Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

miercuri, 31 ianuarie 2018

Să alini suferința unui copil este binele suprem


Doamne, câți copii bolnavi și oameni minunați care se întrec în alinarea suferințelor celor care se nasc din dureri cu dureri ce le macină trupul firav!
Totul este suportabil, când familia vinde tot ce are și se mută în orașul în care micuțul este tratat, dar sunt și copii grav bolnavi, pe care părinții îi pedepsesc nedrept și cu abandonul.
Stau de vorbă cu un medic de la Marie Curie și îmi povestește cât de mult se atașează doctorii de acolo de pacienți. Copiii îi percep ca fiind niște frați și surori mai mari.
De pildă, Elena s-a născut fără intestin și de 3 ani stă într-o rezervă a spitalului cu mama ei fiind hrănită prin intermediul aparatelor. Părinții au vândut tot și s-au mutat în București și se împart între copiii sănătoși și Elena.
Când mama ei este plecată, ea spune tuturor să o ducă la Simona (un doctor minunat care își găsește timp să o ia în brațe și să se joace frumos cu Elena, după ce termină de rezolvat sarcinile de serviciu ). Dacă vin alți doctorii de pe alte secții și o țin puțin în brațe Elena întinde mânuțele către cine credeți? Către Simona.
Simona, omul minunat o ia cu ea în cabinet, pe culoarele lungi, în sala de mese și îi spune povești și atunci pentru acest copil a devenit cea mai dragă persoană din spital și din lume, deoarece lumea ei se reduce la spital.
Sau ce ziceți de președinta unei asociații, care a hotărât să fie alături de un copil abandonat de părinții, care nu mai dorea să lupte pentru viața lui. Medicii se topeau de mila lui că stătea inert să i se facă injecții, că nu plângea și nu protesta, indiferent cât de tare l-ar fi durut? Să iei copilul altuia bolnav, să te înhami la un tren încărcat cu plumbul problemelor vieții, iată adevăratul eroism!
Știți că persoana care l-a înfiat dorește să rămână anonimă, iar doctorii sunt fericiți că pacientul docil de atunci, acum „s-a șmecherit” și plânge la injecții și consultații, este îmbrăcat la modă, zâmbește și spune primele cuvinte?
Îmi amintesc și de fetița uneia dintre cele mai bune prietene, care 10 ani a trăit cu tetrapareză și era un copil așa de bun.
-Îți mulțumesc că ai venit la mine și mi-ai adus dulciuri. Te iubesc! Să mai vii, spunea sincer, în timp ce mă lua cu mânuțele strâmbate de boală de după gât. Știi ce mă doare cel mai tare? Că eu nu pot să mă duc la școală și dintre cei care ne vizitează unii se uită cu silă la mine, alții cu infinită milă. De-ai ști ce mult mi-aș dori să merg și să nu o mai chinuiesc pe mama! Oare ce o face mama când eu voi muri? Tu mă vei uita? Îți vei aduce aminte de mine?
Era un copil inteligent și sensibil. iar în acele timpuri nu exista Campionatul de Bine. Binele individual ar trebui să fie generos. Dacă Dumnezeu mi-a dat sănătate, putere să-mi câștig existență să-l răsplătesc investind în cauze nobile.
Câte dressinguri să mai umplu? Câtă mâncare să arunc? Mă simt bine să știu că Elena nu a putut să mănânce niciodată ceva bun în cei 3 ani de viață? Nu simt nevoia să o ajut cel puțin pentru încăpățânarea ei cu care vrea să trăiască?
Haideți să donăm pentru copiii care nu au știut ce înseamnă să nu te doară și să fii fericit!
Să fim activi în Campinatul de Bine procedând cu toată priceperea și puterea la:
-mediatizarea evenimentului. Este minunat că organizațiile nonguvernamentale există și au în centrul atenției oameni cu probleme sociale, pentru care încearcă să aduce fonduri și să le folosească în vederea ușurării suferinței lor.
-donând. Bursa Binelui este o platformă securizată, unde donațiile nu sunt diminuate, iar suma minimă este de 5 lei. Cu suma donată putem oferi unui copil grav bolnav alinarea durerilor sau începutul mobilității prin sedințe de hidroterapie și cât de puțin reprezintă 5 lei pentru noi și ce beneficii uriașe are pentru ei!
-susținând un finalist prin articole de promovare. Câștigătorilor li se dublează suma, deci mulți copii ar putea avea acces la o oră de alinare a suferințelor.

De ce am ales reprezentanții Asociației Școala Mamei Junior?

Nu pentru că sunt pe primul loc și că au șanse de reușită, fiindcă de când mă știu am ținut cu cel mai slab dintr-o competiție fiindcă am crezut în revelație și plângeam când cel căruia îi acordasem credit pierdea. M-au convins următoarele detalii:
-cei 2000 de copii cu handicap locomotor din Timiș, care așteaptă să beneficieze și ei de o oră de hidroterapie. Și ei vor să înoate, să facă exerciții, să se miște, să devină independenți asemenea copiilor sănătoși de vârsta lor! Este cumplit să îți începi viața într-un scaun cu rotile și să o sfârșești la fel!
-în amintirea fetiței dulci și iubitoare a prietenei mele, care nu a mai apucat aceste timpuri să aibă parte de puțină alinare. Din cer, o văd făcându-mi cu mânuța și spunându-mi: „Dacă nu m-ai uitat, dacă m-ai iubit cândva, fă pentru ei ce nu ai putut face pentru mine! Știi cel puțin scrie, că la sta te pricepi, dar nu cred că te va lăsa sufletul să nu donezi. Mă vezi? Eu am plecat cu mâinile goale de la voi...” Faptele bune sau rele ne însoțesc în lumea de dincolo.
-fiindcă le oferă copiilor bolnavi posibilitatea de a participa la competiții. Prin acest program sunt inițiați să-și depăsească limitele fizice și psihice tot timpul.
-datorită succesului hidroterapiei în ameliorarea/vindecarea micuților grav bolnavi. 7% au reușit să meargă singuri, în timp ce patru dintre beneficiarii programului sunt la facultate, în prezent.
-posibilitatea ca micuții tratați cu ajutorul acestei terapii sa se descurce singuri în viață, când părinții nu vor mai fi și să capete încrederea și dexteritatea de a se integra social.
Nu pleca de pe blogul meu înainte de a lua o hotărâre și de a-ți răspunde în gând la întrebarea pe care ți-o pun!
Ce ai simți să fii părintele unui copil imobilizat, care depinde tot timpul de tine, știind că în momentul în care vei muri, el rămâne al nimănui și nimeni nu-și asumă responsabilitatea de a avea grijă de el?
Ce ai simți să fii copil și să-i vezi pe cei de vârsta ta alergând, jucându-se și bucurându-se de viață, iar tu să fii condamnat să stai în cameră, în pat și în scaunul cu rotile sau și mai rău în spital?



vineri, 26 ianuarie 2018

Poezie scrisă de Tacea Denisa pentru Ionuț Bucur






 IMPASUL

A fost odată un băiat,
Ionut, așa-i zicea pe nume,
Cu chip frumos, suflet curat
Și priceput la glume.

Vrând și el să se distreze,
Se sui pe sănioară,
Fără să se mai streseze
Zbură ca o vrăbioară.

Unde credeți?Într-un fier!...
Se umfla cucuiu-n frunte,
Of, Doamne! Bietul de el…
Capu-i era cât un munte!

După ce trece necazul,
În micile noastre vieți,
Uriaș pare impasul
Și n-ai cu cine să te cerți…

Răstignit de propria faptă,
Nu-și mai recunoaște soarta
Și cu inima curată
Peste toate vrea să treacă.

Gigantică fu durerea
Cea simțită de-a lui mamă,
Secătuită puterea
De o veste inumană.

Lumini, halate si seringi,
Înconjurat de tote cele,
În astă lume să tot strigi,
Să te rogi la sfintele stele.

Toți ai tăi sunt lângă tine,
Și-ți doresc să-ți fie bine
Și mă rog mereu duios,
Ca să te faci sănătos!


miercuri, 24 ianuarie 2018

Mama/poezie scrisă de Denisa Tacea, clasa a VI-a A




O ființă dulce, inimoasă,
Puternică  si frumoasă,
Și-ar soate inima din piept
Să fii tu curat și drept!

Acum am să povestesc,
Să vă spun, să vă grăiesc
Cum mama mea m-a salvat
Cum din gheara morții, ea, m-a luat.

Deci, totul a început
Când o bomboană eu am vrut.
A fost bună, n-am ce zice,
Dar  s-a pus invers în faringe.

Atunci ea de picioare m-a luat,
Si zdravăn m-a scuturat.
Într-o secundă bomboana a zburat
Și eu limpede am respirat

Ți-ar da luna de pe cer,
Stele, soare, tot ce-i ceri
Și-ar mai vrea ca tu să fii
Un om mare într-o zi.

sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Mă-ntreb dacă ipocrizia nu-i formă de supraviețuire socială...


Nu cred sa fi existat vreun om care să nu fie preț de-o clipă ipocrit, fie că a făcut-o in cel mai generos mod cu putință, fie că finalitatea a fost egoistă.
Acționăm pe scena socială, rolul vieții se scrie din mers, măștile apar și dispar și ele la fel, astfel că trebuie să ne prefacem adeseori că nu pricepem o ofensă, că situația nu este așa de gravă, iar nedreptatea nu a fost înfăptuită pentru a nu declanșa un război care să ne distrugă.
Omul de o transparență totală (exact cum gândește, așa acționează) ar fi aspru criticat, marginalizat și pedepsit de către cei din jur.
Unde învățăm primele lecții ale ipocriziei? În familie, în școală, oriunde se află mai mult de doi oameni versați în ale vieții. Ipocrizia este o formă de mascare a propriilor sentimente, o mistificare a adevărului ca acesta să devină digerabil sau o lingușire a superiorului pentru obținerea de favoruri.
Uneori suntem ipocriți pentru a nu fi șocant de duri.
Este o mare diferență însă să fii ipocrit de nevoie, de câteva ori în viață și să devii expert în prefăcătorie. Ipocrizia născută din generozitate se iartă orice ar fi, dacă nu este o formă de bătaie de joc. Mint pe cineva grav bolnav că totul va fi bine și mă prefac optimist, deși îmi sângerează sufletul de durere fiindcă știu adevărul...Pot proceda în alt mod? Să fiu de o sinceritate ucigătoare și să-i arăt hainele de doliu pregătite???
Îi spun cuiva care se plânge că arată îngrozitor că este urât? Nici asta nu poți face, ci indulcești adevărul, dar nu duce exagerarea în derizoriu, astfel încât să-l determini să participe la un concurs de frumusețe!
De multe ori ne complacem în ipocrizii și sfârșim prin a deveni detectori ai ipocriziilor care ni se servesc și al scopului acestora.
În concluzie: ipocrizia poate fi mască de gaze sau echipament care sufocă. Toți o purtăm mai mult sau mai puțin, importantă este subtilitatea utilizării!!!

marți, 16 ianuarie 2018

Balada resetării din 2018



Și-am zis verde didițel
Anul nou și tinerel
Înăltuț și frumușel
Dădu cu ochii de mine
Și fiindcă-mi dorea bine
Îmi spuse verde în față
Să îmi schimb a mea viață:
-Pe șolduri în sus
Grăsime s-a pus,
De la piept în jos

Ce văd e dizgrațios.
Te scanez și văd în tine
Inima e în grăsime,
Ficatul e iritat
Căci haotic ai mâncat.
Resetează-te frumos
Să fii mereu sănătoasă
 Și în formă și frumoasă!
Când vorbea îmi aminteam
Cum diete începeam,
Și după ce le sfârșeam
Grăsimea la loc puneam.
Tot efortul se surpa
Și-așa viața îmi trecea...
Acum n-am haine frumoase
Și port haine pentru grase...
Când alerg tot obosesc
Și oasele-mi chinuiesc.
Mai ușor îmi spun etatea
Decât sincer greutatea!

-Știi cu Reset efortul este răsplătit
Aici peste 5000 de oameni au slăbit
Căci le-a fost educat apetitul
Și un succes le-a fost slăbitul!
În prima lună
Îți dau ei mâncare bună
Visul să ți-l împlinești
Și sănătos ca să slăbești.
Și te educă răbdător
Ce să mănânci de-a lungul anilor.
Iar din a doua lună
Vei alege tu hrana bună.

...Și-am zis verde didițel,
Anul nou și frumușel
Care s-a mai împlinit
Pe stradă m-a întâlnit
Nu mă privește cu milă
Și îmi zice:
-Ce frumoasă ești, copilă!
Ce față, ce siluetă
Parcă ai fi o vedetă!
Nu ești liberă cumva
Să mergem la o cafea?
De te vede cineva
În partid sigur te-o lua
Și dacă nu-ți va fi lene
Vei conduce la Interne!!!
Îl privesc de sus în jos
Și îi răspund mofturos:
-Tu m-ai sfătuit frumos
Nu vreau să-mi fii păgubos
Eu vreau să trăiesc frumos,
Limite mi-am resetat
De ce mă duci în păcat???










duminică, 14 ianuarie 2018

Trădarea unui mare patriot



Slavici despre Eminescu: ”E un om cu trebuințe puține, dar cu

apucături boierești. Respinge tot ce i se pare vulgar. Citește cu o uimitoare

repeziciune. Ține să citească în tihnă, la masă sau tolănit pe sofă, în vreme ce odaia îi e înmiresmată de cafeaua pe caresingur și-o pregătește cu mult dichis. E lipsit de tot ceeea ce în viața de toate zilele se numește egoism. Nu trăiește pentru sine și prin sine, ci prin lumea în care-și petrece viața și pentru ea.

Eminescu despre viață în general:

• Multe dureri, puține plăceri...

• Nenorocirea cea mare a vieții e să fii mărginit, să nu vezi cu ochii tăi, să știi puține, să înțelegi rău, să judeci strâmb!

Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie deoarece a demascat pactul pe care guvernul român urma să-l încheie cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi ceicatalogaţi drept „naţionalişti”. Eminescu a ales să moară în picioare pentru libertatea și independența României.

28 iunie, 1883, evenimentele se precipită la București:

• Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea Carpaţii, în care activa Eminescu.

Mistificarea adevărului:

• Se zice că în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea în cap şi lovit de nebunie ar fi început să se certe cu soţia lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele şase dimineaţa un bilet lui Maiorescu, cerându-i să o scape de Eminescu.

De la 30 de arginți, la 300 de lei...

• Maiorescu ia o măsură de excepţie – în loc să meargă direct la Slavici acasă, pentru a o salva pe soţia acestuia de „nebun”, se duce împreună cu Constantin Simţion, preşedintele Societăţii Carpaţi, la spitalul doctorului Şuţu şi, pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a lui Eminescu. A doua ciudăţenie, Maiorescu, bazându-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, şi nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Şuţu, aşa cum ar fi fost firesc.

Eminescu, deși trimis de Maiorescu la sediul Societății Carpații, îşi schimbă traseul. Alege Capșa știind că la acea vreme nu reprezenta doar un local de lux, ci şi sediul Ambasadei SUA şi reşedinţa mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se duce la Capşa în speranţa de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomaţi şi în special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi care era un fervent apărător al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiţi să îşi schimbe planul.

Alte înscenări:

* Ventura a relatat că Eminescu ar fi început să ţină un discurs „politico-socialo-naţional” înfierbântat, ar fi scos un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împuşc pe rege!”.

• Contraargumente:

Doamna Vautier, soţia patronului de la Capşa, despre care Ventura spune că a fost persoana ameninţată cu pistolul de Eminescu, nu menţionează în memoriile sale publicate la Paris în 1909, absolut nimic despre această scenă.

