Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

luni, 31 august 2015

Proba de maturitate



În societatea actuală, să trăiești pe cont propriu reprezintă proba supremă de maturitate. Ce înseamnă să fii pe cont propriu? Să acționezi de pe poziția de neafiliat politic, să nu faci parte din niciun grup sau nicio ”bisericuță”, să încerci să obții dreptatea în mod individual, să te ridici prin muncă...
Să te ridici prin muncă???Dar e absurd. Munca te cocoșează, în timp ce oamenii care nu muncesc, dar speculează sistemul de relații, oportunitățile, informațiile radiază de bunăstare.
Lucrurile se întâmplă ca în poemul ”Noapte de decemvrie” a lui Alexandru Macedonski. Cel care alege drumul drept pentru a ajunge la Meka se prăbușește la porțile cetății, în timp ce cerșetorul șchiop intră triumfător în cetate, fiind a ales umbra și drumul ocolit.
Chiar dacă ai în mână cartea necâștigătoare a vieții, faci o manevră și i-o pasezi partenerului de joc, nimic mai simplu!!! Să se spele pe cap cu tot ce este mai rău sau mai dezgustător în lume, fiindcă ”nu este de-al nostru”!
Detestabila complicitate este rezumată scurt în câteva cuvinte:”ești de-al nostru” urmată de-o duioasă mângâiere pe creștet”...
În cazul în care dorințele nu sunt satisfăcute, chiar dacă ”ești de-al nostru” se poate recurge la grupul de presiune consangvin: aduci părinții de-acasă, mobilizezi frații și surorile, unchii și mătușile.
Apoi se aplică principiul ”Domnul și doamna cutare merită tot ce-i mai bun”, fie și din motive invocate de titulatură sau căsătorii cu diferite profesii, la care se adaugă: ”este de-a noastră”, în timp ce individul singur, retras dă proba maturității în fața lor.
Și ar fi imatur din partea lui să nu se supună!!!

joi, 27 august 2015

Adevărul ucide?


 Există împrejurări dramatice din viața unui om în care adevărul poate fi administrat în doză letală, de aceea utilizarea corectă a acestei valori umane presupune multă diplomație și mult echilibru.
Unui bolnav de cancer, aflat în fază terminală, nu-i poți spune verde-n față că mai are câteva zile de trăit. Adevărul este inuman în cazul acesta.
Deseori adevărul este relativ, deși cunosc mulți oameni care nu sunt de acord cu acest principiu: ”Adevărul este unul și bun”...
Cineva m-a întrebat zilele trecute dacă este atât de urât, încât să nu poată fi iubit de nimeni. Nu puteam să-i răspund pozitiv, în primul rând politețea mă obligă să nu  distrug stima de sine a omului disperat. În al doilea rând, criteriile mele de frumusețe diferă cu siguranță de ale altora, prin urmare: dacă eu aș considera urâtă acea persoană, vor exista cel puțin 10 oameni care vor considera că este frumoasă sau invers: trei vor considera că este urâtă, iar în sistemul meu de valori va fi cea mai frumoasă...
Este criminalul vinovat de fapta sa? Dacă luăm în calcul  legitima apărare, verdictul nu va mai fi așa de categoric. Neștiind toate amănuntele și circumstanțele, adevărul devine relativ și în această situație gravă!
Același lucru se-ntâmplă în artă. Tabloul care-mi place mie poate fi etichetat ca nereușit de alți privitori, important este ceea ce simte pictorul. Dacă el se regășește ca artist în ceea ce a creat și simte că prin operă și-a îndeplinit menirea, restul nu mai contează. Pentru că vom fi diferiți, vor fi mereu opinii pro și contra, aprecieri de urât/frumos, de valoare/nonvaloare.
Ascult uneori muzică: voce divină, versuri valoroase, linie melodică ireproșabilă și se găsește cineva să dea un dislike sau să pună un comentariu răutăcios...
Orice s-ar spune, în multe împrejurări adevărul este relativ, pentru că depinde de structura sufletească, de nivelul de educație, de gustul fiecăruia, secretul constă în folosirea lui ca ingredient care să dea gust relațiilor interumane, niciodată să nu fie servit în doză letală!

Să ne întoarcem la cumpăna apelor!

Tehnologia ne acaparează, ne strânge cu tentaculele ei: rețele de socializare, mesaje, telefoane, ochii setoși de informație lipiți de ecrane...Lângă noi, natura schimbă veșminte fără să-i observăm splendoarea. Haina crudă a primăverii a fost dezbrăcată, acum, vara, ea-și asortează cele mai generoase culori și tonuri pentru noi.
În loc să ne bucură pe viu de imagini, ne extaziem în fața unei fotografii frumoase pe Facebook...
Să ne încărcăm sufletele cu energie pozitivă în împărăția apelor și în sânul pădurilor!
Cu siguranță că cele cinci proiecte ale Asociației Ivan Patzaichin-Mila 23 au fost gândite pentru revigorarea naostră spirituală. Sunt pretexte pentru a aluneca pe oglinda apei, a ne lăsa mângâiați de degetele delicate ale sălciilor pletoase, a ne procura singuri hrană sănătoasă și a admira nuferii.
Între 28-30 august putem participa la RowmaniaFest http://rowmania.ro/,
Activitățile sunt variate concretizate în ”sport pe apă și pe uscat, cu competiții de vâslit pe Dunăre, un triatlon internațional și o cupă europeană de triatlon pentru juniori, cu expoziții, dezbateri și muzică live cu vedete consacrate și tineri în ascensiune”.
Pescaturismul este de departe vedeta ofertelor turistice din Delta Dunării http://ecodeltadunarii.ro/ deoarece:
1) oamenii străbat cel mai interesant teritoriu al țării, triunghiul Crișan-Caraorman-Mila 23 bucurându-se de peisaje feerice și experiențe unice
2) în sânul naturii omul se regășește pe sine, se încarcă energetic pozitiv, realizează ce binecuvântat este că s-a născut într-o astfel de țară, învață să prețuiască natura, să ocrotească tot ce este fragil din jurul său
3) contactul cu pescarii români, dar și de alte etnii, racordarea la alte civilizații, chiar și pentru câteva ore
4) satisfacția procurării hranei și pregătirii acesteia în gospodăriile pescarilor sau în grădinile de legume
5) exersarea altor roluri sociale (pescar, văslaș, bucătar, cercetător, fotograf).
Nenumărate avantaje și pretexte pentru practicarea Pescaturismului ne stau la dispoziție, iar pe tricoul celui care practică această activitate aș scrie: Pescaturismul=Cumul de roluri sociale.

miercuri, 26 august 2015

Fragmente dintr-un alt tip de roman...







Motto: ”Didactica mediului virtual”


Facebook sau taraba socială a poveștilor vieții
Miniroman  experimental/colaj media pentru tineri și adolescenți


M-am născut din plictiseala unora care aveau mult timp la discreție, atât de multe ore la dispoziție, încât nu aveau ce face cu ele. Apoi au contribuit la conceperea mea, vidul de comunicare, lipsa de iubire adevărată și toate golurile din sufletul omenesc. Inima omului modern este un acoperiș părăginit ale cărui spărturi, gospodarul lipsit de putere morală și financiară, le cârpește cu ziare, cu relații și comunicări virtuale, cu tot ce are la îndemână.
Unii îmi spun tarabă soioasă, fiindcă oamenii se dezbracă de caracter în fața tuturor, pițipoancele dornice de afirmare dezbracă repede hainele și postează faimosul selfie culegând apoi mulțumite like-urile...
Alții cred în mine cu toată puterea lor, din această cauză a apărut și proverbul: ”Ai facebook, exisți, în caz contrar consideră că nu te-ai născut!”
Dar ce sunt eu? Sunt taraba socială care expune virtual povești de viață cu scop didactic. Nu fiți circumspecți, că nu are sens! În paginile care urmează vă voi demonstra că am dreptate. Sunt profesorul neplătit, cu vocație, care vă prezintă videoclipuri din viața reală, ca voi să nu repetați greșelile celor care au transformat și propria lor moarte în spectacol!
Anumiți oameni au neșansa să-și transforme viețile și morțile în anchete sau spectacole. De sub giulgiu, în rochie de mireasă sau în costum de ginere chipurile vineții ale morților supuși post-mortem sedințelor foto ne reamintesc că toți avem aceeași soartă...
Ce sadism să fotografiezi un cadavru! Cum am promis prin definiție să fiu nepărtinitoare, accept totul cu stoicism, dar nu înțeleg de ce oamenii vii imortalizează chipuri împietrite și învinețite...
Sunt tribună electorală, sală de licitație, tribunal și mahala deopotrivă, iar în spatele tuturor locațiilor se află surprinsă școala vieții în toată complexitatea ei. Talcioc de haine vechi și amintiri prăfuite, am rolul meu în lumea modernă și să știți că și-n lumea mea dramele vin și pleacă, poveștile de viață se uită din moment ce apar altele. Actorii care asistă la spectacol se pot trezi protagoniști fără voie. De pildă cineva postează un comentariu sau o fotografie pe wall-ul lor, iar din spectatori devin protagoniști.
Bancuri, urări, concursuri și coafuri îmi umplu fața și sunt așa de vie, încât mă transform instantaneu. Răsfoind cu atenție arhivele mele puteți reconstitui crime, radiografia iubirii bolnave și dureri supraomenești.
Ziariștii comozi stau la pândă cu ochi vigilenți fixați asupra vitrinelor mele să găsească cu puțin efort marfă nouă informațională cu efort minim. Scotocesc puțin în cronologiile actorilor, fac legături trec de la un actor social la altul, reconstituind povestea.
Geo Cel Rău ucide pentru că nu mai este iubit
11 octombrie, 2015, ora 9, 06 minute. Dimineața, la cafea trec în revistă noutățile. Poza unei adolescente frumoase îmi captează atenția.

Fotografia este însoțită de următorul comentariu: ” În aceasta noapte această minunată ființă a plecat într-un loc mai bun...”
simţindu-se distrusă în Fieni.
Curiozitatea mea atinge cote alarmante. Atât de tânără, nespus de frumoasă și a plecat în lumea îngerilor. S-o fi sinucis din dragoste? O fi fost grav bolnavă luptându-se cu demnitate pentru viața ei până în ultima clipă? Cine o fi pus poza ca aducere-aminte? Cineva a adăugat un comentariu scris cu majuscule: ”Frumoasa și Bestia”. Deci bestia i-a mâncat zilele și i-a luat viața. Dar cine este bestia?  Și cum să scriu bestia cu b mic sau cu B mare?
Am crezut că în lumea virtuală nu se poate muri, dar moartea pătrunde oriunde, chiar și în computer și în eter! În fundal, Grigore Leșe îmi cântă: ”Nu-i lumină nicări”:
Nu-i lumină nicări,
Or murit tăți oamenii,
Numai la mândruța me',
Arde lampa ca si-o ste'.


Și-atâta m-oi duce-noapte,
Până m-oi 'tâlni cu moarte,
Să mă puie-n copârșeu,
La un loc cu Dumnezeu.


Coparșeu din scânduri late,
Unde moartea nu străbate,
Copârșeu din scânduri ude,
Unde moartea nu pătrunde.”
Doamne, frumos cântec! Dar ce naiba înseamnă copârșeu, să se ascundă oamenii de moarte în el? Un click și misterul este dezlegat. Moartea nu pătrunde la ea acasă, adică în sicriu…
Când mor tineri nenuntiți, ducând cu ei dorințe nerealizate și iubire neîmpărtășită parcă nu este lumină ”nicări”.
Am lăsat destul oamenii cu gura căscată oferindu-le o poză și un anunț macabru. Un detectiv jurnalistic a restabilit deja traseul poveștii de viață, iar eu îl redau cu fidelitate: ” În teroare, aşa trăia de ceva vreme Cristina, adolescenta de 16 ani din Fieni, care a sfârşit crunt vineri noapte. Purta mereu asupra ei un spray lacrimogen de frica fostului ei iubit. Nu a mai apucat însă să se apere de tânărul care a înjunghiat-o.
„Dacă ţi s-a dat un vis, ţi s-au dat şi şanse să îl împlineşti”, sunt cuvintele scrise de Cristina Nichita, vineri, pe Facebook. Era elevă la liceul sportiv din Târgovişte şi spera să ajungă o mare jucătoare de handbal. 
Visa cu ochii deschişi pentru a mai putea uita de coşmarul în care trăia de ceva vreme. George Zidaru, zis „Geo cel Rău”, tânărul pe care-l iubise mai bine de doi ani, îi făcea viaţa un calvar de când se despărţise de el.
Nu suporta să o vadă că iese cu un alt băiat şi o ameninţa cu moartea ori de câte ori avea ocazia. Aşa că adolescenta ajunsese să se teamă teribil atunci când ieşea din casă. Familia Cristinei făcuse chiar două plângeri la Poliţie împotriva fostului iubit al fetei, pentru lovire şi ameninţare şi ar fi cerut un ordin de restricţie împotriva agresorului.
Era elevă la un liceu sportiv
Tânărul de 23 de ani a urmărit-o în dese rânduri şi chiar a lovit-o cu maşina. Tocmai din această cauză, Cristina avea asupra ei un spray lacrimogen. Nu a apucat însă să-l folosească. Vineri noapte, când tânărul cu care avea acum o relaţie, a adus-o acasă, „Geo cel Rău“ şi-a pus ameninţările în practică.
Acesta s-a năpustit asupra ei cu un cuţit. Din casă, mama Cristinei, Ioana, a auzit strigătele disperate de ajutor ale fiicei sale: „Mami, vino repede că mă omoară!”. Femeia a alergat la poartă şi şi-a găsit fiica într-o baltă de sânge. Nu a mai putut face însă nimic, Cristina şi-a dat ultima suflare în braţele ei, după ce fusese înjunghiată de 20 de ori.
„Ultimele ei cuvinte au fost: «Mami, te iubesc». Am încercat s-o ajut...”, a spus mama Cristinei, sfâşiată de durere.
Criminalul a fost prins de poliţişti. Acum, tânarul riscă să stea 25 de ani după gratii.”[1]
Să înfigi cutițul în pieptul celei pe care ai iubit-o? Să ai puterea să-i verși sângele? Am spus de la început că nu voi judeca și nu voi cenzura poveștile, ci vă voi preda lecții de viață, dragi adolescenți! Învățați din povestealui Geo Cel Rău și a Crystynei. Puneți punct unei relații malefice, iar când sunteți părăsiți, partenerul a căutat cee ce-l reprezintă și îl satisface, nu v-a lăsat pentru că valoarea voastră este nulă.
După comiterea crimei, Geo Cel Rău și-a șters contul și a dispărut din universul virtual, fiindcă peretele i s-a umplut de comentarii de tipul: ”Criminal nenorocit!”
Fata și-a presimțit moartea. O poți citi în privirea plină de dramatism, în mesajele publicate:”Crezi că ai totul sub control, de fapt ești distrusă emoțional!”
Ce a putut conduce la distrugerea emoțională a adolescentei? Să ne trasferăm în lumea reală.


[1] http://www.click.ro/news/social/terorizat-o-trei-luni-apoi-ucis-o-fata-de-16-ani-injunghiata-de-fostul-iubit-traia-un




Lumea ca sală de clasă



Lumea este cea mai eficientă școală din lume, dacă participantul la cursuri privește atent și învață din ceea ce se petrece în jurul său. Nimeni nu ne-a pus în funcțiile de judecător suprem sau comentator neobosit, ci ne aflăm în societatea ca să învățăm din propriile erori sau din greșelile altora, să nu ne rănim semenii sau să nu-i ucidem spiritual, să demonstrăm că suntem educabili și că bunul simț nu ne lipsește.
În omul adevărat spiritul autodidact nu moare niciodată. El învață de la flori să-și poarte cu modestie frumusețea și să accepte cu demnitate dispariția acesteia, de la Dumnezeu să dăruiască la infinit celor care au nevoie, fără să pretindă recompensă, de la pământ să fie martor tăcut, iar răbdarea sa să fie aproape infinită.
Chiar și de la omul rău putem învăța ceva: să nu fim ca el, să nu ne chinuim singuri și să nu-i chinuim pe nefericiții care au neșansa să stea în jurul nostru!
Multe lucruri nu se învață din cărți, ci doar observând atent mersul lumii: să nu pui întrebări impertinente, să nu intri cu bocancii plini de noroi în sufletul cuiva, să nu-i răsucești adânc cuțitul în rana din inimă.
De la cei ce se iubesc frumos, înveți ce este iubirea adevărată, de la cei torturați de ură, înveți să te ferești de acest sentiment...
Lumea este cea mai eficientă școală și cea mai complexă bibliotecă, prin mulțimea poveștilor de viață expuse și prin diversitatea actorilor care o însuflețesc!

Respectarea cuvântului dat în afaceri

Este o regulă: dacă vrei să ai succes în afaceri, respectă-ți cuvântul! Respectă-ți promisiunea, chiar dacă te-ai pripit când ai făcut-o. În mediul virtual, am întâlnit oameni care și-au încălcat cuvântul dat sau am înțeles din modul în care au onorat făgăduința că regretă că au făcut-o cândva și oameni care și-au adus promisiunea la îndeplinire cu o bucurie ieșită din comun...
Apreciez sponsorii care oferă tuturor bloggerilor care participă la campanie o recompensă, oricât ar fi de mulți și oricum ar trata subiectul.
Magazinul de lenjerii de pat Lenjerii-Outlet http://www.lenjeriipat-outlet.ro/www-lenjeriipat-outlet-ro/e-login/ ne-a trimis voucherele promise imediat după încheierea campaniei. În seara în care l-am primit
am intrat pe site, am ales produsele și urmând instrucțiunile am plasat comanda. Totul a decurs conform pașilor indicați, iar eu am simțit bucuria lor de a dărui, de a-i face fericiți pe cei ce au scris despre produsele de pe site. Un sentiment similar l-am trăit când cei de la Foodpanda https://www.facebook.com/FoodpandaRomania?fref=ts mi-au preluat comanda cadou în valoare de 50 de roni, au onorat-o, iar a doua zi m-au sunat să mă întrebe dacă sunt mulțumită de serviciile lor.
Încep să simt cum și în România se pun bazele respectului pentru oameni, pentru că de ceva tip am luat tot mai puține țepe (despre cei neserioși nu merită să vorbesc, nici să le fac reclamă negativă nu se pune problema, ignoranța este cea mai bună alegere...) și am fost mult mai recompensată pentru munca mea decât până acum. Nu vreau ca acest articol să fie plictisitor, dar vreau să le ofer tinerilor un sfat: dacă nu aveți bani, nu vă irosiți timpul prețios! Cu un blog puteți câștiga tricouri, lenjerii, vouchere la restaurant și multe alte bunuri, decât să cădeți în plasa infractorilor pe rețelele de socializare!

luni, 24 august 2015

Concursuri aranjate.



Concluzia: ”A câștigat cine trebuia” este dublu interpretabilă, de aceea se și folosește ca justificare când rezultatele sunt contestate sau cei care au ales se simt vinovați față de perdanții care au evoluat remarcabil.
”A căștigat cine trebuia” nu înseamnă în niciun caz că a învins cel care a meritat, deși lasă loc acestei ipoteze.
Din păcate asupra juriului se fac presiuni din partea organizatorilor, plus că un membru are un nepot, celălalt o soră sau un frate, adică fiecare vine în postura de judecător cu ”slăbiciunea sa”, pe care trebuie să o rezolve, iar de la Centru se stabilesc direct doi-trei câștigători...
Când participi ca naiv, speri să câștigi și refuzi să citești corect grimasele de pe fețele juraților, schimbul complice de priviri, zâmbetele răutăcioase din colțul gurii. Dai ce ai mai bun, în timp ce ei te ironizează și ai impresia că-ți ridică mingea la fileu. Când ai trecut de stadiul naivității, te prostesc în față.
”Ce aberații spuneți! Nu se face așa”, te corectează domnii jurați ca să-ți taie elanul, mai ales dacă observă atitudinea ta insistentă.
Alții te ascultă fără să spună nimic, deoarece au pâinea și cuțitul deliberării în mână...
 O studentă ambițioasă a Universității X  a avut recent de realizat o lucrare de licență pe didactică. Coordonatorul, care nici nu s-a prezentat în ziua examenului, a obligat-o să facă studiu de caz. După ce l-a realizat, șeful comisiei i-a spus că pentru un studiu de caz, ar fi trebuit să profeseze, iar pentru intimidare a întrebat-o râzându-i în față, știind că este la dispoziția comisiei: ”Cine te-a pus să faci studiu de caz, dragă?”
Oare nu se știa răspunsul?
Când premiile sunt în bani și bani mulți, rezultatele sunt și mai îndoielnice.
Întrebarea este: ”Să te mai aliniezi la startul unor competiții măsluite?”
Da, să nu-ți pierzi capacitatea de competitor! Este posibil ca în juriu să fie un membru curat, care să spună: ”A fost prea bun, nu avem ce-i face, în plus, eu nu am susținut pe nimeni, prin urmare doresc ca și el să fie printre câștigători!”
Oricum în cursa vieții suntem alergători permanenți: versați sau naivi, câștigători merituoși sau iliciți sau veșnic perdanți... 

