaiul, cafeaua pe care le verși din neglijență pe partenerul tău de distracții nu-i vor determina sfârșitul
-praful nu va pătrunde în căile sale vitale
-petele vor dispărea ca prin farmec
-șocurile de orice fel vor fi atenuate.
-Pisălog afurisit, a spus ea plină de mânie! Uite pentru cine îmi sacrific tinerețea! Râzi de mine că-mi plăcea un cântecel nevinovat la grădiniță și îți pare bine că mi-am stricat toate telefoanele...
Reproșurile au continuat, iar ea și-a luat bagajele și a plecat la mama ei.
El a rămas oftând, dar fiindcă era băiat deștept a anticipat dezastrul. Nervoasă cum este, va strica și al șaselea telefon. Era rândul lui să-i dovedească faptul că o iubește neatentă așa cum este...O iubea cu cei zece elefanți de la grădiniță cu tot, așa că-i cumpără un telefon cu folie de protecție cu tot.
De-atunci nu i s-a mai stricat niciun telefon, nu a mai plecat niciodată la mama ei și au trăit fericiți până i-a ajuns bătrânețea.
„Un telefon se legăna/Pe o pânză de păianjen...”

joi, 26 ianuarie 2017

Un cadou de la Dwyn Shop pentru inima iubitei

Reporterul: Ce semnificație are ziua de 14 februarie și ce îi veți dărui jumătății dumneavostră? Dacă oferiți un răspuns original, veți câștiga acest concurs...
Iubitul: Este sărbătoarea dragostei, ziua în care trebuie să avem grijă de inimile celor dragi pentru a putea să ne cuibărim în ele și să rămânem acolo toată viața!
Reporterul: Dezamăgire! Mare! Anticipez cum îmi veți relata cu lux de amănunte pregătirea cinei festive, petalele de trandafiri presărate pe pat și pe fața imaculată de masă, tortul de ciocolată, șampania și ursuleți de pluș...Ultimele zece răspunsuri ale participanților parcă ar fi fost xeroxate.
Iubitul: Ursuleții de pluș se pot dărui în fiecare zi. Dwyn Shop m-a făcut să conștinetizez cât de importantă este preocuparea față de produsele care asigură îngrijire personală jumătații mele!
Reporterul: Cosmetice sau bijuterii, nu este așa? Un parfum, o cremă de față, un colier sau o inimă imensă din pluș care spune: „I love you!”
Iubitul: Vă dezamăgesc! Sunt ciudat de original. Iubesc atât de mult, încât doresc să poarte la încheietură aparate medicale care să-i monitorizeze inima. Dacă inima aceea s-ar opri, dragostea mea ar fi îndoliată toată viața! Cu MIO ALPHA 2 HEART RATE MONITOR îi voi urmări inima și o voi determina să bată numai și numai pentru mine!
Reporterul: Un răspuns promițător, dar detaliați!
Iubitul: Obișnuiesc mereu să plec cu inima ei la serviciu. Merg pe stradă, dar sunt absent fiindcă gândurile mele sunt îndreptate către ea. Când mă despart de floarea gingașă a sufletului meu mă tem să nu o rupă cineva și să o lase să se ofilească...Cu acest dispozitiv, ritmul cardiac al iubitei mele va fi monitorizat în orice moment, punându-i la dispoziție o adevărată electrocardiogramă. La întoarcere voi verifica datele stocate să am grijă de cea care-mi dăruiește ce este mai scump în univers!
Reporterul: Dumneavoastră veți câștiga un premiu, iar eu m-am ales cu o idee genială. Cât costă dispozitivul minune?
Iubitul: 470 de lei, dar banii nu contează. Sunt sigur că îi voi pune la dispoziție un cardiolog virtual și asta mă liniștește. Brățara ține evidența strictă a caloriilor arse, iar în cazul în care este depășită zona de siguranță a ritmului cardiac, se declanșează alarma.

miercuri, 25 ianuarie 2017

Atitudinea față de cei apropiați, barometru comportamental

În mod ciudat, în loc să-i răsplătim pe cei apropiați pentru tot ceea ce fac pentru noi, suntem amabili cu străinii, iar față de ai noștri ne pierdem răbdarea și respectul.
De multe ori am văzut prin magazine cum soțul nervos își umilește soția. Deși față de alții pozează în omul amabil și politicos, tocmai  fața de cea care-l îngrijește când este bolnav, îl așteaptă cu mâncare caldă pe masă, ține casa ca un pahar de cristal, nu găsește un cuvânt de apreciere!!!
M-am hotărât să scriu acestea rânduri când i-am văzut la cumpărături. El, domn distins, care nu mă lasă niciodată pe stradă, ci mă duce până acasă (iar pentru asta îi sunt recunoscătoare) și manifestă amabilitatea cu toată lumea, o ceartă fiindcă ea îl roagă să oprească pe traseu să mai cumpere ceva. Are nevoie de ceva pentru familie, pentru confortul lor, nu este o toană egoistă, dar el nu se mai putut abține și  declanșează ploaia de reproșuri. Tensionați  încep să arunce cumpărăturile de pe bandă în coș și să se certe printre dinți.
Văd acum pentru prima dată fața adevărată a omului care în public afișează o mască plină de bonomie și mă întreb la ce tratament o supune între patru pereți.
Plină de amărăciune, mă întorc rapid pe călcâie și mă fac că nu-i observ.
Testul adevărat al bunătății, respectului, altruismului se dă cu cei apropiați întâi și după aceea cu cei străini.
Dacă vreți să nu vă înșelați în privința oamenilor și a caracterului acestora urmăriți-i cum se comportă cu frații și surorile lor, cu partenera sau partenerul, cu părinții și copii lor!
Cel care este un zbir în familie, dar își pune o mască în societate, nu este un om bun cu adevărat.
Acela care le vorbește urât părinților, nu-i respectă în adevăratul sens al cuvântului pe cei în vârstă, ci vrea să păcălească pe cei din jur.
Analizați oamenii care vă interesează în familiile lor, dacă aveți ocazia și nu uitați, chiar și masca actorului celui mai bun, cade cu zgomot uneori!





marți, 24 ianuarie 2017

Valentine’s Day și un univers de arome într-o sticluță de parfum

Cheia unei nopți de iubire de neuitat este parfumul. Să fii inimă lângă inimă cu cel drag, obrazul tău să-i simtă răsuflarea caldă și plină de iubire, să te afli într-o casă, sau într-un apartament, iar când deschizi sticluța să te trezești în toiul verii în mijlocul unor grădini de flori, livezi înflorite sau printre fructe zemoase, parfumate și dulci! Să constați că universul și-a depus ofranda de miresme la picioarele tale de zeiță!
Afară, flori de gheață și zăpadă cât vezi cu ochii, în suflet flacară care să topească omătul, iar în parfum vrăjile olfactice purtând denumirea Aromeonline...
Licoarea dragostei își face efectul instant. Ea se fixează pentru totdeauna în caseta memoriei cu notele de aur parfumate, încât poate fi identificată peste ani.
-Ce parfum avea iubita mea, dumnezeiesc parfum! Îmi pătrunde-n nări din imperiul amintirilor, îmi delectează toate simțurile, îmi stimulează imaginația!!!

Parfumul duplicat de Valentine’s Day 

Cina trebuie să fie regească fiindcă suntem suverani ai iubirii noastre și ni s-a transmis din generație în generație libertatea de a adora. În regatul dragostei, tronul ne aparține. Am ales cu grijă meniul, am comandat tortul în formă de inimă, acoperit cu foiță de aur comestibil, șampanie, am marcat traseul sufragerie-dormitor cu petale de trandafiri și orhidee, iar lămpile de aur și argint ale inimilor le-am aprins din zori. Este sărbătoarea noastră și numai a noastră și trebuie să mă gândesc la ceva care să-i îngenuncheze așteptările!
Cu Versace Versense îmi conduc iubitul de mână prin livezi. Este primul popas al parfumurilor. Dăm la o parte crengi de bergamol, frunze de citrice, simțim mirosul cald al smochinei, perei și mandarinei.
Lup flămând de frumos și de arome, iubitul meu, îmi soarbe sălbatic parfumul. Trec 15 minute, iar livezile au rămas în urmă. Păstrăm încă dovada olfactiv-lemnoasă a călătoriei prin livezi, când ne invadează câmpurile de flori: crini, iasomie și narcise. Se-nalță atât de multă dulceață în camera noastră, încât parcă am fi stors toți crinii, toate narcisele  și iasomia din lume de parfum!
-Ce poate fi mai minunat de-atât, îmi spune îmbătat de arome iubitul meu! Am călătorit la capătul lumii cu ajutorul câtorva picături. Mi-ai adus vara și toamna înapoi, mi-ai arătat livezi roditoare și flori, atât de multe flori! Aș da orice să rămânem aici și să oprim secundele vieții acum.
Peste trei ore de la aplicarea parfumului au urmat notele de bază: lemnul de santal, cedrul de virginia și moscul.
-Am și eu ceva la fel de fabulos pentru tine, mi-a spus, dar înainte, te rog, arată-mi sticluța acestui parfum!
Nu-i comandasem și lui, fiindcă știam întotdeauna că parfumul meu îi este de-ajuns. Nu trebuia să-i cumpăr bijuterii, genți, parfumuri sau portofele din următoarele motive: banii îi avea de regulă pe card, iar cardurile erau la mine, îi erau de ajuns podoabele, accesoriile și parfumurile mele, el se bucura admirând ceea ce aveam eu.
A privit sticluța, apoi a oftat ușor.
-Se cunoaște că ne cunoaștem atât de bine! Nu, să nu mă acuzi de faptul că am vocabularul sărac, special am vrut să repet anumite cuvinte. Îți vine să crezi că ți-am ales același parfum?
Mi-am revărsat bucuria în cascade asupra lui. Aveam provizii din cel mai complex și minunat parfum din lume, aromele acestea ne vor lega iubirea de nemurire.
Iubirea noastră și-a găsit parfumul și cu siguranță că fiecare iubire are parfumul ei!!!


 


Gelozie feminină

Ochii nu-ți mai ard ca atunci când te-am luat, iubire! Atunci ți se-nvârteau în vârful capului ca girofarurile și luminau totul în jur. Ai crizele tale de gelozie, mai ales de când m-am însurat. Mă privești cu reproș de câte ori mă întorc la ea cu brațele pline de cadouri, cu rochii elegante și cu sutele de perechi de pantofi!
Și ție îți cumpăr încălțăminte, în special ghete de iarnă, altfel voi fi amendat.
Ai fost finuță, ai suferit în tăcere și a venit vremea să te răsplătesc. Nu divorțez, ci îți cumpăr o rochie cu trenă de la RoyalPrint!

Mașina și nevasta cu mare cheltuială se întrețin

Frumos ar fi ca orice bărbat să chibzuiască și să nu fie părtinitor în dragoste, ci să spună: o rochie pentru nevastă, una pentru mașină! Dacă de Crăciun i-am pus coarne de ren să o împodobesc de sărbători, acum, de când a aflat că există folieri masini Iasi nu mai mă împac cu ea, își dorește acest serviciu și gata!
Dacă soția are abonament la cabinetele de înfrumusețare, mașina care mă duce la întâlnirile cu prietenii și la pescuit, nu mă ceartă când vin târziu sau uit să cumpăr flori și cadou de 8 martie fiindu-mi credinicioasă până la moarte să nu fie protejată de bătrânețe și rugină???
Folierea protejează vopseaua, alungă rugina agresiv de flămândă, personalizează mașina și se înlocuiește mult mai ușor în cazul unui incident în trafic. Mă gândesc acum cu milă la caroserie. Cum suportă ea butoaiele de motorină, sacii cu legume și fructe de la piață, și cum înghite praf, pete, umezeală...
De caroseria soției avem grijă amândoi... Voi apela iute la folieri caroserii auto iasi, voi face neîntârziat dreptate ambelor femei din viața mea!

Ce recomandă RoyalPrint?

1) Calitatea regală este rodul echipamentelor de ultimă generație și a profesionalismuli angajaților.
2) Raportul imbatabil: calitate-preț.
3) Lucrările de calitate sunt executate cât mai rapid, clienții nu își pierd răbdarea așteptând.
4) Seriozitatea. Mărturiile clienților demonstrează acest lucru, nu o simplă evaluare subiectivă , ci una serioasă, complexă, critică.
5) Dezvoltarea permanentă. RoyalPrint este la curent cu ultimele tehnologii și procedee, investește în capitalul uman care apelează la serviciile sale, ca totul să fie perfect!
6) Datele de contact sunt la îndemâna tuturor: Adresa: Nicolina 2, str. Clopotari 13, Bl. 628, Iasi
Telefon: +40-726-66-66-90
E-mail: office@royalprint.ro
Tel/Fax: +40-332-41-79-25.

7) Proprietarul se poate asorta cu mașina, solicitând pixuri, agende, brichete, tricouri, șepci, brelocuri și cărți de vizită în ton cu autoturismul!
  





luni, 23 ianuarie 2017

Buchetele iubirii sosesc în seara iubirii

Dragul meu,
Ți-am desțelenit câmpul arid al inimii și am semănat acolo gânduri curate, sfaturi înțelepte, prietenie, purtare de grijă și devotament. Ți-ai luat capul în palme și mi-ai spus că este prea târziu să rodești că ești pământ infertil, fără noroc în viață și în dragoste. Am continuat să trudesc și să aștept. Fiind eu însămi rănită de viață am înțeles că roadele vin după ce le uzi cu stropi de sudoare, cu infinită dragoste și empatie, cu apa limpede și binecuvântață a generozității. Astă seară-i seară mare. Așteptarea a luat sfârșit. A sosit vremea să ne secerăm sentimentele, să adunăm cu grijă boabele din care să facem pâine spirituală care să ne hrănească, dar să ne oprim rezerve pentru recolta viitoare. Lumea nu trebuie să se sfârșească la noi doi, ci va trebui să aducem pe lume copii, să-i transformăm în oameni adevărați, capabili mereu să se-ngrijească de țarina iubirii adevărate pe aceste plaiuri! Stau acum și mă gândesc ce să-ți pregătesc la ospățul dragostei.
Este posibil să te întorci târziu de la muncă și florăriile să fie închise. Bani de bijuterii nu ai, oricum tu ești bijuteria mea, așa că ne rămân doar tortul și șampania iubirii noastre!
Nu pot să stau în bucătărie astăzi, fiindcă așteptarea mi-a paralizat toate mișcările. Pândesc clipele ca o leoaică și aștept momentul în care tu te vei cufunda în inima mea, iar eu îți voi deschide larg ușile ei de aur să poți intra și să rămânem împreună toată viața! Vom scrie împreună poemul iubirii noastre, iar tu nu vei fi prozaic să-mi ceri de mâncare fiindcă îți voi oferi pâinea rumenă a trupului meu, prăjitura buzelor mele, friptura dorințelor tale aprinse, ceaiul cald al sentimentelor și câte și mai câte...
Te aștept să vii!
Dragul meu jurnal,
Mă tem că ea nu a auzit niciodată că dragostea trece prin stomac, așa că dacă și-a luat liber azi, voi comanda mâncare la restaurant. Iubire pe stomacul gol cine a mai pomenit, mai ales că ți-l rod fluturașii care-l invadează în acele clipe. Este o visătoare incurabilă, știu asta. Uneori așteaptă să semene grâu și să recolteze cartofi de aur. „Voi găsi toate florăriile închise”, auzi, iar când ne vom îmbrățișa și săruta pătimaș va ofta ușor ca eu să traduc:„Nu mi-ai luat măcar o floare! Un buchețel de ghioceii de la brunetele ce vând la gurile de metrou să-mi fi adus!”
Ei, dacă nu aș fi prevăzător! Știu o florărie a iubirii care livrează cu responsabilitate maximă (100%) buchete în aceeași zi și care a fost răsplătită cu 113 246 de zâmbete.
 Am notat numărul de telefon 0720095590 salvându-l cu titlul: flori pentru iubi, apoi
i-am comandat buchetul pe care-l setase ca imagine de fundal pe laptopul personal.
Când va deschide cutia, florile minunate îi vor face declarația de dragoste în numele meu, parfumurile ne vor învălui, culorile calde ne vor hipnotiza. Va păstra cutia, o va mângâia cu palmele delicate și va spune secole la rând:„Mulțumesc, dragul meu. Ce cutie cu minuni ai putut să-mi dăruiești! Ivoir și roz, trandafiri, garoafe și orhidee, flori pentru regina inimii tale!”
Reproșurile
Am sosit târziu de la muncă. Sunt obosit, dar după o baie îmi voi reveni de dragul ei să sărbătorim iubirea împreună. Știu că se va uita în telefonul meu, dar nu pot să intru cu el în cadă, în plus, nu am nimic de ascuns. Mă verifică de parcă aș fi copilul ei...Ar fi cazul să facem unul, să-i dau teme pentru acasă! Mâncarea a sosit înaintea mea, iar ea a sărit de bucurie ca un copil, m-a luat în brațe și m-a sărutat.
Baia, apoi ospățul, vizita curierului cu florile și mesajul, odihna. Tot patul matrimonial rămâne tărâmul nostru fermecat. Ei, gata, intru în baie. Mă dezbrac. Aburii mă amețesc plăcut. Mirosul de flori proaspete al gelului de duș, al șamponului și săpunului mă face să închid ochii, să visez, să ațipesc puțin în cadă.
Ea bate cu putere în ușă. „S-o fi declanșat alarma de incendiu? O fi simțit cutremurul și vine să mă implore să ies dezbrăcat din baie să nu mor printre ruine???”
Îmi strigă prin ușă cu lacrimi în glas:
-Flori pentru iubi, ai? La mine nu te gândești! Te aștept acasă, îți gătesc, chiar dacă uneori mai ard friptura sau ciorba este prea sărată, mă ocup de gospodărie, iar tu comanzi flori pentru iubi!
S-a dezlănțuit, iar eu, să-mi protejez urechile, dau drumul apei cu presiune și cânt în baie. Vecinii știu picanteriile noastre. Noi ne certăm, noi ne împăcăm, suntem ca etnia aia, știți dumneavoastră care...Nu pot să o numesc, să nu fiu acuzat de discriminare! Ah, dacă nu ar întârzia curierul mult, să nu degenereze cearta, iar eu să nu stric surpriza!
În timp ce mă îmbrac se aude soneria. Ea revine la ușa de la baie reproșând:
-Sper că nu ai avut neobrăzarea să o inviți pe iubi să mi-o prezinți de Valentine’s Day!
Ca un viteaz ce sunt, nu ies din baie până nu se întoarce. O aud țopăind ca un copil de bucurie:
-Flori pentru iubi! Flori minunate pentru iubi! Nu am văzut ceva mai frumos!
Vine ușor la baie, deschide ușa și-mi spune cu glas mieros:
-Te rog să mă ierți, dragul meu! Nu-ți mai umblu niciodată în telefon și nu te  mai suspectez de trădare niciodată!
Ies alt om din baie, în timp ce ea se plimbă cu cutia de minuni în brațe. Încep să fiu gelos pe buchet, deși eu l-am comandat.
-Luăm cina, draga mea, o întreb cu interes?
-Nu se poate să te răsplătesc întâi pentru florile astea, îmi spune în timp ce-mi acoperă fața cu sărutări pătimașe?
Întâi a fost răsplata și apoi cina și desertul. De-atunci îi comand flori mereu, iar relația noastră se reinventează...



Dacă ți-ar spune cineva...

Omule, dacă ți-ar spune cineva că săracul de care-ți bați joc se va îmbogăți și te vei duce să-i ceri cu-mprumut, nu ai crede, nu-i așa? Copilul pe care-l cerți și îl bați se va face mare, iar tu vei îmbătrâni. Cum vei da ochii cu el atunci? Poate că va uita esențialul, dar într-un colț al memoriei rămân palmele și vorbele tale grele. Poate va fi destul de bun să nu se răzbune pe un bătrân, dar cum vei putea să-l privești în ochi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?
Șefule, dacă ți-ar spune cineva că nu vei ieși la pensie cu funcția sau că în zilele noastre poziția de conducător se pierde simultan cu schimbarea direcției vântului, cum ai reacționa? Face să semeni teroarea, să cauți nod în papură subalternilor și să le amărăști pâinea cea de toate zilele? Cum te simțeai când alții îți controlau și respirațiile din timpul programului?
Omule, ce amintiri ți-ar plăcea să lași, dacă ți-ar spune cineva că mai ai câteva săptămâni sau luni de viață?
Să nu mizăm pe principiile: „Despre morți numai de bine” sau „Șefu-i șef și-n pielea goală”!
Totul este trecător. Oamenii se nasc și mor, funcțiile se capătă și se pierd, copiii nu rămân veșnic sub îndrumarea noastră, ci  cresc și  pleacă în lume.
Omule, să nu spui că nu ți-a spus cineva!!!

duminică, 22 ianuarie 2017

Un verde perfect să corespundă epilării definitive cu IPL de la Nomasvello!



De la un timp, bătrânețea ne pândește pe toți. S-a făcut nesuferită, nesuferită de tot, ne atinge cu mâinile sale soioase și lasă urme: părul de pe corp îl albește de parcă am fi turnat făină pe picioare, piept, în zonele intime sau cele axilare.
Cel puțin când era negru sau castaniu, arăta altfel. După aceea ne zgârie cu unghiile pe obraji, la coada ochiului sau trage colțurile buzelor în jos, ne îngălbenește, rupe sau scoate dinții și ne pictează tenul, gâtul și mâinile cu pete: petele acelea maronii care indică oxidarea în timp a oamenilor și obiectelor...
Păr dizgrațios, riduri, pete, piele lăsată, dinți pătați sau forma invadantă a senectuții.

Nomasvello, aliat în lupta cu îmbătrânirea

La cine să apelezi, când te uiți în oglindă și îți vine să o spargi sau să plângi? Nu există nicio instituție de pe pământ care să te repună în drepturile tinereții și să declare bătrânețea învinsă! Doar NOMASVELLO 
ne pune la dispoziție profesioniști, aparatură, știință și ține bătrânețea departe de noi. În cei 7 ani de activitate pe teritoriul țării noastre, româncele au înflorit pentru că au 28 de centre în care sunt apărate de bătrânețe și urâțire prin:
-epilare definitivă cu IPL
-tratament fermitate
-tratament pentru albirea dinților
-tratament facial
-curățare facială pro skin.
Lupta cu bătrânețea se dă pe toate fronturile și este de durată. Înarmați cu răbdare și strategii bine puse la punct, specialiștii de la Nomasvello sunt singurii care fac acest lucru în lume!
„Ei, și cu banii dați  și cu păr pe corp, riduri și pete” vor spune scepticii!
Cei care gândesc așa sunt nedrepți deoarece aici lupta pentru perfecțiunea frumuseții umane este o vocație, mai mult decât o profesie sau un mijloc de câștigare a banilor. Se poate demonstra acest lucru prin testările gratuite care se pun la dispoziția clienților: cea a epilării cu IPL și diagnoza facială woodlamp. Planul de bătaie se face gratuit. Tipul de ten și imperfecțiunile ca și reacțiile organismului la epilarea cu IPL se fac fără bani și su simțul răspunderii. Aici clienții nu sunt cobaii care aduc bani și pe care se testează contra-cost, ci oameni care au nevoie să arate perfect! Disponibilitatea este dublată de sinceritate fiindcă adevărul este pus pe masă, decizia fiind a clientului.

Inițierea în epilarea definitivă cu IPL

Despre epilarea definitivă cu IPL trebuie să se știe:
1) la sfârșitul procedurilor părul va fi eliminat 90%, dar cel rămas este decolorat, rar, invizibil și sortit dispariției în cel mai scurt timp.
2) numărul ședințelor diferă de la caz la caz de aceea centrele pun la dispoziția clienților testările gratuite și diagnozele.
3) se pot face abonamente care sunt mult mai avantajoase venind cu un discount de 33%
4) cu epilare definitivă cu IPL se realizează eradicarea foliculitei
5) acest tip de epilare nu se recomandă în cazul: femeilor care alăptează sau sunt însărcinate, celor care au cancer de piele sau afecțiuni ale acesteia, pe zonele cu tatuaje, celor alergici la soare.
6) după o epilare perfectă, introduceți verdele perfect în garderobă și veți atrage toate privirile!


Expoziție de fotografii:„Copilăria în imaginile iubirii”

Comoara mea vie,

Am investiti în tine mai întâi viață și infinită iubire, apoi timp, răbdare și toate resursele noastre materiale și spirituale. Te rog să nu înțelegi greșit! Ceea ce-ți explic acum nu sună a reproș, nici nu vreau să te îndatorez moral, ci vreau să-ți spun cât de mult te-am dorit și cât te-am iubit și te iubim.
Primul surâs a fost sărbătoare, primul pas, eveniment istoric, primul cuvânt, poruncă împărătească...Toate hăinuțele și jucăriile tale le păstrăm, iar acum, când tu, om în toată firea, ești departe, le scoatem din cufăr, le mângâiem și le mirosim. Le mângâiem cu palmele asprite de greutăți și de vreme și ne amintim vremea aceea solară când tu ne umpleai casa cu gânguritul și inocența ta, iar noi credeam că nu vei crește și nu vei pleca niciodată!!!
Ne întrebi mereu cum erai bebeluș. Nu-ți vine să crezi că încăpeai într-un scutecel și te purtam pe rând în brațe căci plânsul tău ne rupea sufletul de părinți. Uite cât de draguț erai aici!
Din prea multă dragoste pentru tine am căutat cel mai bun fotograf bebeluși și am făcut albumul în dublu exemplar: unul pentru noi și altul pentru tine!
Nu te grăbi să ne spui că fotografiile sunt demodate! Dacă toate pozele cu tine ar fi fost în computer, te-am fi pierdut definitiv, dragule! Ți-am fi pierdut cei mai frumoși ani, toate gesturile acelea de om în formare, toate momentele cheie ale relației: copil-părinți-casa părintească-satul natal simultan cu laptopul care a murit, cu memory stick-ul.
Ai 40 de ani, iar noi îți trimitem cele 40 de fotografii artistice realizate în timpul mai multor ședințe foto copii care au durat ore de aur gravate în inimile noastre. De-ai ști câtă răbdare a avut fotograful Marius Niculae! A așteptat să te joci liniștit cu ursulețul de pluș, să te schimbăm, apoi să fii hrănit, el însuși s-a jucat cu tine ca tu să zâmbești ca un îngeraș și să stai cuminte la poze! Cu adevărat este un artist. Privește ce opere de artă strălucite a realizat!
A sosit timpul să-ți încredințăm comoara, să te bucuri de ea și să realizezi că pentru noi tu însemni totul. Casa pe care am clădit-o pentru tine va fi oare condamnată să rămână goală? Știm că ești îndrăgostit pe viață de oraș, dar pozele acestea sperăm să te înduioșeze, să-ți amintească de noi și să te determine să petreci o parte din concediu în casa părintească și nu în lumea largă!
Îți mulțumim pentru nepoțeii pe care ni i-ai dăruit și te rugăm fierbinte să-i programezi și pe ei pentru o ședință foto. Am păstrat datele de contact ca pe ochii din cap: 0728.187.628|contact@mariusniculae.com.
Programați-vă neîntârziat copii fiindcă cresc de la o zi la alta, iar albumele copilăriei sunt minunate!
Ne este tare dor de voi! Veniți acasă cât mai repede să ne găsiți în viață. Lumea merge pe repede înainte, doar prezentul ne aparține. De 8 Martie îmi doresc ca dar albumul de fotografii al nepoților.
Te sărută cu drag,
Mama.


 

sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Cum să previi disfuncțiile renale cu ajutorul bioelementelor

Omul este cea mai performantă uzină vie din univers! Atâtea mecanisme sunt puse în mișcare de la naștere până la moarte acționând simultan pentru realizarea unor funcții și rezultate multiple: hrănire, producerea de energie, mișcarea, autoservirea, eliminarea substanțelor chimice și nocive, creația și procreația, gândirea, iubirea, încât niciunde nu se realizează atâtea procese concomitent.
Mă mândresc că în ființa mea se contopesc mii de aspecte elucidate de știință și milioane de mistere, iar în același timp sunt unicat!
Ne place să vorbim despre toate funcțiile din organismul uman, mai puțin de cea care asigură eliminarea substanțelor chimice fiindcă ni se pare jenant...
Dacă rinichii reprezintă sediul care asigură colectarea reziduurilor din organism în scopul evacuării acestora,  căile urinare alcătuiesc sistemul nostru de canalizare.

Despre infecțiile urinare fără pudoare

Trebuie să ne iubim organismul și să fim atenți la toate nevoile sale, pentru că el ne întreține viața. Dacă îl vom lăsa în ruină, ne vom obliga „sufletul” să trăiască într-o dărâmătură și să suporte consecințele.
Urinarea reprezintă o nevoie stringentă a omului, de aceea după ce și-o rezolvă, el este mult mai fericit!
Dincolo de glumele care se fac între apropiați pe acestă temă, să avem în vedere păstrarea intactă a sistemului nostru de canalizarea fiindcă retenția urinară ucide, urinarea frecventă ne pune în situații neplăcute, infecțiile urinare ne taie pofta de viață, iar dependența de dializă este cumplită!
Vestea cea mai bună este că există tratamente naturiste care previn înfundarea sistemului de drenaj uman sau inflamarea acestuia păstrând „conductele” în stare intactă.
Să previi sau să tratezi infecții urinare cu tratamente naturiste este o binecuvântare! Mulți oameni ar merge la capătul lumii să scape de:
-arsuri groaznice simțite la urinare
-senzația frecventă de a merge la toaletă, mai ales când sunt în trafic și se află în mijlocul unui blocaj rutier, situația fiind fără ieșire
-să facă potecă la baie, iar alarma să fie falsă
-dureri cumplite
-febră, greață, frisoane
-inconsistență urinară, iar cei din jur să se întrebe ce miroase atât de urât
-aspectul  propriei urine care să-i sperie și să-i îngrețoșeje în același timp: tulbure, închisă la culoare, cu sânge, miros pestilențial.
Toate aceste inconveniente pot fi eradicate cu ajutorul PACHETULUI TRATAMENT LEJER INFECTII URINARE 1 NO CIST intensive + 1 NO CIST prevent care costă numai 160 de roni.
Infecțiile urinare netratate produc efecte letale galopante: mai întâi abcese renale și infecții generalizate, până la insuficineță renală și compromiterea definitivă a funcționării rinichilor.
În capsulele vegetale obținute din afin american, mesteacăn alb și L-cisteina stă sănătatea tractului urinar al femeilor și bărbaților, iar descoperirea epocală vine să ne îmbunătățească enorm calitatea vieții.

Igiena intimă cu produse adecvate

Deseori greșim neacordând atenția corespunzătoare părților corpului nostru care nu se văd. La fel ca în societate, cel din spatele scenei are misiunea cea mai grea.
Evident că igiena este la ea acasă în societatea contemporană, dar contează produsele pe care le folosim pentru realizarea acesteia, știută fiind importanța tandemului igiena intimă și infecțiile urinare.
Săpunul pentru față, mâini se impune să fie diferit de cel intim!
Fiind ultrasensibile, zonele intime au nevoie de efecte calmante și hidratante, de substanțe care asigură protecția și previn infecțiile de orice fel, mențin echilibrul florei bacteriene și pH-ul fiziologic vaginal.
Săpunul intim prezentat mai sus este realizat din extracte de plante medicinale și blochează pătrunderea bacteriilor, virușilor sau ciupercilor în zonele sensibile ale corpului nostru.
El își lasă străjerii bine instruiți la poarta principală a organismului nostru, iar intrușii vor fi uciși fără menajamente.

Concluzii

Omul este singura uzină vie din univers cu mecanisme complexe și fine care funcționează simultan. Bioelementele susțin funcționarea perfectă a corpului omenesc, iar folosirea acestora garantează o viață lungă, o sănătate de fier, un trai lipsit de griji!
Să investim în sănătatea noastră, în mod special în sistemul natural de canalizare!


vineri, 20 ianuarie 2017

Pădureanca sau ambițiile care ne distrug

Nu am înțeles mult timp Pădureanca. Să iubești până la sânge sau până la lacrimi, să te doară sufletul când nu-l vezi pe cel drag sau se află în brațele altuia și să nu poți face nimic înțeleg. Oricui i s-au întâmplat toate acestea. A iubit, a suferit, s-a vindecat. De cele mai multe ori nici nu a putut să mărturisească acelui pentru care și-ar fi dat viața, ci a plâns doar pe umărul unui prieten de încredere, al fratelui sau al sorei. Era așa de multă nepotrivire, o iubire ciudată, vinovată, atipică, încât a trebuit să fie condamnată la tăcere..
Este lezant când prietenul căruia te spovedești, deși a jurat că nu va spune nimic nimănui, face publică drama ta. Chiar și persoana care crede că nu a fost iubită de nimeni, niciodată se-ntâmplă să fie adorată în tăcere.
Mi s-a întâmplat să mi se spună cât de mult am însemnat pentru cineva după zeci de ani. Au fost oameni care nu mi-au spus, dar mi-au demonstrat prin fapte.
Ceea ce nu pot să înțeleg este să iubești cu ambiție, ambiția de a te autodistruge și de a-l distruge pe celălalt.
Este cumplit ca doi oameni care se iubesc până la renunțarea la propria persoană și sunt disponibile să nu rămână împreună din orgoliu, iar când vor ei, să se opună familiile și, în sfârșit când părinții au înțeles că nu-i pot despărți, să nu mai dorească ei să-și trăiască iubirea!
Mereu o piedică în calea iubirii mântuitoare de suferință, de cele mai multe ori cauza rupturii definitive fiind o neînțelegere copilărească.
Iorgovan iubește pătimaș:„Iorgovan îşi muşca buzele şi se uita împregiurul său: ar fi voit să rumpă, să frângă, să spargă; nu cuteza să se uite drept la ea; i se închideau ochii când o vedea, căci simţea că îndată ce o vede, îi vine s-o apuce şi s-o strângă în braţe, încât să-i piară pofta de a mai plânge.”
Dragostea care clocotește este însă înghețată de frică și de orgoliu. Îi este frică să se lase iubit de Simina, să se angajeze sentimental și îi este rușine să recunoască faptul că ea înseamnă totul pentru el și din cauza aceasta își bate joc cu dezinvoltură de viață aruncându-se în brațele morții...
Același zbucium sufletesc o cuprinde și pe frumoasa Pădureancă: „Simina rămase cu ochii pierduţi într-ai lui, cuprinsă de fiori la vederea focului ce ardea în ei, îşi strânse umerii şi se dete puţin înapoi: simţea că vine ce vine, c-o îneacă, c-o năbuşeşte plânsul.”
Citesc cartea, nu mă satur de vizionat filmul și îmi pare rău că orgoliile au distrus o iubire ce putea fi perfectă. 
De multe ori, doi oameni ce au fost sortiți unul pentru celălalt de la naștere întorc spatele iubirii și fericirii.
Poate fi ceva mai dureros decât asta???

