Prietena mea dorește un copil. Am discutat mult și mi-a spus că pentru ea sensul adevărat al vieții reprezintă investiția spirituală: să ajute să crească drept un pui de om, să investească în el toată cultura, toată finețea spirituală și toate bunurile materiale de care dispune.
Distinsa mea colegă face acest lucru de 20 de ani. Este profesoară și are vocație, deși materia pe care o ”traduce” elevilor nu este la îndemâna oricui, ea își face cu prisosință datoria.
Fire generoasă, am văzută deseori cu ochii plini de lacrimi pentru copiii părăsiți în spitale, pentru copiii din orfelinate sau de mila noilor-născuți abandonați în scările blocului, în locuri pustii sau lângă tomberoane!
Din păcate nu și-a putut îndeplini visul pe cale naturală și atunci mi-a mărturisit că este pregătită să ofere o șansă la o viață mai bună unui copil abandonat. Dorește atât de mult un copil, încât nu o interesează vârsta acestuia, felul în care arată, originile lui.
”Nimic mai simplu”, m-au auzit spunând, după ce m-am simțit plină de mulțumire că am prieten un om de o așa calitate morală! Știam demult, dar faptele, discreția ei, curajul meu de a-i spune totul și capacitatea ei de a mă susține și de a păstra secretele mele îmi dovedeau acest lucru zilnic.
O și vedeam cu copilul în brațe, dar birocrația stă în calea fericirii unui copil și a unei mame cu vocație.
Pregătirea dosarului reprezintă o corvoadă, apoi urmează cursuri cu viitorii părinți, vizite la domiciliu, mii de observații și de cerințe și o lungă perioadă de așteptare, deși în acest timp, un copil putea fi salvat de bătăi, de umilințe, de durerosul sentiment de frustrare cauzat de abandon...
Rănile din sufletele copiilor lipsiți de rădăcina afectivă se vindecă greu, dar statul pare să fie nepăsător. Hârtiile sunt mai importante decât iubirea sinceră și tot ceea ce a demonstrat un om timp de 40 de ani și de aceea se amână la nesfârșit o faptă bună, plină de omenie a unei persoane a cărei bunătate curge direct din inimă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu