De câte ori aud că o persoană se sinucide sunt tristă, fiindcă se risipește cel mai important dar al divinității, oferit nouă, pământenilor, viața.
Sinuciderea este o decizie luată la nervi, la suferință, fără să se mai ia în calcul următoarele aspecte ale ei:
1. poate fi ratată și cel care experimentează să rămână o legumă toată viața pe care o mai are de trăit.
2. actul său produce infinită suferință unor persoane care nu merită să sufere, cum ar fi: părinții, frații și surorile.
3. nu se mai poate reveni asupra ei, dacă este finalizată, fiind cea mai mare greșeală pe care o poate face un om și pe care nu o mai poate corecta.
4. nimeni și nimic nu merită să te determine să îți iei viața.
Ce m-a determinat să scriu la început de an despre acest subiect? Povestea unui tânăr frumos, student al Facultății de Drept din orașul C. care s-a sinucis, fiindcă s-a despărțit de iubita lui.
M-am dus pe pagina sa de socializare, i-am admirat îndelung pozele și am rămas uimită de modul în care hotărârea de a se sinucide îi desfigurase trăsăturile. În filmulețul postat îi cerea iertare mamei și îi mulțumea pentru modul în care l-a ajutat să treacă peste această nefastă încercare a vieții și recunoștea sincer relația toxică pe care a avut-o cu A.
Dragi tineri, fiecare persoană din lumea aceasta a suferit din dragoste sau din ceea ce considera ea la momentul acela că înseamnă iubire, dar să îți iei viața, când te-ai eliberat dintr-o relație toxică este absurd, mai ales că viața este scurtă și irepetabilă!
Este ca și cum sclavul se sinucide, când aude că este eliberat de stăpânul său.
Un prieten pusese poza celei pentru care tânărul s-a sinucis. Nu era deloc frumoasă, după criteriile mele estetice aș fi zis că este o fată urâtă, dar fiecare are criteriile sale de ierarhizare a frumuseții. Mesajele exprimau un regret uriaș față de hotărârea tânărului, compasiune față de mama care făcuse totul să își salveze băiatul și o desființau pe cea care îl determinase pe tânăr să își ia viața.
Evident că nu știm exact ce s-a petrecut între ei, dar orice persoană care se lasă ispitită de gândul de a se sinucide, trebuie să se gândească la cei dragi și la faptul că demnitatea se măsoară în numărul dovezilor de supraviețuire pe care le face un om de-a lungul vieții sale.
Nu putem fi atât de slabi, încât să ne lăsam copleșiți de:
-pierderi în „dragoste”. Am pus special cuvântul între ghilimele să subliniez faptul că acolo unde este manipulare, înjosire, înșelătorie, exploatare, hărțuire sau vreun interes anume nu este iubire. Eliberarea nu înseamnă pierdere!
-pierderi materiale. Întotdeauna îmi vin în minte înaintașii noștri cărora războaiele le-au ruinat doua-trei case și au luat-o de la zero, dar nu au abdicat de la viață.
-pierderea locului de muncă sau a statutului social privilegiat. Întotdeauna fie ți se pregătește ceva mai bun, fie aceste experiențe te întăresc și îți dau mai multă încredere în tine.
-pierderea unei persoane dragi care a decedat.
Gândește-te cât de greu i-ar fi mamei tale, tatălui tău, sorei, fratelui sau partenerului de viață să știe că dispariția lui te-a dărâmat complet!
Niciun pretext nu este suficient de rezonabil ca un om să renunțe de bunăvoie la viață!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu