luni, 6 aprilie 2015

A trăi sau a nu trăi degeaba...





A face viața un iad celui apropiat este inutil. Lucrul acesta îl poate realiza și singur sau în orice caz se vor grăbi mulți să-i dea o mână de ajutor. Infernul este mai la îndemână fiindcă aparent se proiectează/realizează cu economie de mijloace, deși costă mai mult decât puteți să credeți. Să întreții flăcările torturii, ale umilințelor și înjosirii, să profiți fără milă de semenii mai slabi înseamnă consum sporit de enegie. Anumiți oamenii sunt flăcări ale iadului în timpul vieții și lasă amintiri demne de fiert în cazane cu smoală...
Am căutat mult timp răspuns la întrebarea: ”De ce m-am născut?” Să termin o facultate? Au absolvit și alții?
Să fac o carieră strălucitoare? Nu prea reușesc fiindcă mă înduioșez ușor, nu cântăresc ca la farmacie o notă, nu pedepsesc repede și cu ură, nu caut nod în papură, nu mă supăr când elevul mușcă pe sub bancă din cornul pe care nu l-a terminat în pauza prea scurtă! Să strâng averi? Nici nu am din ce, nici nu-mi stau mult banii pe card sau în portofel.
Mulți dintre oamenii care mi-au marcat viața sunt acum bătrâni. Îi vizitez când pot și constat că nu le mai este de folos nici școlile, nici cariera, nici bunurile strânse la tinerețe. S-au împuținat la trup, deși mintea și sufletul sunt uriașe, nu mai sunt sănătoși, se mișcă asemenea unor jucării stricate. Îi privesc în ochi și realizez că în parte sunt creația lor. Au modelat un om, au schimbat în bine viața cuiva și atunci realizez că dacă în scurta noastră existență pe pământ am schimbat în bine cursul vieții unui semen înseamnă că nu ne-am născut degeaba pe pământ!