Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

luni, 21 decembrie 2015

Plugușor pentru Floridelux.ro


Aho, aho
Copii, frați și bărbați,
De vreți flori să comandați,
Stați puțin și nu mânați
Și cuvântul mi-ascultați!
Știu undeva o florărie de aur
Acolo se ascunde un parfumat tezaur.
Nicăieri nu stau adunate atâtea frumuseți la un loc
Trandafiri albaștri și negri
De stau vrăjitoarele-n loc!
Coșuri, buchete, aranjamente vin acasă
La domnița cea frumoasă
La mama ce viață ne-a dat,
La soția ce salariul ne-a luat,
La sora ce de la tine se-mprumută,
Dar să dea banii-napoi uită.
Sau la femeia inaccesibilă căreia îi faci ochi dulci,
 Doar prin florăria virtuală poți să ajungi.

Aho, aho
Pentru Floridelux.ro
Că străbate România
Să livreze fericirea
Și să vestească iubirea.
Să știe întreaga țară
Florăria-i virtuală.
De-ai nevoie de comori
De-aici să îți alegi flori!
Și cadouri fel de fel,
Chiar și un tort frumușel
Că aicea au de toate
Daruri personalizate
Ciocolată și felicitări
Să le trimiți peste zări!
Pe pământul României
Mesagerul bucuriei!
101 imperiali crini
Trimit toți bărbații fini
Femeilor din viața lor
Le fie trimisul cu spor!
Sau un decor de Crăciun
când bărbatul este bun,

Își înveselește casa
Și-și răsplătește nevasta
Că-l iubește și-l așteaptă
De la birt să vin-acasă,
Și îi face de mâncare
Și casa e ca o floare.
Și deloc nu-i ține seamă,
La parfum  străin de damă,
Sau când are ruj pe gât
Și vorbește-n vis urât!
Cum exist-un cal măiastru
Știu un trandafir albastru
Ce se poate comanda
Cu un click la adresa:


101 trandafiri albaștri
Parcă-i dai iubitei aștrii.
Iar după ce florile vor primi
Domnițele vă vor face copii,
Alt sens pentru expresia:”Copii din flori”
Și fi-vor copiii ale familiei comori!
Floridelux, floridelux
Frumusețe și fericire
În case ne-ai adus!
Să fii mereu tare-n vânzări ca piatra
Iute-n livrări cum e săgeata
Să fii sănătoasă, în vânzări să sporești,
Căci prin oferte mereu ne uimești!
Tu faci buchete de mireasă
Tot universul să-l uimească!

Și ca-ntr-o grădină cu flori
Găsim trandafiri în mii de culori,
Găsim coșuri cu lalele
Pentru fete frumușele,
Cu lalele proaspete
Oferit de oaspete !
De urat am tot urat
Într-al florilor palat,
Dar vâzând c-a înserat
Ne luăm coșul și-am plecat!
Căci gazdele bucuroase
Ne-au primit cu flori frumoase,
Cu card de fidelitate,
La comenzi nenumărate.
Rămâneți gazde cu bine,
Iar la anul care vine
Sănătoși să ne primiți,
Să ne vedem fericiți!
La anul și la mulți ani
Și din flori să scoateți bani,
Că sunteți cea mai tare florărie
ONLINE!!!
Tot românul să prospere,
Tinerii să fac-avere
Și să investească-n flori
În trandafiri și bujori!
Familiile să nu se destrame,
Multe femei să fie mame,
S-avem belșug, bani mulți și sănătate
Spor la comandat flori
Și mult noroc în toate!!!
Câți crini înfloriți,
Atâția politicieni cinstiți,
Câte garoafe și câte lalele,
Atâtea fete frumoșele!
Câte mândre crizanteme
Atâtea portofele grele!
S-aveți mulți oaspeți la masă
Și bijuterii în casă,
Flori în vază, armonie,
La mulți ani, cu bucurie!






sâmbătă, 12 decembrie 2015

O inimă sănătoasă pentru Cristian de Crăciun!



Știe cineva cât de greu este să prețuiești viața mai mult decât orice pe lume și să te trădeze inima?
Toți știm că vom muri, că vom trece în lumea de dincolo printr-o groapă sinistră și rece, dar să ți se oprească inima zilnic, să vezi lacrimile părinților, să le auzi urletele de durere fiindcă nu se pot stăpâni devin suferințe insuportabile și supraomenești!
Cristian este un copil pe care l-a trădat inima. El nu se poate juca, nu poate alerga și nu-și permite să facă planuri, fiindcă ceasul din pieptul său are nevoie de ceasornicar. Este fragil, s-a stricat, uneori are nevoie de aparate pentru a-și relua tic-tacul vital, iar dacă s-ar opri definitiv ar pierde lupta cu viața și șansa de a-și îndeplini rolul pentru care Dumnezeu l-a trimis pe pământ!
Dacă Cristian ar fi copilul dumneavoastră ce ați face? Părinții lui au făcut împrumuturi pe viață în bancă, au vândut tot ce au avut mai de preț, dar nu au reușit să strângă bani pentru a-i dărui copilului lor o inimă nouă.
Dacă s-ar putea, ei și-ar scoate propriile inimi din piept să o pună în pieptul celui pe care l-au adus pe lume...
La noi va veni Moș Crăciun cu daruri, în timp ce la acest copil moartea pândește la ușa camerei sale slăbiciunile inimii.
Împreună putem să-i dărui o inimă nouă lui Cristian. Este atât de simplu: ”Trimite un SMS la 8832 cu textul CRISTIAN și donezi 2 Euro. SMS-ul va fi valabil din 15 Decembrie.”
 Oricine merită o șansă la viață, cu atât mai mult, cu cât gestul este așa de simplu! Trimitem zilnic sute de mesaje și nu putem mijloci ca Moș Crăciun să-i aducă lui Cristian o inimă nouă, care să-i prelungească viața?
Solidaritatea umană care salvează este sacră și valorează mai mult decât toate posturile de Crăciun din lume.
În timp ce acest copil așteaptă un gest salvator din partea noastră, există în lume oameni care se aruncă în apă și în foc ca să-și salveze semenii...
De Crăciun, să oferim din inimă inimii noi celor care au nevoie, iar îngerii vor coborî pe pământ să ne coline...

duminică, 22 noiembrie 2015

În fiecare dintre noi este un Moș Crăciun cotidian

În fiecare dintre noi se află un Moș Crăciun, fiindcă pe scena socială darurile se fac zilnic, nu doar în perioada feerică a sacrei sărbători! Fie că oferim un zâmbet de încurajare sau un rânjet ironic, că întindem o mână care să ajute la ridicarea celui căzut sau îl îmbrâncim, reedităm gestul nobil de a dărui din prisosul inimii.
Din sacul plin de sentimente și atitudini avem ce scoate, slavă Domnului! Uneori chiar și prietenilor și celor din familie le oferim daruri contrafăcute: mesaje cu dublu înțeles, înțepături drăguțe, minciuni ambalate frumos, descurajări, etichetări, sfaturi ieftine, lipsite de suport practic și mai ales judecăți de valoare.
Uneori, chiar dacă facem cadouri frumoase, nu le dăm până când nu ni se recită poezia care să ne satisfacă orgoliul: ”Vai, ce atent și inspirat ai fost! Nu am cuvinte să-ți mulțumesc!”
Spre deosebire de Moș Crăciun autentic, noi suntem și copiii care așteaptă cuminți să primească daruri la schimb: laude pentru laude, ajutor pentru ajutor, un cadou mare pentru unul mic fiindcă noi suntem importanți, dacă nu cumva suntem chiar centrul universului...
Nici nu se pune problema pedepsei sau a nuielușei, chiar dacă am fost răi cu semenii pentru că întotdeauna noi ne situăm deasupra lor.
Îmi doresc să fiu un Moș Crăciun cotidian care să ofere lucruri deosebite, fără să accepte cadouri în schimb.
Autenticitatea dăruirii constă în a oferi ceea ce ai mai de preț, din toată inima, fără să aștepți ceva în schimb și să nu te superi când lipsește recunoștința celui care primește...
Moși Crăciuni cotidieni, nu fiți atât de încrâncenați când vă îndepliniți menirea de a fi umani!!!