joi, 19 ianuarie 2017

Dwyn, my Valentin magazin

Un val fierbinte de iubire se îndreaptă în orice moment spre noi direct dinspre Dwyn Shop. El cuprinde întreaga țară, dezgheață inimi, calmează spirite, însuflețește cumpărător, vânzător și primitor. Produsele oferite aici se deplasează cu viteza luminii către cel drag și deschide larg ușa sufletului său. Dăruiești și stai la ospățul spiritual alături de cel apropiat, apoi îți vine o poftă nebună să devii perfect pentru el și pentru cei din jur și nu te mai poți opri din comandat...
Cum ai intrat în magazinul virtual, ești primit regește. După ce ai ales, ești informat pas cu pas despre călătoria darului tău către cel iubit. Dwyn Shop trasează harta generozității pentru noi. Complici ai surprizelor noastre, ei ne anunță prin e-mail și prin telefon că darul a pornit la drum, ca dovadă a iubirii, în căutarea beneficiarului.
Un suflet sclipitor trebuie să locuiască într-un corp perfect, de aceea produsele de îngrijire personală
demonstrează că ne pasă de cei apropiați și că le considerăm corpurile catedrale ale iubirii. Adesea, copiilor li se adresează o întrebare stupidă:„Pe cine iubești mai mult, pe mama sau pe tata?” Ideal ar fi să nu repetăm eroarea cerând cuiva să spună ce-i place mai mult la cel pe care-l iubește!
Când iubești pe cineva, îi prețuiești și câinele de companie, de aceea părul, buzele, tenul, ochii, mâinile, picioarele, pielea, dinții, unghiile, fiecare bucățică a corpului acelei persoane reprezintă o comoară!
Fiindcă iubești total, în mod cert că nu te vei opri la o comandă, ci vei recidiva, dar alege să începi cu ceea ce este mai important.

Îngrijire dentară 

 

Sub floarea catifelată a buzelor răsar perlele strălucitoare ale danturii. Zâmbetul înseninează fața celui care-l etalează și cucerește inimile celor din jur. Printr-un surâs, obligatoriu sincer și curat (la propriu și la figurat), poți deveni celebru, dobândi un loc de muncă mai bun și chiar cuceri lumea.
Toți cei care doriți să programați zâmbetele nenumărate ale celor iubiți, comandați Dușul bucal Panasonic EW-DJ10A503!
Minunea care pecetluiește sentimentele alese dintre noi poate fi luată în călătorie și curăță placa dentară și în locurile inaccesibile. Dincolo de cultivarea frumuseții, dușul bucal asigură confortul celor care-l folosesc fiindcă înlătură resturile de mâncare, previne infecțiile, alungă durerile, menține zâmbetul impecabil. Masajul gingival cotidian, cu jet de apă curată previne gingivita, parodontoza și pierderea dinților.
Îți dorești să-l săruți pe cel care utilizează dușul bucal datorită prospețimei respirației sale!
Termenul de garanție al produsului este 24 de luni, iar al dragostei: toată viața!


miercuri, 18 ianuarie 2017

Pe platforma iubirii, competiția decisivă a iubirii

„Dacă dragoste nu e...nimic nu e!” Toate actele omenirii au la bază iubirea sau forma degenerată a acesteia: ura. Ne dorim o profesie fiindcă iubim să ajutăm oamenii și vrem să le oferim satisfacții morale părinților și celor care ne-au învățat. Scriem pentru a îndrepta săgețile înmuiate în substanța dragostei curate către inimile cititorilor.
Din iubire față de consumatori, vânzătorii le pun la dispoziție cele mai bune produse și știindu-ne „vrăjitori ai cuvintelor” sponsorii lansează campanii pe BlogAwards.
Urmează apoi clipa de glorie a unora și înfrângerea dureroasă a altora, dar tot din iubire, marii învinși își șterg lacrimile și au puterea să-i felicite pe câștigători.
Ne dăm like-uri, comentăm frumos articolele colegilor, încurajăm, aplaudăm, ajutăm. Când sosesc premiile ne bucurăm împreună cu cei dragi și le împărțim cu ei sau pentru noi nu păstrăm decât zâmbetele lor fericite.
De când particip la campanii, cupa fericirii dă pe dinafară. Toată mulțumirea din suflet se revarsă asupra semenilor.

