Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

duminică, 9 decembrie 2018

Unii au devenit martiri din respect față de patrie


(Fotografie preluată de pe pagina de facebook a Memorialul Nicolae Bălcescu)
Respectul față de patrie începe de la înțelegerea și aplicarea deplină în viața de toate zilele a principiului: „Nu te întreba ce face patria pentru tine, ci întreabă ce poți face tu pentru ea!”
Cât suntem copii, așteptăm ca părinții să ne ofere condiții cât mai bune de viață, pâinea cea de toate zilele, o copilărie fericită, o educație aleasă și mai ales afecțiunea care consolidează sănătatea psihică și încrederea în noi înșine. Dar când ne maturizăm și părinții îmbătrânesc sau se îmbolnăvesc, nu este timpul ca și noi să le ducem un pahar cu apă și o bucată de pâne?
Un om de onoare înapoiază întotdeauna ceea ce primește, fie că este vorba de daruri materiale, fie de cele spirituale. Sunt momente în care arde cămașa pe țară și ea are nevoie chiar și de cel mai neînsemnat copil al ei. Unde, oare unde suntem noi atunci???
Copilul crescut în spiritul patriotismului dăruiește țării tot ce are mai bun: onoarea sa, munca si inteligența sa, bunurile sale și nu o jefuiește de tot ceea ce are, după cum un copil cu frică de Dumnezeu nu își jefuiește niciodată părinții...
Poate că acum mai mult ca niciodată este timpul să ne salutăm cu fraza venită din adâncul inimii: „Trăiască nația! Sus cu dânsa!”
De ce tocmai în prag de centenar națiunea acesta să fie împărțită în tabere, gata să se sfâșie, când împreună ar trebui să-i organizăm patriei o ceremonie a recunoștinței?
Îmi vine în minte acum Arghezi, care a ajuns în temniță, fiindcă a scris pamfletul Baroane, cu toate că putea fi ucis din cauza lui. La ceasul când Baronul își pusese cizma pe grumazul țării, scriitorul a avut curajul să îi spună de la obraz:„ Uită-te, mă, la mine! Baroane! Să ne desfacem hârtiile amândoi, eu zapisul şi hrisoavele mele, scrise pe cojoc, şi tu zdrenţele tale. Scrie pe ale tale Radu? Nu scrie!… Scrie Ştefan? ? Nu scrie!… Scrie Mihai, scrie Vlad, scrie Matei? Nu! Păi ce scrie pe cârpele tale? Degete șterse de sânge?”[1]
 Tulburător este și testamentul lui Avram Iancu, despre care se spune că umbla din sat în sat fiindcă a înnebunit de durere că românii din Transilvania erau atât de asupriți.
Cuvintele lui ar trebui să răscolească sufletul oricărui romând adevărat:„ Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocmai acuma cu întristare văd, că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea; un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voiesc dar şi hotărât dispun, că după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi”.
Iată că au fost români care au dat totul, inclusiv viața pentru binele țării lor și nu și-au înfipt cu lăcomie amândouă mîinile în visteria ei!!!
Mi-e dor de Iancu Avram! Mi se face atât de dor, încât îmi vine să străbat la picior sat cu sat în Transilvania, cel puțin să îmi spună cineva: „Și pe aici a trecut, cu sufletul îndurerat, cântând din fluier.”
Mi-e dor ca de un prieten drag, peste care nu se va depune niciodată țărâna uitării, dar pe care nu-l pot vedea și nu-i pot simți căldura inimii. Dar românii din munți care luptau împotriva comuniștilor?
Și cei care au spălat cu sângele lor curat străzile cenusii în timpul Revoluției din 1989 și au aprins candela speranței cu jertfa lor cea fără de cusur?
Toți oamenii aceștia de bine îmi umplu inima de bucurie și de mândria că pădurea verde a neamului este încă destul de viguroasă pentru a ține ascunse uscăturile...
„Sus, sus, sus, la munte, sus,
Sus, sus, sus, române, sus,
Acolo şi Iancu-i dus,
La Vidra de Sus.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu