Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Flori pentru mama

Mama știe să aprecieze orice gest de recunoștință cu multă delicatețe. Anul trecut, când a deschis cutia imensă cu trandafiri albaștri sosită prin curier, i-a sărutat pe rând și i-a strâns la piept, apoi a arătat mesajul trimis de copiii ei tuturor celor apropiați.
 Mă rog ca Dumnezeu să-i lungească zilele, iar noi să-i putem comanda 100 de ani de-acum înainte flori! În vară, va primi cel mai frumos buchet de la http://www.florariaapril.com/ Florăria April.
Este important ca oamenii pe care-i iubim să știe acest lucru, iar florile să fie dăruite în timpul vieții, pentru a fi mirosite, admirate, pentru a umple ochii de mulțumire și de frumusețe. Dacă un erou spunea că dă un regat pentru un cal, eu afirm cu toată convingerea și dragostea că dau un regat pentru un buchet de flori pe care să-l dăruiesc mamei!
Și cum Florăria April își bucură clienții cu” cele mai proaspete flori, direct din Olanda sau de la floricultori locali” îi vom comanda mamei cele mai frumoase buchete în culori feerice și parfumuri îmbătătoare.
Ar fi frumos să-i pot dărui mamei flori proaspete în fiecare zi, poate Florăria April se va gândi să ofere și acest premiu într-un viitor concurs, fiindcă mama mi-a pus în piept insigna vieții și a luptat ca eu și sora mea să fim oameni adevărați, cinstiți, altruiști, muncitori și înțelegători!
”Mamă, îmi doresc să fiu atât de bogată, încât să-ți ofer toate florile din lume, dar până atunci află că te consider ființa cea mai de preț, tot ceea ce am mai scump, fără tine universul meu s-ar prăbuși!”
  

vineri, 24 octombrie 2014



Un dar pentru nepoată

Mi-era sete și foame de toamnă, de aceea am pus pe grătarul soarelui frunze suculente pe care le-am oferit ochilor, să se bucure de imaginea fripturii vegetale în sânge. Apoi am făcut frigărui din mere, pere și din gutui. În cer clocotea mustul melancoliei. Fierbea în butoaiele cenușii până a început să se reverse peste pământ, iar nouă ni s-au umplut paharele…
Și, Doamne a curs atâta ploaie, încât s-au umezit zidurile, iar ceața a învăluit totul!
Au început să putrezească rochiile colorate ale toamnei, iar ea s-a îmbrăcat grav în doliu, în timp ce noi ne-am îmbătat de melancolie. Blestemam zilele triste, deliram și mergeam clătinându-ne pe străzile pustii.
Rafelele reci ale mustului toamnei se revărsau asupra mea. Îmi deschisesem umbrela și treceam ca o eroină sfidând frigul și umezeala. Viața mea se clătina asemenea frunzei, cântecul meu era trist ca țipătul deznădăjduit al cocorilor…
Pretutindeni, gustul amar al meschinăriei. Oamenii fac calcule peste calcule și caută valorile necunoscutelor din ecuațiile relațiilor lor. Doar naivii nu cântăresc avantajele unei căsătorii sau prietenii…
Tonul mobilului m-a trezit din beție. Era ea, mămica proaspătă care tocmai născuse prin cazariană și nu putea coborî din pat. Fericită că a adus pe lume o fetiță cu prenume dublu și sacru striga după cineva care să o asculte…
– Mi-am dorit acest copil, dar tare mă tem că-l voi crește singură, îmi spune cu amărăciune! Am crezut că vom fi doar noi trei, dar el vine în acestă relație cu o armată de moși și babe: bunicul, nașa și mama lui. Știi, l-am surpins ieri când se plângea mamei lui că fetița mănâncă mult, iar laptele praf este scump…Apoi mi-a spus că puteam să mă străduiesc s-o alăptez la sân, că este mult mai sănătos și ar fi fost și mai economic…
”Dacă acum se plânge că mănâncă mult, ce reacție va avea mai târziu? Doamne și fata asta a ales până a cules!”
– Mă gândesc că uneori ne pripim, poate nu a dorit să spună asta, încerc să o liniștesc.
– La naiba! Dar ce-a dorit să spună? Am scos copilul din spital cu hainele cumpărate și primite de la prietenele mele, iar acum începe cu observații de tipul ”Mănâncă mult fiindcă este în creștere și ai fi putut să o alăptezi”. Ascultă-mă, te rog! Nu te interesează ce mi-a adus la maternitate? Poate am să-ți ofer un subiect pentru viitoarea ta carte?
”Știu pe cineva care s-a dus cu trei bomboane împoleite când i-a născut nevasta, spunând în timp ce i le întinde mândru: ”Dragostea mea, fetiță!”, acum trăind în timpuri moderne, al ei nu poate fi mai mocofan decât celălalt…”
– Nici prin cap nu-ți trece cu ce a putut veni la mine la maternitate, din Ardeal, de la sute de kilometrii, mă ține prietena mea în tensiune.
”Să încep un joc de perspicacitate, înșiruind obiecte utile unei lăuze și copilului ei: scutece, suzetă, absorbante?”
– Mi s-a părut culmea prostiei și a jignirilor, spune cu amărăciune. Nu cred să se fi mai întâmplat așa ceva de când nasc femeile în maternitate!
S-a întețit ploaia, iar umbrela mi se dă pe spate. Primesc o rafală în față, în timp ce frunzele se duc alai spre moarte. Aștept. Ce ar fi putut duce sute de kilometrii ca dar pentru un nou-născut?
– Și după ce și-au bătut joc de noi, au ținut să accentueze: ”Fiindcă o iubim mult de tot!” Ai mai pomenit să te duci la o lăuză și la copilul ei nou-născut cu un dovleac???
– Sincer, nu, îi spun râzând cu lacrimi și te rog să nu te superi pe mine că râd!
– Încercând să mă liniștească, lumea îmi spune că ar trebui să înțeleg semnificația fiind o persoană cultă. Dovleacul este semnul bogăției amintind de belșugul toamnei…Să nu-mi spui și tu la fel!
”Dovleacul este dovleac. Știm foarte bine la ce servește și sper din toată inima să nu fi trimis unul furajer! Costa atât de mult să-i fi luat un trusou copilei sau o păturică? Cred că vecinele de pat au râs pe înfundate văzând cum dovleacul este scos din șacoșă și așezat pe noptieră. Exista pericolul ca dovleacul să alunece de pardoseală și să-și verse semințele și gălbeneala pe podea. Era la fel de posibil ca la vederea darului care contravenea așteptărilor esențiale ale lăuzei, aceasta să acuze o depresie postnatală și să arunce cu el după binevoitor, iar personalul să spună: ”Ce este cu mizeria asta? Cine a venit cu dovleac ca la porci?”
– După ce am ieșit din spital, a venit la mine și mi-a spus că mama lui îmi caută deja de lucru să am cu ce să țin casa. A stat pe capul meu o zi și i-am spus să plece, iar el a spus că nu se îndură să se despartă de noi, că telefonează la firmă să-l învoiască, fiindcă dorește să fie cu familia lui! Ne-am certat și l-am izgonit. Asta-mi lipsește să-l dea ăia în șomaj, iar toată armata de moși și babe să se urce în spinarea mea! În sfârșit a plecat cu microbuzul către oraș, iar eu am respirat ușurată. Peste 20 de minute striga din nou la poartă. Se întorsese fiindcă mai erau trei ore până la tren și s-ar fi plictisit stând singur în oraș. Astfel că nu a mai avut cu ce pleca și și-a întârziat plecarea.
”Poate că este mai avantajoasă căsătoria de la distanță, decât să te muți la el sau să vină el la tine...”

sâmbătă, 18 octombrie 2014

Adio!






Privește toamna pictează-n copaci!
Vorbește cu noi, mamă, de ce taci?
De mică ai rămas orfană
Și ai condus pân’la mormânt pe a ta mamă.

Vezi, păsările călătoare întristează-orice om
Frunzele lipsite de viață cad din pom
Recitai sublim poezia ”De la leagăn la mormânt”
Acum vorbele ți  s-au topit în vânt.

Ai crescut frumos copiii și ți-ai educat nepoții
La margine de mormânt astăzi te plângem cu toții
Căci de-a fost viața grea și despărțirea prea amară
Niciodată nu te-ai plâns de a inimii povară!

De la leagăn la mormânt ai avut sufletul frânt
Căci viețile celor dragi au pierit smulse de vânt
Și-ai răbdat, măicuță dragă, ca și Iov cel încercat
Ai fost demnă-n suferință fără să fi blestemat!

Întâi ți-a plecat feciorul
Și-ai rămas numai cu dorul
Să ți se-ncerce credința
Muri apoi și fetița.
Apoi soțul a plecat
În pământu’ntunecat
Dacă n-ar fi fost credința
Te-ar fi ucis suferința.

Ți-era sete de moarte
Cum căutăm odihna-n noapte
Și te topeai de dorul celor adormiți
De tine iubiți, de tine jeliți!

Atâția morți dragi și casele lor goale
Și infinită suferință sub soare
Inima ta de mamă era arsă
Știind că locul lor e gol la masă!

Parc-a fost ieri când dincolo de fire
Tu îți duceai copiii la cimitire
Și nu aveai lacrimi să plângi,
Acum sufletul nostru îl frângi...

Atâția morți și i-ai iubit pe toți
Și-ai avut grijă de nepoți
Apoi din tristețe-n tristețe
Ajuns-ai măicuță la bătrânețe...