Blog My Valentine 2017, o competiție a iubirii

Haideți să experimentăm iubirea aliniindu-ne la startul competiției care se va încheia pe 14 februarie 2017! Cela 10 concursuri reprezintă oportunități de a câștiga premii pentru cei dragi. Vă mărturisesc că nu concurez exclusiv pentru mine și tocmai de aceea sunt sigură că voi câștiga ceva! Mă lupt pentru a fi o „fabrică de bucurie” pentru familia mea, pentru prieteni, în special pentru nepoțelul meu care mă divinizează și „mă închiriază” la joacă zile întregi. Îmi place când mă confiscă pur și simplu, mă ia pe sus de la treburi și jucăm împreună fotbal...
Iată care sunt etapele participării la concurs:
1) se face un cont al iubirii pe platforma BLOGAWARDS
2) se semnează pactul iubirii, adică bloggerul participant scrie un articol de cel puțin 100 de cuvinte în care promovează competiția. Ar fi egoist din partea noastră să nu le spunem și celorlalți că pot câștiga multe premii, prieteni noi și pot oferi dovezi ale iubirii lor celor dragi
3) se promovează articolul pe rețelele de socializare. Fiți răspândaci ai iubirii, ai veștilor bune, nu ai bârfelor!
4) participați la cât mai multe competiții, fiindcă primii 10 dintre cei mai iubăreți și iubibili bloggeri vor primi alte premii tentante, în afara celor din campanii
5) fiți recunoscători și când câștigați, dar și când pierdeți!
BLOGAWARDS, te iubim! Marius Călugăru, mulțumim pentru organizarea competițiilor și pentru grija pe care ne-o porți!

marți, 17 ianuarie 2017

Curcumin, leacul natural împotriva durerilor și îmbătrânirii

Au trecut zilele în care li se vindea oamenilor arsenic sau mercur ca leac împotriva îmbătrânirii, iar ei își îndeplineau visul murind de tineri. Vorba aceea: te tratezi de una și mori de alta!
Omul este atât de mult prețuit, încât triumful unui produs pe piață  este realizat în urma cercetărilor științifice riguroase și a studiilor temeinice.
Iar dacă în istoria biblică: „A căzut, a căzut Babilonul!” consfințea prăbușirea răului comasat din lume, în zilele noastre: www.curcumin95.ro înseamnă începutul unei ere fără bătrânețe și fără dureri.
Curcuminul ne mântuiește de cele două îngrijorări care macină mintea omenească: durerile și pierderea irevocabilă a tinereții.

Substanța minune extrasă din planta sfântă

Cultivată de aproape 2000 de ani în India, Curcuma sau Turmericul este considerată o plantă sfântă. Nu putea fi tratată altfel, când ea este în același timp condiment, colorant natural și medicament.
Efectele sale benefice sunt multiple: antialergice, antivirale, antibacteriene, realizând detoxifierea și calmând durerile. S-a constatat că populațiile care consumă constant planta au un optimism debordant și nu suferă de depresie.
Cele peste 10 000 de studii medicale au demonstrat cu dovezi că subtanța fermecată combate bolile cronice ale secolului. Studiile medicale au subliniat capacitatea substanței miraculoase de a vindeca bolile cardivasculare, cancerul și Alzheimerul sau Parkinsonul. Au urmat bolile de piele și cele ale plămânilor sau ficatului.
Vindecarea sau ameliorarea era generată de un produs natural, nu de intervenții chimice mutilante sau chirurgicale. Am cunoscut cazuri în care oamenii disperați de amenințarea morții au făcut cure cu pământ, au înghițit petrol cu lingurița, au mâncat saci de leurdă și zeci de kilograme de tătăneasă și fiindcă a lipsit documentarea au orbit (de la tătăneasă) sau și-au îmbolnăvit stomacul!

Extract95 Curcumin&BioPerine și nu praf de cretă sau cărămidă

 Pentru ca nimeni să nu se îmbogățească de pe urma suferinței celorlalți este necesar ca produsele să fie cumpărate de la surse avizate și după o temeinică documentare. O substanță așa de folositoare, având capacitate de vindecare-ameliorare complexă se absoarbe greu de către organism, de aceea este necesară formula ideală.
Cel mai bun și recomandat produs de pe piață este cel prezentat în titlu fiindcă:
1) are conținut optim de Curcumin
2) se află în combinație cu Piperina asigurându-se astfel absorbția 100% a substanței vindecătoare în corp
3) vegetarienii o pot consuma cu încredere, toate substanțele fiind extrase din plante (culturi organice)
4)  toate ingredientele sunt precizate pe etichetă
5) calitatea produsului este garantată de U.E, de studiile medicale, de către consumatori

Boli articulații, guta de domeniul trecutului

Nu credeam că un produs poate lupta cinstit și învinge decisiv bolile articulațiilor și guta.
Guta scurtează viața cu 3-10 ani și o împovărează cu dureri puternice și aspect fizic deplorabil. Ești tentat să-ți acoperi ochii cu mâinile la vederea picioarelor umflate și roșii.
Crizele de gută determină bolnavul să țipe ca din gură de șarpe fiindcă suferința nu-i dă pace.
Netratate, bolile articulațiilor duc mai întâi la deformarea lor, apoi la anchilozare. Calitatea vieții este diminuată până la anulare. Să stai nemișcat în pat, iar durerile să îți pună răbdarea la încercare este cumplit.
Medicamentele luate cu pumnul nu mai combat durerea fiindcă organismul s-a obișnuit cu ele, ba mai mult cauzează ulcere și anemie.
Ca să nu te mai tratezi de una și să mori de alta, poți comanda aici produsul care alungă durerile și bătrânețea, sporește calitatea vieții, previne și combate bolile secolului!