Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

marți, 29 octombrie 2019

Și totuși oamenii messianici există!

Ne-am obișnuit ca „omul” să vâneze alt om. Să își potrivească ținta intereselor personale, să apese pe trăgaci fără milă, cu riscul de a găuri sufletul fratelui său.
Vânăm oportunități și dacă nu se pot obține fără violență, le obținem înlăturând violent nu contează pe cine!
Există „oameni” cărora nimic nu le stă în fața obiectivelor fixate de la început și multe dintre țintele lor sunt malefice.
Așa s-a ajuns la răpirea și sechestrarea copilelor de pe stradă care sunt obligate să satisfacă poftele bolnave ale celor care consideră că li se cuvine totul, la condamnarea unora mai slabi la sclavie, la vinderea fără scrupule a altui om!!!
Uneori drumul de la libertate la sclavie este foarte foarte scurt și ține exclusiv de acceptarea unui cadou otrăvit. Unui copil i se întinde o bomboană sau o ciocolată, apoi este nenorocit pe viață, unei tinere un drum cu mașina, când oboseala devine mai puternică decât frica.
Omul care vinde alt om sau care îl vânează fără scrupule compromițându-i viața și viitorul ar trebui să plătească scump, adică să fie condamnat și el la situația mizerabilă în care i-a adus pe alții.
Dar astăzi vreau să vorbesc despre omul messianic, omul care nu are liniște, când vede că semenul său este în pericol și este gata să își dea viața să îl salveze, deși nu este un necunoscut!
Câtă mărinimie divină au avut toți oamenii care au sărit în apele reci, mari și grele să îi salveze pe cei care erau pe punctul de a se îneca și au sfârșit ei în adâncuri!
Viața lor a salvat alte vieți și poate că i-a făcut pe cei salvați să realizeze că trebuie să devină și ei asemenea celui care și-a dat viața să salveze...
Omul messianic intră prin foc să salveze din flăcări alte vieți, fiindcă nu poate să stea impasibil, când cineva strigă după ajutor.
Dacă omul messianic ar fi mediatizat mai mult, poate și pornirile atavice ale unora s-ar rușina să mai vâneze cu nonșalanță semenii vulnerabili.
Mi-au dat lacrimile, văzând cum colegul de muncă al unui dresor de urși a sărit să-și apere semenul atacat din senin de animalul pe care îl dresa.
Nu i-a păsat preț de-o clipă că fiara se putea năpusti cu sete asupra sa, ci a făcut totul să îndepărteze ursul de victima sa.
Exemplele pot continua și aș vrea să subliniez că există și oameni care își irosesc viețile fiindcă nu lasă pe alții să se înece în oceanul de răutate din jur.
Prețuiți oamenii messianici și nu îi obligați să devină și ei vânători de oportunități fără scrupule!


luni, 23 septembrie 2019

Neer.ro, magazinul oamenilor fericiți și ordonați


Vremea în care oamenii se mulțumeau cu orice adăpost și puneau capul pe o piatră în locul unei perne moi și antialergice a trecut. Muncim de milenii, generații după generații să avem case frumoase și confortabile.
Dacă pereții sunt imperfecți, există sticker de perete 3 D care acoperă găurile, imperfecțiunile și înveselește casa. 
Pe site-ul magazinului Neer.ro am găsit stickere de perete 3 D cu fluturi.

Fluturi verzi, albi sau roșii ce par vii, iar peretele nostru seamănă cu o floare și se face vara în sufragerie sau în dormitor, oricât ar fi de frig.

Dar există în magazin multe produse de uz casnic pe care mi le doresc în casa mea.
Robinetul cu LED și senzor de temperatură, care costă până în 30 de lei este o modalitate sigură de a preveni utilizarea greșită a apei calde în locul celei reci și invers, dar și de a preveni accidentele. Sunt momente in care avem nevoie de apă rece să clătim vasele sau cel mult călduță să le spălăm și nu ne dorim să ne alegem cu mână plină de bășici fiindcă am băgat mâna în apa  aproape clocotită.
Acest accesoriu este util pentru copiii neatenți. Robinetul cu LED și senzor de temperatură îi va atrage atât de mult, încât vor fi încântați să citească tot ce le spun culorile despre temperatura apei.
Dar pe www.Neer.ro am descoperit îmbrăcăminte pentru bărbați și femei, accesorii menite să accentueze frumusețea, toate la prețuri accesibile.
Materialele din care sunt făcute cămășile sau rochiile sunt prietenoase, iar croiala elegantă. În fiecare sezon, cromatica este excelent aleasă ca omul să fie în ton cu natura.
Nu am rezistat să nu comand cămașa largă din in și din bumbac, în care mă simt excelent, mai ales că nu transpir și pielea se simte grozav la atingerea delicată a acestui material.
Intrați pe site-ul magazinului și comandați produsele de calitate premium!




vineri, 20 septembrie 2019

Neer.ro, magazinul care înfrumusețează viața


Există două toamne: una plină de roade și bogată cromatic, iar cealaltă o toamnă cenușie, zgribulită și ploioasă: o toamnă a morții. Pe geam poți vedea cortina fluidă de ploaie murdară spălând podelele lumii, in casă pereții cenușii, triști și ei fiindcă mor frunzele și florile.
În acele momente numai magazinul Neer.ro înfrumusețează și îndulcește viața prin decorațiuni interior .
Dar cu sticker care imită pisicile pline de viață surprinse în mișcare totul se schimbă.
În casă este mai multă căldură și lumină și simți că nu ești singur alături de grupul pisicilor jucăușe.

Iubim animalele și nu putem trăi fără ele, fiindcă ne iubesc necondiționat și ne sunt loiale.
Tocmai de aceea din același magazin cumpăr fără să stau pe gânduri produse animale de casă : vase ceramice în care le servesc felurile de mâncare favorite, perne cu aspect ispitiror pe care să se odihnească, accesorii cu care le pot improviza un loc de joacă sau de odihnă.
Magazinul prezentat mai sus ne încurajează să împărțim spațiul cu animale bânde și dragi care cerșesc un strop de iubire și atenția noastră și ne răsplătesc prin drăgălășenia lor.
O pisică umple casa, când toarce în nopțile lungi de iarnă și se joacă.
Dar de noua colecție de toamnă cu haine pufoase și călduroase în culori solare ce spuneți?
Un pulover de toamnă larg, din material călduros, dar fin, de lungime medie înlocuiește jacheta sau pardesiul, fiind mult mai practic. 
Neer.ro ne învață să ne îmbrăcăm elegant cu bani puțini și să ne înfrumusețăm viața unii altora. Pe site-ul acestui magazin cu produse de calitate premium la prețuri oneste am descoperit multe idei de cadouri.
Dacă o geacă groasă poate costa 200-300 de lei puloverul elegant și lung costă 130 de lei, iar din banii rămași se pot cumpăra decorațiuni ispititoare pentru casă sau ceva pentru animalul drăgălaș care ne face zilele mai frumoase.




luni, 2 septembrie 2019

Concurență loială înseamnă respect pentru client


Primul studiu de caz:
Am avut de scris o lucrare despre copiii cu  Sindrom Dawn și integrarea acestora în învățământul preșcolar și în timp ce lucrarea avansa empatizam mai mult cu părinții micuților atipici cu nevoi sporite de îngrijire și afecțiune.
Și un copil sănătos se crește greu, dar să îți pui întrebări toată viața, cum se va descurca el, după ce tu nu vei mai fi pe acest pământ?
Să încerci să îl integrezi și să vezi cum în parc sau pe stradă copiii fug de el, persoane lipsite de educație se holbează la micuț, unele nesfiindu-se să îl arate cu degetul!!!
Atunci am scris e-mailuri sau am completat formulare online adresând cereri de înscriere a unui copil cu S.D. la 10 grădinițe particulare și la 10 grădinițe de stat din București. Da, am jucat rolul de părinte al unui astfel de copil, să văd câte unități de învățământ sunt pregătite să răspundă nevoilor unui copil cu probleme.
Consider că învățământul trebuie să ofere soluții tuturor părinților, mai ales celor care sunt dispuși să investească în educația copiilor lor.
Mulți reprezentanți ai grădinițelor nu mi-au răspuns nici după 6 luni de la trimiterea cererii. Pur și simplu m-au ignorat, deși nu știau că joc un rol și au înțeles că sunt un părinte disperat, care caută un loc pentru copilul său bolnav la o grădiniță.
Am fost surprinsă plăcut, când după un termen rezonabil am primit un răspuns pe care l-am considerat floarea aceea care aduce primăvara în societatea românească de la Grădiniță Puiuțul Pufos, din sectorul 3, București. Vă reproduc răspunsul managerului pentru a evalua împreună loialitatea serviciilor oferite de această unitate de învățământ:
„Stimată doamnă,
Unitatea noastră așteaptă cu bucurie orice puiuț pufos pe care să îl formeze conform programei școlare aflate în vigoare și căreia să îi ofere tot ceea ce are nevoie pentru deplina sa dezvoltare: fizică, psihică, emoțională și cognitivă, așa că vă așteptăm la înscriere. Pentru noi, toți puiuții pufoși au șanse egale.
Cu respect,
Managerul Grădiniței Puiuț Pufos, București, sectorul 3.”
Sigur, înțeleg că se lucrează foarte greu cu astfel de copii și un refuz înseamnă discriminare, care s-ar solda cu penalizarea, dar am lăsat și numărul de telefon atât în formularul online, cât și în e-mailurile scrise. Ignorarea unei cereri a părintelui care are nevoie de susținere în astfel de cazuri doare mai mult decât un refuz motivat, formulat în termeni decenți.
Lucrez în învățământ și știu ce înseamnă prezența unui astfel de copil în clasă și tocmai de aceea mi se pare corect să laud unitățile de învățământ care acordă șanse egale tuturor copiilor, mai ales că nu sunt vinovați că s-au născut bolnavi.
Știu cum cadrele diactice cu influență refuză elevii repetenți de la clasele lor (asta mi se pare și o dovadă de slăbiciune din partea managerului unității) sau copiii cu probleme grave de sănătate și de comportament și tocmai de aceea consider că ar trebui popularizați educatorii care se ocupă etic de toți elevii care le sunt încredințați.
Al doilea studiu de caz:
Domnișoara învățătoare Dragomir Elena Denisa, de la Colegiul Ferdinand I Măneciu, a trimis în clasa a V-a un elev autist format de domnia sa, care are un comportament adecvat, știe să scrie și să citească.
Multă răbdare a avut cu acest elev domnișoara învățătoare, dar a obținut roade care nu se depreciază niciodată. Acest copil a fost salvat datorită dumneaei și poate să își exprime gândurile și sentimentele, fiindcă a insistat, până a obținut victoria.
Sunt sigură că a stat și în pauze cu el să recupereze și că nu poate fi plătită pentru actul său didactic plin de generozitate și curaj.
Niciun criteriu nu ne permite să stopăm serviciile furnizate unui om care are nevoie de ele si plătește pentru ele, fiindcă și serviciile oferite de stat sunt susținute de contribuțiile tuturor cetățenilor.
Iată de ce Grădinița „Puiuț Pufos” și Colegiul Ferdinand I din Măneciu Prahova mi se par două unități de învățământ loiale celor care au nevoie de educație și de socializare.
Unitățile loiale beneficiarilor serviciilor lor reușesc acest lucru măreț datorită resursei umane care nu rămâne indiferentă la dramele părinților și ale copiilor atipici.


vineri, 9 august 2019

Balada durerii


Otrăvit suflet de tată,
Cu inima-n lăcrimată,
Cu viața-ndurerată.
Ochii spre cer și-i-ndrepta
Fața și-o acoperea
În genunchi se prăvălea
Când durerea își urla
Apa se cutremura,
Iarba cu rouă plângea,
Zarea toată se-nroșea…
Vântul din crengi îmi cânta.
Domnul pe Domnul ruga:
„Doamne și tu ai fost tată
Cu inima-ndoliată
Și-ai văzut pe fiul tău
Omorât în chinul greu,
Înțelege-mă pe mine
Și fă, Doamne o minune,
Turcii pe loc să dispară
Să am liniște în țară
Feciorii mei să trăiască
Pe tine să te slăveasă!
Nu le lăsa sângele
Să stropească pietrele
Că sunt tineri și frumoși
Și de moarte cam fricoși.
S-aibă turcii-nțelepciune
Să mă omoare pe mine
Că-s părinte și mi-i greu
Să rămân la urmă eu
Și să-i văd murind pe rând
Să văd praful înroșind
S-aud capete căzând,
Cap și trup căzând mereu
Ca pământul când e greu
Peste chipul mult dorit
Ce-i de groapă înghițit.
De mi-i dat să beau în lume
Ăst pahar cu-amărăciune,
Doamne, să mi-i văd în cer
Prea multe de nu îți cer
C-am murit pentru credință
Și avem făgăduință
Că vom avea-n ceruri sus
O viață fără apus!

luni, 5 august 2019

REVOLTĂ



Urâți îmi sunt oamenii care nu își văd bârna din ochii lor și mânjesc totul în jur cu noroiul infect scos din sufletele lor! Nu, nimănui nu i s-a dat la naștere mlaștină în loc de suflet, dar fiecare aduce în sufletul său, ceea ce îl atrage mai mult și mai mult...
Vor unii să-i otrăvească pe cei din jur, păi aglomerează în propriile suflete tone de cianură.
Divinitatea ne-a lăsat împreună cu alți oameni pe pământ, nu ca să ne sfâșiem și să ne scoatem ochii unii altora, ci să ne ajutăm și să ne facem viața mai frumoasă!
Mă gândeam într-o zi la faptul că fiecare posedă un talent prin intermediul căruia poate răspândi multă fericire în jurul său, dacă își dorește acest lucru. Recent am cunoscut o doamnă care face niște costume populare de nota 10, alta face prăjituri atât de bune, încât te lingi pe degete. Am văzut mâini pricepute care fac ordine în case și la birouri și artiști care înfloresc pânza, hârtia sau încântă urechea cu frânturi din sufletele lor.
Dar am văzut și oameni care nu au făcut nimic notabil în viața lor, ci au provocat atâta rău și distrugere și în loc să aibă tăria să recunoască răul făcut continuă să denigreze și după ce au epuizat forma supremă a răului.
Un bărbat adevărat nu s-ar grăbi să spună:„Am crezut că erau prostituate”, din moment ce aleargă după prostituate și singura lui preocupare o reprezintă acestă categorie socială pe care o denigrează.
Poate că ar trebui să se pună lucrurile la punct la nivel social, iar cel care își rezolvă problemele de orice natură cu prostituatele, să fie considerat mai prostituat decât prostituatele!
Un bărbat care nu este capabil să cucerească o femei decent și își ia totul cu forța sau alege să plătească pentru asta nu valorează nici cât o ceapă degerată.
Un bărbat? Să ai atâta forță și in loc să aperi pe cei care au nevoie, să înfricoșezi niște copile nevinovate înseamnă să te afli pe cea mai josnică treaptă a existenței umane!!!
Până și masculii păsărilor le dăruiesc hrană și paie sau crengi partenerelor lor și le fac curte dansând în jurul lor și etalându-și penajul.
Se poate numi bărbat cel care dă cu pumnul să își satisfacă instinctele???


sâmbătă, 3 august 2019

Fie ca durerea să ne unească și să ne facă mulțumiți de ceea ce avem!


Doamne, de ce ne-am fost dat să fim contemporani cu Râmaru sau cu acest criminal în serie? Doamne, ce mângâiere le dai Tu, părinților care au adus pe lume din dragostea lor fete frumoase pe care le batjocoresc și le transformă în sclave neoamenii?
Valuri de durere curg acum în întreaga țară pentru fata care a cerut ajutorul și a fost tratată ca o infractoare, pentru părinții care așteaptă un răspuns și primesc în schimb oase, cenușă și detalii privind modul în care cineva a schinjuit fără milă copilele lor nevinovate!
Cum poți să îți găsești plăcere violând și înfricoșând? Cine dă dreptul cuiva să terfelească onoarea, să calce în picioare inocența, frumusețea și viața unei persoane lipsite de apărare?
Mă doare sufletul și am plâns pentru aceste fete frumoase, curajoase și nevinovate.
Alexandra a fost mult mai bună decât mine. Nu mi s-a întâmplat niciodată să îmi facă o persoană nedreptăți atât de mari cum i-a făcut ei și să-l pot numi „domn” în absența lui.
Aș fi folosit toate apelativele depreciative posibile, cu siguranță că aș fi spus:
-M-a violat un animal! Veniți să prindeți bruta, monstrul, bestia!
Nu aș fi putut să-l numesc domn. Sunt mândră că sunt contemporană cu acestă fată care vorbește frumos despre cel care a violat-o și i-a luat viața și care a schimbat fața României!
Și-a dat viața ca adevărul să iasă la lumină. A dorit să trăiască și a luptat pentru viața ei cu mijloacele pe care le-a avut la îndemână până în ultima clipă.
Da, suntem contemporani cu oameni de nimic care nu meritau să trăiască, dar sunt contemporană și cu fata aceasta frumoasă și deșteaptă care a putut să facă lumină cu propria sa viață într-un caz atât de încâlcit.
Alexandra, mi-aș fi dorit să am sufletul tău frumos, iertător, curajul tău ieșit din comun, dar nu aș fi făcut față situației în care te-ai aflat!
Doamne, ce esență de curaj și de demnitate a fost în sticluța ta mică, ediție de lux, în trupul tău perfect!
Luiza, ce mare nedreptate ți-au făcut anchetatorii și mi-e teamă să aud detalii despre cum te-au batjocorit!
Sunt contemporană cu voi, fetelor, și drama voastră m-a determinat să îmi prețuiesc viața și să nu mi se pară banal că toți cei dragi sunt bine și în viață!
Când ascult înregistrările și aflu ororile pe care le-ați îndurat, mi se pare așa că au murit toți oamenii din țara asta și că uneori tara rămâne în beznă...
Fetelor, sunt mândră de voi și sufletul meu este în genunchi în fața crucificării voastre!



joi, 4 iulie 2019

Durerile unui academician



Zi de vară, cu teii pe jumătate scuturați, cu țara sub ape sau pârjolită de soarele verii. Îl ascult fermecată. Vorbește ca din carte și mă gândesc ce șansă am să stăm la aceeași masă și mai ales să povestească atât de frumos.
Din când în când recită din Eminescu ca un actor talentat și ochii albaștri și blânzi i se umplu de lacrimi:
-Eram tânăr și m-a chemat tata. Copile, știi tu cât de dragă îi este viața omului? Nu are nimic mai scump pe lume, cu toate acestea, la bătrânețe, viața devine o haină atât de grea, încât omului i se urăște cu ea și ar da-o de bunăvoie. Este un mare secret cum la bătrânețe ne putem dezbrăca de haina vieții...
Reia cu ochii înecați de lacrimi:
-Băiatul meu cel mare era doctor. Lucra la un spital renumit, cu somități ale specializării pe care o alesese și mai ales nu accepta mită. Într-o zi, pe când mergea în vizită, la pacienții săi din saloane, un țigan s-a uitat lung la pantofii lui și i-a zis:„Ce pantofi scâlciați aveți, domnule doctor! Cum ies de-aici, cum am să vă cumpăr o pereche de pantofi:” Fiul meu s-a înfuriat și i-a zis:„Îmi vine să te dau afară acum, țigane!” Apoi a plecat departe de țară.
Îl ascult și eu percep intervenția țiganului ca fiind o formă de recunoștință. Pentru că doctorul l-a îngrijit, i-a vorbit frumos, a fost gata să îi cumpere perechea de pantofi de care avea nevoie...
Când cineva ne alină durerile sau ne face bine persoanele dragi din viața noastră suntem gata să sărutăm și locul pe unde calcă...
-Ei, vedeți dumneavoastră, eram bărbat în toată firea și îmi scoteam băieții în oraș. Acum sunt un bătrân, care abia mai iese din casă. A plecat fiul cel mare și a lăsat un gol atât de mare în sufletele noastre, încât soția mea s-a îmbolnăvit, iar când cel mic a avut cununia, m-am dus singur, fiindcă ea zăcea în pat. Să pleci din țara ta???Din locul în care sunt îngopați bunicii tăi și vor fi îngopați și părinții este...nu pot să descriu în cuvinte și nu pot să îl iert pentru asta!!!

duminică, 23 iunie 2019

Drajna sub ape



Poveste de viață

Un om doarme pe patul său jos și confortabil, mulțumit că are o căsuță și în ea tot ce are nevoie: un televizor, o antena, un frigider, un aragaz. Din când în când aude răpăielile de afară și se gândește între două reprize de somn și una de semiluciditate, cât de rău este de cei care nu au o casă a lor. Să dormi prin parcuri! Viață este asta?
Să te ascunzi în canale de gerul iernii. Păi, el, aici are râul aproape, iar apa îi aduce piatră si lemne. Cu balastru, cu pietriș, mai faci o aleea, mai ridici un garaj...A adormit din nou și a visat, noaptea aceea în care fiind de pază pe șantier și lăsat singur, au intrat hoții peste el, l-au legat bine si au furat ce au dorit ei. A crezut că îl vor omorî.
Dar de ce? Și-a promis să uite totul! De afară se aud pârăituri urâte de parcă munții s-ar fărâma și resturile lor ar fi aruncate la zeci de kilometri. Nu este front în curtea lui. Să iasă, să vadă ce se întâmplă? Nu mai are timp să stea pe gânduri, fiindcă ușa este smulsă din țâțâni și apa năvălește cu putere. Cum stă buimac pe pat înghite apa mâloasă și inima îi îngheață de groază. A intrat apa în casa lui și toate sunt în priză. Dacă moare electrocutat? Unde să se ducă? Să mai iasă pe usă? Nici vorbă! Apa năvălește cu putere și l-ar ucide pe loc. I-a rămas geamul din spate și trebuie să se miște repede de tooot, dacă dorește să își salveze viața. Afară toarnă cu găleata. E dezbrăcat și i se face frig și tremură de frica a ceea ce putea să i se întâmple, dacă nu se trezea. În zori, l-ar fi găsit ai lui inecat in casă, umflat și electrocutat și l-ar fi plâns și s-ar fi speriat îngrozitor. Iese pe geam, dă din mâni cu putere și se cațără pe cotețul găinilor.
În timp ce a ajuns pe acoperiș și își aude găinile cârâind si le vede plutind sub ochii lui înecate, începe să îi fie frig și să se teamă de apa care crește și crește și crește. 
„Doamne, te rog, oprește ploaia si salvează-mă! Iartă-mă că te-am injurat adeseori, am greșit, dar fie-ți milă de mine și nu mă da apei!”
În noapte, târziu, urlă după ajutor la casa de alături. Cine sunt vecinii lui? Bunica bolnavă și bătrână, imobilizată la pat, o mătușă, puțin mai în fire și doi oameni care au grijă de bunica. Ce ajutor să aștepte de la ei? Dar decât să se înece și să moară de frig, nu mai bine luptă pentru viața lui?
Începe să sune, fiindcă a reușit să își ia telefonul. Părinții nu-l aud, pompierii îi spun că sunt pe drum, dar nu pot să înainteze, fiindcă șoseaua este blocată, unchiul de la Târgu Mureș îi promite că va suna și el la pompieri. Salvarea vine atât de greu. Începe din nou să strige cu disperare în noapte:
-Mătușă, salvează-mă! Nu mă lăsa să mor!
În sfârșit la casa mare și solidă s-a deschis o fereastră.
-Nu pot să vin la tine, dar să nu te miști de acolo! Ține-te bine de cotețul acela și ai grijă să nu cazi în apă!
Povestea a doua
Abia acum a văzut mătușa că și la ei apa ajunge până la fereastră. Au mare noroc cu casa înaltă, dar trebuie să se gândească exact ce va face în cazul în care...
Pe cei doi care au grijă de mama îi va urca în pod. Sunt slabi și se pot cățăra repede și așa vor trăi câteva ore în plus. Dar pe bolnava imobilizată la pat, unde să o ducă?
Casa ei se află lângă cea a nepotului. O mai fi oare în picioare? Cât o fi ceasul? Între timp se sperie și cei care au grijă de bătrână și sunt gata să plângă și să țipe, dar ea le face semn discret, să nu sperie bolnava.
Începe să se lumineze. Pe drum se aud două mașini. Mihai și Gruia, doi săteni curajoși înoată prin tot nămolul, fiindcă apa s-a retras și îi întreabă, dacă au nevoie de ceva. Le-au adus pâine și apă, le-au tras cu mașina un buștean care ocupa toată curtea devenită prund.
Ora cinci și încălțată cu cizme din cauciuc primărița noastră (nu îmi plac formulările de tipul:„Doamna primar”) cutreieră satul de la un capăt la altul, încurajează oamenii, sună la pompieri. Parcă ar fi un bărbat adevărat. Poartă o ie cu trandafiri bleumarin căreia îi face cinste.
Povestea a treia

Au venit cu mașina nouă la casa părintească și acum este îngropată în nămol, are parbrizul spart, dar ei sunt cei mai liniștiți oameni din lume: „Ce dacă nu avem asigurare și vom pleca de aici cu autobuzul! Important este că toată lumea de aici a scăpat cu viață!”
Povestea a patra
-Vezi, câinele nostru este înecat în curte, îmi spune o fetiță frumoasă, cu ochi verzi și mișcări agere de veveriță!
Tocmai aflasem că la ora trei dimineața mama ei a sărit și l-a salvat în ultimul moment din lanț.
-Adică a murit?
-Nu a murit. Doarme în curte înecat.
Povestea a cincea
Este a tuturor oamenilor de bine care au venit să ajute.
Am văzut pompieri transpirând și umplându-și uniformele de noroi, numai să ajute oamenii!







miercuri, 5 iunie 2019

Tricolorul și rugăciunile din piețele publice ne-au ajutat să învingem!




Zăpadă roșie! Pentru prima dată gustul omătului este sărat și culoarea lui, culoarea sângelui. Crăciun îndoliat! Cine s-ar mai bucura, când ei, eroii noștri bravi stau încremeniți pentru vecie în piața publică? Unora le-au înghețat lacrimile speranței sau ale durerii pe obraz.
Îi privesc și îmi urlă sufletul. Cu iubirea mea, le-aș împrumuta suflare de viață, dar nu am puteri demiurgice. Mamele și-au adus copiii în brațe, iar gloanțele suieră amenințător deasupra gânguritului mugurilor de viață.
Începe să bată un vânt tăios, dar stăm zile și nopți în piața publică, să nu pierdem ceea ce am cucerit cu sângele lor sfânt.
Se trage haotic, ce intră cu tancuri în mulțime, de parcă l-am supărat pe Dumnezeu și nu-și va mai întoarce fața către noi niciodată.
Ne este frică! Poate că nu atât de tare pentru viețile noastre, cât să nu rămânem poveri în cărucioare pentru cei de-acasă și să nu mai putem scăpa în veci de închisoarea spirituală la care eram condamnați pe viață.
Se împarte ceai cald și pâine. Dăm băutura și hrana din mână în mână, fără să ne pese, în cazul în care nu ne-ar rămâne și nouă. Ce îndoliate ne sunt sufletele!
Cum poți fi altfel, când se ucide român pe român, frate pe frate?
Știri confuze ne fac să ne tremure inimile, să ne înghețe mugurii speranței și atunci, cineva ne propune să ne prindem de mână, să ne așezăm în genunchi și să ne rugăm împreună.
Să implorăm mila cerului și să cadă valuri de libertate și de izbăvire asupra noastră.
Ne sincronizăm rapid și simțim energia aceea fierbinte a milioanelor de oameni care simt la fel.
„Tatăl nostru care ești în cer/Sfințească-se numele Tău!”
Degeaba vă relatez în cuvinte, dacă nu ați fost acolo să simțiți cum glasul acela unic, al celor care aveau frați și surori morți pe pavaj sau răniți grav în spitale se prindea de Dumnezeu și Îl implora să ne ierte.
După ce am spus:„Amin!”, ne-am mai liniștit sufletele. A urmat răspunsul la rugăciune.
Veneau soldații cu armele pregătite, când un puști curajos a luat tricolorul îngăurit de gloanțe și i-a întâmpinat înfășurat în el. Din miile de piepturi a țâșnit acel „Deșteapta-te, române/Din somnul cel de moarte/În care te-adânciră/Barbarii de tirani!”
A început să ningă, iar soldații au coborât armele și ne-au îmbrățișat cu drag. Ne împăcam frate cu frate, iar cerul ne arunca petale de trandafir să ne netezească drumul către libertate.
Numai morții își așteptau cuminți florile, sicriele, lumânările, dar plecau și ei liniștiți în mormând fiindcă noi ne împăcaserăm!
Doamne, cât măcel a fost! Nu pot uita clipele acelea sfinte și modul în care rugăciunea și tricolorul au înclinat balanța victoriei împotriva noastră!
De ce se ucid oare frații care au supt sânul aceleași mame și au rupt aceeași bucată de pâine?


sâmbătă, 11 mai 2019

Castelul de la Zătreni, un castel cu suflet



Eu, Iancu Zătreanu, sunt sufletul pribeag dintre zidurile acestui castel! Uneori simt că mă sufoc. Nu mai pot să respir ca atunci, când am pus castelul la masa de joc. Tânăr eram, roiau femeile de lume în jurul meu, paharele erau pline, aveam cei mai frumoși cai din Zătreni.
Doamne, în ce sat binecuvântat ai făcut să mă nasc și cum ți-am irosit eu darurile! Tocmai de aceea sunt blestemat să îmi petrec veșnicia între ziduri, iar când cade o cărămidă să mă doară ca și cum ar cădea o bucată de carne de pe mine!
De ce beam în seara aceea? Fiindcă Maria, fiica slujnicei de la castel, care mă iubea ca o nebună și ca o proastă, fiindcă trebuia să înțeleagă că îmi era imposibil să o iau de nevastă, mi-a dat vestea cea tulburătoare: urma să fiu tată și în curând nu mai putea să se ascundă și mă ruga în genunchi să o ajut. Cum să o ajut eu, cel care nu mă puteam ajuta pe mine?
Mi s-au întunecat pe loc gândurile și am blestemat castelul pe care îl primisem moștenire! Mi-am imaginat că mă pot juca așa cu el și cu cei din jurul meu: pun castelul pe masă, îl iau de pe masă, îl joc la cărți, să vadă lumea cât de mult am ridicat miza, apoi îmi iau jucăria și plec triumfător, cum mă jucasem cu fata aceea cu cosițe negre și fața albă. Am tras-o de cosițe în patul meu și trandafirul fecioriei a rămas pe cearceaful fin și alb din damasc. Era gingașa, frumoasă și nevinovată, iar eu am i-am rupt floarea de crin să o calc cu tocurile cizmelor fine din piele.
O iubeam după ce mă întorceam de la fiicele de boieri care mă amăgeau și ea simțea parfumul lor. I se umbreau si înnorau ochii de durere, dar mă iubea și mi se dăruia fără rezerve.
O puneam să brodeze batiste cu inițialele fetelor cărora le făceam curte, spunându-i:
-Maria, draga mea, vei rămâne amanta mea și după ce mă voi însura cu o fată frumoasă, elegantă și fină de boier! Tu, mă vei spăla pe picioare și îmi vei aduce cafeaua, iar eu își voi pune mâna pe sâni, își voi ridica rochia și...
Îmi plăcea să o aud suspinând de gelozie lângă mine. O tranformasem într-o slugă a iubirii.
În seara aceea fatidică, mi-am scos singur calul cel negru din grajd și mă pregăteam să plec, când am auzit urlând o voce deznădăjduită de femeie:
-De ce? De ce te-ai aruncat în valurile Oltețului, Maria?
M-am îmbătat imaginându-mi, cum o scot pe Măriuța mea din Olteț cu apa curgând din cămașa albă și fină, cu sânii plesnind sub pânza subțire și transparentă, țesută în casă, cu coșițele negre atârnând până în pământ și cu trupul încremenit. Ea, fata care îmi dăruiese raiul era acum moartă, o omorâsem batjocorindu-i iubirea.
Mi-era castelul ca o rană sângerândă și am început să îl blestem și l-am pus pe masă și l-am pierdut. Copilul nenăscut și fata care mă iubea fuseseră înghițiți de Olteț si dați înapoi satului morți, iar eu rămăsesem fără castel.
-Nu pot trăi și nu pot muri în altă parte, am spus ridicând pumnii spre cer! Dacă îți este milă de mine cel puțin cât o boabă de mac, lasă-mi sufletul între zidurile acestui castel, am spus!
Atunci am plâns pentru prima dată în viața mea.Noroc cu ploaia care nu lăsa să mi se vadă lacrimile reci, în timp ce călăream ca un fulger către castel.
Am pătruns în sala de vânătoare, am luat arma și am tras cu sete, apoi m-am târât în ascunzătoarea dintre ziduri sa rămân acolo. O săptămână m-am chinuit, dar nu am strigat. Îmi era sete și mi se uscaseră buzele și ultima fărâmă de viață din mine nu dorea să se risipească.
Într-o seară, a venit Maria la mine, mi-a adus un pahar cu apă rece și m-a sărutat pe buzele arse:
-Te-am iertat și încă te iubesc, să știi! Nu trebuia să te consideri vinovat. Am fost o lașă, mi-a fost rușine să trăiesc cu rușinea asta. Ce ar fi zis satul? Dacă mă alungau cu pietre? Știi, dacă Oltețul nu m-ar fi chemat la el ca o izbăvire, probabil aș fi fost sluga ta până la moarte și nu ți-aș fi refuzat  nimic. Da, ți-aș fi spălat cu dragoste picioarele și și-aș fi adus cafeaua, fiindcă eu sunt de jos, iar tu de sus și alfel drumurile noastre nu s-ar fi întâlnit.
Atunci am început să strig de s-a cutremurat pământul:
-Mariaaa! Mariaaa! Doamne, ce înger am pierdut!
S-au adunat oamenii din sat la castel și au auzit zidurile urlând în noapte. În zadar au căutat cu torțe și felinare intrarea secretă fiindcă se făcea din pivniță, printr-un butoi urias din piatră.
Nimeni nu a mai avut curaj să locuiască la castel din seara aceea și a rămas pustiu o vreme. Eu am murit și n-am murit. Sufletul mi-a rămas între ziduri să o văd pe mama Mariei plângând și îmbrățișând locurile în care Maria mă aștepta pe mine și o aștepta pe ea, umplea castelul cu prezența ei. Ea nu blestema niciodată și am înțeles atunci ce suflete de boieri au oamenii simpli din Zătreni.
Eu am rămas captiv între ziduri, suflet pribeag care a risipit toate darurile de preț și am văzut pe rând castelul meu o ruină, apoi transformat în han și în hotel.
Suflet fără pereche o aștept pe Maria de o veșnicie, dar îngerii nu o lasă să plece din cer fiindcă este prea bună, prea frumoasă și nevinovată. Vinovat sunt eu și nu-mi ajunge o veșnicie să ispășesc...
Când văd o fată care îi seamănă, sufletul meu o învăluiește într-o atmosferă de duioșie, iar ea se uită în toate părțile, dar nu vede nimic:
-Castelul acesta are suflet, dragul meu, îi spune ea iubitului! I-am simțit răsuflarea, m-a luat în brațe.
Și în timp ce ea povestește cu însuflețire, eu privesc trist cum străinul acela mi-o ia pe Maria, fiindcă în fiecare femeie frumoasă, iubitoare și bună o văd pe ea.
Mariaaa! Zătreni! Un suflet captiv într-un castel fără pereche. Plaiuri de vis pentru oameni de vis și balsam pentru sufletele strivite de zidurile din mințile lor.
„De ce nu am putut eu să fiu fericit cu Maria și cu copiii noștri? Am vrut mai mult, mereu tot mai mult, am vrut torente de fericire fiindcă nu mi-au ajuns picăturile acelea dătătoare de viață!”
Vin acum cu telefoane și tablete și își fac poze și le pun pe rețelele de socializare și sper ca într-o zi, de acolo de sus, din lumea care știe tot, Maria să îmi vadă sufletul să se aplece și să mi-l culeagă cum culegea trandafirii perfecți pe care îi punea în vaza din camera mea...
Într-o zi au venit cu un detector de suflete rătăcite și aparatul s-a manifestat sonor în apropierea mea, dar nimeni nu l-a crezut.
Sunt milioane de suflete rătăcite între ziduri, iar cei care ar putea să le salveze, le ignoră...



duminică, 28 aprilie 2019

Iarnă turcească topită de ospitalitatea unor oameni cu suflet de aur

Când în seiful amintirilor de aur păstrezi o mulțime de scene  frumoase, reprezentative pentru umanul care indică originea noastră divină, e greu să alegi un punct de plecare. Cert este că Turcia mi-a intrat la suflet cu oamenii ei ospitalieri cu suflet de aur, cu ceaiul fierbinte si parfumat primit la fiecare popas să ne încălzim, cu o echipă inimoasă, care a avut grijă să nu ne lipsească nimic.
Să încep cu Lilia Burac, adevărată enciclopedie de cunoștințe geografice, economice și religioase, capabilă să ne racordeze la folclorul turc și să ne facă zilele fericite lasând amprenta sufletului ei bun asupra noastră a tuturor. Atentă cu toată lumea s-a comportat ca un părinte spiritual, iar cel mai mult m-au miscat două secvențe:
1. Doream să zbor cu balonul si nu aveam haine groase la mine, fiindcă în munți, la Cappadoccia ningea dezlănțuit, iar ea mi-a spus simplu:„Îți împrumut de la mine, să nu ratezi ocazia!”
2. Cu trei zile înainte de a pleca, a trecut pe la fiecare, ne-a servit cu rahat turcesc de cea mai bună calitate (cu aromă de trandafiri) și ne-a spus că așa se obișnuiește la ei, se servește ceva dulce să ne fie vorba dulce, apoi ne-a turnat colonie pe mâini să nu ne rămână degetele lipicioase. A fost o modalitate excepțională de a-și lua la revedere de la grup.
Acum știu sigur că datorită intervenție sale si a celuilalt ghid 