Prima dragoste a lui Ivan Patzaichin

Dunărea este prima dragoste a lui Ivan Patzaichin, de aceea îi explorează trupul fluid cu vâslele. În cinstea acestei mari iubirii dintre campion și apa nărăvașă, între 28-30 august, la Tulcea se va desfășura Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle http://rowmania.ro/.
Turiștii care iubesc aventura cu gust de borș de pește pot experimenta Pescaturismul http://ecodeltadunarii.ro/, la Mila 23. Cei aflați în vacanță devin pescari pentru trei ore: stabilesc traseul, adună pește, având șansa de a-l găti în grădinile cu legume proaspete puse la dispoziția acestora sau în gospodăriile mentorilor. Surplusul poate fi predat la cherhana cum face pescarul adevărat.

Satul Mila 23 a fost întemeiat de pescarii lipoveni, care au fugit aici acum 200 de ani de Țarul Petru care le poruncise să-și taie bărbile. Așezarea de pescari este și astăzi o oază de libertate, de aceea, în ciuda condițiilor vitrege din timpul inundațiilor aici trăiesc aproape 500 de suflete în cele 157 de gospodării.
Când plouă mult și apele se revarsă, se spune că localnicii dorm cu bărcile legate de clanța ușii, iar alimentul de bază, peștele este păstrat chiar în odăile inundate ale locuinței. Circulă anumite legende și despre morții care uneori sunt aruncați în ape fiindcă nu au șansa să poată să le fie săpată groapa...
Pescaturismul ne învață să prețuim tot ce are acestă țară mai frumos: oamenii care sfințeasc locurile și bogățiile naturale ale acestui tărâm binecuvântat.
Pe tricoul celui care practică pescaturismul aș scrie: ”Prinde pește/Cât ai zice pește!”

duminică, 23 august 2015

Atâtea vorbe cad pe pământ



Cad atâtea vorbe din gurile oamenilor pe pământ de parcă ai scutura un păr copt peste care a căzut bruma...
Unele par mari și frumoase, dar la mijloc se ascunde viermele minciunii, al fățărniciei sau al manipulării.
Anumiți oameni vorbesc doar să se audă vorbind. Fie că aruncă expresii ambalate frumos, dar când se desface ambalajul ies la iveală obiecte stricate, fie că lansează o ploaie de pietre colțuroase în jur, fără să se gândească unde cad acestea și câte victime fac, sunt oameni care nu pot fi opriți din vorbit.
Mori neferecate: repetă până la epuizare ce-ai auzit a mia oară de la ei, etichetează, judecă, își dau cu părerea așteptând o reacție fascinantă pe fața ascultătorului.
Chiar și când este nevoie de liniște, de o pauză meditativă, omul atins de bruma vorbăriei își aruncă vorbele pe pământ...El vrea să domine lumea prin oratorie, chiar dacă nu stăpânește această artă, fiind doar un om cu gura mare, care nu cenzurează niciodată mesajele pe care le transmite în lume.
Cuvintele ne sunt mesageri trimiși în lumea mare, de aceea nu se cade să le irosim pe oricine. Uneori se cuvine să tăcem: să nu ne trimitem vorbele când gazda nu este pregătită să le primească!
Există și parteneri de dialog care provoacă. Dacă scuturi pomul încărcat de fructe, așteaptă-te să-ți cadă câteva și în cap.
Din atâtea vorbe care cad pe pământ, oare câte sunt cu adevărat de folos???

sâmbătă, 22 august 2015

Proiecții deformate ale iubirii



Doar iubirea adevărată este una și bună, în rest sentimentul suferă proiecții mai mult sau mai puțin deformate ale minții noastre.
Anumiți oameni detestă dă fie sufocați. Vor spațiu, vor libertate, de aceea mesajele pe telefon sau apelurile celui drag sunt etichetate ca fiind mijloace de control. Ații, dimpotrivă se simt neglijați dacă trece o zi fără să fie băgați în seamă. Există ”parteneri” care uită când este ziua ta și toți prietenii îți fac urări, numai cel de la care te aștepți ignoră evenimentul. Despre un cadou sau o floare...ce să mai zici?
Zilele trecute îmi povestea o prietenă căsătorită de curând câtă dezamăgire a înghițit de ziua ei. Lucrurile s-au petrecut așa: de dimineață soțul i-a cerut o pungă de cadouri. ”Este pentru mine”, a îndrăznit ea să spere, deși i s-a părut cam lipsit de diplomație din partea lui. ”Putea să cumpere cadoul cu pungă cu tot din oraș, dar mă rog, intențiile lui sunt bune, nu are rost să despic firul în patru”.
Pe seară a invitat-o în oraș. S-au plimbat de mână pe străzi și prin parcuri. N-au intrat nici în cofetărie, nici în restaurant. ”Nu-i nimic, avem de toate acasă” s-a consolat ea. După ce s-au întors, el i-a zis: ”Pregătește-te! E ziua vecinului! Mergem să-i ducem cadoul.” Revoltată, ea l-a întrebat dacă nu cumva a uitat ceva important, iar el i-a răspuns:
- E ziua ta, dragă, dar nu te-am scos în oraș? Ce mai vrei?
Iubirea adevărată înseamnă atenția acordată celui de lângă tine: în clipele de fericire și în clipele dramatice ale vieții lui. Iubirea adevărată înseamnă să nu-l scoți din suflet pe cel căruia i-o acorzi toată viața.
Știind că ador să colecționez povești de viață, un alt prieten îmi relatează ce înseamnă să iubești cu adevărat.
Un ziarist a fost cinci ani cu o fată frumoasă, venită în București din Ardeal, dar viața i-a despărțit. El nu a încetat să o iubească nici când ea s-a căsătorit și a adus pe lume celuilalt bărbat o fetiță. Zilele trecute, femeia a murit la 35 de ani. Copleșit de durere a plâns-o toată noaptea și nu se poate consola cu dispariția ei: ”Îmi plăcea să o știu acolo, deși nu mai era demult a mea. Crede-mă că o sunam și acum de 8 Martie și de ziua ei. Am ținut mereu legătura ca doi prieteni buni, dar eu nu am încetat să o iubesc...Ce mă fac acum? Ce mă fac fără ea???”
Iată că iubirea adevărată există, dincolo de proiecțiile deformate ale acestui sentiment din mințile noastre. Ea continuă și după moartea celui căruia i-am dăruit-o...
Mai știu că au existat soți care și-au adus amantele în casă când soția zăcea în pat fiind condamnată la o boală necruțătoare, iar pe alții i-am văzut cutreierând satele să se însoare la o lună de la înmormânatare!!!

vineri, 21 august 2015

Lecturi pe cinste în mediul virtual



Dacă în librării și biblioteci mii de cărți așteaptă să fie citite, în mediul virtual blogurile sunt ca florile dintr-o grădină infinită...
De acasă răsfoiesc pagini virtuale. Cristina Dragomir, în Caietul Cristinei http://www.caietul-cristinei.ro/2015/08/pe-la-shopping-reduceri-si-lipsa-de-bun-simt.html se revoltă pe bună dreptate, iar datorită spiritului civic și talentului literar face cinste Kooperativei: http://kooperativa.ro/. Ea povestește despre nesimțirea unei casiere care bârfea un client la telefon, în timp ce ignora altul. Mi s-a întâmplat ca o casieră de la Billa să-mi umple mâinile de mărunțiș și să țipe tot ea spunându-mi:
- Ce vă uitați așa? Tot bani sunt!
Pe blogul Cristinei oferta este variată: de la dragostea sinceră față de flori, la sfaturi pentru alegerea rechizitelor și informații despre cele mai noi produse IT.
Rodica Mihaela Pasere recunoaște cu sinceritate că este pasionată de jocurile virtuale cu mașini și m-a cucerit prin transparență: http://jurnaluliubirii.com/2015/08/19/sunt-soferita-virtuala/. În Jurnalul Iubirii ea afirmă că: ”Bronzul subțire cu cheltuială se ține”. M-am regăsit perfect în titlul: ”Copiii ne colorează viața.”
În Pagini de Zi și de Noapte, Gabriela Militaru utilizează expresia ”pe vremea mea” din prisma schimbului de generații și a lucrurilor care evoluează http://paginidezisinoapte.ro/pe-vremea-mea-viata-era-altfel/.
Florin Banu a ales un nume inspirat pentru blogul său: Roșu direct: http://rosudirect.com/,
Aici a găsit informații care ne interesează direct: uneori plata cu un anumit card eșuează, iar acasă constatăm că am plătit de două ori produsele. Abia după 14 zile banii reintră în cont, dacă mai intră...
Iasmina Petcu transmite Gânduri-între-rânduri: http://ganduri-intre-randuri.blogspot.ro/ .
Este adorabil citatul ales de ea să o reprezinte: ”“Indiferent dacă gândeşti că poţi să faci un lucru sau gândeşti că nu poţi să îl faci, ai dreptate.” Henry Ford
Am parte de lecturi pe cinste în mediul virtual și le sunt recunoscătoare tuturor colegilor pentru asta! 