”Copilul meu, să nu mă cauți
Pe pământ zile câte mai ai
Ci pregătește-te să zbori
Și hai să ne-ntâlnim în rai!”




vineri, 3 octombrie 2014

Funcționara model și disfuncțiile sociale



M-am gândit să scriu despre toți oamenii de bine pe care-i întâlnesc, despre cei care, prin comportamentul lor, corectează sau îndulcesc amărăciunile disfuncțiilor sociale pe care le înghițim zilnic...
De pildă, fiindcă Poșta Română a concediat mulți oameni, în satul meu corespondența ajunge de două ori pe săptămână, în cazul cel mai fericit. Facturile ajung cu întârziere, prin urmare, nici nu s-a uscat bine cerneala de pe factură, că dornici să încaseze banii furnizorii de servicii încep să sune că nu ai achitat-o.
Eram plecată să văd pe cineva drag, departe, iar mama, îngrijorată m-a anunțat că au sunat-o cei de la Telekom că nu am plătit factura, deși aceasta nu sosise la domiciliu. Primisem eu în schimb un mesaj pe mobil care conținea datele necesare și mă avertiza să achit mai repede ceea ce datorez, cu toate că ne achităm de toate obligațiile de orice fel! În fine situația pare xeroxată. Prima dată, m-am dus la Poșta din Amzei, am explicat situația, iar o funcționară drăguță mi-a cerut datele și mi-a rezolvat problema. Se vede treaba că mi-am forțat norocul ducându-mă și a doua oară în același loc, cu aceeași problemă. La ghișeu nu mai era doamna amabilă, ci o acritură, care mi-a spus sec:”Dacă nu aveți o factură veche, cu codul de bare nu pot! Nu insistați atât, vorbesc românește!”
Și cealaltă vorbise românește: ”Încercăm, doamnă. Fac tot posibilul să vă ajut.”
Nu am trântit ușa, nu am țipat, deși data trecută plecasem cu chitanța de la ei. Am început să iau băncile la rând. La Banca Transilvaniei mi s-a spus categoric că nu se poate, la Bancpost la fel, abia la BRD cineva s-a oferit să mă ajute și mi-a acordat cu folos puțin timp. Venise tomna și plecam din București și îl lăsasem dezamăgit pe cel drag. Ploua mărunțel, iar frunzele cădeau pradă putrezirii. Eram tulburată sufletește de trecerea timpului, de faptul că trebuie să venim, să ne bucurăm de revedere mult prea puțin și să plecăm...
Din neatenția, m-am trezit că am scos de 10 ori mai mulți bani de pe card decât aveam nevoie. Ziua aceea nu îmi era prea favorabilă. Alergam prea mult pentru mărunțișuri cotidiene numai pentru că anumitor funcționari le-a fost greu să se străduiască puțin și pentru mine...
În vâltoarea aceea de senzații, m-am gândit să intru în sediul BCR din Romană să-mi repar greșeala, să nu țin toții banii în portofel, fiindcă aș fi fost tentată să-i cheltuiesc. O tânără frumoasă și îngrijită m-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze, iar în semn de respect s-a ridicat când m-a poftit pe scaun. Mi-a ascultat povestea cu ziua începută prost, cu tastarea unei sume imense față de cât aveam nevoie și mi-a virat banii înapoi în cont. Totul a durat câteva minute. La plecare, s-a ridicat din nou.
M-am gândit să scriu despre gestul ei frumos care m-a marcat. Sunt sigură că oamenii se duc cu drag la ea. Nu știu de ce, dar simt nevoia să intru din nou în banca aceea, să o revăd, să-i vorbesc. Nu am pretenția ca toți funcționarii să se ridice în picioare ca ea când vine sau când pleacă un client, ci doresc să nu ne mai privească de la înalțime și să ne radiografieze starea materială prin haine. Uneori, ai impresia că în spatele ghișeului stă nu funcționarul care ar trebui să te ajute, ci bancherul sau șeful tău...
Mi-e dor de tânăra aceea care face cinste BCR-ului din Romană!

miercuri, 1 octombrie 2014

Om de-nchiriat




Mai întâi mi-am închiriat mâinile
Ca să am bani de pâine
Și să trăiesc de azi pe mâine...

Și cum aveam nevoie și de locuință
Am dus la amanet chibzuință,
Și pentru haine, facturi, cheltuieli toate
Am închiriat idei îndrăznețe, gânduri curate.

Iar dacă toată lumea trăia în cuplu, în parteneriat
M-am trezit și cu trupul închiriat.
Cum datoria față de viață era din ce în ce mai mare,
Mi-am scos într-o zi sufletul la vânzare.

Și-atunci, de ce vi se pare ciudat
Când nefericiții strigă pe stradă:
Om de vânzare, trup și suflet de-nchiriat!