Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

miercuri, 29 august 2018

Bunica și mouse-ul, baba și mitraliera

-Bunico, nu mi-ai văzut cumva mouse-ul?
-E în frigider, draga mea. E în frigider.
Aveam ceva urgent de redactat pe computer, trebuia să mă documentez pe internet si fără mouse îmi era tare greu, dar nu-mi puteam explica în ce clipa de neatenție l-am băgat în frigider și mai ales cum de l-am lăsat acolo.
Începusem să cred că încep și eu să uit și să pronunț greșit cuvintele ca bunica. M-am ridicat de la biroul improvizat de bunica și m-am îndreptat către frigider.
-Stai, spune ea hotărâtă, te servesc eu! 
Bunica mă iubea mult, chiar dacă era bătrănă, așa că am lăsat-o să mi-l aducă.
Mai întâi a venit cu servețelul alb din damasc pe tava din argint. Apoi a adus paharul cu apă si lingurița din argint înfășurată în șervețel, iar la sfârșit a venit cu paharul cu apă și mousse de ciocolată făcut special pentru mine.
Îmi venea să râd, dar nu am vrut să o supăr. Eu îmi căutam mouse-ul, iar bunica a crezut că vreau mousse-ul de ciocolată făcut de ea pentru mine.
-Bunicuțo, mouse-ul este șoricelul meu cu care lucrez la computer, i-am explicat cu răbdare.
-Și de ce nu ai spus dinainte, mi-a spus amărâtă! Cred că știu unde este, dar din păcate nu mai este nimic de făcut. Dacă știam că este al tău și că este vrăjit aș fi închis ochii și l-as fi acceptat. Acum e mort!

-Da, bunicuță este mort, până îl conectez la un computer, apoi prinde viață și se mișcă și pot intra pe Trust Gaming
și ma joc cât vreau
-Eu nu înțeleg cum poate un șoricel să..., dar mai ales cum poate să se transforme din unul mort în unul viu, dar ți-l aduc! Mai întâi fii cuminte și mănâncă prăjitura, te rog! Lasă dieta când vii la mine!
Am început să mănânc tacticos și să îmi dau seama că se întrecuse pe ea. Era delicios. Apoi mi-am imaginat că special mi-a ascuns mouse-ul ca să mănânc ce mi-a pregătit ea cu dragoste.
După ce nu a mai rămas nimic pe farfuria și bunica a strâns bătrânește și a spălat totul, a plecat să îmi aducă șoricelul meu de care îi părea atât de rău.
...Era un șoricel prins într-o cursă, cu ochișorii ca două mărgele vii și mustăcioare subțiri și lungi ca două fire de ață.
-Ia-l! Este al tău, m-a încurajat ea. Să știi că dacă poți să îl înviezi cu computerul acesta al tău, chiar mă bucur, fiindcă l-am văzut atât de mic în cursă și a început să îmi pară rău. Este și el un suflet.
Și a început bunica să îmi țină un discurs despre regrete și despre fapte bune și rele și cum va pleca ea în curând și nu va mai avea cine să îmi facă prăjituri...
Tocmai atunci a sunat telefonul. Era mama care m-a anunțat că mi-am lăsat șoricelul acasă, iar bunica insista să îl iau pe cel adus de ea...
Povestire scrisă pentru campania inițiată de Marius Călugăru, omul care pune bloggerii la treaba!

joi, 23 august 2018

Idei, gesturi și soluții care să diminueze durerea ce nu poate fi anulată

Bunuri materiale nu am prea multe, aș putea spune că nu am deloc.
Mobilul? Nu este așa de scump si se poate sparge sau defecta într-o clipa! Laptopul? Este a treia oară de când într-o bună zi (marți, trei ceasuri rele!) m-am trezit cu ecranul albastru si mi-am pierdut jumătate din cartea cu citate...
Bijuterii nu port decât oferite de cei pe care îi iubesc, fiindcă singură nu cumpăr, dar am un car de idei pe care vreau să le vând pe Amazon și de aceea sunt hotărâtă să mă încriu la curs Amazon.
O poveste tristă
-Știi sunt părinți care nu rezistă să stea lângă copiii lor în ultima clipă, îmi spune tânăra doctoriță. Ies afară plângând în hohote în timp ce micuțul strigă:„Mama, nu pleca! Nu mă lăsa singur că mă doare!” Îmi amintesc de o fetiță care avea cinci ani și trăia ultimele clipe din viață. Tot timpul striga:„Să mă ia cineva în brațe, vă rog! Vreau în brațe! Mama, ia-mă în brațe!” Mama ei a ieșit mai mai să dărâme ușa fiindcă nu mai rezista, iar noi, medicii i-am făcut tot ce era omenește posibil. Ultimul popas era la terapie intensivă. Mi-a fost o milă teribilă de copil, de mama lipsită de curajul de a accepta realitatea și am luat-o eu în brațe pe cea mică. S-a cuibărit la pieptul meu și a căzut în comă.
Fiindcă tot m-ai pus acum să-ți povestesc, îmi amintesc la fel de bine de un puști, care a murit pe masa de operație, iar când am ieșit să le comunicăm părinților adevărul, mama  a făcut un șoc și repeta în neștire:„Nu știu!Nu știu!Nu știu!”
Poate nu știa cum va supraviețui durerii și cum se va întoarce acasă cu brațele goale, într-o casă goală.
Nu știu, dar poate la cursurile Amazon 
voi învăța să dăruiesc speranța
Dragi cititori, în cazul în care doriți o afacere de succes, participați la cursul care vă va ajuta să faceți asta și care durează 4 luni.
Cele 4 module îți prezintă achiziții utile pentru întreaga viață:
1. Căutarea produsului. Produsul trebuie să te definească, să ți se potrivească. Eu doresc să îmi vând cuvintele frumoase și ideile constructive, iar organizatorii mă vor învăța să fac asta. Nicio vânzare nu reprezintă o utopie, din moment ce au fost cazuri în care s-au vândut parcele de teren pe lună, virginitatea și stelele de pe cer. Important este să găsești cumpărători pentru toate.
2. Căutarea furnizorului. Ai nevoie de materii prime sau de produse finite și trebuie să știi să le iei de la oameni de încredere. Eu caut povești de viață adevărate, pe care doresc să le transmit mai departe. Oare nu a început și cei care au înființat Amazon cu vânzarea de cărți?
3. Listarea produsului pe Amazon. Da, mi-ar plăcea să se scrie că Stan Elena vinde gesturi, idei, soluții și cuvinte frumoase pentru diminuarea până la anulare a durerii.
4. Lansarea produsului pe Amazon. De când visez la un Muzeu al Binelui, poate că după ce voi primi diploma de absolvire a cursului voi reuși.
Nu știu! Nu știu ce îmi rezervă viața, dar există atâția oameni minunați în jur, încât merită să fim fericiți că avem șansa să îi cunoaștem și să trăim lângă ei!

sâmbătă, 11 august 2018

Tuberculoza în sala oglinzilor


Tuberculoza în literatură
Radiografiile literare ale bolii au la bază documentarea. De la primele simptome de oboseală și de lipsă de putere, până la sufocare, la petele de sânge lăsate în batistă și ligheanul plin cu lichid vital, omul ajunge să îi fie rușine cu el însuși și în ciuda durerilor, dragostea de viață crește și se leagă și de ultima speranță. El ajunge până acolo, încât să vadă în tuse un lucru benefic, o modalitate prin care își curăță plămânii și în punctele negre din sânge, elemente care îi făceau rău, dar au fost eliminate.
Bolnavul analizează răul interior și se minte frumos, cu toate că de cele mai multe ori citește verdictul în ochii familiei, medicilor și cunoscuților.
Hortensia Papadat Bengescu realizează o analiză complexă a simtămintelor prințului Maxențiu, bolnav de tuberculoză aplicând tehnica oglinzilor. Personajul se autoanalizează și celelalte personaje îl analizează din punctul lor de vedere, astfel că se oține un studiu 3 d (poliedric al personajului).
Fiindcă tot vorbim de literatură, fără să criticăm, să amintim faptul că George Călinescu, personalitate marcantă a literaturii românești, îi numea pe creatorii purtători ai bacilului Koch, „poeții tuberculoși”.
În mod cert că nu o făcea cu răutate, dar aduce a stigmatizare să numești o personalitatea după boala de care acesta este chinuită.
Studiile medicale ale Hortensiei Papadat Bengescu sunt complexe fiindcă alătură tranformărilor fiziologice pe cele psihologice. Lumea se grăbește să condamne un bolnav că vorbește răstit sau deloc, că este nervos, fără să își dea seama că stările sale comportamentale sunt dictate de suferințele sale fizice și de temerile legate de viitor pe care le are.
(Sursa fotografiei aici:)


Bolnavul de tuberculoză văzut de cei din jur în romanul Concert din muzică de Bach
Soția prințului Maxențiu, Ada, îi reproșează în față:„Nu ești în stare să ții un cal”, în timp ce refugiindu-se în propriile gânduri îi face o desciere nemiloasă:„S-a ramolit de tot. Ce sunt ochii ăia galbeni? Stârpitură de viță mare...”
Mai târziu este fericită când soțul nu mai mănâncă împreună cu familia la masă și își amintește cu milă și scârbă de ligheanul plin de sânge pe care l-a văzut în camera bolnavului.
Lică, bărbatul adus în casă pentru a avea grijă de cai primește cu repulsie mâna transparentă a bolnavului, gândind:„E dus pe copcă. Iată-mă! Eu sunt locțiitorul, amantul și vin să mă așez confortabil în culcușul tău de cadavru viu, căruia îi vom face în curând sicriu.”
Reacții contradictorii generate de o boală grea
Prima reacție a bolnavului este de rușine copleșitoare (de parcă ar fi fost alegerea lui să se îmbolnăvească) și de negare a bolii în ciuda stării de oboseală cronică și a „durerii încăpățânate de sub coastă”. În această fază bolnavul își dorește să fie singur. Pe măsură ce trece timpul, semnele neiertătoare ale bolii se agravează și se înmulțesc: nopți febrile, somn sufocant, cearșafuri pe care se vadă urmele roșii ale buzelor. Primele pete de sânge declanșează comportamentul inconsecvent:„Între perine înalte, cu inițiala brodată fin sub o coroană mică, ședea ascultând spre ușă ca nu cumva să vie Ada și să-i curme spaima și totodată asculta încordat cu speranța că va veni cineva să-i curme spaima.”
A doua reacție constă în păstrarea aparențelor care îi consumă multă energie. Dimineața își făcea o toaletă minuțioasă încercând să realizeze reconstituirea imaginii de altădată, în public depune eforturi supraomenești  ca toate simțurile să funcționeze normal, ca „sărmanul corp tot mai deznodat, să nu se desfacă din toate niturile, așa cum avea senzația permanentă.” Îi este frică să nu cadă, să nu facă o mișcare greșită să i se rupă plămânul ulcerat.
Urmează lipsa de concentrare, vorbirea cu dificultate și etichetarea negativă a celor din jur care se grăbesc să îl judece.
Ce plăcere să mai găsescă un om în comunicare, când:„fenomenul vorbirii se forma undeva într-un loc usturos și după un parcurs sufocant ca acela al unui cheag embolie, vorbele gâlgâiau în gâtlej într-o salivă sărată, așa că permanent cuvintele îi păreau coagule scăpate de pe buze.”
Prințul nu înțelegea ce i se spune fiindcă atenția lui era captată mereu de monologul nesfârșit cu sine.
Doctorul îi vorbea în termeni științifici, fără să știe:„Aluviunile de chinuri si diguri.” Maxențiu este un bolnav cu conștiință de aceea: „Grija lui cea mare era ca totul să rămână acolo, în subsoluri, ca nimic să nu evadeze”, în special când se afla în public.
Bolnavului de tuberculoză îi este teribil de greu când se află în public și nu știe cum să procedeze cu expectorațiile sale să nu își facă rău, dar să nu le dea boala celor din jur sau să le provoace silă:„Un acces de tuse mai tare poate fi o primejdie vădită oricui. Mai ales să nu i se urce în gâtlej gustul acela de sânge: un firicel sau un coagul mic, pe care să nu trebuiască să îl înapoieze penibil la surse sau să-l păstreze chinuitor în valvula silnică a gurei sau, mai teribil încă să-l strecoare în batista fină de olandă, cumplit de albă.”
O criză mică anticipează criza cea mare și pentru faptul că nu putea să respire, amețea, își pierdea echilibrul și nu-l mai țineau picioarele.
De la începutul până la sfârșitul bolii rușinea îl copleșește de parcă s-ar face vinovat de faptul că a luat microbul: petele de sânge sunt considerate „pete rușinoase”, „îi este tot mai rușine de trupul lui slăbănog și de respirația primejdioasă.”
În ultima fază a bolii, bolnavul își ia în sfârșit libertatea de a se manifesta în public după cum îi dictează boala:„după atâta constrângere era o orgie de tuse, de expectorări, de toate mizeriile concrete ale boalei. Își descărca cu bucurie ticăloșia și trupul lui, acum material nesecat de coptură, de murdărie: îi era drag așa, îi părea că-l simte viu tocmai pentru că era astfel rodnic.”

(Sursa fotografiei aici
De la literatură în realitate
-Te rog să îmi faci injecțiile, să pot să stau și eu în permisie acasă, că m-am săturat în sanatoriu! Nimeni nu vrea să îmi facă tratamentul pe o rază de 20 de kilometri. Știi ce rău este să se ferească toată lumea de tine și să citești pe buzele lor, cum le spun celorlalți arătând pe la spatele tău:„Tuberculos”?
Așa o implora Paul M. pe mama și am simțit-o pe mama împărțită între milă și teamă.
-Uite, întorc capul în partea cealaltă, mă străduiesc să nu tușesc și să nu respir, iar tu îți poți pune mănuși si mască. Vreau să petrec cât mai mult timp cu fetițele fiindcă voi muri curând, nu este așa? Să stau la mine acasă și să nu mai văd, cum mor acolo oamenii și sunt îngropați într-un colț de cimitir pe cheltuiala comunei, fiindcă familia i-a abandonat demult. Ah, eu sunt un om norocos, dar am văzut acolo o fată de 20 de ani, care a fost izgonită de-acasă să nu-i îmbolnăvească și pe ceilalți și acum sanatoriul este casa ei. Se topește de dorul de acasă, de părinți și de frații ei mai mici, dar n-a venit unul să o viziteze aici.
Aici își petrece sărbătorile, face Crăciunul și Paștele în salon și mai aude și mai vede, cum un coleg este scos cu cearsaful pe față, apoi adus în sicriu și se duce la cimitir să-l însoțească în ultima sa călătorie.
Mama știa exact ce răspunsuri așteaptă de la ea, așa că i-a răspuns hotărâtă:
-Îți fac injecțiile fără mască sau mănuși! Cum să mori, când faci tratamentul regulat și ai copii de crescut? Paul, parcă te văd la nunta lor, mândru și pus pe petreceri.
Îl priveam cu încredere și nu concepeam că va muri. Era vecinul care mă lua cu mașina de pe drum și pe care în 20 de ani nu l-am auzit o data certându-se cu cineva. Zâmbăreț, pus pe glume, nu pot să uit cum mă trata mereu cu respect, deși puteam să fiu copila lui.
Dar într-o zi „Nenicu” a venit la noi foarte supărat:
-Nu te mai întreb dacă voi mai trăi sau voi muri, că dumneata mă minți frumos, iar eu știu adevărul. Bolnavii care se fac bine sunt ținuți cât mai departe de camera în care se face conectarea la aparate. Am observat asta. Pe măsură ce starea unora se agravează, mai avansează cu o cameră către anticamera morții, iar în ziua în care sunt duși acolo este ca și cum condamnatul la moarte este scos în curte pentru execuție.
Nu mă minți frumos, coană Viorico. Am venit pentru ultima oară acasă, mi-am luat rămas bun de la fetițe și de la soție și am făcut ochii roată să cuprind cu privirea toate peisajele acestea de vis. Mai am o cameră până la aparatele de respirat și mi-e frică, teribil de frică. Singura mea consolare este că nimeni din familia mea nu a luat bacilul de la mine.
E totuși un noroc fiindcă nu aș fi vrut să le dau și lor chinurile mele...
Am venit să vă rog să mă iertați, dacă v-am greșit cu ceva să pot muri liniștit.
I-am strigat până nu l-am mai văzut și până nu a mai auzit că nu va muri, dar i se citea moartea în priviri...
(Citatele provin din romanul Concert din muzică de Bach, de Hortensia Papadat Bengescu, Editura Cartex, București, 2015)

vineri, 10 august 2018

Dezbinarea este luciferică

Dezbinarea este de natură luciferică, iar cei care seamănă ură între frați, între părinți și copii, în sânul familiilor și între prieteni ar trebui să se considere vinovați, până dincolo de moarte!
Cu ce drept să faci asta? De să învrăjbești pe cei care au același sânge? Nimic nu este mai sfânt în lumea asta decât un frate!
Nimeni nu îți vrea binele atât de sincer ca mama și ca tatăl tău?
Poate fi o străină mai de încredere ca sora ta?
Atunci de ce să poată cineva să ne dezbine familiile?
Cum poți spune cuiva care din truda lui trimite din străinătate bani și pachete in țara că nu reprezintă România?
Sunt mai mult decât mâhnită, când oamenii au orbit spiritual și nu văd când se aplică principiul: „Dezbină și stăpânește!”
Este pentru a nu știu câta oară când Diaspora intervine să ne scoată din flăcări și gestul ei îmi frânge sufletul fiindcă:
-ar trebui să fiu și eu acolo, dar din comoditate stau acasă. În timp ce românii plecați stăteau la coadă să voteze zeci de ore, eu nu m-am obosit sa fac asta fiindcă mi-am dat seama că voi ieși înfrântă. Fiindcă au gândit ca mine milioane de oameni,  acum ei stau în soare și sunt primiți cu „gaze lacrimogene” și eu nu sunt acolo să îi primesc cum se cuvine și să le mulțumesc.
Jur că data viitoare voi ieși la vot, cel puțin să știu că mi-am exercitat dreptul de alegere!
-mi-e milă de eforturile uriașe ale românilor care vin de peste mări și țări și mă doare ingratitudinea altora. Și-au lăsat treburile lor, își cheltuiesc poate banii de concedii să vină să ne salveze din nou sau cel puțin să atragă atenția că suntem în pericol, iar unii îi întreabă de ce au venit și le spun că nu au niciun drept fiindcă au plecat!
Nu au plecat la distracție. S-au confruntat și cu umilințele străinilor și cu munca grea, dar și cu dorul de cei dragi lăsați aici.
Este cumplit să te chinuiască și dorul pietrelor de-acasă!
În sufletele calde și bune eu le citesc dragostea infinită față de noi, cei lăsați în țară. Datorită muncii lor, mulți copii și-au continuat studiile, s-au construit case și economia a prosperat fiindcă ei vin în concedii tot în România și cheltuiesc cu patriotism tot ce agonisesc acolo.
Poate că toți, cei care nu putem fi cu ei acolo, ar trebui să ne rugăm pentru binele și sănătatea lor fiindcă ne dăruiesc lucruri de mare preț: timpul, energia și iubirea lor, punându-și în pericol viața și sănătatea!

marți, 7 august 2018

Un hotel de 7 stele la capitolul ospitalitate

A trecut ceva timp de la întoarcerea din Maramureș și mă gândesc că nu mi-am facut timp să le mulțumesc gazdelor pentru ospitalitatea de excepție de care dau dovadă față de sutele de turiști care vin aici în toate anotimpurile. Mi-ar plăcea să ajung aici iarna, când Munții Rodnei și ai Maramureșului poartă cojoc mițos și căciulă de zăpadă, când răsună tot ținutul de colinde și Cascada Cailor se poleiește în argint. Sunt sigură că la Hotelul Roman Maramureș, căldura sufletească a personalului alungă tot gerul, fie el și siberian!
Mai întâi au acceptat să plătim cu voucherele de vacanță fără să pună 1000 de condiții și de întrebări. 
Nu ne-au cerut absolut nicio garanție, ci au rezervat camerele pentru noi: 104 și 106 și ne-au așteptat.
Am plecat de dimineața din Argeș (de la pensiunea unde fuseserăm cazați), dar am poposit pe Transfăgărășanu, am mâncat la o terasă la Cluj-Napoca cu o lumânare parfumată pe masă, iar aroma de vanilie o simt și acum în aerul acela liber. Ce atmosferă! Piața orașului invadată de porumbei, noi fericiți împreună fiindcă ne înțelegem bine, cu toate că partea stângă a mașinii nu doarme niciodată și nu se fițoșește, iar partea dreaptă este cea cu moleșeala și cu mofturile (așa glumim noi pe tema asta!).
Ne-am despărțit cu greu de Cluj să ajungem la o oră rezonabilă la gazdele noastre, cu toate că în vorbirea populară se mai zice cu reproș: „La ora asta vii la mine ca la hotel?”
Gazdele noastre au fost atât de grijulii, încât ne-au sunat să vadă ce se întâmplă cu noi, dacă am rătăcit drumul, dacă mai sosim.
Mi-a plăcut gestul lor. Mi-am dat seama că tratează cu atenție fiecare oaspete în parte. Am ajuns dupa 23 și am pășit ușor să nu deranjăm pe nimeni. Ne-a primit admirabil la receptie și ne-a ajutat să ducem până sus bagajele. Domnul de la receție a urcat cu noi până la ușă ajutându-ne la bagaje și urându-ne: „Noapte bună!”
Hotel Roman are trei stele, dar de departe ar putea avea patru, fiindcă: în camere se face ordine zilnic, nimeni nu îți atinge bagajele, iar dacă rămâne cineva în cameră, nu este deranjat. La baie au cele mai bune cosmetice hoteliere și prosoape albe și pufoase, pe care la fel le schimbă de câte ori este nevoie. Piscina și salina sunt alternative pentru vremea ploioasă. Bucătarul este excelent, iar ospătarii extrem de amabili și atenți. Țin minte că ne grăbeam într-o dimineață, să prindem Mocănița și ne-am așezat la o masă, iar unul dintre ospătari a venit, ne-a cerut scuze și ne-a rugat să ne așezăm la altă masă fiindcă acolo nu s-a strâns și nu s-a folosit aspiratorul minuscul pentru îndepărtarea resturilor de mâncare.
Aici am mâncat legume sote și rulouri de cașcaval de și-a comandat tot grupul și ne amintim și acum cât de bune au fost și am mâncat cei mai delicioși papanași din lume, cu dulceață de afine, de și-a făcut tot grupul dulceață de afine cumpărate din piață la întoarcere.
De câte ori erau avarii, disfuncții, personalul cerea scuze oaspeților, lucru pe care nu prea l-am întâlnit în altă parte.
Ne-a părut rău la plecare de parcă ne despărțeam de prieteni pe care îi cunoșteam de când lumea.
Am plecat în zori, când muntele era învăluit în ceață, cântecul vioi al râului se auzea în vale, iar până la ieșire ne-a condus mascota hotelului: un cățeluș curat și drăguț.
Am lăsat în urmă un hotel de șapte stele la capitolul ospitalitate și un personal de nota 10 la capitolul omenie.
Mi-aș dori din tot sufletul să petrec un Crăciun acolo, alături de cei dragi!

Am avut un concediu minunat fiindcă o persoană dragă și apropiată a făcut rezervarea și s-a sacrificat ca noi să putem admira colindele line ale Ardealului și munții impunători conducând 8 ore dus, 8 ore întors și am avut alături pe cei pe care îi iubesc foarte mult.


