Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

joi, 31 august 2017

Sufletul nu îngenunchează decât în fața lui Dumnezeu

A putut oare sclavia trupească să se extindă și asupra sufletului? Au existat oare sclavii acceia totali, care să îngenuncheze fizic și spiritual în fața stăpânului? Nu! Sclavie forțată a sufletului nu poate fi, decât dacă omul acceptă sau își impune asta.
Dintotdeauna omul a năzuit spre libertate, chiar și atunci când îi atârnau lanțuri grele de picioare, iar dacă ideea nu ar fi existat, nu ar fi aprins ca o scânteie lupta, iar sclavia s-ar fi perpetuat. Scavul știa că stăpânul îi putea lua oricând bunurile materiale pe care le avea și viața, dar de bogățiile din sufletul său nu se putea atinge...
E un miracol și o izbăvire faptul că oamenii din jurul nostru nu se pot atinge de cetatea noastră de salvare: de suflet!
O minte puternică face rănile lăsate de lanțuri și cătușe invizibile și fărâmă celule ale temutelor închisori.
Eliberarea si condamnarea noastră au loc prima dată în propria minte.
Orice om a primit ca dar suprem demnitatea, iar acest fapt înseamnă că sufletul omenesc recunoaște o singură autoritate supremă: pe Dumnezeu, pe Creatorul său.
Se spune că înțelepții din vechime au făcut mai multe teste care aveau la bază relațiile dintre sclavi și stăpâni și au observat că mulți posesori de sclavi depindeau de aceștia în multe privințe. Analizând în profunzime problema, concluzia a fost că în acea circumstanță sclavul era liber, iar stăpânul dependent.
Dacă prin absurd considerăm pe cineva inferior sau îl asociem unui sclav, dar nu putem renunța la serviciile și prezența lui, este evident cine este sclavul!
Sufletul, in orice postură s-ar afla:de învins, învingător sau răzvrătit, nu îngenunchează decît în fața lui Dumnezeu și nu recunoaște altă autoritate decât pe a lui.

marți, 29 august 2017

Decorino, partener de nădejde eMAG.ro

Astăzi am prilejul să scriu despre oameni minunați, căci aroganții nu merită nici reclamă negativă.
Săptămâna trecută am luat o lecție usturătoare de la un magazin, noname, nu contează, cert este că nu voi comanda în veci de la ei. Mi-a plăcut o cuvertură de pat care se vindea cu două fețe de pernă și cum am câștigat un voucher de 100 de lei, am comandat-o. Am plasat comanda și am așteptat fiind cu ochii pe telefon și pe adresa de e-mail, să nu plece curierul cu marfa înapoi!
A trecut o săptămână, comanda mea să mai apară pace! Am așteptat și cîteva zile din săptămâna următoare gândindu-mă că sunt oamenii în concediu, că nu au numai grija cuverturii mele...Peste vreo 10 zile, mă uit în contul de cumpărător și ce văd:
„Comanda anulată”.
Nu primesc un telefon, o notificare prin e-mail, cum fac comercianții civilizați, ci au anulat voucherul și comanda și atât. Au tratat cu o aroganță ieșită din comun munca mea, așa cum îmi spuneau anumiți cunoscuți în trecut:„Am venit să-mi faci asta și-asta! Și-așa știu că pentru tine este o plăcere!”
M-am supărat nu pentru cei 100 de lei, ci pentru modul cum tratează oamenii și le-am scris celor de la EMAG.ro. Și-au cerut scuze și au reactivat cardul. Am plasat o altă comandă, vă mărturisesc cu aceeași strângere de inimă. Îmi doream un covor mic și ușor de scuturat și de spălat, pe centrul camerei, cu desen tematic fiindcă sunt mare băutoare de cafea.
Am comandat un astfel de produs de la DECORINO partener eMAG, dar nu mi-am pus mari speranțe. Eram pregătită ca după așteptări seculare să mă uit la istoricul comenzilor mele și să văd: „Comandă anulată”, deși nu au trecut decât 4 zile de la plasarea comenzii.
În a cincea zi, am primit telefon de la ei. Vă redau parțial convorbirea:
-Ne bucurăm că ați ales produsele noastre și vă cerem scuze pentru întârziere! Covorul avea mici defecte și nu ne-am permis să-l trimitem așa. Puteți aștepta până săptămâna viitoare?
Cum să nu pot înțelege și aștepta când oamenii tratează cu deferență efortul tău?
Decorino este un partener de nădejde pentru oricine și își respectă clienții!

duminică, 27 august 2017

Superioritate versus oportunitate

Oportunistul stă la pândă ca un vânător veritabil. El are mereu arma pregătită, permanent se află în poziție de tragere: ori ori! Știți că un vânător indecis poate ajunge el vânat de aceea rar se întâmplă să nu apese pe trăgaci la momentul potrivit.
Oportunistul este prea preocupat să poată fi superior sau fin...La nevoie ar trage în prieteni și în vecini, în părinți și în toți care-i sunt apropiați, dar concurează pentru ceea ce el râvnește.
Omul superior în sensul deplin al cuvântului scapă din vedere oprtunitățile, fiindcă este interesat de tot ceea ce se petrece în jurul lui. La nevoie, el se așază în bătaie puștii oportunistului pentru ca acesta să nu facă victime...
Oportunistul devine un parvenit cameleonic în orice moment. Și-a atins scopul, schimbă foaia, se face frate cu opoziția, simulează că este aliatul celui mai mare dușman al său, dacă acesta este suficient de puternic, tună și fulgeră în fața prietenilor, „se adaptează oportunităților”!
La polul opus se situează omul superior. Mi se pare că superioritatea este sinonimă în mod sublim cu empatia. Este acea experiență amară de viață care-ți interzice să te porți față de un semen, cum s-au purtat alții cu tine când te-au rănit.
Oportunistul are slugi, în timp ce omul superior are doar colaboratori pe care îi respectă. Primul crede că totul i se cuvine, al doilea își revizuiește adeseori conștiința și se teme să nu greșească față de ceilalți oameni.
Oportunistul are tupeu și când greșește, de aceea nu consideră necesar să-și argumenteze deciziile eronate care-i afectează pe toți, în timp ce omul superior are procese de conștiință și pentru lucrurile bune pe care ar fi putut să le facă, dar nu le-a făcut.
Nu spun că oportuniștii ar trebui să piară. Avem nevoie de ei fiindcă oamenii superiori visează, sunt preocupați de sufletele și de cultura lor, iar generozitatea le ocupă tot timpul.
Este nevoie doar de „umanizarea oportuniștilor”, astfel încât să nu se transforme în fiare după ce și-au atins scopul!!!

sâmbătă, 26 august 2017

De pe coala vieții mele aș șterge slăbiciunea!

De când mă știu, am căutat metaforele cu lumânare, prin ierburi înalte, prin colinde de vânt si mângâieri de păduri și printre lacrimile neputinței mele. Salbă din licurici i-am făcut vieții, când întunericul îmi paraliza privirea s-o pot scrie mai departe, operă impecabilă de artă.
Dar nu ai cum să scrii un roman fără tăieturi (parantezele sunt doar pentru explicații), fără pete și fără ștersături care se văd urât, mai ales la început când îți lipsește experiența și îți găsești enorm de greu cuvintele potrivite. Uneori ești naiv. Spui tot ce simți atunci și rănești fără să vrei. Alteori ești parșiv și când recazi iar în brațele sincerității, te simți vinovat...
 Sunt însă și momente regretabile in care lacrimile neputinței îți inundă pasaje întregi, iar cum cerneala amestecată cu lacrimi sărate alunecă, ștergi poate cele mai bune scene!
Romancier nepriceput, riști să-ți lași opera neterminată sau în orice caz să faci din ea o povestire fără sens și înțeles, o narațiune a ratării și ți se pare că arta ta a fost în doliu demult, deși artistul nu a murit...
Stai cu mâinile încrucișate și îți pare rău:
1) de cîte ori ai lăsat să se vadă că te doare rău de tot
2) de câte ori ai plâns pentru cine nu merita
3) de câte ori ți-ai irosit timpul cu cine nu-i păsa de tine
4) de câte ori ai cerșit compasiune și ajutor, în loc să te prefaci că nu ai căzut, ci doar te odihnești, iar după repliere, nimeni să nu-ți ia locul din frunte!
 Acum, la aniversarea a 10 ani de viață, pixul Frixion adus în România de către Dacris, mi-a promis că va face o minune pentru mine. Așa cum pe hârtie scrie, șterge și rescrie mă va ajuta să refac romanul vieții mele și să șterg toate slăbiciunile, adică mânzălelile de copil neexperimentat  din clipele în care scăpam cârma vieții din mână și eram rănită aproape mortal, ca pasajele reușite să nu mai fie compromise de lamentări.
De pe coala vieții mele, dacă s-ar putea, aș șterge slăbiciunile manifestate în fața încercărilor, scrisul dezlânat, neformat de copil credul și mai ales ștersăturile violente, neprofesioniste care au făcut ca multe dintre pagini să pară rupte, neîngrijite!

Totul are un preț!

Totul are un preț și nimeni nu-l înțelege mai bine, decât cel care-l plătește! De la lucrurile mărunte, pe care nu le băgăm în seamă, la aspectele de viață și de moarte ale existenței, nimic nu rămâne neplătit.
Ești un om fin și s-a dus vestea despre asta? Nu puteai să-ți faci antireclamă mai mare de-atât! Vor profita toți de faptul că nu-ți place să te cerți, că detești să sâcâi și să pui întrebări incomode și ca să nu te schimbi, te vor lua ei la bani mărunți...
Te pricepi și ești capabil? Vei primi ceea ce este mai greu de făcut, pentru că poți și trebuie să trăiască și cei care pot mai puțin!
Ai talent din belșug! De acord, ți se recunoaște asta, dar să-ți accepți bărbătește înfrângerea fiindcă „muncește și el săracul și trebuie încurajat și nu crezi că s-a străduit mai mult cel lipsit de har decât tine?”
Fiindcă ai două cămăși, ai acceptat cu drag să oferi una celui care nu are? Ei, află că va trage și de cea pe care o ai pe tine, deja ți-a prins slăbiciunea.
Răutatea are prețul ei, toți fug și detestă oamenii răi, bunătatea are preț dublu, toți au impresia că au primit invitația să-și bată joc...
Nu am scris asta să te îndemn să te schimbi, dacă ești un om bun și să îngroși rândurile celor răi, ci să te îndemn să dai de veste din când în când că ești conștient de prețul pe care-l plătești și să le mai bați obrazul celor din jur care sunt gata să te devoreze fiindcă ești dulce ca mierea!

vineri, 25 august 2017

Perspectiva veșniciei

„Nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei”. Mi-am amintit acest citat fiindcă am fost pe post de arbitru, fără să vreau într-o dispută. Nu Eminescu a afirmat acest lucru, ci Vlahuță.
Dar dincolo de temeri și de cuvinte pline de înțelepciune,  lucrul cel mai important este acela că timpul este valabil și ne folosește la ceva, cât suntem în viață. În momentul în care trecem în neființă el se suspendă, iar noi pătrundem în atemporalitate. Secundele încremenesc.
Mereu vorbim de veșnicie fără să  fi experimentat-o și irosim timpul acesta mărginit care ne este dat să-l valorificăm la maximum. Ciudați oameni mai suntem și noi!
Prezentul ne scapă printre degete, dar emitem pretenții de veșnicie...Dăm clipa de față pe o veșnicie iluzorie.
Nu spun acum că ar trebui să trăim într-un dezmăț continuu, dar poate că ar trebui să ne limităm la segmente de timp pe care le putem duce!
Nu s-a născut încă omul care să trăiască veșnic și veșnicia, raportată la condiția de acum a muritorului, ar fi probabil o tortură, dar omul a dorit întotdeauna să atingă cerul cu mâna, să nu îmbătrânească niciodată să aibă ceea ce nu poate avea!
Ce ar trebui să ne sperie?
1) orice secundă din viață irosită
2) perspectiva veșniciei în starea actuală, care ar reprezenta de fapt o tortură.

joi, 24 august 2017

Babytrend, magazinul bucuriei absolute

Ador magazinele in care triumfa bucuria și din care fericirea se revarsă către cumpărător, umplându-i casa până la refuz! Îmi place să gust picătură cu picătură, până la extaz bucuria manifestată de glasurile cristaline de copii.
Nu-mi plac magazinele zaharisite de oameni bătrâni, în care se păstrează o liniște solemnă, iar vânzătorii sunt crispați și slugarnici, iar după ce pleci își frâng mâinile de bucurie că ți-au luat banii și pot să se așeze. Detest și magazinele de lux în care intri cu reținere și mulțumești cerului la plecare că nu ai spart nimic, să fii nevoit să plătești!
Babytrend.ro este magazinul meu de suflet și să vă explic motivele:
-cu ajutorul lui mă reîntorc în lumea magică a copilăriei. Revăd cu ochii minții pătuțul din lemn, jucăriile dragi: Moș Crăciun, căruia îi spuneam Moș Gerilă cu cheiță, care se învîrtea în cerc și sorcovea (mă și mir cum de l-au lăsat să sorcovească și nu l-au pus să spună poezii patriotice!) și cuburile cu povești.
-mă ajută să realizez cât de mult s-a schimbat lumea în care trăiesc și să mă bucur că fac parte dintre cei aleși care trăiesc la interferența dintre ere, lumi, copilării. Pe vremea mea nu existau covorașe de joacă antiderapante. Ne erau suficiente preșurile țărănești țesute în casă de femeile bătrâne, dar sunt fericită că nepotul și copiii mei pot avea poveștile la picioare!
-mă inițiază în noile tehnologii prin care îți poți simți copilul oriunde te-ai afla în casă. Cu Interfon portabil Babble Band - Summer infant îți auzi copilul cum respiră sau cum râde, când ești la bucătărie!
-nu pierde niciun pretext pentru a împărți bucurie cu mâinile amândouă. Părinții sunt învățați aici să fie fericiți că sunt atât de bogați și că au copii și să le dăruiască tot ce este mai bun și mai frumos! Pentru asta ei sunt tratați cu multă înțelegere în calitate de clienți, adică aici găsesc cele mai bune produse la cele mai mici prețuri, iar achitarea lor se face și în 6 rate egale. După ce produsele sunt livrate, copiii se vor afla în culmea fericirii.
-mă stimulează să devin partenerul de joacă al copilului meu și să petrecem un timp de aur împreună.
Câte nu aș cumpăra eu de pe site pentru toți copiii pe care-i cunosc, dar nici peștișorul de aur nu a putut să îndeplinească mai mult de trei dorințe...
Un cort de joacă ar fi pretextul să-l strând la piept acolo, în semiîntuneric și să-i spun povești până îmi piere vocea, așa cum îi place lui. Eu și el vom scăpa lumea de monștrii în cortul acela și vom învinge moartea, vom salva copii și bătrâni din flăcări, vom reține răufăcătorii, vom clădi cel puțin teoretic o lume mai bună!



miercuri, 23 august 2017

Delete exclusivist

De când omul s-a familiarizat cu computerul a început să aibă îndoieli asupra vieții sale. S-a întrebat de ce nu există funcția DELETE să poată șterge tot ceea ce nu-i convine din relațiile sale, din felul să de a fi, din bolile și neajunsurile sale?
Apoi a apărut Pilot Frixion,  instrumentul de scris magic care scrie, șterge și rescrie, adus în România de peste mări și țări și vândut de către Dacris...
De 10 ani oamenii văzând că pot face greșeli, șterge și rescrie fără să se observe nimic sunt chinuiți de gândul că erorile din viețile lor nu sunt la fel de reversibile.
Orice viața este în felul ei o operă de artă, parțial individuală și parțial colectivă. Ce-ar fi dacă toate aceste capodopere ar putea fi șterse? Vă imaginați ce pierderi dezastruoase! Să se șteargă momentul în care ne-a fost dăruit focul, element civilizator, chiar dacă mai și pârjolește și își ia tribut de vieți omenești, clipa în care s-a efectuat prima operație pe creier sau pe cord deschis, momentul descoperirii vaccinurilor sau al anesteziei!!!
Când funcția DELETE există, ea poate fi folosită și greșit. De câte ori nu am șters din memoria computerului personal documente foarte foarte importante și aproape că am plâns de ciudă. A trebuit să o iau de la capăt, să muncesc înzecit, acuratețea ideilor nu era aceeași.
Dacă prin absurd aș putea dispune de funcția DELETE în viața mea, nu aș folosi-o abuziv. Nu aș șterge jignirile care mi s-au adus, acuzațiile nedrepte, nimic din ceea ce a avut rolul de a mă căli și de a mă determina să lupt cu îndârjire. Nu i-aș șterge de pe fața Pământului pe cei care m-au înjosit sau mi-au produs suferință, fiindcă ei mi-au fost profesori și sculptori ai voinței și sufletului. Le datorez tot ceea ce sunt azi și o spun cu toată sinceritatea din lume!
Cum? Să ți se dea posibilitatea să ștergi ceva și să nu faci asta?
Evident că nu aș irosi funcția, dar aș utiliza-o exclusivist și în mod mărinimos! Aș șterge tot ceea ce am gândit rău față de cei din jur, toate vorbele cu care i-am rănit, toate faptele prin care i-am lezat, toate amăgirile produse din dorința de a nu răni! Aș șterge și rescrie secundele în care am avut posibilitatea să ajut, să încurajez și să susțin și m-am sustras din comoditate. Aș șterge momentele în care am irosit timpul și în loc să lupt îmi plângeam singură de milă cerșind izbăvirea exterioară.
Aș șterge mai întâi răul pe care l-am făcut celor din jur voluntar sau involuntar, apoi răul făcut mie însămi și m-aș strădui să trăiesc în generozitate absolută!

marți, 22 august 2017

Restart Energy sau relații decente cu furnizorul de energie

Nu am fost niciodată printre oamenii aceia norocoși, care să câștige fabulos mutând o hârtie dintr-un loc într-altul. Pentru fiecare bănuț câștigat am muncit din greu, temeinic, iar produsul finit a fost de calitate.
Iată de ce îmi tresare inima când televizorul si laptopul meu sunt în stare de funcționare, iar brusc se întrerupe alimentarea cu energie electrică, chiar dacă plătesc facturile la timp.
Urmează un timp în care joaca de-a „Uite curentul, nu este curentul. Ce-mi pasă mie dacă-ți crapă ție aparatura?” continuă.
Stau și mă întreb de câte ori după o astfel de experiență nefastă m-a sunat furnizorul să-mi ceară scuze pentru inconvenient sau să se intereseze dacă aparatura și nervii mei sunt în regulă!!!
Am avut o colegă căreia i s-a aprins sufrageria din cauza fluctuațiillor de tensiune și supraîncălzirii televizorului torturat astfel, iar dacă nu era acasă, ar fi rămas pe drumuri. Noroc că a fost la locul potrivit, la momentul potrivit si în disperare de cauză a băgat mâna în foc să tragă cablul care era în flăcări din priză, arzându-se și ea pe mână. Cum de este posibil așa ceva? Când furnizorul nu are concurență, el este stăpânul. Transformatoarele vechi exploează mereu, stâlpii din lemn se prăbușesc cu firele incărcate devenind pericole mortale, dar prețurile la energie electrică cresc.
Și mai este un aspect pe care doresc să-l subliniez! Indolența furnizorului principal (se știe care este, pe sistem!) față de proprietarii de teren unde a pus stâlpii și cărora nu le recompensează pericolul și deranjul în niciun fel...
Nu m-am îndepărtat deloc de la subiect, ci am prezentat motive pentru schimbarea furnizorului pentru energie și gaz.
Avem nevoie de energie mai ieftină și gaz mai ieftin și se impune să profităm de liberalizarea pieței de energie și gaz!
În prezent ne omoară facturile, de aceea sunt binevenite o economie la factura de energie și altă economie la factura de gaz.
Restart Energy este cu siguranță furnizorul serios de care avem nevoie, „nefiind încă învechit în rele”, metaforic vorbind, cum sunt ceilalți.
Să analizăm cu toată atenția acestă ofertă furnizor de energie și gaz
Ce înseamnă asta? Că mai investesc și în aparatură, că fac muncă de teren nu numai pentru a citi contorul sau pentru amenințarea rău-platnicilor, ci și pentru a întreba abonații ce probleme au și dacă sunt mulțumiți de colaborare...
Toți cei care schimbă furnzorul de electricitate sau gaze până în 31 august, 2017 primesc un set de 3 becuri cu LED și participă la tragerea la sorți pentru marele premiu: un telefon iPhone 7!
Schimbarea furnizorului este absolut gratuită, prețurile sunt garantat mai mici, iar instalația nu trebuie modificată sau înlocuită, deci schimbarea nu trebuie să vă sperie!
Sunt o idealistă dacă sper să apară furnizorul care să ceară scuze abonaților când au loc avarii (în mod inevitabil) și să-i întrebe dacă li s-a stricat aparatura în timpul accidentelor? Am așteptări prea mari dacă aș dori să văd oameni mergând pe teren și evaluând gradul de mulțumire al beneficiarilor de servicii, înainte de a se grăbi la colectarea banilor?


Cosmetizarea vieții

„Eu, grație structurii mele sufletești” am considerat mereu necesar că trebuie să întreprind totul să-mi cosmetizez viața și să nu rămân acolo unde m-a lăsat ea la naștere, când am primit-o în dar!
Primim genetic, instictual, multe daruri brute, dar dacă nu le șlefuim cosmetizându-le, ele se răzbună, în loc să ne înlesnească procesul de socializare.
Stați! Nu mă dezaprobați! Cosmetizarea nu înseamnă ascunderea feței sub tone de fond de ten și farduri stridente, un chip străin, chinuit care să pară altfel decât este, ci emanciparea frumuseții. Și nu putem miza numai pe înfrumusețarea sufletului care nu se vede sau a chipului pe care-l etalăm în lume, ci trebuie să fie echilibru între cele două acțiuni ale noastre.
Cum de perfecționarea interiorului ne ocupăm personal, fiindcă avem cheia potrivită, pentru exterior există magazinul de produse cosmetice profesionale BeautyCosmetic.ro.
Mie, dintotdeauna mi-a plăcut să răspândesc frumusețea cu amândouă mâinile pe unde trec. Chiar dacă am făcut-o tăcând, m-am gândit că accesul la bun și frumos ar trebui să fie liber...
Ați văzut cum face primăvara când trece în caleașca ei căptușită de flori, trasă de mielușeii albi și nevinovați?
Zâmbește sincer cu dinți de ghiocei și cu mâinile încărcate de flori parfumate, râde și strigă cu glas cristalin:
-Ia și tu frumusețe! Prindeți, prindeți frumusețea și renașterea la viață, oameni buni! Eu dau gratis totul.
Vreau din toată inima ca viața să fie mai frumoasă pentru toată lumea cu Beauty Cosmetic, de aceea aș alege mobilier pentru salon să pot răsfăța femeile care se sacrifică pentru familiile lor.
Mâinile acelea care curăță zarzavat, spală și gătesc nu mai au timp de manichiuri impecabile și în mod nedrept ochii celor care ar trebui să le aprecieze se uită cu reproș, în loc să le privescă drăgăstos!
Cearcănele și ridurile sunt măsura nopților de îngrijorare și nesomn petrecute punând compresii pe frunțile celor dragi, făcând ceaiuri și dând medicamentele la timp.
Nu merită oare cosmetizare aceste chipuri de îngeri păzitori? Iată de ce nu pot să aleg un produs preferat, ci trei, fiindcă nu vreau frumusețea doar pentru mine, ci pentru mama mea, bunica mea, sora si prietena dragă!
1) Patul cosmetică masaj, să-l pun la dispoziția tuturor femeilor din țară, să se bucure de câteva momente de relaxare și să le pot restaura frumusețea pierdută oferind dragostea lor celor din jur.
2) Scaun coafor să le pot acoperi argintul din păr care arată prețul nemărginit al iubirii lor.
3) Masa de manichiura Black&White pentru cele mai frumoase mâini din lume, mâinile care trudesc pentru noi!










duminică, 20 august 2017

Nu avem dreptul să le pretindem copiilor să fie aşa cum dorim noi!




Educaţia cazonă mi s-a părut mereu un abuz ca şi cea religioasă dusă către habotnicie sau fanatism. În momentul în care îi servim copilului un astfel de model de instruire, să nu ne mire că vor fi dese momentele în care nu va avea pic de înţelegere faţă de cei din jur şi îşi va înlocui argumentele cu: „Trebuie fiindcă aşa am zis eu!”
El nu va face decât să reproducă  tot ceea ce a auzit.
Problema importantă pe care doresc să o dezbat aici este dacă un părinte are dreptul să pretindă copilului său să nu se abată de la lista sa de dorinte sau nu. Evident că este vorba de lista dumneavoastră de dorinţe şi de proiectarea ideală a conduitei şi devenirii fiinţei căreia i-aţi dat viaţă, în limitele în care se poate oferi acest dar minunat...
Haideţi să urmărim împreună modelul divin, care dăruieşte viaţă în sensul deplin al cuvântului şi susţine viaţa, să fim atenţi la detalii şi să luăm aminte!
Dumnezeu nu spune:
-Trebuie să-mi faci pe plac că altfel, Eu te-amfăcut, Eu te omor!
El ne lasă să avem experienţe de viaţă, să acţionăm corect sau incorect, să ne suportăm consecinţele faptelor noastre, fără să ne oblige la nimic.
Părinţii pun pe umerii copiilor lor liste interminabile de dorinţe

mutilându-le personalitatea si deformându-le imaginea reală despre viaţă. Sigur că trebuie să îi ajutăm pe copii să cultive valori pozitive, să crească şi să dobândească abilităţi de supravieţuire, dar nu le putem impune un traseu sau o reţetă general-valabilă.
Observăm deja că ei ar fi depăşiţi, dacă ar urma indicaţiile preţioase pe care le oferim noi, cei din altă generaţie. De fapt le spunem lor cât de dăunător este să stai toată ziua cu ochii în computer, dar şi când îi însoţim într-o excursie sau petrecem timpul împreună conversăm pe reţelele de socializare, acordând mai multă atenţie dispozitivelor, decât copiilor noştri.
Reţetele de supravieţuire din vremea noastră nu mai sunt valabile şi acum. În trecut se predica să te sacrifici nevoilor celorlalţi, dar câţi demnitari aflaţi la conducere i-aţi văzut trudind în lipsuri, aşa cum a fost condamnat ţaranul sau muncitorul român?
Mi-amintesc ce frumosni se spunea :
„Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine”, deşi propaganda şi opresiunea era toată munca unora din trecut.
Măirita la fel de mult deviza:Toţi pentru unu şi unu pentru toţi!, în timp ce insul acela unic se gândea tot labinele lui şi al copiilor săi...
În concluzie: lăsaţi copiii să-şi urmeze drumul şi nu le  arătaţi frustrările legate de faptul că nu v-au ieşit din cuvânt! Fiecare trăim pe cont propriu, avem o listă personală de dorinţe şi se cade să avem aşteptări mai întâi de la noi...





joi, 17 august 2017

Personalizarea însemnă apropierea de suflet


Trăim în epoca personalizări, oamenii doresc să-și pună parafa apartenenței asupra tuturor lucrurilor cu care vin în contact, dacă s-ar putea, ar personaliza și aerul pe care-l respiră și pământul pe care-l calcă...
Personalizarea vine din nevoia omului de a arăta celor din jur ceea ce-i aparține și faptul că bunurile sale îi sunt aproape de suflet.
Nu poate fi satisfacție mai mare ca aceea să știi că un tricou a fost creat special pentru tine, pe o cană se află fotografia ta, că ți se acordă atenție și atâtea persoane au colaborat să-ți facă o surpriză.
Paradoxul umanității constă în faptul că doresc apartenență la grup social, în unicitatea lor. Se știe că omul nu poate supraviețui singur din cauza vulnerabilității sale, dar la masa socializării el vine cu ceea ce are unic, special.
În curând, mă gândesc ca din dorința de a economisi cuvintele, oamenii vor trasa sarcina prezentării unor tricouri personalizate .
Ei, da, petrecerea futuristă ar putea să debuteze prin prezentarea tricourilor, fiindcă aceste piese de îmbrăcăminte lejere, purtabile, ar putea fi admise și în cadrul evenimentelor care impun ținute de ocazie. Eu, care port tricoul cu poza mea, pe care scrie:”Elena Stan sau Enigel, încântată de cunoștință!” trec în revistă toate tricourile personalizate de la petrecere.
În aceste condiții ne va veni mult mai ușor și nu ne vom chinui memoria cu numele
tuturor invitațiilor, fiindcă vom avea datele de contact la vedere. Să ne amintim de petrecerile trecute, fără „prezentarea tricoului”. Ai cunoscut lume multă, iar prenumele ți se amestecă dureros în minte. După câteva pahare de vin, în loc de Milica strigi Milena, in loc de Valerica, Valeriana. Anumiți invitați râd în hohote, alții se supără, în timp ce tu continuai să amesteci numele și prenumele între ele, fără să ții cont de antipatii sau rivalități...
Petrecerea viitorului va fi personalizată în întregime fiindcă vor exista căni personalizate.
Sintagma:„Nepoftitul nu are scaun”, va fi înlocuită de expresia: „Cel care nu a fost invitat, nu are cană personalizată!”
Pentru că viitorul este al personalizării, vă recomand să exersați, comandând tricouri, căni și tapete personalizate pentru cei dragi pe Yanprint.ro!
Nu uitați că în curând toate petrecerile și evenimentele vor fi personalizate, de aceea este bine să aveți parteneri de nădejde de acum!

sâmbătă, 12 august 2017

Copii de sacrificiu

Îndatoririle unui om pe pământ sunt rezumate de acțiunile: să construiască o casă, să pună un pom, să sape o fântână și să facă un copil...
Lucrul cel mai dureros este însă că oamenii pot face o casă a groazei, pot săpa o fâtână cu apă otrăvită și pot face un copil de sacrificiu, un copil adus pe lume așa...să vadă și el cât de grea este viața pe pământ!
Astăzi, mi-a venit în minte retrospectiva vieții dureroase a unui asemenea copil. Era iarnă și țin minte cum venea în sandale la școală:
-Mi-e rușine, dar ai mei mi-au zis că nu au bani să-mi ia cizme! Oricum ei nu înțeleg de ce mai vin eu la școală, când puteam să mă mărit și gata! Mă ambiționez să le mănânc banii și acum, după ce am terminat clasa a X-a.
Ea călca cu grijă să nu i se ude șosetele groase, iar când a tras mai tare valiza dintre mulțimea de oameni care cobora din autobuz, încuietoarea veche și ruginită a cedat, iar hainele au fost luate în picioare de navetiștii grăbiți...Am ajutat-o să recupereze ce s-a putut. Ofta. Era atât de matură, încât nu emitea pretenții de la viață.
Anul viitor nu a mai venit cu mine la școală, ci m-a anunțat că se mărită cu un bărbat mai bătrân decât ea, dar bogat, care stă singur în casă, are animale, pământ și i-a cumpărat deja o pereche de cizme din piele.
Am vorbit mult la telefon cu ea și am întrebat-o mai întâi prostește dacă îl iubește, apoi am nuanțat și m-am auzit spunând:
-Îl placi? Cel puțin îți place omul asta?
-Pe naiba, mi-a răspuns! Știi foarte bine teoria alor mei cu: „Cât mai stai în spinarea noastră?”
Atunci nu am înțeles. Mi se părea că face greșeala acesta din încăpățânare, dar la nuntă tot am fost. Era o fată foarte drăguță, mireasă era și mai frumoasă, ceea ce-l făcea pe el să pară și mai urât și mai bătrân.
Nu știu de ce l-am considerat un fel de dușman personal. Ea, fericită, m-a luat de mână să-mi arate peste ce ajunsese stăpână. Dar era oare fericită???Poate era o mireasă disperată care încerca să se convingă că merită sacrificiul jucând rolul unei viitoare neveste fericite.
Primul copil i s-a născut mort. Al doilea, o fetiță foarte foarte bolnavă care a trăi 9 ani. Nu putea merge și avea dureri cumplite, dar era deșteaptă și de o sensibilitate ieșită din comun.
Bătrânul le-a dat afară din casă și și-a continua nestingherit viața. Ea nu dormea nopțile să aibă grijă de fetiță și așa s-a ales la început cu insomnii, apoi cu depresie. Le vizitam uneori și îmi plăcea când fetița venea la mine în brațe, îmi spunea pe nume și mă mângîia pe obraji. Acum îmi pare rău că nu am putut face mai mult pentru ele. Copilul acela iubea delicat, frumos pe toată lumea.
Într-o zi s-a stins la fel cum venise pe lume, iar prietena mea a suferit enorm. Și-a continuat viața cu bune și rele, dar nu știu de ce astăzi mi-a venit așa să scriu că mai bine nu aducem pe lume copii, decât să fie copii de sacrificiu, nu facem case, dacă dorim să le transformăm în Iaduri pe pământ și nu săpăm fântâni otrăvitoare!!!

joi, 10 august 2017

Căi alternative de obținere a unui credit




Lipsa banilor determină destrămarea familiilor, accentueăza stările depresive ale oamenilor și provoacă îmbolnăvirile grave ale acestora. Dacă situația financiară nu este remediată la timp cu un credit online  ea determină prăbușirea abisală a celui care se confruntă cu ea și a apropiaților săi.
Afirmația este ușor de demonstrat. Mai întâi suntem în imposibilitatea de a achita o factură și rata la bancă, dar niciun cunoscut nu ne împrumută și nenorocirile se acumulează ca tehnica bulgărelui de zăpadă utilizată în dramaturgie. Restanțele acelea nu ne lasă să dormim, ne paralizează gândirea și voința. Nu ne mai putem concentra și riscăm să pierdem locul de muncă. Suntem irascibili și declanșăm certuri din senin cu cei din familie sau la serviciu.
 Ne îmbolnăvim grav și avem nevoi de medicamente, deci cheltuielile cresc acum din cauza tratamentelor, iar între timp se acumulează alte plăți neonorate și penalizările aferente.
Culmea absurdului stă în faptul că un credit online, care să redea echilibrul, se poate obține în câteva minute, de acasă, de pe un telefon mobil, tabletă sau laptop.
Acest sistem facil de creditare pune capăt unui lanț întreg de neajunsuri și suferințe.
Cum am intrat pe site, am fost întâmpinată de un operator amabil căruia i-am destăinuit faptul că mă aflu în căutarea celui mai avantajos credit și iată ce informații am primit:
-sunt eligibile la un credit online toate persoanele care au o vechime minimă de o lună la locul actual de muncă pe baza unui contract de muncă, dețin cetățenie română și au un venit permanent în România
-adeverința de salariat este înlocuită de datele reale și complete frunizate de solicitantul împrumutului, care să conțină: actul de identitate, CUI-ul firmei, numărul și numele angajatorului
-persoanele în vârstă nu sunt discriminate sub nicio formă. Nu există limită de vârstă la acordarea împrumutului
-se poate acorda o sumă cuprinsă între 600 RON și 30000 RON achitabilă, în funcție de opțiunea debitorului, între 4-60 de luni
-banii sunt virați în contul indicat sau se pot ridica de la cea mai apropiată sucursală CEC, pe baza cărții de identitate.
În concluzie, este păcat să ne ruinăm sănătatea și să ne destrămăm familia, când accesul la un credit fără costuri suplimentare este așa de facil! Să aplicăm cu încredere fiindcă sistemul de creditare este funcțional în societățile civilizate din lumea întreagă!

miercuri, 9 august 2017

Povestea de iubire dintre fata săracă și domnitorul sângeros

Într-o lume guvernată de prejudecăți, ce șansă ar avea o fată săracă, a cărei frumusețe, susținută activ de esență de personalitate, să fie remarcată și divinizată de un domnitor sângeros?
De câte ori nu am auzit acel: „Leagă-ți iapa un' ți-e teapa!” cu valoare general-valabilă prescris nemilos ca rețetar de viață celui care iubește pe cineva dintr-o clasă socială superioară sau inferioară.
Și Slavici transmitea prin intermediul personajelor sale același mesaj: "Nu te face, fata mea, pui de cuc în cuib de cioară!”
Iubirea adevărată transcende orice bariera, iar povestea de iubire dintre Vlad Țepeș și Katharina Siegel, fiica săracă a unui umil țesător, demontează prejudecățile conform cărora fecioara de la baza piramidei sociale nu va întâlni niciodată prințul călare pe cal alb din vârful piramidei, care să-i pună lumea la picioare!
Dar imprevizibilul s-a produs. Domnitorul a văzut cositele de aur și ochii albaștri ai fetei inimoase și de o frumusețe răpitoare care se chinuia să împingă o sanie mare si grea din lemn, plină cu provizii pentru soldați, iar imaginea l-a cucerit pe viață!
Oricâți soldați ar fi fost acolo să împiedice impactul emoțional pe care prezența acelei fete brave l-a avut asupra inimii sângerosului voievod, nu ar fi putut!
Povestea lor demontează o altă prejudecată: iubirea adevărată se consumă numai și numai în cadrul căsătoriei, instituție sfântă! Dar câți nu-și sparg reciproc capetele, nu se înjunghie reciproc pe la spate și nu sunt dușmani de moarte care dorm în același pat, stau la aceeași masă și poartă același nume???
Deși domnitorul își ieșea din minți când o vedea seara prin oraș și era în stare să ucidă de dragul ei, iar ea i-a dăruit mai mulți copii, nu s-au putut căsători niciodată!
Se spune că domnitorul a cerut dispensă pentru a divorța de prima sa soție, Anastasia Holszanska, iar acesta s-ar fi aruncat dintr-un turn să lase drum liber iubirii celor doi, dar providența a împiedicat din nou domesticirea unei flăcări pătimașe la adăpostul căminului: întemnițat la Buda, de către Matei Corvin i se promite eliberarea, dacă acceptă căsătoria silită cu mătușa acestuia, Elisabeta Corvin de Hunyad.
Voievodul nu se poate abține și mai face doi copii cu iubirea vieții sale, Katharina!
Când nevestele negustorilor pedepsiți de domnitor au prins-o, au legat-o de stâlpul infamiei și i-au tuns codițele, Țepeș a răscumpărat cu aur una dintre cozile iubitei sale și a păstrat-o până la moarte pe o pernă scumpă din catifea, pe care nu avea voie să o atingă nimeni! Se spune că ultima dorința a domnitorului sângeros a fost să i se pună în mormânt pernița cu cosița de aur a celei pe care a iubit-o toată viața.
După ce Dracula a pierdut tronul, au putut trăi în sfârșit puțină vreme împreună fiind fericiți alături de copiii lor. După asasinarea singurului bărbat din viața sa, Katharina s-a retras la mănăstire unde și-a petrecut în lacrimi restul vieții...
O iubire mare transcende barierele de orice tip și demontează un munte de prejudecăți!

marți, 8 august 2017

Taraba ideilor la bâlciul desertăciunilor

La baza oricărei activități umane stă o idee pe care o expunem pe tarabă la bâlciul deșertăciunilor. Vindem idei de doi lei și idei de milioane, idei de aur și idei de plastic, iar succesul nostru depinde de abilitatea de a atrage atenția asupra exponatelor de pe tarabă.
Intr-o piață a ideilor se întâmplă ca unul să câștige o comoară vânzând praf de ghicit (știți povestea presupun), iar altul să scoată din mină aurul din care să-și modeleze marfa și să trudească toată viață pe doi lei.
Sunt oameni care iau pe nimic idei valoroase pe care le calcă în picioare mai apoi, în văzut bijutierului lor ca suferința să fie și mai profundă!
Oricât am idealiza că emitem idei fiindcă acesta este menirea noastră de creatori, suntem prinși în trocul supraviețuirii, deci avem nevoie să vindem și să cumpărăm. Și tot vânzând, tot cumpărând și căutând chilipiruri, nici nu realizăm că suntem sărmane marionete in bâlciul deșertăciunilor...
Pascal Bruckner susține că: „Ideile n-au niciodată vreo importanţă prin ele însele. Oricine e în stare să aibă idei, contează însă numai persoana care le susţine.”
Parafrazându-l sunt convinsă că ideile depind de cel care le vinde și de cel care le cumpără.
Ideile te pot face bogat și te pot duce la faliment, te pot înălța și te pot prăbuși, ideile aduc pacea și provoacă războaie sângeroase !

duminică, 6 august 2017

Evolio, echipamentul meu de sănătate

Oamenii au grijă să-și pornească mașinile și să meargă câțiva kilometri cu ele, chiar si când imperiul gerului se întinde peste tot. Orice mecanism dinamic trebuie pus în mișcare să nu încremenească, să nu ruginească și să „nu uite să funcționeze”.
Oare nu este la fel și cu noi, oamenii? Ni se lipesc scaunele de spate și ochii de ecrane, iar după mesele copioase nu facem nimic să ne consumăm energia, care se depune pe corp sub formă de grăsime.
Articulațiile lăsate în nemișcare nu ruginesc? Potențialul organismului nu se erodează, dacă nu este valorificat la maximum?
Hrana și sedentarismul atentează la sănătatea noastră, de aceea un gadget Evolio din categoria wearables reprezintă must I have-ul omului modern fiind un adevărat echipament pentru sănătate.
Am devenit oameni de apartament sau de birou, după cum exista plante de seră. Mersul pe jos este considerat demodat. Unii se duc cu mașinile și până la magazinul din colț să-și cumpere apă sau pâine.
Contactul cu munții, cu izvoarele, cu pajiștile este din ce în ce mai rar, deși omul ar trebui să-și încarce bateriile de la natură. Am fost creați ca ființe active, care să-și procure hrana cu sudoare, care să acționeze ziua și să se odihnească noaptea. Munca intelectuală care ne condamnă la sedentarism ca și tehnologizarea muncii fizice impun regim sever de mișcare pentru păstrarea sănătății.
Să facem gimnastică de înviorare, să alergăm prin parc, să înotăm, să mergem prin ploaie sau ninsoare! Să luăm contact direct cu natura fiindcă la început oamenii se nășteau, creșteau și se dezvoltau în mijlocul ei!
 Oricât ar fi de elegant un gadget Evolio doresc să-l am ca echipament ce mă ajută să-mi mențin sănătatea, fără să fac din deținerea lui un titlu de glorie!

Înarmată cu bratara fitness Evolio X-Fit Pro, Violet    doresc să alerg cu brațele deschise către sănătatea mea. Fără să fie pretențioasă, ba dimpotrivă foarte rezistentă, bijuteria mă va ajuta să am un stil de viață sănătos fiindcă monitorizează cu atenție:
-distanța parcursă zilnic și caloriile arse
-orele de somn și calitatea odihnei
-valoarea pulsului
-atrage atenția asupra perioadelor lungi și dăunătoare de sedentarism
-retransmite toate informațiile primite pe telefon că în momentul în care facem sport în natură se înțelege că ne despărțim de „idolul modern”.
De ce violet? Fiindcă Flacăra Violet este o tehnică de acțiune și de meditație vindecatoare, puternică, purificând atât spiritul, cât și  si corpul. Se spune că ea are puterea de a vindeca și de la distanță, prin simpla îndreptare a unor gânduri bune către cei dragi, de asemenea funcționează ca un scut ținând la distanță energiile negative și ne ajută să ne înțelegem propriile emoții și mecanisme  psihologice.
Echipamentul sănătății mele și a dumneavostră costă 179 de lei, iar cu 9,90 lei în plus beneficiez de garanție VIP+3 ani.
 d



sâmbătă, 5 august 2017

Călătoria de iertare




Moș Neculai zace pe pat de lemn, cu așternut de paie, iar aerul este irespirabil. Durerile îl fierb. Își dorește să fie iarnă, iar gerul să-i înghețe junghiurile, parcă-L bate Dumnezeu cu ciulini și cu urzici peste tot. Barba albă, podoaba lui de altădată, îi atârnă ca un blestem, iar în ea se încâlcesc bale și paie.
-Ohooo, oameni buni, acum sunt mai bine! Sunt mai bine, până acum scuipam jos, acum scuip pe mine...
Când îl apucă furia, îi vine să tragă de barbă să o zmulgă din rădăcină, dar mâinile, vreascuri pe jumătate putrezite, nu îl ascultă.
-Tinco, o cană cu apă rece, Tinco, că te omor!
Tinca îmbătrânită și slabă îi apropie cana de lut de buze. Se pregătește deja să o înjure și strânge pumnul să o lovească-n cap, dar femeia dispare cu apă cu tot.
-Tinco, am trăit cu șarpele-n casa mea! Mi-ai mâncat pâinea și ai dormit în patul meu, iar acum nu-mi dai o cana cu apă!
Moș Neculai fierbe în cuptorul morții. Un roi de muște a intrat în casă și l-a acoperit de viu. Îl ciupesc și-l bâzâie.
-Doamne, ce ai cu mine? De ce mă pedepsești așa de tare să nu  mă pot apăra de o muscă.
Gheara foamei s-a înfipt în stomacul bătrân. Setea, foamea, căldura, boala, muștele îl schinjuiesc pe rând.
-Tincoooo! Ai făcut mămăliga sau te stimulez cu-n băț pe spinare?  Pune repede apa la fiert, sare, mălai și să-mi fierbi un oușor moale! Să nu îndrăznești să mănânci înainte să mă servești pe mine, că te omor,auzi tu?
Tinca slabă, bătrână, cocoșată aleargă prin casă. Miroase a răscopt. Aburii mămăligii se ridică spre cerul gurii lui Moș Neculai. Bucata de aur comestibil se răsfață în strachina de lut, iar alături, oul moale curățit și o bucată de brânză.
-Tinco, să nu fie mămăliga cu cocoloașe sau nesărată și să mă frigă că jar mănânci! Iute, mai iute că mi se face rău de foame!
Femeia dispare în eter ducând comorile cu ea. Vecina bate la ușă și bagă capul în cameră:
-Ce te mai chinuiești, Moș Neculai, ce te mai chinuiești! Ți-am adus mămăliguță caldă, supă de pui și un copănel prăjit în unt să prinzi putere.
-Tinca, mănâncă tot fără mine! Ce femeie haină este, nici nu-ți dai seama. I-am cerut o cană de apă și mi-a adus apă clocotită. Mă omoară cu zile. Trăiesc cu dușmanul în casă, asta este!
Vecina se închină, se apropie de pat să-i dea mâncare cu lingurița în gură, apoi îi spune răstit:
-Tinca,Tinca este moartă de zece ani, Nea Neculai. Nu mai mănâncă, prin urmare nu are cum să-ți fure mâncarea.
Cu ochii ieșiți din orbite și roșu de furie, bărbatul începe să strige:
-Am văzut-o cu ochii mei. Tinca este vinovată  de toate relele din lume!
-Ah, Nea Neculai, cred că te-au ajuns blestemele ei! Era bătrână și o dureau picioarele, iar dumneata o trimiteai cu vaca și în loc de mulțumire o altoiai cu bastonul. Când se așeza la masă, îi găseai pricină și îi stăteau înghițiturile în gât.
Bătrânul înghite cu lăcomie. Abia așteaptă ca vecina să-l șteargă la gură, să-i aducă paharul cu apă rece să-i dea să bea și să plece să se răfuiască singur cu Tinca. Să i le spună pe rând cum știe el mai bine:
-Pute pământul sub tine, Tinco! Nu ai dat apă la vacă, nu ai făcut ciorbă, nu le-ai dat să mănânce la găini, nu ai săpat porumbul, nu ai tăiat via, îmi mănânci mămăliga de pomană.
Și deodată se face întuneric în jur. O perdea neagră coboară peste ochi. În semiîntuneric, vede în fața lui femeia amenințătoare cu coasa, iar el, țintuit de pat nu are unde fugi.
-Tincoooo, iartă-mă Tincooo, te rog, să nu mă mai chinuiesc atât! Recunosc că ți-am fost călău, nu soț, dar știi ce rău este să nu mai ai cu cine te certa?
Acum știe că va pleca departe, în grabă, fără să-și mai poată lua ceva. Nu are nici cine-i aprinde o lumânare, căci vecina cea miloasă este plecată departe să facă fân.
-Tincooooo, mă poți ierta, Tincoo? Dă-mi mâna de-mpăcare, te rog! Dacă ai fi în viață, ți-ar da măcar o lacrimă peste sicriul meu?
Iar Tinca-i zâmbi întinzându-i o mână de pământ, iar pe măsură ce aripa împăcării îl lua sub ocrotirea ei, degetele de pământ ale nevestei se fărâmau...