Pescaturismul sau cum să te regășești pe tine în sânul naturii

În mijlocul betoanelor, în fața atâtor ecrane mari și mici, cu zeci de sarcini pe cap ne-am înstrăinat de natură și de noi înșine. Ne biciuim corpurile și sitemul nervos cu cafea și băuturi energizante, ne expunem radiațiilor și ne încețoșăm privirile. Tocmai de aceea în vremea vacanțelor ar trebui să ne abandonăm tabletele, telefoanele, laptopul și să petrecem mult timp în compania celor dragi și în sânul naturii. Să învățăm să ne prindem singuri cel mai bun pește din lume și să-l gătim, http://ecodeltadunarii.ro/ făcând pescaturism în Delta Dunării. În imperiul de ape, înconjurați de pescăruși, rațe și gâște sălbatice și de trestii pletoase ne putem cultiva răbdarea pe care am pierdut-o în mijlocul metropolelor zgomotoase unde suntem în război cu secundele vieții noastre. Să petrecem o zi într-un sat de pescari, alături de cei mai buni și mai încercați oameni ai țării. Ei pleacă după hrana noastră și a familiilor lor chiar și pe vreme de furtună riscând să nu se mai întoarcă. Trei ore în bărci elegante, însoțiți de oamenii locului, alunecând pe mătasea verde a apei imprimată cu desenul nuferilor! Din luna mai până în luna octombrie putem rezerva un loc în această escapadă a regăsirii personale și a contopirii noastre cu natura! http://pescaturism.ecodeltadunarii.ro. /rezervari-RO-4.html
Pentru 150 de roni vom face rezerve de povești pescărești pentru toată viața. Pescaturismul a fost introdus recent în România, iar pe tricoul practicantului acestei activități sportive și culturale aș scrie:” Povești de adormit peștii...”
Pentru punerea în valoare a celui mai nou pământ din România, în perioada 28 – 30 august are loc la Tulcea Rowmania Fest – Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle http://ecodeltadunarii.ro/.


joi, 20 august 2015

Costurile exorbitante ale bunătății duse la extrem



Bunătatea dusă la extrem face cel mai mare rău posesorului ei, fiindcă fericirea, nașterea și moartea sunt pe cont propriu. Întotdeauna este prudent să ai rezerve de sentimente, de investiții pentru tine însuți (însăți) și să nu faci risipă cu oamenii care nu știu să aprecieze. În societatea de consum, recunoștința este pe cale de dispariție nefiind nici măcar protejată de lege.
Care sunt riscurile omului bun?
1) Să fie etichetat ca fiind slab de înger, să se tragă de el la infinit, în toate părțile.
2) Să facă binele și să fie răsplătit cu răul, deoarece: ”nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, ca să nu fiu vulgară și să dau o altă definiție a facerii de bine...
3) Să-și sacrifice viața personală pentru fericirea altora, cărora nu le pasă.
4) Să fie falimentat fizic și spiritual din cauza slăbiciunii sale de a ajuta pe toți cei aflați în nevoie.
5) Să ajungă bătaia de joc a profitorilor, care să se victimizeze în fața lui și să râdă în spate de naivitatea acestuia.
Omul bun își judecă semenii după propria conduită, neluând în calcul actoria, șantajul emoțional, manipularea, tertipurile exploatatorilor bunătății duse la extrem. Chiar și în pilda Samariteanului milostiv, sentimentele pozitive sunt exercitate cu moderație. Și știți de ce? Fiindcă după ce îl salvează și îl duce la han pe cel prădat de răufăcători, binefăcătorul își continuă drumul său în viață...
Nu renunțați niciodată la fericirea personală pentru a rămâne alături de cineva care vă exploatează excesul de bunătate!

miercuri, 19 august 2015

Munca tuturor este importantă


Munca tuturor oamenilor este importantă, dacă nu este făcută în bătaie de joc la adresa celor care beneficiază de ea. Se poate și așa? Evident că da. Exemplele îmi vin rapid în minte, mai ales că m-am lovit violent de ele. De pildă te duci după o adeverință de care aveai nevoie ”ieri” la Primărie și ți-o dau peste două săptămâni. La noi se obțin greu aprobările, adeverințele, țidulele de parcă le-ai cere funcționarilor să mute munții din loc. Grimasele însoțesc comentariile astfel încât începi să te simți vinovat că ai nevoie de actul cu pricina.
Sunt multe lucruri care mă revoltă și despre care vreau să scriu. În parcul din centrul orașului Vălenii de Munte se flă o toaletă despre care au scris multe ziare că a costat enorm. Știți de ce a costat așa de mult? Fiindcă stă încuiată. Dacă ai nevoie, beneficiezi de servicii, doar dacă o cauți pe femeia care face curățenie în parc și binevoiește să-ți descuie. Dacă ai o urgență și ea nu este pe-acolo, te privește. În timp ce descuie vorbește despre mizeria pe care o curăță ea zilnic, deși mulți renunță la serviciile toaletei publice ferecate.
Importanța celui care încuie și descuie! Asta nu înseamnă că nu-i tratez cu venerație pe oamenii care asigură curățenia de pe străzile orașului, dar șmecheria altora mă revoltă. O fi știind primul gospodar al orașului că femeile de serviciu din parc umblă cu cheia toaletei publice la brâu mereu?
Și munca profesorului este foarte importantă. Când sora mea a îndrăznit să le spună profesoarelor de chimie și de biologie că intenționează să dea la Facultatea de Medicină au ironizat-o în fața clasei, apoi au început să o asculte zilnic și să o recompenseze cu note mici. Îi retezau aripile, deși menirea dascălului este aceea de a învăța elevul să zboare. Slavă Domnului, sora mea a perseverat și mi-ar plăcea ca fostele ei profesoare să-i fie paciente...
Munca tuturor oamenilor este importantă atunci când este făcută cu dăruire, iar beneficiarul simte și apreciază acest lucru, nefiind obligat să îndure afrontul executantului!

Din suflet...direct la tastatură


Bloggerii sunt băieții de treabă: s-au organizat în Kooperativă http://kooperativa.ro/ să proiecteze virtual o lume mai bună. Ei își exprimă gândurile prin intermediul tastaturii ca să salveze pădurile țării. Hârtia ar fi aruncată la coș, în timp ce mediul virtual are memorie lungă și nu ne costă aerul pur pe care-l respirăm. Tocmai de aceea ne-am luat cu responsabilitate rolul în serios, căci vorba lui Miron Costin ”Eu voi da sama de ale mele, câte scriu".
Pentru că mulți dintre colegii mei au calități reale de formatori de opinie și informatorii, mi-am propus să scriu cât mai mult despre ei.
Mereu îmbrăcat în blugi, Bogdan Dărădan aduce zilnic presa pe monitoare: http://presainblugi.com/. Umorul său este adesea molipsitor: ”Poezie, poezie cu cinci bloggeri pe ...hârtie” , dar am învățat și lucruri serioase de la el, de pildă: ”Copilul se dezvoltă armonios dacă te joci cu el de mic”. Apreciez la Bogdan și felul în care conduce cursa ediției actuale a Campionatului Național de Blogging. Face ce face și se instalează iar în fruntea clasamentului.
Și Camelia Loredana Croitor http://darkpassion.ro/ urmărește inteligent competiția, accelerând la momentul potrivit ca să fie fruntașa clasamentului. Ea recomandă cu pasiune munca albinelor și produsele benefice pentru cititori.
De la Eugen Zăvoianu aflu că: ”Blogul nu e blog, dacă nu e și fudul” http://pezevenchi.ro/2015/08/19/inamici-executati/. ”Majorări să fie” surprinde râsul-plânsul societății actuale, generat de diplomația celor care ne conduc. Nu mă pot abține să nu reproduc un fragment din articol: ”Dracii tuturor medicilor au atins, nu doar apogeul, ci şi coarda sensibilă a Guvernului. Iar vibraţia Executivului la necazurile halatelor albe se va concretiza într-o majorare cu 25% a salariilor din întregul areal medical. Ba, mai mult, aceleaşi halate albe vor avea liber şi la şpăgi cu câteva condiţii: darul să fie fără strigături, să fie impozitat şi oferit din inimă. Să-i vedem pe băieţii de la Palatul Victoria cum vor impozita ei o curcă, un kil de brânză şi-o duzină de ouă proaspete.”
Sunt în stare să impoziteze ouăle și curcile, cum se gândiseră să impoziteze și bacșișul. Mare ți-e grădina, Doamne!
Ioana Radu are pe blogul ei: http://ioanaradu.com/ seducție la superlativ. Dincolo de hăinuțe, târguri, cosmetice de calitate, ea ne atrage atenția și asupra atacurilor cibernetice.
Răzvan Pascu cutreieră lumea în lung și-n lat descoperindu-ne și nouă frumusețile acesteia https://razvanpascu.ro/ .
De la el am aflat cum să-mi cumpăr bilete de avion în trei rate, căci din leafa de profesor, mi-ar fi greu să am pretenția să mă ridic de la sol!!!
 


marți, 18 august 2015

Copiii răsfățați ai societății noastre...



Există oameni răsfățați de-a pururi de societatea în care trăiesc, de aceea vor rămâne toată viața copii. Ei nu pot fi responsabili deoarece la școală luau premiul I datorită numelui și poziției sociale a părinților săi, în facultate își copiau referatele și lucrările, intrau în grațiile profesorilor influenți, cărora la nevoie le duceau și servieta ca studenția să le fie ușoară.
Ei recitau ode conducătorului iubit în regimul trecut, iar astăzi au preluat cu iresponsabilitate conducerea!
La vederea lor, râsul se-mbină cu plânsul. Chiar dacă au părul alb și poartă ochelari, comportamentul este asemenea unui copil răsfățat. Învârtesc țara pe degete și o aruncă asemenea unei jucării, desmembrându-i părțile componente. Ne învrăjbesc social ca ei să domnească nestingheriți. Au parte de tot ce este mai bun și mai valoros, fără să muncească, fiindcă...știți au recitat în fața tovarășului în regimul trecut și țara le datorează recunoștință veșnică!
Cine s-a evidențiat la momentul potrivit va aduna roadele muncii altora.
Copilul răsfățat cutreieră lumea în vacanțe cu concediu de odihnă, concediu medical sau fără, fiindcă nimeni nu ar îndrăzni să-l concedieze, iar el nu este așa de fraier să-și desfacă singur contractul de muncă. Acesta fură sub acoperire, are conturi în euro și dolari, are țara și resursele ei la dispoziție și culmea!!! are oameni înfocați care-l susțin și îi recunosc ”meritele”.
Copilul răsfățat al românilor se oprește uneori din croazierele sale orbitoare și aruncă mărunțiș oamenilor, iar aceștia se apleacă să-l culeagă ovaționându-l, uitând că le dă din munca lor.
Copilul răsfățat al slăbiciunilor noastre va domni atâta timp cât românul va fi dezbinat și nu va înțelege să-și prețuiască la adevărata valoare munca și elitele reale!!!