vineri, 27 martie 2015

Departe, pe tărâmul amintirilor în plin soare

Cu ce ne-ar ajuta să ne aducem aminte de cei care sub masca prieteniei sau a iubirii ne-au oferit sărutul trădării? De ce să numărăm pietrele de care ne-am împiedicat, când avem atât de multe piscuri ale vieții cucerite? Mă gândesc ce mare nedreptate le fac oamenilor care m-au ajutat, prețuit și iubit cu adevărat risipindu-mi gândurile pe nimicuri!
Oamenii mici nu devin mari, oricâți semeni ar călca în picioare. Spiritele grosiere nu vor fi în stare niciodată să guste sau să ofere un umor de calitate pentru că gluma nesărată, bancul vulgar, aluzia care rănește fac parte din meniul lor cotidian. În univers, binele și răul, urâtul și frumosul au fost împărțite cumpătat. Omul alege spre ceea ce privește și cu ceea ce dorește să-și împodobească existența. Trăim atât de puțin, încât nu se merită să evocăm ceea ce ne-a rănit, să ne amintim de oamenii care ne-au făcut în mod deliberat răul! Amintirile pline de soare ne luminează viețile, de aceea oricând să ne luăm timp și să medităm la cel care ne-a oferit o floare din tot sufletul, la persoana care s-a oprit să ne mulțumească, să ne întrebe dezinteresat cum ne simțim sau să ne întindă mâna când eram căzuți la pământ.
Ignoranța este cel mai eficient erbicid pentru eradicarea răului din câmpul vieții. Nu merită să rememorez clipele de suferință, oamenii neputincioși care nu au putut să-mi dăruiască mai mult, fiind zbuciumați de propriile lor frustrări, greșelile pentru care am plătit prea scump! Voi trăi alături de chipurile îngerilor păzitori cu care conviețuiesc pe acestă planetă și voi izgoni din caseta memoriei demonii care mi-au deformat pentru o clipă zâmbetul în grimasă, privirea limpede în lacrimă, poezia în blestem!