Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

duminică, 19 ianuarie 2020

Viața înainte și după moartea celui apropiat...


Oricâte cuvinte de îmbărbătare se spun la moartea unei persoane apropiate, realizezi că viața nu va mai fi la fel după ce și ceremonia finală a avut loc.
Este cumplit când aștepți să scârțâie poarta și să îl auzi strigându-te la ușă pe cel drag. Să ți se pară că a venit, să ieși în prag pregătit să îl primești cu brațale deschise, iar el să fie deja așezat cuminte în pământ sau în cavoul familiei!
Nu poți accepta adevărul crud în față: cel plecat în lumea de dincolo nu mai vine niciodată.
Apoi vei străbate locurile prin care mergeați împreună discutând, vei găsi lucruri făcute de mâna lui pentru tine și vei merge la restaurantul la care ați luat masa împreuna și la masa la care ați stat împreună ultima dată ți se va părea că s-a așezat el.
Poate că nu vei fi capabil să mai intri în localul acela niciodată, de teamă să nu izbucnești în plâns.
Poate că îți va fi sufletul ars de dorul lui, îl vei aștepta, dar el nu mai vine...
Viața noastră este ca puful de păpădie ce poate fi suflat oricând de vânt și cu cât avem mai mulți oameni în suflet și le-am făcut mult bine, cu atât va rezista amintirea a ceea ce am fost pe pământ!
Scriu aceste rânduri în memoria unchiului meu, Zarif Petrică, decedat la 62 de ani, în urma unui incident nefericit avut cu niște polițiști.
Omul a greșit, a traversat printr-un loc nemarcat, după ce s-a asigurat că nu vine nicio mașină, fiindcă toate erau oprite la semafor, iar oamenii legii au pornit sirenele și au început o cursă de urmărire ca în filme. Poate că nu au știut că omul este cardiac, dar martorii spun că lui îi curgea sânge din nas și din gură, iar ei îl obligau să semneze avertismentul.
Ce ar mai fi de spus despre acest suflet valoros și curat ca un diamant?
1. Nu și-a jignit o dată soția, ci a fost alături de ea, chiar când nu era de acord cu ce face ea.
2. A muncit până în ultima clipă, fiind grav bolnav. Medicii au spus că nu are voie sa urce mai multe scări, fără să se odihnească, iar el monta faianță și gresie în baia casei sale, cosea toate pășunile, tăia lemne, nu stătea o clipă.
3. Îi plăcea să ajute oamenii din jurul său. Când era în Italia, româncele pe care le cunoștea și care nu aveau un ban, îi rostesc și acum numele cu respect, fiindcă le încărca din banii lui telefoanele și nu mai dorea banii înapoi.
4. Pe soacra sa o plimba adesea în căruciorul cu rotile, fiindcă bătrâna este la pat de 6 ani. O înveselea cu glume, îi masa picioarele, o scotea la aer, să îi facă suferința mai suportabilă. Ea nici nu știe că a murit, fiindcă nu ar supraviețui șocului.
5. Cumnatei sale bolnave îi ducea sticle cu apă și pâine și spunea:„Prezent” de câte ori era chemat.
Din păcate nu ne dăm seama de valoarea adevărată a unui om, cât este alături de noi, ci abia când l-am pierdut si tocmai de aceea despărțirea ni se pare nedreaptă, fiindcă nu am apucat să îi mulțumim de ajuns...

joi, 16 ianuarie 2020

Suflet alb


Aceasta este povestea unui suflet frumos, căruia nu îi dai importanță, cât trăiește alături de tine și te bucură cu darurile sale de preț...
Uneori, nu ai timp să îi acorzi toată prețuirea pe care o merită, cu toate că el este acolo, lângă tine și depune eforturi supraomenești să îți facă viața mai ușoară și ai impresia că aceasta este datoria lui să fie în slujba ta și a altora.
Abia când sufletul alb își întinde aripile și pleacă
în lumea îngerilor îi simți lipsa și ai da orice să se întoarcă inapoi.
Sufletul acela alb nu s-a plâns niciodată că îl doare, să nu te facă să te îngrijorezi și a muncit să lase în urma sa multe lucruri valoroase, dar cea mai scumpă va fi imaginea sa strălucind în inimile supraviețuitorilor, imagine care se va reflecta în toți cei care l-au cunoscut.
Un suflet bun trăiește prin cei care îl iubesc și îl prețuiesc, de aceea putem spune că are sute de vieți.
Un suflet alb a adus atât de multă lumină în jurul său, încât nu poate fi condamnat niciodată la întuneric!
Un suflet albbbbb și ușor ca fulgii de nea...

sâmbătă, 11 ianuarie 2020

Sinuciderea este greșeala care nu mai poate fi corectată

De câte ori aud că o persoană se sinucide sunt tristă, fiindcă se risipește cel mai important dar al divinității, oferit nouă, pământenilor, viața.
Sinuciderea este o decizie luată la nervi, la suferință, fără să se mai ia în calcul următoarele aspecte ale ei:
1. poate fi ratată și cel care experimentează să rămână o legumă toată viața pe care o mai are de trăit.
2. actul său produce infinită suferință unor persoane care nu merită să sufere, cum ar fi: părinții, frații și surorile.
3. nu se mai poate reveni asupra ei, dacă este finalizată, fiind cea mai mare greșeală pe care o poate face un om și pe care nu o mai poate corecta.
4. nimeni și nimic nu merită să te determine să îți iei viața.
Ce m-a determinat să scriu la început de an despre acest subiect? Povestea unui tânăr frumos, student al Facultății de Drept din orașul C. care s-a sinucis, fiindcă s-a despărțit de iubita lui.
M-am dus pe pagina sa de socializare, i-am admirat îndelung pozele și am rămas uimită de modul în care hotărârea de a se sinucide îi desfigurase trăsăturile. În filmulețul postat îi cerea iertare mamei și îi mulțumea pentru modul în care l-a ajutat să treacă peste această nefastă încercare a vieții și recunoștea sincer relația toxică pe care a avut-o cu A.
Dragi tineri, fiecare persoană din lumea aceasta a suferit din dragoste sau din ceea ce considera ea la momentul acela că înseamnă iubire, dar să îți iei viața, când te-ai eliberat dintr-o relație toxică este absurd, mai ales că viața este scurtă și irepetabilă!
Este ca și cum sclavul se sinucide, când aude că este eliberat de stăpânul său.
Un prieten pusese poza celei pentru care tânărul s-a sinucis. Nu era deloc frumoasă, după criteriile mele estetice aș fi zis că este o fată urâtă, dar fiecare are criteriile sale de ierarhizare a frumuseții. Mesajele exprimau un regret uriaș față de hotărârea tânărului, compasiune față de mama care făcuse totul să își salveze băiatul și o desființau pe cea care îl determinase pe tânăr să își ia viața.
Evident că nu știm exact ce s-a petrecut între ei, dar orice persoană care se lasă ispitită de gândul de a se sinucide, trebuie să se gândească la cei dragi și la faptul că demnitatea se măsoară în numărul dovezilor de supraviețuire pe care le face un om de-a lungul vieții sale.
Nu putem fi atât de slabi, încât să ne lăsam copleșiți de:
-pierderi în „dragoste”. Am pus special cuvântul între ghilimele să subliniez faptul că acolo unde este manipulare, înjosire, înșelătorie, exploatare, hărțuire sau vreun interes anume nu este iubire. Eliberarea nu înseamnă pierdere!
-pierderi materiale. Întotdeauna îmi vin în minte înaintașii noștri cărora războaiele le-au ruinat doua-trei case și au luat-o de la zero, dar nu au abdicat de la viață.
-pierderea locului de muncă sau a statutului social privilegiat. Întotdeauna fie ți se pregătește ceva mai bun, fie aceste experiențe te întăresc și îți dau mai multă încredere în tine.
-pierderea unei persoane dragi care a decedat.
Gândește-te cât de greu i-ar fi mamei tale, tatălui tău, sorei, fratelui sau partenerului de viață să știe că dispariția lui te-a dărâmat complet!
Niciun pretext nu este suficient de rezonabil ca un om să renunțe de bunăvoie la viață!