luni, 1 iunie 2015

Sufletul, un copil uitat de vreme



Sufletul nu îmbătrânește niciodată, oricâte lovituri ar primi de la viață și oricâte răni poartă sub coaja aparențelor. Copilul uitat de vreme  oferă trupului energia necesară pentru ”a se ridica din morți” și  a continua drumul. El crede în basme în era tehnologiei, așteaptă pe Făt-Frumos sau pe Ileana Cosânzeana, deși, dacă în acest moment operațiile estetice s-ar stopa, idealul de frumusețe s-ar transforma instantaneu în Muma Pădurii sau între fizicul de excepție și suflet există o genune a discrepanței în care se pot prăvăli admiratorii...
Veșnicul copil acordă circumstanțe atenuante celui care te minte în față de n ori, crede în prietenia sinceră și în iubirea adevărată, are impresia că relațiile dintre oameni sunt solide și cel drag nu te va părăsi niciodată. Dacă omul nu ar fi mințit atât de frumos din interior, ar putea el oare să supraviețuiască intemperiilor sociale?
De fapt ce diferențiază un copil de un matur? Puterea infinită de iertare, încrederea acordată tuturor, speranța că trăiește într-o lume ideală, emoții pozitive și bucuriile mărunte care îți inundă fața printr-un zâmbet oceanic.
De aceea cea mai mare tragedie a omului este să-i îmbătrânească și să i se usuce sufletul, nu bătrânețea care se așterne peste păr, față, mâini și picioare!