sâmbătă, 25 martie 2017

Amprenta iubirii cu autocolant de la Urban Print

Iubești, nu este așa? Dacă ar exista o mașină a iubirii probabil ai transforma sentimentele tale în flori pe care i le-ai aruca în cale să nu-și rănească tălpile de trotuarul dur, prea aspru pentru o făptură delicată...
Pășește și ai impresia că frumusețea ei se află în pericolul să se dematerializeze. Este frumoasă ca o idee, ca un vis pe care nu îl poți atinge decât în gând sau imaginație!
Ploaie fermecată de primăvară ai fi pentru buzele ei arse de sete, dar îți stăpânești englezește sentimentele de teama respingerii. Poate te-ar ucide vorbele:
-Îmi pare rău, dar am pe altcineva...
O problemă sentimentală cu autocolant, doar cu autocolant se rezolvă! 
Poți să-i faci un pod al sentimentelor de la inima ta, până la inima ei, să se trezească călcând pe 50 de metri de autocolant Avery Dennion lucios pe care este imprimată inima ta la picioarele ei. Îi transmiți un mesaj cu Urban Print ca ea să înțeleagă...
Poți rezolva problema ta de suflet cu etichete și stichere, adică îi lipești o inimioară pe cana de cafea pe care ai umplut-o special pentru ea, pe dosarul pe care i-l duci să-l rezolve rapid, pe ușa de la biroul ei.
Un comportament de adolescent demonstrează că poți iubi cu dăruire, nu că ți-ai pierdut mințile...
Comandă autocolant în culorile ei preferate. Îmbracă-i scaunul în verde sau albastru, masa în roșu sau în violet, „prinde-i fluturi”, „culege-i flori” să se simtă specială!
Câștigă-i inima cu autocolant, etichete și stichere și păstrați obiceiul toată viața!
Îi place liliacul înflorit în toiul iernii, comandă-i autocolant special și umple-i pereții, podeaua, lucrurile din jur cu brațuri de crengi de liliac!
Comandă etichete cu numele ei, însoțite de declarația: „Te iubesc!” și lipește-i-le pe oje, creme de față, produse cosmetice și de îngrijire personală. Se va simți vinovată că te neglijează și va petrece mult timp cu tine!
Martor al iubirii voastre fie autocolantul, căci datorită lui o poveste de iubire începută englezește va fi trăită frumos, cald, românește!
Când iubirea vostră va rodi, nu uitați să transmiteți din generație în generație obiceiul exprimării sentimentelor prin autocolant, etichete și strichere!
Ce poate fi mai frumos decât să-ți înflorească în fiecare dimineață zidul cenușiu cu inimioare și cu declarația sinceră a celui drag: „Te iubesc”?


Viața bară la bară

Circulăm așa, bară la bară pe autostrada vieții având ca destinație moartea. Uneori avem impresia că ne încurcăm unii pe alții, în special când drumurile sunt închise sau ne aflăm în mijlocul ambuteiajelor și ne claxonăm nervos.
Cu peste 100 de lilometri la oră ne îndreptăm spre destinație, uitând să ne oprim și să admirăm peisajul din jur. Pe autostrada vieții este suficient ca unul să-și piardă controlul și vor avea de suferit toți din jur.
Reguli? Dar cine mai știe de reguli! Pe unii parcă-i atrage destinația finală ca un magnet, alții se zgâiesc pe geamuri să-ți tulbure intimitatea...
Cel mai rău este când viața celor dragi se stinge ușor-ușor și nu poți face nimic. Atunci încerci să sufli din răsputeri ca într-un foc pe jumătate stins, să-i împrumuți viață dintr-a ta. Clipa te minte cu un momentul  fulgerător de glorie. Respiri ușurat; ce a fost rău a trecut, flacăra se reaprinde înșelător, promite să ardă din nou, dar fumul morții se-nalță din trupul încă viu!
Fumul înecăcios și cenușa ne arată că timpul s-a mistuit, resursele trupului de a lupta pentru viață sunt pe sfârșite
 Și uite așa, bară la bară ne grăbim să ajungem la final de drum...


Aventurile celor doi Ștrumpfi prin oraș


Doi Ștrumpfi în satul bunicilor.

-Să mă duci la râu, spune ștrumphul cel mic și să-mi faci un foc pe malul apei. Eu pescuiesc, iar tu-mi frigi peștii. (Peștii sunt cerculețele pe care el le ia tacticos cu degetele micuțe din vârful undiței, un băț improvizat, le pune în găleata invizibilă, apoi mi le aduce la foc). După ce mâncâm, pornim în aventură prin pădurea interzisă.
Astăzi voi fi iar ștrumph șef, șef doar cu numele. Să fii ștrumph șef este cea mai mare responsabilitate din lume! Trebuie să mă prefac că văd ceea ce nu văd și să aud ceea ce nu scoate un zgomot. Să fac o magie, să mă dau de trei ori peste cap, iar din piatră seacă să scot suc, să storc pietrele și să iasă acadele.
Ștrumphul cel mic profită că se află în compania ștrumpfului șef și amândoi radiază de fericire când scapă de ochii vigilenți ai părinților... Ștrumphul cel mare, adică ștrumphul șef, nu vrea să-l dezamăgească pe ștrumphul cel mic, adică pe ștrumphul șef peste șef, de aceea uneori mai ia și decizii greșite...
-Ți-am spus să-mi cumperi Cola. Nu te spun. Destul că ei nu-mi dau. Vrei să mă pedepsești și tu?
Astăzi vii cu noi la București să mergem împreună la film! Este 31 martie 2017 și vreau să văd Strumpfii: Satul Pierdut!
Ștrumphul cel mic este ca o adiere de primăvară pentru mine, ca o livadă în care înflorește viața. Îl dezmierd, închid ochii și-i savurez mirosul proaspăt de inocență care mă liniștește.
-Știi că tu nu ai voie să îmbătrânești, să te îmbolnăvești, să fii săracă, dar mai ales să mori, îmi spune pe un ton grav? Tu trebuie să te joci toată viața cu mine, să mă duci la film, să-mi cumperi dulciuri și jucării și să mă duci în parc când voi fi la liceu. Da, da, să vii cu mine, să ne plimbăm, să-mi spui povești inventate de tine și să hoinărim prin oraș.
-Ei, Matei, când vei fi la liceu, vei ieși cu fetele în parc: cu iubitele tale, cu prietenii.
-Și ce, ești geloasă? Nu poți să vii și tu cu noi???
-Voi vă veți ține de mână și vă veți săruta, iar eu voi fi în plus, îi spun!
- Îți spun un secret. Să știi că sunt îndrăgostit de o fată dintr-a opta. Ieri am sărutat-o, dar nu pe gură, că nu am avut tupeul, ci doar pe spate!

Cu Istețul prin oraș

Cu flori de piersic în obraji, cu copilăria în pletele-i negre, cu infinite speranțe de fericire în priviri, Istețul mă prinde de mână.
-Fără magazine de haine astăzi, îmi spune categoric! Lasă că știu eu cum ești tu. Intri în 20 de magazine, te holbezi la toate fustele, rochiile și bluzele, ba mai și probezi și s-a dus ziua noastră în oraș!
-Doar 10 minute, Matei.
-Să nu aud. 10 minute înseamnă 20 de ore la tine. Facem așa: mergem la film pentru copii. (S-a oprit o clipă din plan și m-a privit, în timp ce găsea o soluție să iasă din încurcătură.) Da, astăzi și tu ești copil. Apoi mâncăm și poate îmi dai și mie o guriță de frappé că tare este bun și nu te-am spus niciodată când m-ai lăsat să gust și mă duci prin magazinele de jucării. Nu te lasă inima să nu-mi cumperi una nu este așa? Tata mi-a dat grijă să nu te chelesc de bani și să aleg una de 50 de lei, dar tu îl suni și-l rogi frumos să ne lase să venim acasă cu una mai scumpă! Ce lego să iau eu cu 50 de roni? Am strâns 250 de roni. Ce, tu ai bani mai puțini decât un copil?
-Păi nu spuneai că astăzi sunt copil și eu?
-Ești copilul care plătește.

Prinde un ștrumph și bagă-mi-l în buzunar!

Matei este captivat de filmul de animație. Se ridică de pe scaun și întinde mânuțele să prindă unul și să-l bage-n buzunar. Ia floricele și le întinde și lor, ba vrea să le deau și suc să bea.
-Prinde unul și bagă-mi-l în buzunar, te rog, sunt așa de drăguți!
-Am prins, Matei, îl am aici în palmă. La plecare ți-l pun în buzunar, îi spun.
Am primit un ștrumph micuț în același timp cu biletele, dar nu i l-am arătat să-i fac o surpriză.
-Să nu se termine niciodată, îmi spune rugător!
Sala este răsfățată de rîsete cristaline de copii. Molipsiți de veselia lor râd și bunicii sau părinții care-i însoțesc. Când animația s-a terminat și s-au aprins luminile s-a auzit oftatul simultan al zecilor de spectatori.
Ieșim. O vreme, Matei tace. Tristețea se abate asupra lui ca ploile de vară care vin din senin și pleacă din senin.
-Vreau și mâine, îmi spune! Te rog! A fost așa de amuzant și captivant.
Bagă degetuțele în buzunarul de la haină și iese cu ele la lumină ducând ceva:
-Nu s-a topit bomboana în buzunar ca data trecută, ci chiar mi-ai băgat un ștrumph în buzunar. Venim și mâine să mai prinzi unul? Până atunci, hai să-i dăm să mănânce ștrumphului și să-i cumpărăm o jucărie!
Trei ștrumphi s-au pierdut în oraș o zi pentru Spring SuperBlog 2017...



vineri, 24 martie 2017

Trezirea din coșmar cu AVBS Credit

Tortura psihologică

Am ajuns la fundul sacului, iar angajații simt asta. Mă tratează cu răceală, de parcă eu aș fi vinovată că renovarea castelului m-a secătuit financiar, că utilarea bucătăriei a însemnat altă cheltuială, că am standarde înalte pentru clienții mei: doar produse proaspete și bio. Restaurantul meu este vedetă în oraș, aș muri dacă l-aș pierde!
Merg pe trotuar și mi se pare că văd euro pe jos, dar până să mă aplec, trecătorii îmi iau hârtiile prețioase. Mă duc să dau o mână de ajutor la bucătăria restaurantului, iar oalele-mi spun: „În curând vom ajunge la fier vechi. Vom rugini. Ușile acelea din stejar masiv vor fi ferecate pentru totdeauna. Vezi ce înseamnă luxul?”
Înfing furculița în bucata de pui și mi se pare că duc la gură bancnote.
„Nu poți traversa strada fără bani, îmi spun angajații, răsucind cuțitul în rană.”, „Mama, pot invita toată școala de ziua mea? Se vorbește-n oraș că în curând localul nostru se va închide. Promite-mi că nu este adevărat!”
Tac și negociez în gând. Caut un finanțator, dar nu știu unde să-l găsesc.

Coșmarul cămătarilor

Oamenii aceia fioroși au oprit la poarta mea și înarmați cu săbii sparg poarta. M-au amenințat de trei luni, iar acum s-au ținut de cuvânt:
-Îți răpim copilul dacă nu ne dai banii. Când te-ai împrumutat, nu știai că trebuie să-i dai înapoi? Nu faci rost de bani, revenim, te tundem și îți scoatem unghiile.
Dau din mâini neputincioasă în întuneric:
-Ajutooor! Să mă audă cineva! Vin cămătarii peste mine să-mi răpească băiețelul, iar pe mine să mă tortureze că nu am putut să-mi dau la timp datoria!
Sparg ușa și intră. Sunt câtă frunză și iarbă. Au săbii lucioase, prea lucioase după gustul meu și pistoale.
Strâng copilul la piept și ne ascundem în lada patului. Ni se aud inimile bătând la unison de teroare.
Nu am aer. Strig, dau din brațe, până când o mână puternică și iubitoare mă trezește:
-Iubita, este doar un coșmar. Niciodată nu aș accepta să ne împrumutăm la cămătari, când există soluție de creditare.
Îmi revin greu, confundând câteva minute realitatea cu coșmarul. Îmi aduce un pahar cu apă și încearcă să mă convingă că totul are rezolvare:
-Cu un împrumut pentru afaceri de la AVBS Credit rezolvăm și ne repunem pe picioare. De la ei vom primi ajutor financiar de nădejde.
 -Păi noi nu am achitat nici datoria la...(era să zic cămătari, că și ei mă tot sună și mă amenință în ultimul timp, deși sunt o bancă)
-Facem o refinanțare, draga mea.

Coșmarul băncilor mofturoase se sfârșește cu AVBS Credit

Adorm din nou. Am scăpat de cămătari. copilul este în siguranță la școală, iar noi, adulții, mergem la bancă. Nu, nu la AVBS Credit, ci la una dintre băncile acelea care te face să te rușinezi că ai nevoie de împrumut.
Ținem teancul de dosare în brațe și ne mai cer hârtii. Ei cer, noi le aducem și ne îngropăm în hârtii. Apoi suntem supuși unui interogatoriu despre venituri, bunuri, posibilitatea de recuperare a datorie.
Operatorul de credite ne privește de sus și râde în hohote:
-Nu vi se pare că sunteți prea săraci pentru un credit? Chiar credeți că avem bani de aruncat în drum?
Ochii mi s-au umplut de lacrimi, rușinea și revolta mă copleșesc.
-Hai să plecăm, hai să plecăm de-aici! Nu vezi cum ne umilesc?
-Iubita, trezește-te! Unde să plecăm? Suntem acasă, în dormitorul nostru. Nu ne umilește nimeni.
-Știi am visat că ne cereau acte peste acte și râdeau de noi că suntem prea săraci ca să ne împrumute...
-AVBS Credit nu ar face asta niciodată clienților. Uite: putem lua 630 – 88.000 LEI credit fără garanții pe o perioadă cuprinsă între 6-30 de ani și 5000 – 400.000 EURO creditul cu garanție. Important este să consultăm un expert, iar acesta va găsi cel mai bun produs pentru noi. Nu este nevoie să luăm la rând toate băncile din România, expertul va găsi creditul perfect pentru noi!

O bancă la dispoziția consumatorilor de credite

Cu AVBS Credit mi-a dispărut bancofobia fiindcă ne-a tratat omenește și ne-a salvat de la faliment.
Avem o relație excelentă, iar afacerea merge ca pe roate. Între timp am deschis și un hotel în aripa vestică a castelului.
Mă gândesc câte coșmaruri aș fi mai avut, dacă nu găseam aceste providențiale date de contact:
Sediu central str. Matei Basarab, nr.16, et.1, sector 3, Bucureşti, România
Tel:       021 2304343
Email:    office@avbs.ro?
Credit de refinanțare acordat pentru Spring SuperBlog 2017!


Prea tehnic pentru gustul meu, prea lucios pentru gustul lui...

Dragă Marius Călugăru,

Spui că împlinești doar zece ani, când vârsta ta biologică are la activ decenii, iar realizările tale virtuale valorează cât un secol! De ce faci asta? Dacă ai fi femeie, aș înțelege să-ți ascunzi vârsta...
Norocosule, îți stau la dispoziție toate jucăriile acelea pentru oameni mari de la Allview și ne faci să murim de invidie când le testezi. Ai la îndemână produse de calitate, poți să te joci lucrând și să lucrezi jucându-te.
 Adevărul este că nu ai stricat nimic în direct și noi te urmărim, chiar dacă nu suntem tehnici ca tine, din următoarele motive:
1) În general ești foarte priceput, pui piesele la locul lor, când este cazul și nu-ți rămâne „rest”.
2) Testezi numai produsele foarte bune.
3) Mânuiești gadget-uri cu precizie de chirurg
4) Când vrei, ai umor și se face primăvară din când în când cu câte o metaforă și la tine pe blog:  ”Smartphone Allview X4 Soul Style, un cadou de suflet pentru persoana ta de suflet”(De la Blogatu citire).
Cum să nu fie acest smartphone un cadou minunat  pentru persoana de suflet, când posedă funcția de înfrumusețare a feței?

5) Promovezi produsele relizând opere de artă. Pozele pe care le faci aparțin unui  artist veritabil, deși proclami tehnica în toate prezentările tale.
6) Respecți oamenii și lucrurile, prin urmare îți mai trimiți telefoanele în vacanță din când în când (Trimite unul și la mine, va respira aer curat și se va bucura de peisaj!)
Relația ta cu Alview este perfectă. Vă meritați reciproc, în sensul bun al cuvântului. Și ție îți aparține puțin trofeul European Android Partners primit de brand din partea Google ("Gogăl, Goagăl, Gagăl", cum spunea un clasic în viață) în cadrul Mobile World Congress.
Ce ai putea să faci mai mult? Să ne arăți cum se procedează când se blochează telefonul, să nu-l mai punem în congelator așteptând zile-ntregi să-și revină. Congelarea memoriei nu este o soluție.
Să strici și să repari în direct, să demontezi și să montezi din nou, ca în cazul în care din telefonul deștept de odinioară ne-au rămas câteva bucăți, să-l putem asambla.
Nu uita că uneori prea tehnic, prea lucios, prea literar pentru cineva înseamnă prea frumos!
Casă de piatră cu Allview și să ai mereu ce testa!
Cu respect,
E.S








Fapt divers

Viața este mult mai frumoasă cu umor

Mi s-a întâmplat de multe ori să mă duc spre clasă, iar câte o elevă să mă aștepte cu ochii roșii de plâns:
-Doamna, X m-a făcut urâtă.
Să-l cert pe X nu este o soluție pentru rezolvarea problemei pe termen lung. Se va găsi mereu un Y sau Z care ca să o supere și să-i spună același lucru...Fiecare om trebuie să învețe să-și fie suficient lui însuși în mod constructiv pentru a supraviețui. Dacă mi se spune că sunt urâtă înseamnă că nu sunt pe gustul celui care evaluează, dar nu are nicio putere să-mi știrbească din frumusețe sau să mă urâțească în ochii celor care mă plac! La fel se întâmplă cu nivelul de inteligență, cu creativitate, cu sufletul pe care-l posed.
Și-atunci tot ce am de făcut când un copil plânge pentru că a fost „făcut urât” este să-l conștientizez de valoarea sa, să-l fac să fie sigur pe el și să nu-i pese de evaluările exterioare.

Victorie decisivă: să ți se spună că ești urâtă și să râzi copios pe tema asta!

Astăzi am râs copios cu o colegă. Mi-a relatat cu lux de amănunte cum se ducea la oră, iar în curtea școlii a auzit un elev, pe care nu-l avea la clasă, spunând în timp ce se strâmba: „Ce urâtă-i asta, mă!”
-Am auzit și mi-am continuat drumul. Am întors puțin capul și l-am văzut schimonosindu-se în timp ce vorbea de urâțenia mea de parcă aș fi fost Muma Pădurii... Și-acum îmi vine să râd. Când mi-a întâlnit privirea, m-a întrebat:„Ce faceți, doamna?”, iar eu m-am făcut că nu aud și i-am spus: „Bună ziua, copil frumos!”

Când poștașul mi-a întins ultima pensie a tatei, mi s-a sfâșiat inima

A fi profesor este suficient de stresant să nu mai apuci pensia sau să te bucuri foarte puțin de ea. Cei din afară au impresia că este foarte ușor:„Plimbă catalogul dintr-o clasă în alta, au vacanțe domnii, au zile libere și chinuiesc și încurcă elevii! Mai sunt și plătiți în perioada vacanțelor...” Pe cei care gândesc așa i-aș lăsa în locul meu cel puțin o săptămână. A fi profesor înseamnă a înțelege și a ierta la infinit, a fi supus stresului pe toată perioada carierei (examene, asistențe la ore, inspecții, corectat teze, suportat excesul de energie și orgoliile unora). Astăzi am vorbit cu o colegă pe care o prețuiesc foarte mult. Părinții, cadre didactice au murit destul de tineri.
-Știi, de când eram mică trăiam cu teroarea că voi rămâne singură. Am avut sentimentul că-i voi pierde și așa a fost. Ieri a venit poștașul și mi-a întins ultima pensie a tatei. El la cimitir, eu țineam în mână ca pe o povară munca lui de-o viață și m-am gândit la ce bun atâta zbucium???


joi, 23 martie 2017

La hotel de două stele, confort de patru

Cele două stele, esența calității

15 iunie, 2017, ora 13, 30
Știu că nu este frumos să stric dispoziția grupului, dar tot drumul am stat îmbufnată. Mergem și noi din an în Paște la mare și soțul meu alege un hotel de două stele!? Atât valorăm noi, cei dragi, două stele. „Două stele merit eu?/Să te bată Dumnezeu!”
Dacă avem baia și toaleta pe culoar, ce ne facem cu copiii? Mă aștept să ne trezim într-o cameră neaerisită, din care pică tencuiala, cu aspect dezolant, încât să-mi doresc să fi rămas la soacră-mea...
Canicula ne-a prins pe drum, se circulă bară la bară și înaintăm ca melcii. Un copil plânge, altul cere apă, bunicii de enervează că nu este liniște, din mașina din spate Adela îmi face semne disperate ridicând două degete (de la două stele).
El îmi pune o mână iubitoare pe umăr și îmi arată o poză, spunând cu mândrie:
-Piscina hotelului Aurora, draga mea. Ne cazăm la un hotel cu piscină.
 
 -Lasă că am mai văzut noi oameni care au peste 60 de ani și pun pe Facebook poze făcute la 30. Cred că au fotografiat piscina de la hotelul vecin de patru sau cinci stele.
- Mă vei felicita pentru alegerea făcută, vei vedea. Știi de ce? Nu găsești cazare mai bună ca la Hotel Aurora Mamaia. Vom avea esența calității în cele două stele.
Tac. Să promiți cuiva marea cu sarea este ușor!

Cum poți avea la tarif de două stele confort de patru.

15 iunie, 2017, ora 18.
Drumul până aici a fost un adevărat maraton. Copiii au adormit extenuați de plâns, bunicii au ațipit și ei, patru oameni visează frumos la vacanță, doar eu sunt îngrijorată de coșmarul care ne așteaptă. Probabil este o clădire cu bulină roșie, acoperiș spart, iar când plouă, plouă și-n camere să fie așa, o vacanță de neuitat.
-A fost renovat de curând, domnește curățenia aici și vom avea vedere la mare, îmi șoptește iubitor soțul.
„Doamne, dă-mi răbdare să nu divorțăm, spun printre dinți!”
Oprește mașina în fața unei clădiri impozante.
-Gata, hai să-i trezim pe „micuți”! Ne ducem bagajele în cameră apoi coborâm să mâncăm la terasa restaurantului. După ce ne vedem sătuli, tu hotărăști: la piscină, la locul de joacă pentru copii, sau o plimbare pe malul mării să vedem apusul...
„Vom prefera să stăm afară, dragule, cât vom putea mai mult! Cine știe cât de mici sunt camerele, cum arată lenjeria și covoarele și cât de tari sunt paturile!”
Nu credeam să existe o ușă care să-mi demoleze toate prejudecățile legate de numărul de stele al unui hotel.
Ne așteptau. Copiii au primit ciocolată și sucuri, noi am fost întâmpinați cu apă rece limonadă, ceai cu gheață înghețată și salată de fructe.
Ne-au ajutat să ne instalăm și am apreciat că din respect pentru oaspeți, exista și rampă pentru persoanele cu nevoi speciale.
Inspectez camera, cum inspectează soacra mea „fericirea copilului ei”. Decorată în gri, alb și albastru este curată lună. Patul matrimonial este impecabil, lenjeria proaspăt spălată, călcată și apretată, la baie miroase a flori de parcă aș fi într-o grădină. Avem frigider în cameră, televizor și cablu, baie cu duș modern, conexiune la internet. Ies în balcon și mi se taie respirația de fericire. Imaginea mării și a lacului îmi alungă toată oboseala și amărăciunea provocate de ambuteiajul de la venire.

Distracție la piscină

18 iunie, 2017
I-am cerut iertare celui iubit că m-am îndoit de alegerea lui. A ales ce se putea mai bun pentru noi! Noi, înotători experimentați, ne petrecem ziua, când marea este agitată sau plină de alge, în piscina pentrun adulți, bunicii și copiii în cea pentru copii. (Bunicii motivează că-i supraveghează pe cei mici, în realitate le este frică de apa adâncă).
Dacă în mare te poți tăia în cioburi sau în scoici, aici apa este filtrată, curată, sterilizată. Pentru copilași se organizează concursuri de înot, de construit castele din nisip, de desene pe nisip cu premii simbolice, dar important este faptul că micuții noștri sunt învățață să se poarte sportiv și când pierd.
La bar au o înghețată să te lingi pe degete, sucurile naturale au pulpă de fructe 598%, locul de joacă al copiilor este feeric, plus că există personal calificat care are grijă de ei, când soții doresc să organizeze o cină romantică pentru ei sau să se plimbe de mână pe țărm să admire asfințitul.
Am consemnat în acest jurnal amintiri deloc scumpe oferite de un hotel de două stele oferind confort de patru pentru Spring SuperBlog 2017


marți, 21 martie 2017

Un Paște de neuitat cu Dwyn Shop

Cadou pentru mâinile și picioarele mamei

Totul este imaculat. Grajdul este spălat și proaspăt văruit, aleea pare făcută din piatra abia scoasă din apele râului, pomii înfloriți din livadă poartă manșete albe și răspândesc un parfum de vis. Ograda, imensa bucătărie a mamei, este curată ca o farmacie. Scapi bucata de cozonac jos și o lași acolo numai din generozitate: dorești să faci un dar păsărilor cerului de Paște...
Venirea noastră acasă de Paște și de Crăciun sunt cele mai mari sărbători ale părinților. De Crăciun, iarna întinde covor alb peste bătătură și clădirile din curte, scăpând-o pe mama de muncă dar primăvară, mâinile și picioarele neobosite ale celei mai dragi ființe participă la maratonul curățeniei generale. Câtă trudă și câte pericole implică ținuta impecabilă a casei noastre!
Mai întâi, mama se urcă pe scară și curăță șindrila de praf și de casele de păianjen, apoi cară apă cu gălețile fiindcă furtunul nu ajunge și spală pereții, zidurile și aleea. De câte ori m-am oferit să plătesc un om să o ajute, mama ripostează:
-Nimeni nu face cum fac eu. De ce să dați bani, cât sunt în putere?
Anul acesta nici nu își dă seama ce surpiză i-am pregătit. În coșulețul cu ouă roșii fiecare are numele său înscris pe oul ce-i aparține, iar un răvaș lipit de coaja frumos decorată, îi dă indicii unde să caute cadoul.
Ceilalți îl urmează curioși pe „premiant”. Cum am aflat că au înflorit livezile cu reduceri la Dwyn Shop (până la 40% reduceri) am profitat și am plasat comenzi pentru cei dragi. Am găsit produse pentru toate categoriile de vârstă și toate preocupările.
Acum, mama își ia cu emoție oul din coșuleț și citește cu atenție:„ îndepărtează praful, spală cu jet puternic de apă și detergent de la sol, la patru metri înălțime. Face curățenie totală în curte, în grajd, garaj și exteriorul casei.”
Mama ridică ochii umezi din răvaș.
-Nu vreau menajeră filipineză în casa mea! Dacă pleacă într-o zi cu tot ce am reușit să strâng pentru voi!
Cu toate acestea urmărește săgețile care o duc către garaj. O urmăm să-i vedem reacția.
Am ascuns acolo cadoul pentru ea, ales cu grijă dintre Spălătoare cu presiune Karcher.
Mama mângâie zâmbind sistemul de spălare cu jet. Îi simt teama dincolo de privirea plină de recunoștință:
-Și un copil îl poate folosi, mamă. Nu este deloc complicat, în plus a costat 805 lei, are 2 ani garanție, iar munca pe care o va presta pentru noi de azi înainte valorează milioane. Nu-ți vor mai amorți mâinile și picioarele de la căratul găleților pline cu apă și „nu vei mai da kilometrajul peste cap”.

