sâmbătă, 29 martie 2014

http://www.bibliotecaarad.ro/node/945

Blestemul necruțător al banului nemuncit

Când eram elevă făceam temele multor colegi din clasă. Primeam uneori 10-15 comenzi pentru compuneri frumoase, dar diferite, să nu semene una cu cealaltă și mă achitam de sarcină cu multă bucurie, chiar dacă nu exista internet atunci.
Să nu credeți că eram plătită pentru munca mea, ba, unii dintre colegi îmi întorceau spatele sau nu mai vorbeau cu mine la primul refuz. Anii au trecut. Cei care nu știau tabla înmulțirii și nu puteau să scrie trei rânduri coerente pe o temă dată ieri, conduc mașini azi și își fac milă și de mine, o biată profesoară, să mă culeagă de pe drum, în amintirea temelor făcute atunci. Unul bea la barul din sat, iar eu am intrat să schimb niște bani pentru navetă.
- Alege ce ciocolată vrei și ce suc vrei tu, mi-a spus, căci datorită ție am zece clase!
...Recunoștința umană funcționa în cazul lui.
Am fost educată de mică să nu întind mâna, să nu visez la cai verzi pe pereți, ci să muncesc pentru a mă întreține, de aceea ocazional am practicat jocurile de noroc, când eram plină de datorii, iar la orizont nu se profila nicio soluție.
Dar să ții în mână biletul câștigător și să nu te prezință să-ți revendici câștigul??? http://www.mondonews.ro/loteria-romana-castigatorul-marelui-premiu-de-la-649-de-anul-trecut-nu-si-a-revendicat-premiul/.
Mă gândesc că frica banului nemuncit l-a copleșit pe posesor sau a murit sperând sau i-a spălat nevasta biletul spre fericire în buzunarul soios al pantalonilor.
În orice caz, fericirea, sănătatea, viața, liniștea nu se pot cumpăra cu bani!
Înainte de a citi știrea pe http://www.mondonews.ro/ am văzut o imagine sugestivă: un copil bogat dormea pe o grămadă de bani, iar unul sărac pe pavaj...Am realizat că niciunul nu-și poate achiziționa la comandă împlinirile vieții...

marți, 25 martie 2014

Renașterea mea

Da, da, nu vă mirați, căci astăzi am hotărât să sărbătoresc cu BELLEVENTS renașterea mea.
În fiecare an renaștem, dar după 40 de ani, când mintea s-a copt, echilibrul interior crește ca iarba după ploaie. Trăirile sunt mai verzi și mai mătăsoase, soarele mai mare, mai rotund și mai puternic.
Mă voi revedea copil și reorganizându-mi botezul de odinioară, voi reda preț de-o clipă tinerețea părinților mei, decorurile vor fi de poveste, cât despre Candy-Bar http://bellevents.ro/candy_bar_chees_bar_botez.html, ar umple de invidie orice pofticios!
Acadele uriașe de catifelează în mod plăcut gura,
în timp ce fructele vor fi reginele petrecerii:
Așa voi sărbători eu propria-mi renaștere după 40 de ani!

Tu ai ucis în mine...

Ultimul clopoțel cu glas argintiu sună trist. Zi de zi ai ucis fericirea și speranța din inima mea însângerându-mi sufletul, dar nu-ți port pică.
Nu te urăsc, deși m-ai eliberat brutal, dar m-ai eliberat. Aripile mi-au fost frânte și nu rupte, de aceea după o pauză mi-am urmat zborul și zburam mai măiastru decât atunci când eram cu tine, când eram nevoită să țin pasul infirmităților tale intelectuale.
Ai făcut ceea ce este drept, în primul rând pentru mine și apoi pentru tine, de aceea să organizăm petrecerea de despărțire http://bellevents.ro/!
De ce crezi tu că vreau invitații și mărturii? Să nu mai încerci niciodată să mă readuci la viață în inima ta, colivie cu zăbrele de metal! Aranjamentele florale îți vor parfuma amintirile...Doar cu ele vom rămâne!
Va fi ultimul buchet pe care mi-l vei oferi și pe care îl voi primi din mâinile tale ca recunoștință pentru tot ce a fost!
Eu am să-l arunc, iar femeia cu care m-ai înșelat și care îți va fi alături îl va prinde...Știu că va trece puțin și o vei înșela și pe ea, poate chiar cu mine, dar eu să nu fiu acolo!
Le voi da de pomană sentimentelor tale, dragule, căci nu mai am nevoie de minciuni!
Tu ai încercat să ucizi în mine tot ce este mai frumos, eu am încercat să salvez în tine adevărul, generozitatea, amintirea!
După petrecere, vom fi doi străini și ne vom întâlni întâmplător...Să nu mai crezi că mai există-n mine un strop de atracție pentru tine, pentru că atunci când mi-ai ucis liniștea sufletească, de fapt te-ai ucis pe tine în inima mea, iar eu scot mortul din suflet cu lăutari!!!


luni, 17 martie 2014

Miting de soliarizare cu Andrei Pleșu

 Până ieri, solidaritatea pentru o cauză nobilă era un fenomen pe cale de dispariție în România http://www.mondonews.ro/miting-andrei-plesu-miting-piata-universitatii-plesu-antena-3-bucuresti/.
Suntem atât de împărțiți în ultima vreme, ne vânăm unii pe alții cu o delicioasă plăcere, ne înjunghiem cu calomnii, ne aruncăm pietrele cuvintelor grele, deși suntem frați.
De pildă, voi, cei care scrieți nedrept despre profesori, aveți curajul să vă doriți să fiți profesori pentru o zi în România? Să fiți permanent puși la zid: dacă nu au învățat elevii să auziți întrebări pline de reproș: ”Ce aveți cu copilul meu de i-ați pus nota 4?” sau ”Aveți ceva cu mine, doamna, asta este”, dacă treceți cu vedere: ”Dacă aveam un profesor mai exigent...”
Și uite așa, sfâșiați de etichetări și acuzații continuăm munca suportând obrăzniciile unor adolescenți care știu că au doar drepturi, supraviețuind cu salarii de mizerie!
Ceea ce mă surprinde este schimbarea de atitudine a românului. Să solidarizeze cu cultura???Până mai ieri solidarizau cu câinii vagabonzii, cu cei care vor să exploreze minele noastre de aur, cu orice, numai cu un om cult,nu!
Poate că vom intra într-o nouă eră, era în care pițipoancele vor intra într-un con de umbră și vom vedea la televizor elevii olimpici ai României, scriitorii, filozofii care au ceva constructiv de spus!


duminică, 16 martie 2014

San-Antonio se inspiră din afacerile parlamentarilor

San-Antonio, http://www.san-antonio.ro/#!colectia-san-antonio/cnec dragule, dacă vrei material pentru romanele tale polițiste viitoare, investighează afacerile politicienilor din România!
Se conduc după principiul: ”O mână spală pe alta și amândouă fața.” În fața camerelor de luat vederi joacă un teatru ieftin, iar când justiția dorește să ancheteze pe vreunul dintre ei, fac front comun, scot platoșa imunității la înaintare, să scape.
Îi vei învinge, fiindcă ai nouă vieți și o mamă ca un înger: ”Mai mult viu decât mort, comisarul San-Antonio asistă la propria-înmormântare. Apoi, mai mult cu umor decât cu îndârjire, bântuie Parisul în căutarea celor care l-au ucis un pic, temporar. Semi-asasinii nu se lasă ușor prinși, până când fac greșeala s-o supere pe mama semi-victimei. Și gata, soarta lor e pecetluită: nu te iei de mama lui San-Antonio și speri să scapi basma curată! E o bătrânică prea simpatică. San-Antonio e convins că ea e mai înger decât dolofanii ăia mici, pictați cu aripioare prin biserici.”
Știi, am avut și noi un Lup travestit într-o bunicuță http://media.wix.com/ugd/22d3e7_8693a430c6594be2908b2dae764ac207.pdf, dacă nu ți-ar fi apărut cartea, poate te-ar fi inspirat personajul autohton!
Multe ai putea să faci aici la noi. Vino, San-Antonio, neîntârziat!

sâmbătă, 8 martie 2014

Muguri de viață


Și cum cresc cu bucurie mugurii pe crengile copacilor, așa cresc mugurii de viață în trupul mamei! O ființă se dezvoltă în templul mamei, cu ochi, cu buze, cu voință și personalitate.
 Când are revelația altoiului de viață, gazda trebuie să fie de două ori mai mult prevăzătoare și pregătită să acorde asistență celui venit prin trupul său să cucerească lumea. În fața acestui miracol de supraviețuire și dăruire, cuvintele sunt de prisos!
Femeia acceptă insomniile, grețurile, vărsăturile, responsabilitățile multiple de dragul puiului ei. Durerile nașterii au fost echivalate cu chinurile morții, dar ea nu renunță să aducă alte vieți pe lume! Uneori se și moare la naștere, iar când sunt puse să aleagă între cele două vieți, mamele preferă să se stingă, dar să dăruiască viață copilului…
Mai târziu, mamele își dedică munca, bucuriile, gândurile și cunoașterea formării copiilor. Renunță la tot și își găsesc împlinirea prin ei și numai prin ei, chiar dacă, după ce îi învață să zboare, aceștia părăsesc cuibul părintesc când mamelor le tremură mâinile, li se împuținează ființa de bătrânețe și li se apropie sfârșitul!
De aceea, mama este prin ea însăși o sacră sărbătoare și o primăvară veșnică, scăldată în lumină, muguri de viață, speranță, flori și soare!

miercuri, 5 martie 2014

Să spui: ”Te iubesc!”, cât ai cui spune:”Te iubesc!”



Să spui: ”Te iubesc!” cât ai cui spune: ”Te iubesc!”