Murat Teğmen am putut lua micul dejun in ziua plecării la ora 1,30 dimineața și personalul hotelului implicat în servire poate nu a dormit mai mult de o oră-două.
Ce îmi mai amintesc? De șoferul Orhan trăgând cu zâmbetul pe buze de bagajele noastre grele și așezându-le, să încapă toate, de modul în care ne aștepta cât era necesar lângă mașină, de faptul că nu l-am auzit vreodată zicând o vorbă rea sau manifestându-și nemulțumirea.
Ni se deschideau uși datorită acestei echipe de aur și oamenii ne lăsau, fără să ne supravegheze cu mărfurile lor. Ba ne aducea și ceai fierbinte gratuit, mesele erau mereu pline, iar pe unde treceam ni se adresau cel puțin două-trei fraze în limba noastră: „A, Rumenia? Hagi, Popescu! Ce mai faci? Iți voi face un preț bun pentru tine.”
Aș fi vrut ca visul acesta al curtoaziei, al ospitalității să dureze mai mult, dar mă mulțumesc cu puțin pentru început. Cerul mi-a oferit ocazia să înțeleg, în ce mod cândva, turcii au cucerit lumea și pentru asta voi fi mereu recunoascătoare.
Lili ne-a învățat să negociem, ce sitagme să nu rostim tare în prezența turcilor în limba română, fiindcă au conotație vulgară în turcă, ce să cumparăm și ne-a făcut să îndrăgim țara.
Mă întreb, dacă aș reveni, dacă excursia ar avea același farmec fără acestă echipă inimoasă, de oameni generoși, care își fac meseria cu multă iubire și respect față de oameni.
Da, cineva a muncit mult și s-a sacrificat ca noi să avem o vacanță de vis și nu am mai avut timp să le transmit mulțumirile mele personale.
Lili, Murat și Orhan sunteți o echipă de aur pe care promit să nu o uit și sper să o mai pot vedea în aceeași formulă!

duminică, 14 aprilie 2019

Om negru cu sufletul alb



Ea avea fața albă ca zăpada și ochii verzi ca frunzele. Pletele ondulate și roșcate i se revărsau pe haina din vulpe polară. El, negru ca tăciunele, încălțat cu cizme de cauciuc, o plimba pe prințesă cu sania pe întinderile pustii.
Toți aveau împresia că el este un eunuc, nu simte și nu vede frumusețea fetei și nu ar putea vreodată să întindă mâna să o atingă. Adevărul este că o iubea prea mult, mult prea mult să îi facă vreun rău.
 Hainele îi erau boțite și murdare, findcă nu avea altele de schimb. Era rob din tată în fiu la moșia lor și o iubea fără speranță. Și-ar fi dat sufletul pentru ea.
-Mai repede, țigane, mai repede, să ajungem la cabana noastră, îi striga stăpâna cu trufie!
Pentru ea nu era decât un simplu țigan, sluga fără nume cu care te-ai obișnuit, dar de care puțin îți pasă.
El era cătrănit știind de ce iubește ea atât de mult cabana din munți. În timp ce domnița lui dragă se încălzea în brațele unui conte vecin, el era obligat să stea pe la grajd, să își facă de lucru pe-afară. Țiganul nu spunea nimănui secretul fetei, fiindcă o iubea.
Acum, când întoarse capul să își vadă idolul acoperit cu cerga mițoasă, a văzut-o cum își șterge lacrimile pe furiș.
-Uită-te înainte, țigane! Ce vrei? Mi-au intrat fulgii în ochi.
Fulgi albi, pufoși și reci în ochi triști și strălucitori ca iarba în roua dimineții.
Acum, îi vin toate în minte, când stă în ocnă cu lanțuri de mâini și de picioare, complet nevinovat. Este vinovat că a iubit și și-ar fi dat viața să o salveze pe ea, regina și stăpâna vieții lui.
Parcă se vede ridicându-se pe vârfuri și ascultând discuția dintre prințesă și contele profitor:
-Ascultă, fată de boier răsfățată, ai crezut că te voi lua de nevastă? Este datoria oricărui bărbat să încerce și să sucească mințile fetelor naive. Nu-mi pasă că ești însărcinată cu mine! De fapt cu cine te-a văzut lumea mereu? Ce, țiganul nu este și el om?
Apoi l-a văzut pe conte plecând. Ea dormea pe patul alb ca o păpușă frumoasă, dar lipsită de viață. A spart ușa, a luat-o în brațe și a dus-o în șatră.
-Salvați-o, salvați-o vă implor! Cred că i s-a pus otravă în vin.
Au rostit descântece până târziu, au făcut ritualuri în jurul focului și la baltă, iar după ce i-au turnat pe gât leacurile, a început încet-încet să își revină.
Nu a trecut nicio oră, când șatra a fost luată cu asalt. Soldați cu faclii au început sa taie corturile si să le pună foc, căruțele erau făcute una cu pâmântul, tot avutul nomazilor pierea văzând cu ochii.
Apoi a văzut fața desfigurată a boierului și mâinile celor din jur care i-au prins toporul:
-Mi-ai răpit și rușinat fata, țigane. Ți-am dat o bucată de pâine, iar tu ai râs de obrazul meu. Vei putrezi în ocnă!
Dragostea i-a ferecat buzele cu mii de lacăte. Nu a putut spune adevărul, doar a povestit că a venit cu fata în șatră fiindcă îi venise rău.
Nimeni nu l-a crezut și așa a ajuns la închisoare. Acum se uită la zăpada din jur și știe că și sângele lui va face o imensă pată roșie pe ea, fiindcă a fost condamnat la moarte. Ar putea să îi spună duhovnicului, în ultima secundă a vieții faptul că fiica de boier este însărcinată cu altcineva și el nu a făcut altceva, decât să o salveze.
Pe fereastra îngustă vede alb și negru în jur. Din când în când i se pare că vede printre stele doi ochi verzi, strălucitori din care cad broboane de rouă.
Îl vor executa public. Ea va fi probabil în mulțime și va da nepăsătoare din mână că moare țiganul. Poate chiar se va mândri că moare de dragul ei. Va fi mortul după care nu plânge nimeni și căruia nu i se va îngriji probabil nici mormântul...
Care moarte o fi mai dureroasă oare? Îl vor împușca, îl vor spânzura? Ce moarte îi vor rezerva ei unui nevinovat?
A adormit cu gândul la ea și la moarte, iar a doua zi a auzit pași hotărâși venind să-l ia. Execuție publică. Îi vor arunca oua crude și roșii în obraji.
Îl vor huidui și se vor bucura de nenorocirea lui.
Merge cu capul gol, fără fular, cu cizmele dezlipite prin zăpadă. Îi vine să arunce paltonul găurit, oricum nu mai contează dacă mai răcește. Eșafodul este pregătit. Ștreangul se clatină în vânt, este plin de gheață, iar el tresare cuprins de fiori, deși nu l-a simțit încă pe grumaz.
Înaintează așa cu pletele negre și dese în vânt, cu ochi de mură coaptă, cu fața măslinie și dinții albi ca zăpada. Este un țigan frumos-frumos , dacă ar fi îngrijit.
-Lume, lume, după cum bine știți, acest om a necinstit și răpit fata boierului și nu poate să rămână nepedepsit, dar conform tradiției noastre, întreb fecioarele, dorește vreuna să îl ia de soț să îl scape de la moarte?
 Vântul îi aruncă vorbele reci în ureche. Ce amăgire? De ce îi scot acestă posibilitate în față, când soarta lui este hotărâtă? Să îi lungească chinurile! Să semene speranță în inima lui și apoi să realizeze că a fost deșartă!
Atunci, din mulțime, s-a desprins fata cu ochii verzi și cu păr de foc. Avea un copilaș drăgălaș în brațe, dar nimeni nu a putut-o opri.
-Opriți totul! Îl vreau de soț pe Florin. Porunciți să îl grațieze!
 ”Doamne, i-a rostit numele! Pentru prima dată i-a spus pe nume. Îi fusese alături 15 ani și din Țigane nu l-a scos, a îngenuncheat în fața autorităților cerându- l de soț!”
 Boierului i s-a făcut rău, și a căzut ca fulgerat, iar după câteva luni de zăcere a murit.
Cei doi au trăit fericiți și niciodată, dar niciodată nu au vorbit despre cele mai dureroase scene din viața lor.
Ea, fata frumoasă de boier l-a numit „Omul negru cu suflet de aur”, iar el nu a făcut niciodată difereță între copilul contelui și copiii săi...