• Eminescu, în calitate de ziarist știa că regele nu este în țară, prin urmare nu s-ar fi dus la Cotroceni să-l împuște.

Medicii din Austria îl declară lucid

• Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în repetate rânduri lui Maiorescu să îl scoată pe Eminescu din spital, unde nu-şi are locul printre bolnavii psihic. Fişele de observaţie medicală din timpul şederii în sanatoriul austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu. În țară, poetul este supus otrăvirii lente cu mercur.

Pentru a se acoperi crima se ajunge la diagnosticul calomnios:

• ...el ar fi petrecut încă nopţi albe, ar fi făcut orgii, ar fi mistuit narcotice şi excitante (n.n. în condiţiile în care se ştie că Eminescu era un adversar declarat al narcoticelor). Un psihopat alcoolic şi sifilitic, el a ajuns să aibe perioade de furie, de inconştienţă, de prozaică întunecare a activităţii psihice.. ”

Culmea infamiei:

• La moartea sa, produsă din câte s-a spus, de o lovitură la cap cu o piatră, celebrul doctor G. Marinescu nu realizează după autopsie, analiza microscopică a creierului, care ar fi dovedit că Eminescu nu suferea de sifilis. După o examinare superficială, aruncă pur şi simplu la gunoi creierul lui Eminescu, pe motiv că intrase în putrefacţie. Este totuşi nevoit să consemneze că a fost frapat de mărimea acestui creier. Pe actul său de deces, nu apare semnătura niciunui prieten sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale a doi martori analfabeţi din personalul spitalului. 

Ne poți ierta, Măria Ta, pentru ceea ce am făcut creierului care ne-a lăsat moștenire: ”Luceafărul”, ”Scrisoarea I”, ”Atât de fragedă”, ”Pe lângă plopii fără soț” și tot tezaurul liric fără pereche?

Sursele care au servit realizării acestei prezentări:

• http://o-viata-frumoasa.blogspot.ro/2011/03/adevarul-despre-moartealui-

mihai.html

• http://www.cerceteaza.com/10-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-mihaieminescu/

• http://www.lovendal.ro/wp52/lucruri-inedite-despre-mihai-eminescu-eraindragostit-

de-cleopatra-a-fost-mare-boier-indragostit-si-multe-altele/

• http://curiozitati.sunphoto.ro/mihai_eminescu

miercuri, 10 ianuarie 2018

Cum poți arăta fabulos până la 100 de ani

Se impune acum resetarea stilului de viață


2018 a venit mai repede decât am crezut. Au trecut sărbătorile și am rămas cu consecințele excesului de dulciuri și bunătăți. „Grasă și frumoasă” este deja un principiu depășit ca și „Să mănânci mai mult iarna că te suge gerul!”
Stau in cabina de probă și simt că mă sufoc. Cum este posibil? Am ales bluza asta fiindcă era cea mai mare și testul adevărului mă indispune profund.
Mi s-au îngrășat până și brațele. Unde îmi este mijlocelul de altădată, picioarele delicate și brațele subțiri? Am ajuns unul dntre cazurile:„Nu avem nimic pe măsura dumneavoastră” eu, care mă puteam îmbrăca până nu demult de la copii!
Stau uitându-mă lung la teancul de haine frumoase și oftez, dar oftatul nu ajută la nimic.
Când alerg după o mașină, oboseala mă cuprinde și mă resimt întreaga zi. Mi se întâmplă la fel când urc scările și mă întreb oare ce mă fac dacă mă va prinde bătrâneța așa de uriașă?
Trebuie urgent și acum să-mi resetez stilul de viață!

Întoarcerea sănătoasă la dimensiunile de altădată


Am dat multe din hainele care nu mă încăpeau, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să-mi propun să slăbesc și să-mi iau altele elegante Ambiția omului este fără limite, așa că pot să ajung din nou de la XXXL la S sau L. Voi recurge la ajutor profesionist și voi avea avantaj triplu. Cu Reset  Limitless voi obține:
1. O formă fizică de invidiat. Hainele luate la cabină îmi vor veni perfect. M-am săturat să cutreier fără folos magazinele de haine și să fiu privită cu milă fiindcă nu mă încape nimic!
2. Voi fi mult mai rezistentă la efort fizic. Voi alerga după o mașină cu succes, fără să traspir și să mă resimt mult timp după aceea.
3. Nu voi mai cheltui atât de mult pe mâncare, voi investi în călătorii, produse de înfrumusețare și gospodărie.

1000 de clienți reușesc asta și sunt fericiți anual fiindcă urmează programele inteligente de slăbit. În cei 5 ani de experiență, specialiștii au făcut 5 000 de oameni 100% fericiți.

Program în trei etape de setare a limitelor de greutate:

În prima lună voi fi inițiată în planul personalizat de depășirea a limitelor impuse de greutate. Voi renunța de bună voie la alimentele nesănătoase și la mâncatul între mese.
În etapa următoare voi ști deja cum să procedez să nu-mi mai scap greutatea de sub control și să-mi ajut și familia, iar în ultima etapă voi fi deja dependentă de un stil de viață sănătos.




Atunci când despărțirea te scutește de dezamăgire permanentă


Încă un serial „Las Fierbinți” la care trag cu urechea în timp ce scriu fiindcă ai mei sunt fani. Celentano își urăște de moarte un fost coleg din generală fiindcă a ajuns ofițer și mai ales că a luat-o de soție pe Marcela, o păpușă de fată!
Motivele urii nu au deloc acoperire fiindcă să fii ofițer nu este ceeea ce pare a fi. Așa cred oamenii despre toate categoriile socio-profesionale străine: doctorul este plin de bani (dar tinerețea petrecută în facultate și gărzile se uită că nu refuză toți să interneze urgențele și nu rup toți biletele de trimitere, deși este suficient un exemplu ca presa să linșeze, a uitat că și ea „a născut pui vii”), profesorii plimbă catalogul de colo colo și agresează elevii, pompierii au 24 cu 24, deci mai pot face și altceva, nene în timpul liber (care timp liber dacă este o urgență???)
Tot ce nu practici este ușor, mai ales dacă ești de profesie părerolog.
-Marcela, mi-a rămas în suflet! Ce ochi, ce păr, ce ten, ce mijlocel! De ce să o ia el? Fiindcă a devenit ofițer! Și cum a devenit? El lua 5, când eu luam 4 fiindcă ducea maică-sa oale cu smântână la școală.
Și uite așa, în loc să întreprindă ceva să evolueze, Celentano judecă, etichetează, pune un covor împrumutat peste mizeria din casă (împrumută niște haine bune că nasturii de la cămăși îi avea în buzunar și cu o bere își angajează și șofer) ca aparențele să-i fie favorabile.
Ei, sub masca umorului  aparent mărunt se ascunde mult adevăr de viață.
La întâlnirea de peste ani apare Marcela. Este masivă, tunsă periuță, pusă pe harță, iar Celentano iese aproape plângând din sala, reproșându-i:
-Nu te iert! Știi de ce? Ai mâncat-o pe Marcela!
Într-un fel sau altul, timpul ne mănâncă pe toți. Mai îngroașă un mijlocel care era perfect, mai trage câte o șuviță de păr, atârnă o piele în glumă, trage de obraji și de colțurile gurii.
Dar ce te faci, dacă trăiești alături o viață de cineva pe care îl considerai frumusețea întruchipată și nu-i o tragedie că se urâțește fizic, fiindcă ai acceptat să îmbătrâniți alături  și varsă toată otrava sufletului asupra ta?
Într-un fel, toate despărțirile care survin pe parcursul vieții (oamenii făcuți să fie împreună nu se despart) te pot scuti de o mare dezamăgire...
Marcela a mâncat-o pe Marcela și probabil că dacă ar fi fost cu Celentano, i-ar fi mâncat și lui sufletul...
Ei, dar și Marcela ar fi fost piele și os dacă rămânea cu Celentano și i-ar fi stat în gât iubirea din copilărie...

luni, 8 ianuarie 2018

Diferența dintre a plăti un om și a-l prețui

Când un om muncește pentru tine și o face cu toată inima, merită să înveți să-l prețuiești, ceea ce înseamnă mult mai mult decât a-i întinde un teanc de bani de pe poziții de superioritate.
Citatul eminescian: „Munca unui om se poate plăti. Caracterul, cultura lui, nicicând” demonstrează a mia oară genialitatea poetului.
Prin caracter a sintetizat totul:
-calitatea muncii și faptul că nu se plânge, deși uneori poate lucrează bolnav
-loialitatea. Omul îți este alături, te ajută să-ți îndeplinești obiectivele, poate un sfert din roade reprezintă rodul eforturilor sale
- sacrificiile personale pe care le face ca tu să fii servit sau să-ți îndeplinești la rândul tău sarcinile profesionale.
Voi aprecia mereu șefii care dau dovadă de omenie în relațiile de muncă și ne le văd strict ca pe o afacere. Cel care muncește pentru tine și îți este loial cu siguranță că are nevoie să fie apreciat pentru asta și este posibil ca pentru el un gest sau o vorbă bună să valoreze mai mult decât bancnota lucioasă. Banii pe care îi întinzi sau îi pui într-un cont nu te scutesc de datoria e a fi uman.
Iar dacă te pricepi să-i faci sufletul fărâme sau îi calci mândria în picioare, să nu ai impresia că poți corecta totul cu bani!
Un angajat sau colaborator de valoare se găsește greu, de aceea învață să-l prețuiești înainte de a-l pierde!


duminică, 7 ianuarie 2018

Follow me on Blogarama

Omul se simte atât de singur, cât dorește

Singurătatea este o povară sau o oportunitate, după cum este în stare să o gestioneze fiecare om. În ultima vreme se dă tot mai mult o conotație eronată termenului apreciindu-se faptul că persoana necăsătorită este „singură”. Cea mai gravă formă de singurătate mi se pare însă cea din cadrul familiei. Ei stau sub același acoperiș fiindcă nu au de ales sau nu au unde să se ducă, în rest se sabotează și de enervează reciproc aproape fără control.
Pentru unii care nu sunt „singuri” viața de familie este un blestem, dar se încăpățânează să păstreze aparențele, chiar dacă sacrifică liniștea și dezvoltarea armonioasă a copiilor. Iată că în acest context, „singurătatea” percepută în sensul său îngust este preferabilă.
În sensul deplin al cuvântului realizăm că niciun om nu este așa de izolat social, încât să fie singur, nici chiar în mănăstire. Există o serie întreagă de acțiuni și sentimente care combat cu succes singurătatea: prietenia, discuțiile, colaborarea pe diferite teme, dialogurile, serviciul (oportunitatea de a-ți face prieteni buni la locul de muncă), felicitările cu ocazia unor reușite si urările din perioada sărbătorilor sau aniversărilor.
Singurătate nu este deplină nici când ești față în față cu tine însuți/însăți, dacă nu ești propriul tău dușman declarat fiindcă găsești mereu activități plăcute, încurajări, gânduri și idei senine. Poți să alegi compania cărților, a unui ceai bun sau să îți exteriorizezi gândurile scriind cărți sau pe blog și în jurul tău, miracol! se adună cititorii, dacă ai lucruri valoroase de transmis. Poți fi un adevărat magnet social, dacă dorești și lupți pentru asta și trebuie să știi că ai și nevoie de singurătate fiindcă trăim social, dar independent.
Singurătatea se instalează deplin și iremediabil numai când dorești acest lucru. În acele momente de colaps nu o mai vezi nici pe mama (care și-ar da viața pentru tine), nici pe tata (care te susține cum poate), nici frații, surorile, prietenii care sunt în jurul tău, nici oportunitatea de a avea o iubită/un iubit, de a-ți găsi sufletul pereche sau de ce nu de a înfia un copil.
Am fost șocată să citesc știrea despre frumosul și talentatul interpret de muzică populară care la 22 de ani s-a sinucis după ce a cântat în noaptea de Revelion pentru că se simțea singur.
Departe de mine intenția de a-l judeca, dar cu voință, orice om se poate debarasa de impresia eronată că este singur, neînțeles și persecutat de toată lumea! De-ai fi așa, prin absurd, demnitatea îți impune să te aliezi cu tine însuți/însăți împotriva tuturor, să-ți triplezi forțele și să demonstrezi ceea ce poți să faci. Și nu aștepta să îți întindă alții mâna în timp ce tu o retragi pe a ta, ci fă primul gestul de socializare!