Noapte de vară, parfumul teilor înfloriți înălțându-se ca o catedrală și-atâtea flori, Doamne, risipă de flori! Rochiile vaporoase fluturau pe sradă. Era o noapte senină, plină de viață, fericirea ne pândea la colț...
M-a rugat să mă duc cu el la un local medieval în centru, să ascultăm muzică irlandeză. La început am fost reținută, apoi m-am gândit serios:
 ”Ce mare lucru să-i faci omului o bucurie, când nu te costă nimic?”
 L-am urmat printre scuturi, armuri și costume. Acolo am întâlnit dragostea la ea acasă și i-am aflat povestea.
Domniță medievală cu ochii lacuri din ținuturile nordice și sufletul apă cristalină servită în pocal de aur...Părul, aur fluid curgându-i pe umeri, iubirea miere de salcâm...
S-a întors de peste ocean cu două flori, adevărate zâne răsfățate. Ea, jucase în filme în adolescență, dar succesul nu i se urcase niciodată la cap. El, cavaler în armură, lat în spate, neînfricat, mânuind sabia cu dibăcie! A privit-o și zărindu-i comorile din fundul sufletului, fiindcă privirea-i era lac limpede, a devenit protectorul ei și al fetelor. Din dragoste au reclădit lumea medievală: cu tabere, turniruri, tablori și muzică veche, cu petreceri la lumina lămpilor de argint! Din dragostea lor au apărut pe lume doi prinți neînfricați...
Fericirea curgea în paharele de cristal ale vieții lor și sucul dulce aluneca pe buze. Și era atâta magie și vălul reveriei, țesut din borangicul sentimentelor,  acoperea totul. Pentru ea, cavalerul lat în spate transforma viața în spectacol: parade de costume pentru copii, seri de poezie, muzică medievală, lumina parfumată a lumânărilor și muzică din Maramureșul străvechi! Parcă m-am întors în timp și eram copil alergând prin lumea basmelor. Am promis să mă întorc în acel colț de Rai, să admir cuplul adamic care ne primea cu zâmbetul pe buze, ne trata ca pe niște prieteni vechi, deși abia ne cunoscuserăm!
 Dar într-o zi, vraja s-a rupt. El, grav bolnav, a realizat că avea clipele vieții numărate, ea nu putea accepta despărțirea!
Tristeațea îi rănea mortal.
-          Voi vinde totul și vei fi sănătos, promitea ea!
-          Moartea nu se lasă cumpărată de tine, spunea cu glas stins el! În curând, viața mi se va stinge, dar să fii puternică și să ai grijă de copiii noștri!
Ea, domniță modernă trăind în epoca medievală, a luat sabia speranțelor și a început să lupte cu moartea, să-și salveze iubirea vieții. Era omniprezentă, alături de el, udându-i buzele, alinându-l cu vorbe dulci și oferindu-i medicamentele, iar la spectacolele organizate pentru a face rost de banii necesari să-l salveze era plină de viață, frumoasă, fermecătoare, deși îi sângera inima de durere! A scos totul la vânzare: domeniul unde își trăiseră fericirea și iubirea, costumele, decorurile și armurile, concomitent cu ele renunțau la clipele senine petrecute cu prieteni mulți, prieteni mulți, dar cât de credincioși???
Parcă își scoseseră amintirile la mezat: doream să reușească târgul, să facă rost de banii care să-l salveze, dar aș fi dorit să le rămână investiția spirituală. Mi se părea că în același timp cu înstrăinarea moare o parte din iubirea lor... Priveam pozele în care apăreau.  A crezut până în ultima clipă că va strânge banii necesari din care ”să-i confecționeze doctorii din Germania un organism nou”. Minunea nu s-a întâmplat. Speranța a funcționat ca o anestezie a cuplului până în ultima zi.
Cât valorează viața unui om? Valorează atât de puțin, încât niciodată nu se vor strânge bani suficienți pentru a se încerca și ultima soluție. Ea promitea, se zbătea, nu obosea luptându-se, el aștepta. De la un timp, amândoi simțeau miros de ceară și de cadavru...
Ea, soldat brav, a stat în lupta cu moartea până în ultima clipă la căpătâiul lui. Nu și-a permis o lacrimă, să nu-l demoralizeze. Slăbise mult, nu mai era cavalerul de altădată, dar iubirea era la fel de intensă.
Nu,nu apunea iubirea lor! Nu se putea acoperi cu pământ clipele unice de duioșie, modul în care el se uita la ea ca la soare, delicatețea cu care o cuprindea cu brațele-i puternice de umeri, fiorul pe care-l simțeau degetele când îi dădeau suvița rebelă de păr din ochi!  Dragostea înflorea în obrajii rozalii ai copiilor, în clipele petrecute împreună încrustate pentru totdeauna în suflete, în rezervele de fericire adunate în timpul petrecut împreună...
De aceea, când sufletul lui a părăsit trupul, i-a spus:
-          Să ai grijă de copiii nostră, iubito, până când ne vom revedea! Te voi iubi dincolo de moarte și vreau să știi asta. Trăiesc prin voi și alături de voi!
Și a căzut cortina peste felia de viață! Acolo unde era atâta viață și fericire, acum este doliu și amărăciune...
De-atunci am rămas descumpănită și am realizat că este important să-i spui celui de lângă tine: ”Te iubesc!”, cât te poate auzi și cât se află alături de tine.  Nu este o slăbiciune să faci o declarație de dragoste astăzi, ci este prudență, mâine poate fi prea târziu!
Elena S.