marți, 9 aprilie 2019

Să iei de la un mort este un mare păcat

De mică mă înduioșau poveștile dramatice ale omenirii. De pildă mi s-au umplut ochii de lacrimi, când bunica mi-a povestit că era secetă mare în țară și oamenii se descurcau cum puteau. Atunci a văzut ea un bătrân care își luase un corn  și abia aștepta să îl ducă la gură, când a apărut ca din senin un vlăjgan, i-a luat îmbucătura din gură și a fugit cu ea.
A rămes bietul bătrân uitându-se lung după cornul său...
Din păcate și în vremurile moderne sunt oameni care, în loc să se ducă la muncă, tâlhăresc la propriu și la figurat, de câte ori au posibilitatea să o facă!
Multe sunt lucrurile inumane pe care le consider păcate capitale și mi-aș dori ca oamenii care le comit să fie aspru pedepsiți. Iată care este lista acestora:
1. Jefuirea unui om care vine obosit de la muncă de către cel care nu a muncit o zi în viața lui și obișnuiește să doarmă toată ziua.
2. Atacarea unei persoane vulnerabile: a unui bătrân, a unei tinere, a unei femei însărcinate sau a unei persoane cu dizabilități. 
3. Jefuirea unui rănit sau a unui muribund. Am văzut imagini de acest fel la televizor și m-am îngrozit. El era lovit de o mașină pe stradă și a venit oportunistul, i-a căutat în geanta spunând că îi sună familia de pe mobil și dus a fost cu telefon cu tot...
4. Jefuirea unui mort, care a avut grija să își asigure un loc de veci, ca aparținătorii să nu intre la cheltuială. Cum îndrăznesc unii să ia de la morții??? E inuman să vinzi cavoul cumpărat cu renunțări și să decizi să îți arzi mortul din spirit de economie!
 Cum pot ei să mai doarmă noaptea știind că au vândut cavoul plătit de persoana aceea din viață să aibă asigurat un loc liniștit și comod de odihnă?
Este al doilea caz de acest fel și mă intrigă! Atat lipsă de omenie ar zdruncina și o stâncă. Să iei de la cel lipsit de viață și de apărare, să fii mai bogat cu ceea ce ai putut să iei de la cel care nu se poate revolta și nu-și poate cere drepturile!!!


duminică, 31 martie 2019

Cutiile cu surprize ale vieții












Mi-a plăcut enorm o ideea citită într-o broșură dedicată părinților copiilor cu Sindrom Down și simt nevoia să o dezvolt. În prefața acelei lucrări cineva spunea că nașterea unui copil normal este așteptată ca o excursie la Veneția și verdictul că acel copil s-a născut diferit sau bolnav echivalează cu o aterizare forțată în Olanda după cum aprecia gânditorul, în Africa după cum parafrazez eu...
Viața are mereu în cutia cu surprize lucruri care ne  solicită fizic, intelectual și sufletește.
În proiectele noastre visăm să ajungem în palate regale, dar ne trezim în bordeie săpate sub pământ și rămânem multă vreme împietriți în frustrare.
Nu putem merge toți în zone rezidențiale, fiindcă nu am avea loc. Cu siguranță că la împărțirea rolurilor sociale și a  vizelor de călătorie metaforic vorbind, decidentul suprem s-a gândit că nimeni nu poate acoperi mai bine decât cei aleși nevoia oamenilor din bordeie, la care suntem trimiși...
Și unii chiar nu ar rezista să vadă atâta suferință și atâtea lipsuri pe pământ, de aceea sunt cruțați. Oricum despicând firul în patru, ne amărâm mai rău, fiindcă trebuie să ne adaptăm situației și să acționăm.
Sigur că verdictul Sindromului Down lovește năprasnic în speranțele părinților, dar este posibil ca această să fie calea ca ei să devină mai buni și oportunitatea de a se dedica unei cauze nobile.
O excursie este o probă de inițiere, la fel toate încercările vieții la care suntem supuși.
În cazul în care destinația excursiei metaforice nu corespunde planurilor noastre, să ne gândim la cei care nu pleacă niciodată în excursii!
În orice colț de planetă ne-am trezi, putem înflori lumea!