Explorarea fericirii

Ne aflam acolo amândoi, în Pădurea Neagră hotărâți să cucerim Muntele Venus de mână și să înfigem steagul mulțumirii la altitudine maximă. Mi-am dat seama într-o clipă că fără o defrișare masivă, priveliștea nu și-ar fi arătat splendoarea în fața ochilor noștri, de aceea am decis să investesc totul ca explorarea fericirii să fie posibilă...
Nici cu topoare, nici cu ferăstraie electrice nu puteam rezolva problema, ci cu un aparat de epilat minune.
Ținutul de catifea trebuia netezit cu un minuscul aparat-minune. El era busola care ne indica traseul către fericire maximă, către prospețime și curățenie la superlativ. Pasărea Spin se transforma pentru totdeauna într-o zână a cărei frumusețe și grație îți tăia răsuflerea!
Am colindat lumea în lung și-n lat, am bătut cu mouse-ul toate site-urile până am găsit: ”Silk'n Glide - cel mai mic epilator IPL cu lumină intens pulsată pentru epilare definitivă și de durată”. L-am alimentat la curent, apoi am început să-l utilizez fiind uimită de rezultatele magnifice și de rapiditatea sa. 679 de lei mi s-a părut o sumă derizorie față de fericirea de a pierde pentru totdeauna mustățile care se încăpățânau să iasă din costumul de baie la plajă. Era clar că nu voi mai auzi râsul acela pe plajă la apariția mea și că Muntele Venus urma să fie cucerit definitiv.
După o lună, el:
-Iubito, știu că nu l-ai împrumuta pentru nimic în lume, fiind un aparat personal, dar te implor, comandă-mi și mie un epilator ca al tău! Îți voi fi recunoscător pentru totdeauna!
De pe câmpia plină de soare a ținutului unde s-a aflat odată Pădurea Neagră particip la proba a 22-a a SuperBlogului, 2015!
  

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Brânză de ren în burduf de Husky


Toni își continua călătoria în jurul lumii pentru a aduce acasă cea mai delicioasă brânză din lume. Dorea să-i cucerească pe români cu cea mai pufoasă brânză știind că alimentul intrase și în repertoriul național de înțelepciune sub forma unor pilule de supraviețuire: ”Frate, frate, dar brânza-i pe bani”, ”Să nu fii zgîrie-brânză”, ”Ce mare brânză ai făcut în viața asta” sau ”Brânză bună în burduf de câine”.
Sania luneca ușoară peste zăpada tasată. Un băștinăș îi spuse lui Toni, într-o engleză stricată, dar nu imposibil de înțeles când umbli cu propriul tău cap în mână, că sub ei se-ntinde oglinda apei și este posibil să se trezească în adâncuri trecând din viață direct la somnul de veci...
”Am venit aici să caut brânza cea mare, nu să mor, își spuse hotărât Toni în gând!”
Bisturiul gerului tăia adânc în carne vie. În ciuda începutului de chelie, Toni insistase să nu-și pună nimic pe cap, deși se afla în laponia, dar înțelegătoare, soția i-a pus în bagaje două-trei căciuli groase:
-Hei, dragule, femeilor de acolo abia li se văd ochii! Te vor place și așa, craiule! Știu că nu vrei să-ți strici părul tău des cu căciulile, dragule, dar poți să aduci brânză în ele!
Își amintea dialogul cu doamna inimii sale și zâmbea. Mergea de ore bune pe sanie și își simțea picioarele amorțite, de aceea i-a cerut voie însoțitorului să coboare puțin și să meargă pe jos. Norii colorați în portocaliu, violet, sângeriu îl fascinau. Îi admira cu nesaț, deși în engleza de baltă, omul care-l însoțea îi strigase de vreo câteva ori:
-Capul jos! Capul jos! Uită-te pe unde mergi, idiotule!
I s-a părut că nu aude ultima replică. Își permitea să-l insulte din senin? Ce aveau toți cu el? Era un bărbat matur, nu un copil. Soția să-și pună căciulă pe cap (adevărul era că nu s-ar fi putut fără, în plus, nu era nimeni în pustietatea asta care să-i admire bogăția capilară), laponul să lase capul jos și să nu se mai uite la nori, că e idiot?
El, care gândea că este un fel de Moș Crăciun pentru toți fanii brânzei din România, să fie insultat din senin?
Strânse din dinți și se gândi că nu se poate să-ți împlinești menirea, fără să guști greutățile vieții.
Nici nu sfârși bine filozofia brânzei că se trezi captiv într-o copcă. Asta însemna: ”Capul jos, idiotule!”
Se-ntuneca. Gerul își tripla acțiunea, hainele ude îi înghețaseră pe corp, băștinașul se chinuia din răsputeri să-l tragă din capcană. Apoi a dezlegat câinii de la sănii, l-a legat cu o funie groasă, iar patrupedele au început să-l tragă. Câinii frumoși, cu ochi albaștri l-au scos murat din copcă după două ore. Ghidul i-a pus repede la sanie și s-a grăbit să ajungă în primul sat.
Au fost poftiți într-o colibă de gheață, iar Toni trebuia să-și dezbrace hainele pentru a fi băgat în piei de focă și de ren. Toată lumea era cu ochii oblici pe europeanul care se dezbrăca și au izbucnit în râs când i-au văzut anumite organe deformate de ger. I-au dat să bea sânge cald de ren și grăsime. Gusturile au fost oribile, dar nu ar fi riscat pentru nimic în lume să petreacă o noapte în ger. Ar fi băut și urină de husky, dacă ar fi fost prevăzut în ritualul ospitalității. Băuturile oribile îl încălziră interior. Acum Toni își dădu seama că acestea erau leacuri autohtone, iar oamenii nu și-au bătut joc de el, ci l-au tratat.
Masa fu delicioasă. Pastrama de ren era magnifică, iar brânză ca aceea nu mâncase niciunde. Era cremoasă cu un gust și o aromă inegalabile, doar partea dinspre burduf ustura puțin și mirosea a ciorapi nespălați.
Ar fi curățit bucata aceea și le-ar fi dus alor săi o astfel de brânză...
-Ce brânză este aceasta, întrebă înghițind cu mici strâmbături de plăcere partea de lângă burduf?
-Cea mai scumpă și mai bună brânză de la noi: brânză de ren, în burduf de husky!
Toni izbucni în râs și le explică gazdelor sale zicătoarea românească: ”Brânză bună în burduf de câine!”
Peste câteve luni se întoarse în țara aducând o comoară: ”brânză de ren în duzinele de căciuli puse de soție în bagaje”...
Brânza Delaco înseamnă inovație la superlativ în slujba consumatorului. Particip cu această aventură a lui Toni la a 21 probă a Superblogului, 2015!

miercuri, 18 noiembrie 2015

Nevoia de iarnă

 Avem nevoie de iarnă, de rememorarea clipelor unice ale copilăriei, de albul nesfârșit care să demonstreze că se poate să-ți păstrezi sufletul pur, deși ești înconjurat din toate părțile de mizeriile vieții...
Iarna este anotimpul iubirii. Ne trezit dimineața să le facem cald celor dragi, le cumpărăm portocale și le facem ceai, împodobim bradul de Crăciun și alegem cu sufletul cadourile care să producă infinită bucurie.
Le facem pârtie să poată ieși din curte, aducem lemne, le înfrumusețăm diminețile cu un colind și punem coji de portocale pentru a parfuma camera.
Iarna ne conștinetizează de resursele de supraviețuire de care dispunem și de cât de sacru este cuvântul acasă. Înfruntăm viscolul pentru a ajunge în spațiul acela cald care ne aparține. Chiar dacă în jur se aud urlete turbate, lupii sociali nu ne pot ataca acasă!!!
Căldura din suflet ne motivează să înfruntăm gerul pentru a ajunge la cei dragi. Versurile colindelor ne fac să devenim mai buni: să ne gândim la cei care nu au un covrig și să nu ne răzvrătim că nu ne petrecem vacanța de iarnă pe tărâmuri exotice. Gestul simplu de a deschide ușa colindătorilor echivalează cu primirea divinului în casele noastre. Dăruind celor lipsiți reedităm gestul divinității prin care oferă soare, aer, frumusețe, viață oamenilor răi și oamenilor buni deopotrivă...
Nicăieri iarna nu este mai frumoasă ca-n satele românești!
La gura sobei avem timp să medităm, să facem planuri pentru primăvară, să devenim mai buni.
Să ne fie sufletul colind în prag de iarnă!

Cerasel


Nu am văzut copil mai vorbăreț ca el. Am impresia că vorbește în somn, că a exasperat asistentele și ginecologul la naștere, că-și va înnebuni soția mai târziu, că a spus primele cuvinte din momentul în care a fost conceput.
Cei care-l cunosc cred că au dobândit involuntar ticul verbal:
-Taci, Cerasel!
Pentru a se face înțeleși și a obține un rezultat, unii utilizează pleonasmul:
-Cerasel, taci din gură!
Când deschide gura știu ce urmează și mă supăr. În zadar mă uit urât și strig, nu-i pot lua dreptul la comunicare...
Cu toate acestea, trebuie să recunosc că dincolo de puzderia de vorbe, băiatul are o inimă de aur. Cerasel este curajos, chiar dacă este limbut și știe să se orienteze în viață. După atentatele teroriste din Franța, a adăugat steagul statului aflat în suferință la poza sa de profil de pe Facebook. Eu sunt mult mai reținută în astfel de cazuri, în timp ce protestul său de adolescent a fost vizibil. El nu a tăcut în fața suferinței nedrepte a lumii...
Chiar dacă îi pun o notă mică sau îl cert, Cerasel zâmbește când mă vede și mă salută frumos:
-Sărut mâna, doamna profesoară!
Mi se umple sufletul de bucurie când văd ce educație aleasă primește acasă! Alți elevi se fac că nu mă vad pe stradă sau trec fără să spună ceva, el nu face asta niciodată. Comportamentul său este constant și după ce a fost pedepsit.
În ciuda logoreei acute, Cerasel va deveni un om adevărat care va protesta în fața injustiției, nu va purta ranchiună celor care-l vor pedepsi, nu va trece nepăsător dacă un semen de-al său ar fi rănit în drum...
Știu asta și voi încerca să nu-i mai aud toate vorbele, deși mitraliera lor este îndreptată către urechile colegilor și profesorilor clasei!!!

marți, 10 noiembrie 2015

Buchete de trandafiri pentru victimele de la Club Colectiv

Totul devenise deodată sinistru, atât de sinistru, încât orașul părea ars și pustiit fără ei...Atât de tineri, așa de inteligenți și frumoși s-au consumat ca torțele vii să ne facă lumină și să devenim mai buni, iar sufletele lor minunate s-au refugiat în lumea îngerilor! În aer simțeam fumul toxic care i-a ucis, în fața Clubului Morții ardeau necontenit candele, iar tragedia se transformase într-un construct social al empatiei: Oamenii alergau de pe străzi la spitale să doneze sânge, apoi în fața locului blestemat să aducă omagii, flori și lumânări, după aceea la Universitate să protesteze. Mulți dintre ei iubeau să scrie ca și mine și cunosc sensibilitatea celor care înalță catedrale din cuvinte, așa că m-am hotărât să mă duc la ei cu brațele pline de flori, cu un buchet de trandafiri albi ai recunoștinței mele:  pentru cei care s-au întors în flăcări să-și salveze prietenii, iubitele, frații sau surorile, pentru toate victimele care au trăit decent și au murit fiindcă iubeau frumosul!
Știam că voi plânge în fața tuturor, dar ei meritau flori , cele mai proaspete și cele mai frumoase flori din lume!
Mă pregătisem să întâlnesc acolo mame care și-au pierdut unicul copil, tați cărora în loc de copilul adorat li se oferă o hârtie prin care sunt anunțați că nu mai au copil, iubiți îndoliați, frați care și-au pierdut copilăria în incendiu. Cu brațele pline de flori, m-am îndreptat spre mulțime. Îmi îngenunchease deja sufletul, îmi plângea inima în hohote, când din mijlocul oamenilor o doamnă în doliu mi-a luat trandafirii din brațe zâmbind:
-101 trandafiri albi! Ați cunoscut-o pe fiica mea? Adora acest buchet! Priviți spre cer și observați cum vă face cu mâna în semn de mulțumire!!!
Mama îndoliată îmi zâmbea cald, iar eu plângeam în hohote, deși aș fi vrut să fiu tare de dragul ei!
-Hei, draga mea, Dumnezeu îi ia la El pe cei buni! Și noi vom merge o dată acolo. De ce plângi? I-am promis fiicei mele că nu voi suferi pentru ca zborul ei spre cer să fie lin!!!
Am rămas prietenă cu mama aceea și m-am gândit să scriu această întâmplare pentru a optsprezecea probă a Superblogului 2015...


duminică, 8 noiembrie 2015

Baterii auto București pune înșelătoria în mișcare!!!


Fata asta merita să fie mințită! Nu are pic de suflet sub aspectul fizic impecabil. ”O urmăresc din liceu, dar în zadar. I-am copiat toate temele și am dus-o la cofetărie, am furat bani din portofelul tatei să-i umplu brațele de flori și numai vecinii știu ce bătaie mi-am luat la descoperire. În timp ce lua cadourile de la mine și îmi dădea geanta să i-o duc acasă, se-ntâlnea prin oraș cu băieți de băieți, cu băieți de bani gata. Înghițeam în sec și mă supuneam...”
-Ce te superi așa, că nu este capăt de lume! Nu mă căsătoresc acum, dar după ce termin liceul dau la o facultate particulară, iar tu, dacă mă iubești, te duci în străinătate, la banane sau la căpșuni, să-mi plătești taxele! Te voi aștepta și mai târziu ne vom căsători!
Glas de șerpoaică. Ai mei m-au avertizat din nou, dar i-am considerat demodați și le-am spus politicos: ”să se ducă naibii din calea fericirii mele!”
I-am trimis regulat taxele, iar ea era studenta cu cele mai multe restanțe, de aceea îmi cerea mereu bani pentru reexaminări.
-Asta îmi fac pentru că sunt frumoasă, dragule! Te iubesc, ești viața mea!
Mă iubea? Când am venit inopinat acasă, am văzut-o într-o decapotabilă cu un tip. Purta haine de firmă cumpărate din banii mei și râdea zgomotos să fie văzută.
-M-am suit în mașina lui, până îți iei și tu una, apoi mă vei duce numai tu prin oraș!
”Bine, mi-am zis! Cel puțin în fața părinților îmi voi reabilita imaginea. Trebuie să fim căsătoriți cel puțin câteva luni pentru banii care ți-au întreținut frumusețea.”
Am sunat-o și i-am spus că mi-am cumpărat limuzină: albă, cu scaune din piele de aceeași culoare, cu bar, televizor, computere și frigider. De fapt o închiriasem pentru o lună dintr-un oraș îndepărtat. Prima seara totul a fost perfect. S-a urcat în ea, în timp ce eu îi țineam portiera deschisă și s-a uitat în toate părțile să vadă câtă lume i-a văzut triumful. Am dus-o la cel mai scump restaurant și am lăsat-o să comande ce a dorit.
-Ce bogat ești! Știi mă gândesc că am așteptat destul și ar fi cazul să ne căsătorim. Renunț la facultate fiindcă te iubesc mult, iar tu sper să aranjezi cu un restaurant să ne aducă mâncare zilnic acasă și să-mi angajezi menajeră! Voi da de permis, iar limuzina va fi a mea, în timp ce tu îți vei lua o mașină minusculă de serviciu...
Rămăsese stabilit ca seara următoare să mă prezinte părinților, dar bateria hârbului închiriat de mine murise.
Am dat telefoane după telefoane, până am aflat de ei, salvatorii mei: bateriiauto.net.
Urma să le comunic marca mașinii, adresa, iar pentru un preț modic mă ajutau să păcălesc o profitoare: îmi aduceau bateria auto acasă și o montau, iar prețurile acumulatorilor auto erau avantajoase pentru mine, deoarece trebuia să închiriez și un apartament ultraluxos să-i iau ochii fetei cu care urma să mă căsătoresc pentru a-mi repera onoarea...Specialiștii au sosit repede și au lucrat ireproșabil contra cronometru, iar eu nu am întârziat la confruntarea cu viitoarea mea familie nici sfertul academic.
Nu mă simțeam vinovat deloc, iar peste patru luni eram divorțat și fericit. Încercasem, dar scorpia nu se îmblânzea să fi avut grămezi întregi de aur...
Și așa cei de la  Baterii auto românești mi-au fost părtași în înșelătorie...
Da, sunt un magazin de acumulatori auto pe cinste, iar eu am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa în proba a șaptesprezecea a Superblogului 2015.

Cu scule electrice de la GTools.ro transform casa într-o fortăreață de liniște si fericire

Nicăieri nu mă simt ca acasă, fiindcă am norocul să locuiesc în casa părintească, în locul amintirilor din copilărie, cu mirosul inegalabil al cozonacului, sarmalelor, portocalelor, gutilor și scorțișoarei, cu săniușul prelungit până când intunericul ne scotea ochii, izgonindu-ne în case!
De-atunci mi-am propus pentru toți cei dragi, să-mi transform locuința într-o fortăreață de liniște și de fericire, într-o oază permanentă de frumusețe.
Magicianul a venit pe mătură, în a 15-a probă a Superblogului 2015, și-a scos pălăria neagră, prezentându-se grațios: ”Al dumneavoastră Gtools.ro, domnilor! Vă stau la dispoziție cu toate poțiunile, incantațiile și obiectele magice de care dispun. Puteți intra în toate încăperile laboratorului meu magic: echipamente de protecție, scule electrice, unelte de mână, sudare-tăiere, amenajări interioare și materiale de construcții!
Am pășit încrezătoare în interior, în timp ce bărbații își dădeau coate și mă priveau cu ironie. Unul nu a mai răbdat prezența mea izbucnind:
-Aici nu este salon de coafură, doamnă, nici salon unde te poți uita la telenovele! Sper că nu ai pretenția că vei câștiga proba, dat fiind că această competiție se adresează mai mult bărbaților!
Știam că a ignora reprezintă o soluție înțeleaptă, m-am uitat în toate părțile, ca și cum aș fi zis: ”Unde vedeți doamna? Eu sunt un om căruia îi place să-și depășească permanent condiția și care trage cu mâinile de gratii până la sângerare!”
Râsul colectiv m-a întrista, dar gazda s-a apropiat autoritar, mi-a întins zâmbind un trandafir, șoptindu-mi:
-Un premiu  de consolare pentru neplăcerile discriminatorii suferite, apoi a adăugat către partenerii mei: În casa mea nu se admit discriminările! trebuie să vă mai amintesc că epoca ”femeia la cratiță” a apus, iar pentru că ați fost ingrați, doamna va fi primul meu client!
Prin fereastra virtuală admiram baletul frunzelor și simfonia stropilor de ploaie. Dansatoarele purtau rochii galbene, roșii, portocalii, de parcă asistam la un bal al focului. ”Ce doriți să achiziționați, doamnă?” a intrat pe-o ureche și a ieșit pe cealaltă, spectacolul autumnal mă vrăjise.
- N-am venit aici să ne uităm după frunzele care cad, m-au certat din nou colegii! Nu avem timp, întârziem de la serviciu pentru dumneata!
Aveau dreptate acum, dar gazda mă salvă din nou:
-Este sublim spectacolul toamnei, doamnă și știu de ce aveți nevoie. Știu că măturați zilnic frunzele căzute pe allea casei părintești! Ce ați zice de o pereche de cizme de protecție electroizolante 
și de o pelerină impermeabilă scurtă?
Mi-am dat seama că erau lucrurile de care aveam nevoie și nu mi-a păsat când domnii, partenerii mei de competiție, au repetat celebra replică a lui Lăpușneanul: ”Femeia, tot femeie! Atâtea echipamente în jur, iar ea își cumpără de îmbrăcat și de încălțat!”
M-am hotărât să nu plâng în fața lor și am întrebat amfitrionul dacă există mașini de cosit în magazinul magic. Răspunsul afirmativ m-a scos din încurcătură și am ales un produs care mi s-a părut mai ușor:

Makita BBC4500 - Motocoasă cu motor în 2 timpi

-Vă felicit, doamnă, v-ați orientat perfect! Cântărește doar 7,7 kilograme și dispune de un sistem performant de antivibrații.
S-au înroșit, au înghițit în sec și atât. Nu au avut curajul să-mi dezlipească de pe spate etichetele nedrepte...
”Așa sunt bărbații!!!” Iată concluzia articolului meu scris pentru a 15-a probă a superblogului 2015.





sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Moartea folosită ca pretext de afurisenie???



Moartea ar trebui să ne facă mai buni, să ne apropie în jurul sicrielor, locuințe viitoare ale tuturor. Dispariția atâtor oameni tineri și bătrâni ar putea să ne sfarme inimile de piatră și să le îndolieze, numai că de ceva timp, chiar la căpătâiul părintelui mort, frații se ceartă pe avere. Uneori de la cimitir merg direct în tribunale disputându-și bunurile prin care defunctul ar fi vrut să le aducă bucurie, nu încrâncenare!
Când dispare un semen, ideal ar fi să înceteze a mai fi subiectul  bârfelor celor rămași în viață din respect pentru cel plecat și pentru simplul fapt că nu este etic să critici pe cineva care a dispărut definitiv. Mi-amintesc cum am aflat la moartea unei bunicuțe că a făcut trei copii cu trei tați, de parcă acesta era aspectul cel mai semnificativ din viața ei!!! Cei mai răi oameni nu te pot ierta nici când văd cu ochii lor că te odihnești într-un mormânt. Până când dezumanizarea aceasta???
De ceva timp, cinismul ne-a devenit atât de atroce, încât avem cutezanța să spunem că el, cel care a trăit alături de noi, a meritat să moară! Cum putem să spunem că și-a căutat sfârșitul cu lumânarea, când suntem nevoiți să călătorin zilnic la locul de muncă și putem fi loviți pe trecerea de pietoni sau în trafic de un șofer iresponsabil? Supermarketul de la care ne facem aprovizionarea se poate transforma în orice moment într-o torță. Merita-va cineva să moară, fiindcă s-a dus să cumpere o pâine și o sticlă cu apă?
 Moartea stă la pândă pretutindeni, de aceea este inuman să o transformăm în afurisenie. Nimeni nu are imunitate în fața morții și față de un comportament decent în fața celor care au fost retrași violent de pe scena vieții!


miercuri, 4 noiembrie 2015

Tragedia ar trebui să ne conștientizeze de fragilitatea vieții




Cel mai bine ar fi ca tragediile să ne conștientizeze cât de scurtă este viața și să ne determine să o trăim frumos, să ne comportăm în orice clipă ca și cum ar fi ultima de pe pământ. Uneori plecăm supărați de-acasă, fără să le vorbim soților, copiilor sau părinților, deși există riscul să nu ne mai întoarcem. Alteori jignim, bârfim, crăpăm de invidie, deși ar putea fi ultimele reacții și nu ne-ar face cinste...
Dăm lecții și judecăm. Există o predilecție a omului de a fi judecător neplătit, cel mai aspru, cu toate că nu se poate detașa de greșeli și de a se considera educator absolut, calificat să-i scoată la tablă pe ceilalți, să-i trimită la colț sau să le pună note!
Dacă viața este percepută ca o pedeapsă și lucrurile normale vor fi considerate chinuri și, dimpotrivă, cine consideră viața un dar divin trece mai ușor peste încercări, nu vede în răzbunarea crâncenă singura soluție a rezolvării unei situații dramatice.
Regret că am început să prețuiesc viața către maturitate și că i-am irosit clipele urând, când puteam să ignor, plângându-mă când era mai înțelept să tac, crezând în răzbunare, când mai sublimă este puterea iertării!
M-au învățat viața și oamenii valoroși din jurul meu să-mi cântăresc atent vorbele, astfel încât dacă nu simt compasiune pentru cine merită, măcar să nu-i zdrobesc sufletul cu bolovani. Le mulțumesc celor care m-au oprit să năruiesc edificiile încrederii și mi-au spus să renunț la demolări și să încep să construiesc speranțe, proiecte în oamenii pe care-i întâlnesc!
Trăiesc frumos creștinii care se raportează la Iisus întrebându-se: ”El cum ar fi procedat acum?”
Dumnezeu ne iubește pe toți: rockeri, hoți, oameni cinstiți, creștini și musulmani, săraci și bogați, analfabeți și oameni de cultură, bețivi sau drogați  și sunt convinsă că nu se va bucura nici la moartea unui criminal!

duminică, 1 noiembrie 2015

Bloggerul care nu a propovăduit în zadar


Orice blogger este un profet în felul său. Prin cuvinte, el răspândește vești rele sau vești bune fiind în slujba cititorilor săi, dar când renunță la propria viață pentru a le salva pe ale altora este profetul care demonstrează că se poate trăi tot ceea ce se scrie frumos. Drumul de la teorie la jertfă este un fel de Golgotă pentru fiecare dintre noi. Crucea altruismului este grea fiindcă dragostea de propria viață este anulată de iubirea până la sacrificu a vieților celorlalți. Din păcate, eroii nu au succes! Eroii mor din prea mult altruism și din iubire dezinteresată, iar fapta lor este uitată peste câțiva ani...Cu toate acestea, dacă s-ar naște iar și iară, astfel de oameni nu ar renunța la a se arunca în apă și foc pentru ceilalți! Și este așa o ironie a soartei că existența eroului adevărat trece monotonă și cenușie până în momentul în care execută ritualul sacrificiului suprem înălțându-se către soare...Abia când l-am pierdut realizăm cât de mult valora!
 Claudiu Petre era un munte de om și a demonstrat că este un munte de suflet.
A intrat in Infern de mai multe ori să nu-și lase prietenii, semenii să ardă de vii.
Sufletul meu este în doliu pentru Salvatorul care împletea promisiuni și povești din cuvinte și a oferit propria viață ca să smulgă din ghearele morții viețile altora!
Eroii nu sunt niciodată răsplătiți, eroii sunt monumente de altruism și de s-ar naște iar și iară și-ar dărui omenirii viețile lor...

sâmbătă, 24 octombrie 2015

O cană pentru infuzie de fericire, vă rog!

Mă doare toamna, iar ochii plânși ai cerului mă imploră să-i iubesc așa tulburi cum sunt. Prin covorul de frunze pașii mei trasează cărări spre Țara Speranței. 
Din clepsidra codrilor cad ultimele frunze și e frig. Ce toamnă însângerată și câtă durere a căzut simultan cu bruma peste satul meu! Mai întâi a fost Ion, vecinul drag și bun. S-a dus în pădure cu băiețelul său să facă rost de lemne pentru iarnă, dar un copac a căzut peste el și i-a frânt viața la 37 de ani. Fiul său a văzut totul l-a ținut pe brațe și l-a șters de sânge. În zadar ne-am rugat pentru el și am aprins candele, îngerii l-au luat la ei să fie la fel de iubitor și de bun în cer...Din lumea stelelor, Ion privește semnele toamnei pe pământ și se bucură că un om milos a umplut curtea casei sale de lemne verzi, ca familia să nu înghețe de frig. Aruncă o privire la Magazinuldecani.ro.
Alege în gând o cană croșetată pentru mama lui care este îndoliată și-l plânge de câte ori se face seară și îl așteaptă să se-ntoarcă. Dacă ar putea, i-ar comanda una să-i aline durerea! O cană pufoasă cu inimioară să știe că dragostea pentru ea a fost neclintită, în timp copiilor le-ar trimite un set cu minioni
Dar soției cum să-i răsplătească iubirea și devotamentul? I-ar cumpăra o cană cu inimioare multe, multe de tot, o cană cu inimioare mari și mici...
Apoi au murit în același timp ei: doi tineri minunați care lucrau ca zidari prin sat. Ce moarte năprasnică tocmai în clipele de grație ale toamnei. Suflul exploziei centralei cu lemne le-a făcut trupurile fărâme. Toamna și-a clocotit parfumurile și musturile de durere și ne-a făcut pe noi, spectatorii funebrii să prețuim viața, să ne străduim să o trăim frumos, fiindcă ”umblăm cu dzilele în mână”, vorba cronicarului.
Rătăcind cu ochii în lacrimi pe aleile gândurilor îndoliate am ajuns la ușa Magazinuluidecani.ro, iar când furtuna durerii s-a dezlănțuit, o mână puternică și prietenoasă m-a tras în camera caldă, iar eu m-am auzit implorând:
- O cană pentru infuzie de fericire, vă rog!
Particip la Proba a zecea a Superblogului 2015 și am scris aceste rânduri în memoria celor care mor muncind...



marți, 20 octombrie 2015

Când pierdem omul frumos pe care l-am cunoscut...




Când pierdem omul frumos pe care l-a cunoscut și descoperim în locul lui un străin rău, care ne înfricoșează, ne întristăm ca la moartea unui prieten drag.
Câtă durere produce dezamăgirea când încrederea investită se dovedește falimentară! Transformarea este  analizată cu lupa, căutăm mii de cauze exterioare și circumstanțe atenuante, dar sufletul acela ireproșabil, care ne-a umplut de venerație ni se înfățișează în zdrențe și în cea mai grosolană mizerie...
Realitatea este crudă. Poate că și noi am dezamăgit mortal, așa se-ntâmplă între oamenii pentru că suntem diferiți în funcție de axa timpului. Noi, cei de ieri, eram naivi, astăzi suntem calculați și reci, mâine putem deveni senili.
În viața unui om se pot întâmpla multe. El își poate schimba prioritățile într-o secundă. Dinamica prieteniilor și a intereselor a devenit instantanee cum este comunicare în mediul virtual.
Poate tocmai de aceea ar trebui să lăsăm mai mult loc de înlocuiri și despărțiri, de acceptare a tuturor surprizelor pe care ni le oferă viața!

sâmbătă, 17 octombrie 2015

Momentele unice ale vieții


Nu poți să alegi un moment unic, când viața îți oferă mii de clipe de fericire! Râsul cristalin de copil la apariția primei ninsori îmi răsună în minte. Alergam pe dealuri cu gura și brațele deschise să îmbrățișez îngerii minusculi care dansau în văzduh. Nu aveam griji, nu aveam dureri, greutățile erau pe umerii părinților mei.
Pe atunci nu exista iaurtul Cremosso, îmi stricam dinții în niște bomboane umplute cu gem, dar dragostea tuturor mă apăra de tot ce este rău. Veneam de la sanie cu obrajii ca focul, cu hainele atât de ude, încât puteau fi stoarse, iar fericirea din inimă se revărsa în casă, astfel încât părinții uitau să mă certe...
A căzut cortina peste acel moment de fericire absolută, dar viața mi-a oferit altele.
Iarna își cernea colindele peste lume. În mijlocul orașului, eu și el, izolați de lume. El stă treaz toată noaptea să-mi vegheze somnul și să-mi facă focul. Mă trezesc din când în când, iar el îmi spune: ”Dormi, copil frumos! Ninge de dragul tău...”
Readorm în ninsoare. Dimineața mă trezesc în aroma cafelei. Îmi servește dragostea lui la pat: iaurt Cremosso, cornuri proaspete, fructe și cafea. ”Copilul frumos” se întreabă cine a inventat iaurtul Cremosso? Câtă dragoste pufoasă este în el!
- Hei, nu mi se așază dragostea pufoasă pe corp, dacă tu mă tratezi așa?
- Cu Cremosso, niciodată, îmi răspunde hotărât, apoi se duce și pune colindele mele preferate.
În liniștea casei aud ningând. Colindele îmi purifică sufletul, mângîierile ochilor lui mă fac să mă simt unică.
- E momentul meu de aur, mă aud șoptind!
Mă trezesc în lumea virtuală. Vreau să aflu cine a inventat iaurtul pufos cu gustul fericirii din copilărie și găsesc
concursul Momentul tău de răsfăț.
Oricine scrie ce moment din viață ar repeta cu plăcere la nesfârșit poate fi câștigător




Și în timp ce linguriță după linguriță de fericire îmi alunecă în suflet, îndemn toți cititorii mei să-și înscrie momentele unice de răsfăț în formularul următor: http://www.cremosso.ro/momentultau.html!

miercuri, 14 octombrie 2015

Succes maxim cu tricoul ”Frec menta”


Doream să mă angajez în presă în vacanța aceea fiindcă auzisem că: ”Schimbi locul, schimbi norocul” și cum văzusem anunțul la mica publicitate, am trimis un CV și așteptam rezultatul. Peste două zile, telefonul a sunat și am fost chemată pentru o probă practică și un interviu.
Era vară, flăcări galbene și portocalii de căldură dansau pretutindeni, iar eu trebuia să mă prezint în redacție. Cu ce să mă îmbrac? O rochie lejeră și elegantă în același timp, un tricou alb și o pereche de blugi?
- Am eu un tricou alb, drăguț, în plus doresc să contribui la succesul tău, mi-a spus cea mai bună prietenă.
Eram așa de preocupată, încât nici nu am analizat bine tricoul, ci l-am îmbrăcat, am văzut că-mi vine bine și am plecat repetând: o știre bună răspunde la întrebările:”Ce? Cine? Când? Unde?Cum? și De ce?”
Mă gândeam să nu fac o gafă, iar ei să râdă în hohote de neștiința mea sau să publice vreun articol pe seama ignoranței mele. Cum m-am urcat în microbuz, doi tineri au arătat cu degetul în direcția mea zicând:
- Freacă menta, măi și nu se sfiește să recunoască.
Lumea a început să râdă în hohote, eu m-am înroșit. De pe telefonul mobil am intrat pe internet să aflu ce înseamnă expresia ”a freca menta” și de unde provine. În trecut, cei care se fereau de munca grea, frecau mesele cu mentă să aromatizeze atmosfera, astăzi ”a freca menta” înseamnă a pierde timpul, a mima preocuparea. Of, cum mă etichetau greșit! Eu mă duceam să lucrez și în vacanțe, iar ei...
Am ajuns. Eram așteptată. M-au poftit în redacție și după prezentări au început să zâmbească în colțul buzelor.
- Ce înseamnă ”a freca menta”, domnișoară?
”își bat joc de mine, dar știu și pot să le răspund”. Le-am răspuns oferindu-le toate amănuntele și punctând cele șase întrebări.
- Aveți simțul umorului, știți să vă documentați, vă exprimați frumos, stăpâniți narațiunea, prin urmare ați primit postul.
Am rămas cu gura căscată de uimire. Să primesc postul așa de repede? Am întrebat unde este baia, fiindcă doream să dau cu apă rece pe față. Am simțit nevoia să mă uit în oglindă și am citit râzând:”frec menta”.
Deci asta era. Prietena mea îmi făcuse figura. Telefonul sună în același moment:
- Alo? Ești supărată pe mine? Eu am trecut de două interviuri de angajare cu tricoul acesta, mi-a explicat prietena mea.
- Postul este al meu, i-am răspuns fericită! Voi fi ocupată toată vara, dar unde ai găsit tu tricouri personalizate?
- Există un magazin de tricouri personalizate, unde poți comanda cadouri personalizate pentru cei dragi, iar prețurile sunt pentru toate buzunarele. Găsești acolo și tricouri pentru care își trebuie mult curaj să le scoți în oraș!
După cele zece minute petrecute la baie, mi-am dat seama că trebuie să mă duc la biroul meu și să încep lucrul, deoarece de felul meu nu frec menta niciodată...
Nici nu începusem bine să fac lista subiectelor, iar colegele m-au întrebat unde își pot comanda tricouri cu mesaje haioase...
Particip la Superblog 2015.
cine?, ce?, cand?, unde?, cum? si de ce?Ce
cine?, ce?, cand?, unde?, cum? si de ce?
cine?, ce?, cand?, unde?, cum? si de ce?
cine?, ce?, cand?, unde?, cum? si de ce?
cine?, ce?, cand?, unde?, cum? si de ce?
cine?, ce?, cand?, unde?, cum? si de ce?


sâmbătă, 10 octombrie 2015

Teatralul social


Teatralul social induce în eroare naivul care confundă realitatea cu spectacolul de supraviețuire, astfel că va fi sedus pe viață de zâmbetul fals al celui ce-i spune:
- Mi-ați înseninat ziua cu prezența dumneavostră, deși grimasa nu a fost acoperită în totalitate de mască!
Și câte replici prefabricate ale succesului nu am auzit: ”Ce ne-am face fără dumneavoastră?/Mai treceți pe la noi./De ce nu stați mai mult?/Casa/instituția este goală fără dumneavoastră?/Sunt prietena ta și țin la tine. Poți să mă suni la orice oră din zi și din noapte”.
Diplomația elementară necesară interrelaționării umane a degenerat așa de mult, încât în spatele vorbelor siropoase sticlește cuțitul trădării. Când ți se promite mai multă loialitate, atunci trebuie să fii mai vigilent!
Pentru unii și salutul a devenit motiv de ploconeală inutilă sau în ”spirit de glumă”, după ”bună” sau ”sărut mânuțele” am auzit un ”duceți-vă...!” rostit printre dinți.
Trăirile autentice sunt pe cale de dispariție și catalogate ca fiind ciudățenii. Oricine se ”pisicește” pentru a deveni mai simpatic, unii se maimuțăresc de-a binelea. Uneori se-ntâmplă ca în câteva secunde, după ce ai savurat bonomia forțată a unui fals actor să te întorci un moment cu spatele și când îl privești din nou, să descoperi că și-a pus o mască hidoasă dorind să te distrugă. Măștile și atitudinile se schimbă instantaneu, ”vinovate” fiind politețea și diplomația...

miercuri, 7 octombrie 2015

Viață, viață



Viață, viață te orientezi prin fum și prin ceață, te clatini ca o frunză pe creanga trupului, iar ploile și vântul sunt gata să te smulgă. Îmbătrânești, te îngălbenești, ți se scurge timpul printre degete. Te uiți alături după frunzele asemenea ție care odihnesc în covorul pământului și ți-e frică. Le-ai văzut picând, iar ochii ți s-au umplut de lacrimi. Erați o comunitate în același frunziș. Schimbați o vorbă, împrumutați umbră una de la cealaltă...Golul care se-ntinde în jurul tău înseamnă că s-a apropiat vremea picatului din pom. Te întrebi mereu dacă te va durea când se va rupe pețiolul care te racordează la seva copacului și care te ține fremătândă...
Chiar dacă ești încă verde, în ultima vreme cad din ce în ce mai multe frunze verzi. Se-mbolnăvesc și mor umplând copacul de dor.
În jur se-ntinde imperiul uscăciunii și al putreziciunii. Spre deosebire de nevinovata  frunză din parcuri,omul este frunza gânditoare care știe că va cădea și totul se va frânge.
Tocmai de aceea fii bună viață-frunză cu tot ce roiește în jurul tău! Nu te costă nimic să radiezi generozitate și fericire, să fii plină de seva bunătății, iar acreala să nu te usuce când încă ești în viață...

O cafea la nisip sau unde-ți stau picioarele îți va sta capul

Regele meu a sosit pe aripi de toamnă și avea în părul negru frunze roșii, galbene, portocalii, mere în obraji și brumă în priviri...
Ploaia îl biciuise cu șuvițe groase și răsucite din mătase rece, iar eu eram ba Penelopa care-l aștepta să se-ntoarcă teafăr de pe mările orașului, ba Șeherezada ce trebuia să-i câștige iubirea prin înțelepciune, printr-o poveste ce nu a mai fost spusă și printr-o aromă inegalabilă.
Ploaia cânta trist la pian, farurile și luminile orașului erau bolnave de tubervuloză, din veșmântul său împărătesc curgea o mare în salonul meu. Pusesem câteva mere parfumate și gutui în geam, dar tristețea emana un parfum oribil care ne înfiora. I-am oferit haine uscate de schimb și m-am ridicat pe vârfuri să-l sărut, dar el mi-a spus:
- O cafea la ibric, Șeherezada mea, în caz contrar unde-ți stau picioarele, acolo îți va sta capul!
Nu glumea. Nu era bărbatul iubitor care nu plecase de dimineață fără să mă sărute pe frunte și pe obraz, ci era în stare să comită o crimă pentru cafeaua lui la ibric.
- De unde vrei să iau nisip pe vremea asta? L-a măturat ploaia, i-am spus șoptit.
Începuse să-i fie frică și lui că va trebui să-și țină cuvântul dat în fața supușilor, de aceea mi-a spus:
- Ai un buget nelimitat la dispoziție, doar să-mi faci cafeaua la ibric pe care mi-o servea bunica!
Nefericitul, îi era dor de tinerețe și se răzbuna pe mine alături de care îmbătrânise!!!
Am luat metroul  virtual până la stația Magazin Online Cafetiere. Găsisem ceva să-mi salvez viața la ieșirea dinspre Marketonline.ro/electrocasnice/cafetiere: Espressor cafea Philips 2000 Series HD8651/09, Putere 1400W, Râșnița incorporată, Negru. Costa 979 de roni. Aș fi putut să-mi recuceresc regele, să pun o parte din bani la o bancă, iar cu alta să-mi cumpăr genți de firmă, bijuterii la modă, haine, tone de haine elegante, tot ce vreau. 
Expresorul de cafea, dotat cu râșniță ceramică nu supraîncălzea boabele, iar prin sistemul manual de spumare transforma cafeaua într-o spumă de lapte cremoasă și fină. L-am achiziționat și i-am servit regelui licoarea magică:
- Este bună, dar nu se compară cu cea făcută de bunica, mi-a spus. Mai ai voie la o încercare fiindcă ești așa de frumoasă și așa de iubitoare.
Am profitat de cea de-a doua șansă și mi-am amintit că zărisem cu coada ochiului într-un alt magazin o reclamă. În Marketing.ro/electrocasnice/cafetiera Arzun se afla produsul care îmi salva viața și relația cu regele meu. Cu 999 de roni puteam să cumpăr Cafetiera Arzum Okka, Putere 710W, Capacitate rezervor apa 950 ml, Alb readucând în București gustul cafelei la ibric și tot îmi rămâneau bani de fleacuri femeiești.
Mi se părea că parfumul cafelei la ibric cuprindea tot salonul alb, iar ploaia bătea cu degetele-n geam să-mi ceară și ea o ceașcă. În acel moment, pătura mătăsoasă fu dată la o parte de pe trupul meu, iar regele devenit un umil servitor îmi aducea pe tavă micul dejun:
- Iubito, este timpul să te trezești! Am făcut cafea cu ajutorul Cafetierei Arzun Okka să semene cu cafeaua făcută la nisip pe care o adori tu. Te iubesc, chair dacă nu îți oferi buget nelimitat, dar ți-am pus în geantă umbrela. Plouă. Toamna își intră în drepturi. Ce bine că ești Șeherezada mea!

Casa plus=Protecție împotriva tuturor grijilor

Casa este cuibul în care ne așezăm sufletul după confruntările cotidiene de la serviciu, de pe mijloacele de transport în comun sau de pe stradă să se odihnească și să fie capabil să alerge și mâine în cursa pentru supraviețuire. Nu trebuie neapărat să fii certăreț ca o săgeată cu energie negativă să te atingă. I se pare cuiva că-l privești insistent, deși împarți în gând salariul infim pe categorii să ajungă bani de lemne pentru iarnă sau altuia că te miști în reluare și țipă la tine. Tocmai de aceea acasă trebuie să fie oaza noastră de relaxare și insula de securitate absolută.Astăzi, acest lucru este posibil cu sistemul Casa Plus, disponibil aici: http://www.macon.ro/casa-plus-sistemul-de-zidarie-macon/, care asigură:
1) Protecție împotriva frigului din timpul iernii.
Este cazul să aflăm că o locuință obișnuită pierde 30% din căldură prin pereți iarna, dar blocurile de zidărie Macon ne protejează de frig, diminuând considerabil cheltuielile făcute pentru încălzire și asigurându-ne confortul. Utilizând aceste materiale de construcție, chiar dacă vor crăpa pietrele de ger, în căminul nostru va fi cald și bine.
2) Protecție împotriva caniculei din timpul verii.
Tot blocurile de zidărie Macon fac mai ușor de suportat căldura de cuptor a soarelui. Aerul din interiorul în care ne petrecem 90% din timpul vital va avea temperatura necesară și umiditatea perfectă atât iarna, cât și vara.
3) Protecție împotriva zgomotelor. Confortul termic este completat de cel fonic. Departe de zgomotele orașului putem să ne odihnim în casa noastră.
4) Protecție împotriva calamităților. Există materiale de construcție care feresc locuința de efectele devastatoare ale incendiilor și cutremurelor și valorează mai mult decât tot aurul din lume. Cine nu are blocuri de zidărie Macon, să-și cumpere!
5) Protecție față de cheltuielile inutile legate de încălzire, ventilarea aerului vara, izolarea fonică a camerelor.
Toate materialele necesare amenajării locuinței perfecte se pot cumpăra de-aici: http://www.macon.ro/.
Referințele sunt urmate de servicii suport, acestea din urmă referindu-se la recomandări privind utilizarea produselor, dar și la livrarea acestora la depozitele partenerilor.

duminică, 27 septembrie 2015

Reeditarea destinului




-proză după metoda cubului
Ion pășește gânditor pe covorul de frunze moarte și i se pare că toamna-și încolăcește brațele reci peste trupul lui. Îl sărută ploaia cu gura umedă de parcă l-a mușcat un șarpe de grumaz, iar inima-i tresare de frică. „Doamne, dragi îmi sunt pădurile astea! Mi-s dragi dealurile cu rugi de mure și tufe de cătină, pâlcurile de ghebe din zăvoaie și bureții lăptoși. Vreau să trăiesc în satul acesta până la moarte, până la moarte!”
Mădălin merge alături potrivindu-și pasul cu al tatălui său. „Ce bărbat este tata! Taie lemnul din pădure din câteva lovituri, ridică bușteanul pe umăr și-l duce acasă. Ne iubește și are atâta grijă de noi! Ce ne-am face fără el? Ce ne-am face fără el?”
Vântul foșnește sinistru prin frunze, iar copilul aude refrenul din minte în zgomotele din natură: „Ce ne-am face fără tata? Ce ne-am face fără el?”
„Pământul, casa și curtea ar fi goale fără el”,  răspunde Mădălin gândurilor negre din mintea crudă. Noroc că ploaia i-a împrumutat câteva din lacrimile cerului, altfel nu ar fi putut justifica broboanele de pe obraji.
Merg alături să facă rost de lemne pentru iarnă, fiecare cu gândurile lui, dar toate ducând în același punct: destinul. „Doamne, dă-mi zile să am grijă de ei, să nu ducă lipsă de nimic cum am dus eu, după ce l-au omorât pe tata la pădure! I-au crăpat capul cu topoarele, iar noi am crescut doar cu mama. Dreptate e asta? Omenie e asta?”
Ion se revoltă și strânge coada toporului până când îi apare o bătătură la degete. „Noroc că eu sunt tânăr și sănătos și nu lucrez printre străini, ca ei să-mi ia viața. Pe Mădălin vreau să-l învăț cu greutățile ca,  dacă prin absurd se-ntâmplă ceva cu mine, să aibă grijă de toți: de mama mea, de nevastă-mea și de soră-sa.”
-          Mădăline, ai luat, tată, mobilul la tine?
-          L-am lăsat acasă să nu-l lovesc.  Vrei să știi cât este ceasul?
-          Nu, mă gândeam așa, în cazul în care pățim ceva...
-          Ce să pățim, tată? Dacă nu ni s-a întâmplat nimic până acum...
„Ce-i veni să mă întrebe de telefon, că doar are și el? Cum el nu l-a luat pe al lui, să nu-l strice, la fel l-am lăsat și eu acasă! Are grijă de noi, tata. Sunt părinți buni, muncesc din greu ca noi să fim eleganți și să avem telefoane mobile...”
-          Tată, ne băgăm să tăiem tot de pe râpa aceea. Nici dracu’ nu dă de noi acolo. Ne chinuim puțin să tragem lemnul, apoi îl scurtăm și-l ducem pe rând acasă.
-          Iar pe vâlcea? Îți alunecă picioarele și când copacul se prăvălește, trebuie să te îndepărtezi repede din calea lui! Data trecută mi-a fost așa de frică în momentul în care s-a rostogolit și a fost gata să-ți rănească spatele și piciorul!
„Vor scăpa copiii mei de munca grea la care eu am fost condamnat? Vor avea vreo soartă mai bună? Eu am reluat destinul tatălui meu, în afară de moartea violentă, la care nu am fost condamnat, îmi câștig existența muncind din greu...”
Copacul se înalță cu crengile încrucișate ca o cruce imensă spre cer. Ion îl lovește cu sete. Liniștea deplină amplifică zgomotul tăieturilor. Mădălin privește pictura toamnei prin pădure. O vreme, el trebuie să stea cuminte ca să nu cadă copacul pe el. Așa l-a învățat tatăl, să stea la distanță. Doar după ce pomul va fi doborât să se apropie, să curețe crengile și să care trunchiul...
Copilul se bucură pentru prima dată de frumusețile din jur neștiind că  nenorocirea plutește în ceața toamnei, Ion se simte ușor, dar o forță învizibilă l-a țintuit. Nu a putut să fugă, iar copacul a căzut copleșindu-l cu greutatea sa. Capul i-a crăpat, sângele țâșnește, mai are timp să strige:„Mor!Mor!” apoi se lasă noaptea în mintea sa.
Mădălin tresare și imaginea de coșmar îl umple de groază. Cel care i-a dat viață are capul zdrobit și zace sub trunchiul imens. El este un copil, iar îngerii păzitori nu-l ajută să-și elibereze părintele din capcana morții. Trage înnebunit de trunchi să scoată de sub el trupul frânt, dar ce poate face un copil?
-          Moare, moare tata, iar eu nu pot să fac nimic! Doamne, de ce tocmai azi mi-am lăsat acasă mobilul! Să mă audă cinevaaa! Să vină cineva să ne ajuteee! Nu pot să-l las singur în valea aceasta! Ajutooor! Săriți să-l scoatem pe tata de sub lemn!
„Strig de o oră și nimeni nu răspunde. Parcă a murit toată lumea din sat. Tata ține ochii închiși, sângele țâșnește din rană. Acum horcăie, adică trage să moară, cum spunea bunica...Ai milă de noi, Doamne! Trimite pe cineva! Nu pot să-l las singur aici. Vor veni sălbăticiunile și-l vor devora. Să mai încerc să ridic copacul, poate Dumnezeu îmi dă putere. Să mai strig, poate glasul meu se va auzi în sat. Voi urî pădurea și zilele de toamnă și meleagurile acestea frumoase pentru că nu voi uita niciodată cum a căzut lemnul acesta falnic pe tata!”
-          Ajutooor! Ajutoor! Moare tata! Să mă audă cineva!
Mihai urcă agale dealul să-și mute vaca. „Mulțumesc lui Dumnezeu că am de toate, dar mai ales îi mulțumesc pentru că nu sunt un tată bătrân. Mi-amintesc cum râdeau copiii la școală de cei făcuți la bătrânețe când venea părinții la ședințe...
-          Bă, a venit bunică-tu după tine să vadă cum înveți și dacă lipsești de la ore?
Hei, toamna și-a intrat în drepturi. Cam mâine mă voi duce să tai un brad din pădure să le fac pom de Crăciun fetițelor...”
-          Ajutooor! Moare tata! Suntem aici, în râpă, eu strig de câteva ore, iar el pierde sânge și a căzut în comă.
„Delirez? Să fie toamna de vină că am ajuns sentimental? A strigat cineva după ajutor?”
-          Fie-vă milă, oameni buni de mine și de el! Se face noapte și mi-e urât singur, dar nu-l pot lăsa aici!
-          S-a întâmplat o nenorocire, se aude Mihai vorbind tare. Nu mi s-a părut, cineva strigă după ajutor. Noroc că am mobilul cu mine.
Bărbatul se orientează după strigătele disperate ale adolescentului. Îi tremură picioarele de emoții, dar știe că trebuie să fie tare și să ajute. Se apropie, iar imaginea de coșmar se derulează aievea în fața privirii sale. Ion este sub copac, cu capul crăpat în două, plin de sânge, copilul lui stă în genunchi alături plângând. Încearcă să-i explice cum s-a întâmplat, dar nu poate articula o vorbă, deși până acum a strigat după ajutor.
-Hâm, hâm, hâm...
- Lasă, dacă nu mai poți vorbi, asta este! Ajută-mă să salt copacul și să-l scot de sub el!
Încearcă amândoi, dar se declară depășiți de situație.
-          Nu plânge! Îți promit că nu plec, până când nu-l scoatem de-aici! Singuri nu putem, dar sun toți vecinii să vină cu topoare. Se rezolvă. Tatăl tău va trăi, va trăi!
„Ți-am spus o minciună gogonată și îmi pare rău, dar nu pot proceda altfel! Ai cui rămâneți voi acum, amărâților? Ai strigat atât și nu te-a auzit nimeni, iar acum  nu poți să-mi spui ce ai pe suflet. Mi se rupe sufletul de milă, dar trebuie să acționez!”
-          Alo, nenea Lică, ia repede un topor și vino la Grădina lui Bratu, la vâlceaua din stânga că s-a întâmplat o nenorocire. A căzut un copac pe Ion. Adună-i pe toți și veniți cu topoare! Da, e grav. Are capul spart și este în comă, iar băiatul lui, Mădălin, este speriat de moarte. A strigat până m-am dus eu la ei, iar acum nu mai poate să vorbească. Chemați salvarea repede! Să-l sune cineva și pe Puiu căci doctorii nu pot urca până aici. Orice minut este prețios. Aveți grijă să nu-i speriați pe-ai lui!
„Deci tata este grav. Atunci de ce mi-a promis că va trăi? De ce m-a mințit? Îi este milă de noi? Am făcut ceea ce trebuia făcut stând lângă el atâta timp sau ar fi fost mai bine să fi alergat în sat după ajutoare?”
„Copil drag și bun, ai stat lângă tatăl tău, iar acum nu mai poți vorbi din cauza șocului. Iartă-mă că te-am mințit! Trebuie să ne facem datoria, să chemăm salvarea, să încercăm să-l smulgem din brațele morții. Cred că și tu ai nevoie de medic.”
-          Alo, Servicul urgențe? Vă rog să trimiteți repede o ambulanță la rezervoarele de apă. A căzut un fag pe un bărbat tânăr în pădure și are capul zdrobit. Să chemăm și Poliția? Bine, așa voi face! Aveți nevoie de CNP-ul meu? Nu-l știu pe de rost, doamnă, dar nu v-aș chema degeaba. Fac alții glume proaste, nu eu. Vă spun cum mă chemă și îmi asum răspunderea pentru cursă, dar veniți mai repede că este în comă bietul om, iar băiatul lui care a fost martor la scenă a avut un șoc și nu poate să vorbească!
Satul este mic, iar zvonurile trec dintr-o ogradă în alta cum trec zgomotele la bloc dintr-un perete în celălalt...Mama lui Mihai începe să răcnească smulgându-și părul de durere:
-          Ce s-a întâmplat cu băiatul nostru de ai sunat după salvare? De ce mă minți?
-          Ești nebună, femeie? Mihai nu are nimic, Ion este gata să moară.
Cineva duce vestea tristă și în casa lui Ion.
-          Ioane, Ioane, mori ca tatăl tău cu capul zdrobit! Să nu vină salvarea că nu are ce lua! Eu nu am băiat de dat!
-          Nu vreau să-mi cresc singură copiii, plânge încet nevasta lui Ion.
Eu aud salvarea, bocetele, mă interesez de soarta colegului de navetă. Ion era glumeț, plin de viață, serviabil. Scotea din pământ din iarbă verde o ocazie care să ne ducă acasă. Nu m-a refuzat o dată de câte ori l-am rugat să mă ajute și nu-l dau morții orice ar fi. Dacă aș putea, aș lua o prăjină lungă, lungă de tot să alung moartea cât mai departe de casa lui...
Vecinii miloși îl plâng cu lacrimi amare realizând că a reeditat destinul tatălui său și simțind infinită duioșie față de Mădălin, care nu s-a îndurat să-i părăsească trupul zdrobit.
Ea, mama lui Ion nu mai vorbește cu nimeni. Are impresia că Dumnezeu a complotat cu tot universul ca să-i ia mândrețe de băiat. Toți sunt vinovați de nenorocire și ce mai vor de la ea???
Ion nu mai știe ce se întâmplă cu dânsul, uneori se simte ușor ca un fulg, alteori are trupul și capul de plumb. Vede lumea agitându-se în jurul lui și nu înțelege de ce. Întotdeauna i-a plăcut să trăiască modest, să acționeze din umbră. I s-au luat până și greutățile de pe umeri și de pe suflet, plutește între lumi, iar ei, cei din familie au aprins candele în locul în care s-a prăbușit.
Medicul care l-a operat:
-          Nu-mi dați bani!Mi-am făcut datoria, dar să vă pregătiți pentru ce este mai rău!
Ea, bătrâna știristă aflată la pupitrul radio-șanțului:
-          Nu scapă! Doctorul a spus că are greabenul de la gât rupt.
Moartea prefăcută în șerpoaică:
-          Eu mi-am făcut datoria. I-am inoculat veninul, dar decizia este a lui Dumnezeu!

Ploaia răpăind nebunește pe acoperișuri:

-          Îl învelesc pe Ion cu văluri de apă și nu mă mai opresc să vedeți cât de rău îi pare că a murit. Îi era tare dragă viața și tocmai atunci când a realizat ce frumos este să trăiești, moartea l-a lovit cu putere în cap. Pic, pic, pic, pic/Până la mormânt e doar un pic/Trosc-plosc, trosc-plosc/Trăiți în lume cu folos!”