joi, 4 ianuarie 2018

Cum a fost mereu tată pentru frații si surorile ei

Prima zi a lui 2018 am petrecut-o alături de cei dragi povestind, glumind și ospătându-ne. A doua zi am călătorit cu o fată bravă care face cât 10 băieți, o ființă generoasă care a fost tată pentru frații si surorile ei. Două ore mi s-au părut câteva minute fiindcă mă leagă de ea o prietenie veche și-mi para rău că trebuie să vorbesc voalat despre ea.
Când ne-am întâlnit în autogară era tristă. Venise cu microbuzul la prima oră în București cu sora ei să-i interneze pe cei doi nepoței care se simt rău și m-am gândit cum nu încetează ea să iubească și să se sacrifice, deși sora este la casa ei acum. Era supărată vizibil, nu a avut stare să se așeze cu mine pe o bancă să aștepte, a preferat să se plimbe nervos prin apropiere.
-Mâine trebuie să mă întorc iar cu primul microbuz, mi-a spus hotărâtă. Nu-i pot lăsa singuri. Cât ea se duce la control cu un copil, eu stau și îl liniștesc pe celălalt.
Apoi îmi amintesc ca prin vis, cum fiindcă tatăl le-a murit, ea a făcut împrumuturi peste împrumuruturi ca frații ei să fie dați la școli bune, să fie domni asemenea ei. Doamne, cât de mult a suferit pentru fiecare în parte, când se implicau într-o relație nepotrivită, când nu doreau să învețe, când aveau opțiuni care nu se conformau cu realitatea.Toată tinerețea a trecut cu ratele, cu împrumuturile ca ei să fie bine.
-Frații ăștia ai mei! Știi mă doare când îți spun. Unii nici nu vorbesc cu mine. I-am dat la școlii, iar ei s-au dus cu ziua în sat, am zis că mor.
O iubesc pe fata asta mândră, generoasă și bătăioasă și mă întreb dacă unul dintre ceilalți ar fi fost mai mare, ar fi susținut familia cu aceeași energie ca ea?
-Știi tu cât de greu am obținut eu totul? Știi că mă duceam cu ziua la fân și mi se dădea o ulcică plină de lapte, iar până ajungeam cu el acasă, jumătate se făcea zer???
Da, știu. Ea a obținut totul pentru toți ai ei, și-a dus în spate pe culmi sociale rezonabile întreaga familie.
 Îi caut mâinile, să le strâng și îi spun că este cu adevărat un om brav și este o onoare pentru mine că am cunoscut-o și că îmi este prietenă. Și iar mă lasă fără cuvinte! În timp ce bâlbăi în neștire că: „Totul va fi bine!” (așa mă mint și pe mine când mi-e frică sau sunt foarte supărată de un eșec), ea mă umple de mulțumire:
-Știi, te întâlnesc mereu când sunt foarte supărată și tu reușești să mă umpli de optimism, să-mi faci bine. Îmi amintesc odată când eram foarte tristă fiindcă mi se întâmplase ceva, iar tu m-ai dus la cofetărie și mi-ai cumpărat un profiterol. Atunci am mâncat eu profiterol pentru prima dată.
Nici nu mai știam asta, dar în mintea ei s-a întipărit atâta recunoștință pentru un gest așa de mărunt.
Am început bine anul și a făcut bine că mi-a spus în felu-i inconfundabil că orice gest mărunt pe care îl facem se întipărește în mintea oamenilor ca o amintire plăcută ce va supraviețui timpului feroce.
Dacă ai timp să citești, suflet drag, florile sunt pentru tine din toată inima!!!