luni, 6 august 2018

Despre oameni care au fost vorbesc faptele lor

Omul îmi poveștește cu amărăciune, cum copil fiind mama, care s-a făcut pământ acum, îl lua cu el la muncă, prin sat. 
Are mâini aspre și mari ca două lopeți și nu se teme nici de muncă nici de viață.
E mult de-atunci. El era un bebeluș drăguț, iar mama lui săracă-săracă nu avea cu cine să-l lase, fiind străină în sat și l-a luat cu ea la preotul care și el s-a dus în lumea drepților...
A muncit, in timp ce copilul își făcea de lucru la marginea holdei și când au chemat-o la masă, l-a spălat frumușel pe mânuțe și l-a așezat și pe el.
-Eu nu înțeleg un lucru, a spus cu nemulțumire preotul! La muncă unul și la mâncare doi???
Femeia a înțeles și a doua zi a lăsat copilul acasă. Acesta s-a dus în locul în care era legat câinele să își găsească un partener de joacă și l-a mușcat de colțul gurii.
Cicatricea încă se vede. Îmi spune că de-atunci îi este o frică teribilă de câini, apoi tulbură somnul morților cu înjurăturile lui și eu realizez cum faptele rele ne fac să supraviețuim proverbial decenii după dispariția noastră...
(O poveste tristă, culeasă ieri, 6 august, 2018 de la P.V)

vineri, 3 august 2018

La capitolul perseverență...cu breton sau fără breton nu contează!


A început timid cu articole de 38 de cuvinte și cu breton, iar prin perseverență a făcut din Blogatu.ro unul dintre cele mai aprovizionate magazine informative din România. 

Marius Călugăru ne învață: Cum să schimbăm cel mai simplu anvelopele, să alegem eficient vasul de toaletă, să slăbim 31 de kilograme în 12 luni, fără dietă (cine ar recunoaște că are atâtea kilograme în plus?), care sunt metodele naturale împotriva îmbătrânirii și ce conține portofoliul fericirii.
De la el am aflat că există un telefon românesc cu breton, Telefon ALLVIEW Soul X5 Pro Dual Sim 32GB 4GB RAM, Black
și m-a făcut tare curioasă să văd ce rol are bretonul la un telefon.
Și-așa am ascultat eu prezentarea cu breton a lui Blogatu
și iată ce am aflat despre primul telefon cu breton din România:
1. Bretonul este de înfrumusețare, de florile mărului, ajută la deblocarea facială rapidă, are ce funcție dorești să-i dai, important este că acoperă fruntea telefonului. Acum m-a convins să îl cumpăr și să îl mângâi cu drag pe breton (telefonul).
2. Atât deblocarea faciala, cât și cea prin intermediul amprentelor se face în mai puțin de o secundă.
3.Telefonul are o aplicație foarte bună pentru cei care călătoresc.
4.Telefonul vine cu „breton cu infraroșu”, care ajută la deblocarea ultrarapidă, dar și îmbrăcat elegant: „Pe partea din față are o folie, iar în spate o husă transparentă”.
Cu breton sau fără breton, trebuie neapărat să îmi cumpăr acest  telefon care costă 1499 de lei si face niște poze perfecte, fiindcă „Efectele de infrumusețare sunt folosite în special de femei”, dar din curiozitate le încearcă și bărbații!

Diferențe de educație

Așteptăm să vină doctorul de familie. Ea, operată de trei zile a venit după trimitere (au luat-o la urgențe cu salvarea) cu adeverință de salariat de la ultimul loc de muncă al soțului. 
S-a învoit din spital să nu fie nevoită să plătească fiindcă nici nu ar avea cu ce...
Aici sunt oameni bolnavi, îngrijorați, supărați. Numai asistenta țipă isteric de se aude până la intrare:
-Iar a schimbat, dragă, locul de muncă? Păi nici nu s-a împlinit o lună de când s-a angajt. Cum vrei trimitere?
-Am și eu dreptul să primec îngrijiri medicale, doamnă. Știți că abia m-am târât până aici? Dacă nu era mătușa mea să mă țină, aș fi căzut pe drum.
-Tot tu vinovată și tot tu cu gura mare, dragă? Cine îl pune pe bărbac'tu să schimbe locul de muncă după câteva zile, dragă? Mai ai și tupeu? Altădată fii și tu mai atentă cu cine te culci și pe cine iei de bărbat!
Iese pe hol pierdută. Este firavă ca o păpădie și gălbeneala a învins nuanța măsliniu-pronunțată a tenului. O vezi că abia rezistă și dacă nu i-ar fi rușine de noi s-ar culca să zacă pe canapeaua de pe hol.
Ia telefonul și sună la întreprinderea unde lucrează soțul. Vorbește corect gramatical, politicos, dar ca omul amărât care dorește să își rezolve problemele. Din cabinet o aude mahalagioaica.
-Dracu te-a pus să suni? Nu știai că dai tot peste noi, dragă? De ce nu ai răbdare să vină domnul doctor?
Atmosfera stresantă este întreținută pe sala de așteptare. Doctorul urcă vioi scările.
-Sărut mâna, spune în timp ce urcă vesel și cu zâmbetul pe buze scările. Doamna cu trimiterea este prima, nu? Vă rog să poftiți în cabinet să vedem cum putem rezolva problema.
Prin ușa subțire se aude vocea lui plină de empatie față de bolnava care a venit până aici după un act, deși ar fi trebuit să fie în patul ei din salon. El, om cu atâta școală și foarte priceput, deși este foarte tânăr, vorbește tuturor calm, frumos, folosind pluralul. Ea, o țoapă isterică, vorbește tuturor și în prezența lui cu ”Tu”.
Femeia slăbuță iese mulțumită cu trimiterea în mână, însoțită de glasul doctorului:
-Să aveți grijă de dumneavoastră, doamnă! Sănătate!
-Și ai grija să îl înveți pe bărbac'tu să stea mai mult într-un loc de muncă, să nu mai vii să te milogești de noi să îți dăm trimitere, completează isteric ghiciți ce personj!

joi, 2 august 2018

Respiratia urat mirositoare – principalele cauze si metode de preventie



Toata lumea sufera, din cand, de respiratie urat mirositoare, in general, din cauza alimentelor
puternic aromatizate consumate in ziua respectiva. Odata ce aceste alimente au fost procesate si
eliminate din organism, atunci si respiratia urat mirositoare va disparea. Respiratia urat mirositoare
persistenta este destul de diferita si necesita investigatii suplimentare. Exista multe motive pentru
care poti dezvolta aceasta afectiune.
Respiratia urat mirositoare persistenta, cunoscuta in termeni medicali sub denumirea de
halitoza, este o conditie a sanatatii orale caracterizata prin miros neplacut si persistent al respiratiei.
Care este principala cauza a halitozei?
Principala cauza a halitozei este igiena precara a dintilor. Daca dintii nu sunt periati
corespunzator si nu sunt curatati cu ata dentara in mod regulat, atunci particule de hrana ramase
intre dinti putrezesc treptat si produc respiratia urat mirositoare pe care toata lumea o detesta.
Aceste particule aduna bacterii care pot determina infectii ale gingiilor numite gingivite si ale
glandelor salivare pot determina halitoza.
Alte cauze frecvente ale halitozei:
 Fumatul excesiv
 Consumul excesiv de alcool, cafea, uleiuri (deshidrateaza mucoasa cavitatii bucale)
 Afectiuni stomatologice: carii, parodontoza, gingivita, abcese dentare, proteze neigienizate
 Infectii: sinuzite, amigdalite, flegmoane amigdaliene
 Afectiuni digestive: diverticuli, stenoze, refluxul gastroesofagian, cancere
 Anumite deficite de vitamine prin producerea unor afectiuni care determina halitoza
(deficitul de vitamina C determina gingivite; deficitul de vitamina A duce la formarea de
tartrum dentar)
 Anumite medicamente usuca mucoasa bucala si produc halena (antihistaminice,
antihipertensive, antibiotice)
Cum prevenim halitoza?
Tratamentul halitozei se adreseaza cauzei care a determinat-o (in 80 - 90 % cazuri se
identifica principala cauza sunt problemele stomatologice dar, uneori, sunt necesare investigatii
suplimentare).
Iata ce ar trebui sa faci daca vrei sa previi aparitia halitozei:
 Asigura-te ca ai o igiena orala corespunzatoare: spalarea dintilor dupa mese, dar obligatoriu
dupa micul dejun si ultima masa de seara.
 Utilizeaza frecvent ata dentara.
 Hidrateaza-te corespunzator.
 Mergi la control stomatologic periodic (3-6 luni).
 Evita fumatul si consumul de alcool excesiv (deshidrateaza)
 Evita bauturile care au continut ridicat in zaharuri
Surse informatii:
http://www.drgrigoriu.ro
http://www.clinicimplant.ro/