Grătare pentru iubitorii de natură

Sora și cumnatul meu parcă ar fi făcuți dintr-un ou, așa se portivesc de bine. Muntele cu piscurile sale semețe și peisajele alpine îi atrage în orice anotimp. Cel mai potrivit cadou de Paște pentru ei este un grătar pe care să facă cele mai delicioase frigărui de legume, scrijeluțe de cartofi, porumb copt și pulpe de pui.
Anul trecut ne-am pierdut vreo trei zile în munți, printre peisajele sălbatice și lacuri răcoroase. Auzeam și vedeam turme de mioare, câini ciobănești, fântâni cu cumpănă proiectate pe cerul de alabastru, păduri nesfârșite. Când au aprins jarul și au pus pe pietrele improvizate carnea și legumele la copt, ne-am trezit înconjurați de câini și de ciobani.
Acum mâinile lor iau în același timp oul lor pe care am scris:„bucătărie pe roți de luat pe munte, cu suprafețe de lucru laterale și grill cromat două bucăți”.
Cum dar din dar se face Rai nădăjduiesc să-i facem safteaua aici, în mijlocul livezii înflorite, iar petale de flori de prun, măr și cais să vină neinvitate la masă. Săgeata îi conduce sub nucul bătrân cu miros ușor amărui. Sar ca niște iezi de bucurie, bat din palme și aduc grătarul Goudette lângă masa rustică din stejar, cu scăunele de lemn. Peste puțin timp, legumele și carnea sfârâiesc ademenitor, iar peste capetele noastre ninge multicolor cu fericire.

 O dronă pentru nepoțelul meu.

Ciudat mai este acest Matei, nepotul meu de soră, copil dulce și frumos, când vine vorba de cadouri! Mă privește cu ochi negri, plini de reproș:
-Pentru mine nu ai nimic? Grătarul este pentru ei, dar pentru mine ce ai pregătit?
Întinde mânuța și ia oul său, apoi citește silabisind (are șase ani): „Știu că do-rești să cu-ce-rești ce-rul, de a-ce-ea dă ca-pul pe spa-te și pri-veș-te sus ca-do-ul tău. Nu este a-vi-o-nul pe ca-re-l ur-mă-reai cu pri-vi-rea din că-ru-cior, ci u-na din-tre Drone.”
-Ți-ai dorit mereu o dronă, dragule. Acum ai una, îi spun arătând cu degetul jucăria femecată care zboară prin livadă.
Timp de 9 minunte, drona ne imortalizează fericirea.

De ce anul acesta iepurașul trebuie „să țâșnească” de la  Dwyn Shop.

1) Pentru că aici se află cele mai bune produse, la cele mai mici prețuri.
2) Reducerile de Paște sunt substanțiale. Cu banii cu care ai cumpăra un cadou din altă parte, aici poți avea două-trei pentru cei dragi la care trebuie să vină iepurașul în 2017!
3) Se găsesc daruri pentru toate vârstele: copii, adolescenți, tineri și bătrâni și pentru toate sexele, prin urmare nu trebuie să alergi prin 1001 de magazine, să comanzi de sute de ori, să cari pachete imense din magazine în mașină, apoi din autoturism în casă, fiindcă tot ceea ce ai cumpărat primești acasă.
4) Îm magazinul virtual sunt postate aprecieri ale clienților asupra produselor, calitatea mărfii fiind transparentă. Cine ar lăuda un produs rău? După ce ai cumpărat de la ei, ești invitat să evaluezi produsele și serviciile de livrare. Dwyn Shop te consideră prieten căruia nu dorește să-i înșele încrederea din momentul în care ți-ai făcut cont și ai plasat prima comandă.




 


luni, 20 martie 2017

Cool la pas prin București

București, orașul studenției mele.

Doamne, ce tânără și plină de speranțe eram pe-atunci! Spre deosebire de alți colegi care aveau buzunarele pline de bani, portofelul meu era îndesat de speranțe. Eram prea săracă pentru luxul orbitor din Romană, dar sufletul îmi era așa de răbdător, încât mă bucuram că sunt acolo și că am câțiva bănuți cu care să-mi cumpăr un pateu cu brânză și ciuperci și un iaurt sau un suc de la dozator. Mult timp Cărtureștiul mi-a fost interzis. Mi se părea că o să mă oprească la intrare cineva și o să mă întrebe: „Câți bani ai dumneata de îndrăznești să intri aici? Doar așa să-ți clătești ochii, nu merge!”
Locurile studenției mele mă atrag în orice anotimp. Picioarele știu deja drumul, sufletul se întristează când constată că plăcintăria s-a desființat, iar de aici puteau să-și cumpere ceva și studenții săraci, ochii urmăresc traiectoria unei frunze îngălbenite de vreme care s-a desprins de copac, sau mâna înlătură fulgii de zăpadă de pe gene... La Cărturești mă răsfăț copios. Stau mult printre cărți, le răsfoiesc, le mângâi cu palmele recunoscătoare față de truda autorilor și nu mă las dusă mult timp din împărăția lor. Timpul se oprește între rafturile cu cărți. Târziu trec la ceaiuri. Le adulmec parfumul, închid ochii și mă revăd la masa de lucru, cu o cană de ceai fierbinte scriind. Ideile mi se dizolvă adesea în ceai și în cafea. Ca un copil care a avut jucării de la numărai pe degete, mă opresc și la jucării. Și după cum în viață sunt atâtea scări de urcat și de coborât, la fel prin oraș și prin magazine...
Ce m-aș face să străbat locurile dragi din București pe tocuri sau cu o încălțăminte care să mă strângă și să-mi facă bașici la picioare? Orice călătorie este un drum de documentare, de inițiere. Îmi place să mă inspir din realitate (dură, amară, așa cum este), de aceea adeseori hoinăresc în căutarea poveștilor de viață, a chipurilor expresive și a galeriilor variate de suflete!
Uneori alunec ore în șir pe străzi lăturalnice sau bulevarde punând sub microscopul observației tot ce mișcă: un copil care mușcă pofticios dintr-un covrig, o buburuză ce stă la soare, un bătrân care abia se mișcă, o cerșetoare care-și ciupește discret copilul să plângă pentru a obține mai mulți bani...
Întotdeauna când pornesc în expediția de colecționare a materialelor de viață port Pantofi sport pentru femei ECCO COOL.
Și în timp ce picioarele mele se destind beneficiind de 360% respirabilitate și fiind ferite 100% de umezeală, revăd cu ochii minții două fete cucuiete traversând bulevardul. A plouat torențial, iar în mijlocul trecerii curge un râu învolburat. Apa le fură papucii, iar ele aleargă cu tălpile goale printre mașini să-i recupereze. Lumea este magnetizată de tinerețea, prospețimea și frumusețea lor. Poate era o lume mai bună sau tinerețea te făcea mai iertător, cert este că acum m-aș înroși să rămân fără încălțăminte pe trecerea de pietoni!
Pantofii aceștia  ECCO COOL mă fac sigură pe mine fiind comozi și eleganți și având grijă de picioarele mele. De ce se simt în ei picioarele mele ca-n sânul lui Avraam?
1) Materialele din care sunt făcuți sunt cele mai bune.
2) Fețele exterioare din piele nu se deteriorează și acționează ca niste scuturi pentru degete. Acestea nu pot fi rănite de pietre, de contactul dur cu scările metalice sau din beton, de un pas greșit.
3) Căptuțeala delicată este un răsfăț pentru picioarele suprasolicitate, în plus asigură o respirație naturală a acestora.
4) Încălțămintea atenuează șocurile.

Fără turul unui Mall, o vizită la Muzeul Satului și o plimbare în Herăstrău, vizita mea la București nu are haz.

Numai cine nu a intrat în toate magazinele dintr-un mall nu știe câtă nevoie ai de o pereche de pantofi comozi pentru o asemenea întreprindere îndrăzneață. Îmi place să „iau pe inventar” toate mărfurile, chiar dacă nu cumpăr, să văd ce a apărut nou, să compar prețuri, să fiu un om informat. De la parter, la etajele superioare parcurg zeci de kilometri. Revin în magazine de două-trei ori, probez, urc, cobor, străbat ca la maraton. După acest periplu simt nevoia să mă opresc la o terasă și cu o cafea bună și o prăjitură să admir fețele oamenilor.
Unele sunt la fel de extenuate ca a mea după „cucerirea Everestului”.
Nu poți face în aceeași zi drumul la mall,vizita la Muzeul Satului și plimbarea prin Herăstrău din cauza limitelor de timp și de loc și pentru că „afacerile” nu se pot amesteca simultan cu frumosul (unii se încăpățânează să rămână raționali în afaceri, să nu pună un strop de suflet în ele să nu le piardă, dar asta-i o altă poveste...).
Ador lebedele din Herăstrău, trandafirii, lacul, fericirea copiilor, a părinților și a bunicilor! În general prin parcuri se face risipă de fericire. Lacrimile sunt cauzate de răsfăț: nu i-a cumpărat jucăria pe care și-o dorea sau nu l-a lăsat de zece ori în mașinuțe...
În orice caz, în parc mă molipsesc de fericire, iar la Muzeul Satului simt cum rădăcinile mele din pământul acestei țări devin mai puternice.

duminică, 19 martie 2017

Mulțumesc că v-ați asuma și moartea și durerea mea!


Dragii mei părinți,

Din două boabe pline de iubire ați făcut să mă nasc din necunoscut. De când am văzut lumina zilei, bulgăr de aur v-am fost. A fost și mai greu când am devenit bulgăr de aur mergător. Ochii voștri erau fixați asupra mea: m-ați apărat de foc și de apă, de inconștiența cu care dansam în fața morții copil fiind și nefiind inițiat în vicleniile ei.
Mi-ați dat tot ce a fost mai bun. M-ați vegheat, m-ați curățat, fără să vi se dea spor de toxicitate (pe-atunci nu existau pamperși), mi-ați dat iubirea voastră cu biberonul sau lingurița să mă fac mare.
Întotdeauna ați muncit înzecit și înmiit ca eu să am tot ce este mai bun. Durerile mele erau insuportabile pentru voi, lacrimile mele drame existențiale Vă rugați lui Dumnezeu să vă trasfere boala mea ca eu să fiu sănătoasă.
Simt și acum compresele cu apă rece pe frunte, degetele calde ale mamei încercând să alunge durerea...
Mamă, își mulțumesc că ți s-au tocit genunchii în rugă pentru mine! Tată, îți mulțumesc pentru că ți s-au bătătorit mâinile să avem pâine pe masă în fiecare zi. Apoi m-ați ajutat să cresc frumos. Ați cules la timp omizile egoismului, ați înlăturat ușor sau dureros ramurile uscate ale defectelor, m-ați îndreptat către lumină și ați luptat ca să ajung pe rod, turnându-mi apa încurajării la rădăcină și oferindu-mi soarele iubirii voastre!
A fi părinte înseamnă a te crucifica pe lemnul sfât al binelui copiilor tăi. Accepți sacrificiul și când copiii râd sau dau cu pietre. Nu cobori de pe crucea jertfei tale, nici când ei se împotrivesc...
Mă doare că timpul a fost neiertător cu voi. V-aș da tinerețea mea dacă s-ar putea, credeți-mă! Aș face-o jumate-jumate cu voi, dar nu pot și nu pot. Vă mulțumesc pentru tot ce ați jertfit pentru mine și vă ofer umărul tinereții mele ca sprijin pentru bătrânețea voastră!
Vă ofer în dar inima mea curată,
Elena.
P. S. Toți cei care citiți acestă scrisoare, grăbiți-vă să vă arătați recunoștința față de părinți pe contul de Facebook, cu tag către pagina Mulțumesc Părinților și hashtagul #multumescparintilor. 
Blogal Initiative și Provident vă răsplătește recunoștința prin trei premii de câte 500 de lei fiecare, oferite prin tragere la sorți.

Stop aruncării resurselor la gunoi!

Protestele animalelor

Omule,

Am fost un curcan alb, cu pene de zăpadă, cu mărgele roșii lucioase și ochii strălucitori ca de sticlă. Îmi amintesc perfect cum mi s-a spus de la eclozarea din ou: „Să crești mare și voinic, să hrănești oamenii! Cam mâine te tăiem și ajungi salam.”
Îmi plăcea să-mi etalez penele sub forma unui evantai, să ameninț cocoșii, oamenii sau gâscanii și să mi se învinețească minuscula creastă și mărgelele, să respir aer curat, să pășesc mândru pe iarba verde. Câteodată mă apuca din senin pofta de dans. Câte sârbe și hore nu am făcut în bătătura fermei! Câte grăunțe nu am înghițit! Munca sutelor de oameni de la semănat, la treierat și transportat boabele de aur născute din dragostea cea mare a pământului cu razele soarelui!
Omule, mă simt mândru că-ți hrănesc ideile, corpul, sensibilitatea și aspirațiile, dar mă întristezi când arunci mâncarea. Cum poți să pui la gunoi sacrificiul meu și al tovarășilor mei de suferință?
Gândește-te, înainte de a arunca!

Domnule Consumator,
Subsemnatul, Vițelescu Semenic Caroli, crescut în cele mai bune ferme din România, vă rog să binevoiți a aprecia cum se cuvine jertfa mea, prin urmare solicit să alegeți numai #mâncarecunotificare, Salamul Semenic Extra cu Carolimetru Termic. Declar pe propria răspundere că eticheta inteligentă vă îmbunătățește viața, fiindcă se colorează în gaben când produsul este ținut la căldură și în verde la temperatura optimă. De asemena vă cer imperios să nu mai aruncați felia de viață la gunoi, ci să țineți seama de notificările calorimetrului termic.
Preaplecatul Vițelescu Semenic Caroli

Eu gândesc mai simplu, ca un porc și atât vă spun: „Guiț, guiț, guiț, nu ne mai aruncați la gunoi după ce am fost tăiați și procesați ca să vă hrănim!

sâmbătă, 18 martie 2017

Rent a car Bucuresti salvează disputele conjugale

 Disputa conjugală cotidiană, sarea și piperul relației

-Trece tinerețea pe lângă noi, omule, iar tu mă plimbi ca găina în jurul casei: la ai mei, la ai tăi, la cumpărături și la biserică! Când m-ai luat ai promis că mă duci la capătul lumii, îl toca mărunt tânăra nevastă.
-Mă toci ca pe pătrunjel în ciorbă, femeie. Anul acesta te duc, gata! De Paște plecăm în lume, ne imaginăm că trăim altă lună de miere. Hai, recunoaște, o duci cu mine ca-n sânul lui Avraam!
-La Paștele Cailor. Știu eu bine cum mă duci. Mașină nu avem, bicicletele ni le-au furat hoții din magazin, caii de rasă au murit înainte să-i băgăm în grajd...Dar să nu disperăm! Mai rămâne o soluție, omule. Ne facem globe-trotteri. Ce zici? Nu ar fi romantic?
-Doamne, femeie, ce mai este romantic când nu-ți tace gurița aia deloc?
-Puteam să avem sute de mașini, dar le-ai băut și le-ai ars pe toate! Ai cheltuit o avere pe țigări și băutură, iar permisul ți l-ai pus în tomberon după ce l-ai luat, motivâd că nu vei fi niciodată destul de treaz să conduci o mașină.
-Ce m-aș face eu fără gurița asta a ta dulce și drăgălașă? Tu nu ai auzit de Rent a car Bucuresti?
-Asta-i numele de cont al noii tale cuceriri de pe Facebook, dragule?
Deja clocotea de furie, când ea s-a dus să dea drumul la muzică în ciuda lui. 
În timp ce asculta nervos că nu știe de ce este el în stare, față de ea s-a arătat totuși împăciuitor:
-La Târgu-Jiu te duce băiatul de Paște!
Nervii ei erau întinși la maximum și știind că îi place muzica populară oltenească, mai puțin cea din Maramureș, i-a pus o dedicație cu subînțeles:
-În Maramureș te duce tătelu!
-Nu la capătul lumii, îl întrebă în timp ce căuta o dedicație muzicală pe măsură?
Asta era picătura care umplea paharul. În primul rând că nu-i plăceau manelele, apoi îl acuza de minciună și stătea îmbufnată.
-Plec în lume și mă întorc doar când oi găsi o mașină să te duc la Târgu-Jiu și în Maramureș de Paște!
-Aaaa! Mă părăsești. M-ai luat ca o floare și acum mă lași pentru alta? Știu eu că niciodată nu poți veni cu o mașină acasă.

Salvarea vine de la Închirieri auto București

-Alo? Salvează-mă, prietene! A înnebunit nevastă-mea. Cum zici că dau de Rent A Car Otopeni?
- Ce să-ți fac? De patru ani o minți că o duci în plimbare prin țară de Paște. Știam eu că anul acesta nu-ți mai ține, de aceea notează adresa: Calea Bucureştilor 224E, Otopeni 075150, România! Fii fără teamă că poți închiria mașina cu șofer cu tot. Fiind cu o persoană străină, nu vă mai certați și nu mai ascultați manele...
-Căsnicia noastră a devenit una dintre cele mai cunoscute manele, omule. Dar nu pot trăi fără ea și i-am promis că fără mașină nu mă întorc acasă!
-Hai să ne-ntâlnim la o bere, să estimăm costurile și să facem o rezervare! Dacă ești falit, poți alege Low Cost, fără să știe. Ca să o umpli de respect, rezervă o mașină de lux. Eu am luat anul trecut o mașină cu pilot automat, tapiserie din piele, senzori de parcare și navigație și crede-mă nu m-a oprit niciun echipaj pe traseu, ba mi se dădea prioritate peste tot.
-Asta cu pilot automat sună bini di tăăt! Să facă ochii cât cepele duduia când o vedea că ne duce în turneu robotul, nu un șofer în carne și oase. Să aibă impresia că plecăm în lume cu un autoturism condus de un extraterestru.
-Măi, omule, trezește-te și caută pe internet ce înseamnă pilot automat. Până atunci hai să-ți rezolvăm problema până nu pleacă la maică-sa și găsești iar casa goală...



Costume Ricardo Montesi și poveștile lor de succes

Am plecat să cuceresc lumea într-o pereche de blugi...

Tănăr sunt, ferice sunt, „de nimeni nu depand”, mi-am terminat studiile și acum plec să cuceresc lumea. Sunt bărbat și asta nu-mi ocupă tot timpul...De-aș fi fost femeie, aș fi avut în cap numai rochii, poșete, cosmetice, bijuterii și pantofi. Aș fi întârziat la interviul de angajare fixat astăzi la o multinațională de succes la care-mi doresc să lucrez de când eram student, schimbându-mă de zece ori, machindu-mă de patru, fâțâindu-mă prin fața oglinzii o oră! Dar fiindcă sunt bărbat de bărbat, în zece minute sunt gata.
Emoții nu am. Mi-am făcut temele. M-am interesat pe internet și știu tot despre ei, mi-am pregătit răspunsurile la întrebări, atitudinea, calmul, îi voi surprinde cu punctele mele forte. Tricoul este curat, blugii îmi vin bine, dinții strălucesc, zâmbetul gata să se producă.

Confundat cu reprezentantul de la vânzări

Sediul îmi dă fiori! Clădirea impunătoare înghite în dimineața acesta sute de oameni îmbrăcați eleganți. Bărbații par ca scoși din cutie. Ținutele lor clasice sau moderne, cabrate, în culori cuminți sau îndrăznete cu siguranță că sunt noi. „Doar nu-și schimbă costumele în fiecare zi? Dacă este așa, m-am nenorocit! Eu până acum m-am ghidat după principiul: Nu haina face pe om!”
Mă simt ca un intrus. Parcă aș fi venit la interviu îmbrăcat în pijamale, în timp ce ei defilează în haine de gală. Un bărbat parfumat discret și proaspăt ras s-a atins din greșeală de mine. Mâinile mele au simțit stofa de calitate, lâna fină din care era croit perfect costumul și am avut senzația că am mângîiat oaia sau iarba când este plină de rouă, preț de-o clipă. La informații stă o minunăție de fată, cum nu am mai văzut în viața mea!
Ochii verzi și migdalați, părul blond și des, îi curge în valuri pe umeri oprindu-se în talie, rochia scumpă pune în valoare decolteul, pielea de fildeș,  risipa de tinerețe și frumusețe. Mai întâi visam la slujbă, acum aș vrea să cadă la picioarele mele rochia asta, iar din ea să răsară crinul acesta imaculat și nevinovat care să mi se dăruiască...
-Eu, eu, eu...
Limba se împletecește, creierul refuză să gândească, mă înroșesc și mă holbez ca un școlar când sunt prins copiind...
-Sunteți așteptat pentru noile comenzi. La noi ținuta angajaților este obligatorie și se poartă costume Ricardo Montesi! Este adevărat că oferiți clienților produse care se păstrează o viață, dar colegii mei vor haine care sunt la modă în 2017. În plus, ne bucurăm că totul este creat în România, iar banii noștri ajung la conaționali. Și nu putem uita grija dumneavostră față de clienți: retușuri gratuite, posibilitatea achitării în rate a costumului...
Pot blugii mei prespălați și rupți (la modă, de!) să îndrăznească să aspire la mâna acestei dive sau să spere că vor lucra în aceeași clădire cu ea? Va accepta ea că sub tricoul alb stă un suflet de aur pe care nu ar trebui să-l piardă sub nicio formă și în fine, un geniu plimbă acestea haine ieftine prin fața ochilor ei?
-Domnișoară, abia reușesc să spun încurcat, eram programat pentru un interviu astăzi, dar mă simt foarte foarte rău. Vă rog să-mi obțineți o reprogramare!
-Vă este rău? Culorile feței dumneavostră se schimbă din secundă în secundă? Pot să vă dau un pahar cu apă sau o cafea până obțin amânarea interviului?
-Dați-mi tot ce doriți dumneavoastră? „Sper că nu am zis Dați-mi mâna dumneavostră!”
-Doriți să chem salvarea, insistă ea?
-Dumneavostră sunteți salvarea mea, îmi scapă porumbelul din gură! Adică ajutați-mă să obțin reprogramarea la interviu.
Ea pleacă. Mă gândesc să simulez un leșin numai să-mi pună mâinile pe frunte și să fie așa de aproape de mine, încât să pot trage cu ochiul în decolteul generos. Nu. Nu trebuie să-mi forțez norocul! Deja toți se uită cu subînțeles la hainele mele.
Revine zâmbitoare:
-Vă așteptăm după o săptămână, iar până atunci aveți grijă de dumneavostră, îmi spune, iar la plecare îmi întinde o carte de vizită.
O iau fericit, spun „Sărut mâna!” și părăsesc cât mai repede locul minat.
-Mi-a dat numărul de telefon! Farmecul meu a dat-o gata, strig pe stradă, iar lumea mă suspectează de nebunie.
Când mă depărtez suficent de mult citesc biletul meu către destinația fericirii:
www.e-costume-barbatesti.ro
Telefon: 0726.961.845, 0761.034.961
Email: contact@ricardo-montesi.ro

Cum spui cuiva cu diplomație:„Ia-ți și tu un costum Ricardo Montesi!”

