sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Jigniri târzii


 De nimic nu-mi pare rău ca de loviturile ascuțite ale vorbelor, schimbate între oameni! Prieteni, frați, soți strâng tensiuni și frustrări și se biciuiesc cu vorbe grele, replici care taie adânc pliurile sufletului.
Când este timp suficient să se împace...parcă nu este atât de dureros, dar când izgonești un părinte care vine la tine ultima dată sau îl faci să se simtă un bagaj bun de aruncat în tomberon, nesăbuința de-o clipă nu poate fi reparată!
Toți cei care se ceartă, deși se află pe marginea mormântului ar trebui să se gândească bine. Mai bine te faci că nu pricepi ofensa, decât să pleci sau să rămâi cu povara unei supărări veșnice!
Viața este cumplit de grea, dar nu este o scuză să te dezici de familie, să-ți batjocorești rădăcinile!
De Crăciun, un bărbat tânăr râdea cu soția de mama care din prea multă dragoste îi trimitea câteva ouă și o sticlă de vin, de parcă nu ea îi dăduse viață. Vorbeau tare, gesticulau ridiculizând produsele de la țară cu care neînsemnatul domn se făcuse mare! Făceau circ în buricul Capitalei, în mijlocul celor care cumpărau daruri să le ofere părinților de la țară, zdrențuind spiritul Crăciunului și m-am gândit cât o fi plâns și economisit bătrâna să găsească pe cineva care să ducă pachetul ”odorului”. Eram la Cărturești, iar ”distinsa” pereche vorbea tare să atragă atenția și deși nu-i cunoșteam, m-am gândit ce oameni de nimic pot fi!
Celui care lovește cu bocancul un suflet nevinovat ar trebui să-i crape obrazul de rușine! Avem dreptul să ne autoironizăm, dar niciodată să ne batem joc de ceea ce avem mai sfânt! Prin părinți, Dumnezeu ne-a dăruit viața, în plus așa cum ne purtăm noi cu ai noștri se vor purta și copiii noștri cu noi.
Pe ultima sută de metrii a vieții, greșelile se repară mai greu, de aceea trebuie să ne înarmăm cu infinită răbdare, iar ultima sută de metrii poate fi chiar în această clipă.
Să nu jignim iremediabil pe nimeni, mai bine să fugim și să ne retragem în noi înșine când suntem furioși!