vineri, 26 iunie 2015

Suspină ploaia scuturându-și plete ude...



De trei zile ploaia trece suspinând prin sate și orașe. Pare neîmpăcată cu sine înșăși, rătăcește prin teii înfloriți scurturându-i, își bate joc de crini făcându-le cupele grele să se frângă și să cadă cu fruntea în țărână, râde isteric pe acoperișuri. I-au intrat apă în pantofi, din plete suvoaie reci îi cad pe frumte, dar merge aiurea până la epuizare. Este tânără, fluidă, pusă pe șotii...
I s-au mulat grădinile pe coapse, i se văd sfârcurile de cireșe coapte. Ploaia de vară este frumoasă spre deosebire de bătrâna ploaie de toamnă îmbrăcată în negru, cu ochi lăptoși de ceață și cu miros de frunză putredă și arsă.
Doamne, îmbătrânesc până și ploile și teii... Cei bătrâni înfloresc mai puțin și așteaptă să fie eliberați de povara crengilor și de bătăile aspre ale vântului. Îi dor genunchii de purtatul poverilor tinereții.
Ehei, când erau tineri își risipeau floarea în văzduz, îi dăruiau ploii de vară tone de parfum, acum le-au secat aroma și farmecele. Și cum stau așa cu trei fire în vârful crengilor uitându-se pofticioși după ștrengăriță, ea trece mai departe adresându-se surâzând fiecăruia:
- Sărut mâna moș tei! Te dor încheieturile de răcoarea mea?
- Nu, taică, mă doare sufletul, răspune el, iar din ochii uscați se scurg lacrimi fierbinți după amintirile tinereții...

vineri, 5 iunie 2015

Să salvezi o viață de câine



Vineri seară, sfârșit de săptămână, lume multă în stație...În mijlocul orașului, pe trotuar, un câine mic, negru s-a întins la soare. Este lihnit de foame. O fețită i-a rupt mai mulți covrigi în bucăți, dar ochii animalului sunt triști, în ei se oglindește melancolia abandonului. Cineva l-a aruncat înainte de vreme.
Un convoi de mașini trece pe stradă. Zgomot, căldură, mirosuri urâte. Ne uităm cu atenție și osbervăm cinci camioane pline cu oi. Au număr de Constanța. Vor fi duse în port și exportate.
El stă acolo culcat pe trotuar, cu ochii închiși, gândindu-se la laptele de mamă pe care-l sugea cu poftă.
După câteva minute, țâșnește în stradă. Este atât de mic și fragil. Mașinile de pe banda lui îl ocolesc, dar urmează tirurile. Acestea sunt greu de manevrat și ar fi periculos să o ia pe contrasens ca să ocolească un animăluț.
Închidem ochii așteptând masacrul. Un autoturism albastru, condus de o femeie, a oprit, oferindu-i sărmanului cățeluș posibilitatea de a se întoarce de unde a venit, dar el era amețit de zgomot, de foame, de orașul care îi zdrobise orientarea minimală de care dispunea. Și în momentul în care, noi, zecile de oameni privitori, am închis ochii, așteptând să auzim scârțâitul roților și să vedem pata de sânge și trupul zdrobit, Un OM a țâșnit în mijlocul drumului și l-a prins în brațele-i salvatoare. Un om simplu a salvat o viață de câine!
Așteptătorii pasivi ai nenorocirii au primit o lecție...O intervenție energică l-a salvat de la moarte pe animăluțul abandonat. Ca gestul să fie și mai frumos, o fetiță l-a luat în brațe și l-a adoptat pe loc!

luni, 1 iunie 2015

Sufletul, un copil uitat de vreme



Sufletul nu îmbătrânește niciodată, oricâte lovituri ar primi de la viață și oricâte răni poartă sub coaja aparențelor. Copilul uitat de vreme  oferă trupului energia necesară pentru ”a se ridica din morți” și  a continua drumul. El crede în basme în era tehnologiei, așteaptă pe Făt-Frumos sau pe Ileana Cosânzeana, deși, dacă în acest moment operațiile estetice s-ar stopa, idealul de frumusețe s-ar transforma instantaneu în Muma Pădurii sau între fizicul de excepție și suflet există o genune a discrepanței în care se pot prăvăli admiratorii...
Veșnicul copil acordă circumstanțe atenuante celui care te minte în față de n ori, crede în prietenia sinceră și în iubirea adevărată, are impresia că relațiile dintre oameni sunt solide și cel drag nu te va părăsi niciodată. Dacă omul nu ar fi mințit atât de frumos din interior, ar putea el oare să supraviețuiască intemperiilor sociale?
De fapt ce diferențiază un copil de un matur? Puterea infinită de iertare, încrederea acordată tuturor, speranța că trăiește într-o lume ideală, emoții pozitive și bucuriile mărunte care îți inundă fața printr-un zâmbet oceanic.
De aceea cea mai mare tragedie a omului este să-i îmbătrânească și să i se usuce sufletul, nu bătrânețea care se așterne peste păr, față, mâini și picioare!