De fapt ce făcuse ea? Îmi spusese cu diplomație că este timpul să-mi iau un costum Ricardo Montesi, apoi să mă prezint la interviu și să revendic ceea ce-mi (va) aparține.
În fond ce mă costa să investesc în propria imagine, în viitorul și în succesul meu? Bani ca să trec strada aveam, îmbrăcat la patru ace obțineam postul și mi-aș fi achitat în rate și costumul...
Am ales costumul bărbătesc albastru electric să o electrizez cu prezența mea.
Să își dorească ea să leșine sau să simuleze leșinul pentru a fi susținută de brațele puternice care poartă costumul! Să înțeleagă că numai un bărbat adevărat își permite să poarte haine făcute din lână 100% fiindcă a renunțat demult la lâna de pe trupul său...
La data stabilită m-am prezentat la interviu. Eram sigur pe mine. Am salutat-o, dar am trecut preocupat înainte. Atitudinea mea a supărat-o.
-Era mai simpatic în blugi, deși este fermecător în costum, mi s-a părut că o aud spunând printre dinți.
-Veți obține postul și vă vine impecabil costumul, a spus tare!
Interviul a durat 10 minute. Mai multe priviri și atenții au fost acordate costumului, decât competențelor mele.
Ea mă aștepta cu o cafea. I-am zâmbit și i-am mulțumit. Mâinile noastre tremurau așa de tare pe ceașca de cafea, încât a băgat cîteva înghițituri în buzunarul de la piept, dar nu-mi păsa. Obținusem slujba, iar ea îmi strecura discret numărul ei de telefon anunțându-mă că diseară este liberă.
De-atunci port numai costume Ricardo Montesi. De la ei mi-am comandat și pentru nuntă și pentru botez.
Am casa mea, familia mea, o soție frumoasă și iubitoare, doi copii reușiți și o carieră de succes.

 Inițial am investit 650 de lei, sumă achitată în rate, în fericirea care durează o viață!

 



vineri, 17 martie 2017

Gândul că devin un monstru m-a speriat mai rău ca moartea!

 

Zilele acelea petrecute sub sulițele înroșite ale soarelui, fără protecție m-au costat enorm. Tinerețea înseamnă inconștiență: mergeam la sapă, la fân sau la plajă fără nimic pe cap și fără să-mi aplic cremă de protecție antisolară.
 Mi-am imaginat că mie nu mi se poate întâmpla, deși am pielea deschisă și ochi albaștri.
Fiindcă „mi-am luat nasul la purtare” cu soarele, mai întâi a început să mi se ia pielea de pe organul cu care ieșeam în lume. Evident că nu am dat importanță.
-Se ia pielea rea și rămâne cea bună, bravam.
Peste ceva timp a apărut o bubă urâtă, neagră. M-am purtat ca o ignorantă și am pus pe ea miere, ceai de pelin sau de tătăneasă, tot ceea ce auzeam. Rana făcea coajă, iar după ce coaja se desprindea curgea sânge de mă speriam.
Acoperită cu fond de ten gros, îmi plimbam buba pe la farmacii cerând un medicament care să mă vindece.
Ce nu am încercat! De la creme pentru bebeluși, la creion pentru tenul iritat, unguente pe bază de antibiotice, dar în zadar. O vedeam. Era acolo și le făcea în ciudă ochilor mei.
Cunoscuții lipsiți de tact au început să „mă îmbărbăteze”:
-Încă puțin și îți cade nasul. A mai avut unul din sat bubă la nas ca tine și a murit! (Chiar murise, știam asta). Știi întrebarea este:„Cu ce nas mai ieși tu în lume?”
Am înghițit în sec. Perspectiva de a deveni un monstru era mai îngrozitoare decât aceea de a muri.

Verdictul dermatologului

Soră-mea conduce în traficul infernal tăcând. Merge cu mine la dermatolog, aproape că m-a luat pe sus. Ea este medic și știe ce înseamnă să nu te duci la timp la spital.
 Îi citesc gândurile. „Poate ai o formă ușoară de cancer de piele. Ești vinovată că ai stat atât! Dacă nu mi-ai fi spus cum ai umplut un pachet de șervețele cu sânge, după ce ai tras bluză neglijent, ai fi stat acasă și acum.
Dacă s-a extins boala ce ne facem acum?”
Tulburarea i se citește pe chip și conduce  crispat. Îmi pare rău că o oblig să treacă prin asta.
„Indiferent ce-mi va spune medicul, mă voi purta decet să nu o tulbur, promit.”
Urmează consultația și verdictul:
-Aveți cancer de piele. Există două posibilități: vă operăm cu laser, dar veți rămâne cu un semn sau încercăm o cremă care a apărut acum, dar are o reacție urâtă de tot! Sper să aveți noroc și să nu recidiveze!”
Urmează ședința foto. Cel mai pozat organ al meu a fost nasul. Luat de-aproape și cu buba aceea pare oribil.
Plec de la dermatolog să-mi cumpăr crema. Sunt mai liniștită decât aș fi crezut. De fapt am primit condamnarea la moarte de la naștere, de ce ne-am supăra dacă ni se confirmă mai târziu.
Merg pe străzile Bucureștiului, orașului atât de iubit de mine și mi se pare că lumea mă privește cu milă. Cer crema cu reținere, de parcă farmacistei îi pasă ce am aflat eu acum câteva minute! Nu plâng, mă bucur de soare. Abia aștept să ajung acasă și să încep tratamentul. Îmi doresc un nas sănătos și sunt sigură că-l voi avea. Evident ca la însănătoșirea lui au contribuit: Dumnezeu, care m-a călăuzit la un specialist bun, căruia i-a dăruit înțelepciune, sora mea, care a scotocit tot orașul să găsească medicul cel mai bun pentru mine, dermatologul care m-a primit și mi-a propus tratamentul.

Oamenii adevărați din jurul meu m-au ajutat să înving boala #farafrica

Am scris această poveste cu dublu scop:
1)  să atenționez cititorii să se ducă la medic, la primele semne ale bolii și să nu încerce să rezolve singuri probleme care-i depășesc,agravându-și situația.
 2) să răspund provocării lansate de Dr. Oetker și BlogalInițiative. Pentru fiecare poveste înscrisă pe site care aduce în prim-plan o situație limită depășită fără frică, Dr. Qetker donează 1 euro pentru copii abandonații de familii.