Aveai și tu băieți
înalți ca brazii și fete frumoase ca Ilenele Cosânzenele și păduri nesfârșite.
S-au dus toți și toate pe apa sâmbetei!!!
A rămas țara
aproape goală, iar ei mai vin pe acasă de Paște și de Crăciun. Luna trecută au auzit că ești bolnavă grav, că
vor dușmanii tăi să pună mâna pe justiție și pe toate bunurile care ți-au mai
rămas și s-au întors acasă să te apere.
Știi cum au fost
primiți copiii tăi cei grijulii? Cu gloanțe de cauciuc în cap, cu gaze lacrimogene
și au pus tunuri de apă pe dânșii.
Și ți se rupea
inima în două căci și cei buni și cei răi erau copiii tăi și erau atât de
învrăjbiți.
Doamne, tu nu vei
muri niciodată, dar te temi să nu se ucidă între ei din cauza urii groaznice
dintre frați! Numai o mamă știe câtă durere simte, când vede dezbinare între
copiii săi în loc de dragoste și armonie.
Îndoliată ești
mereu, iar copii se nasc din ce în ce mai puțin și te întrebi cine îți va da o
cană de apă la bătrânețe, fiindcă bunicii noștri mor singuri sau sunt internați
în azile, în timp ce românii au grjiă de bătrânii altora.
Ai sperat mereu că
va veni soarele pe strada ta, dar ura dintre fiii tăi aproape că este milenară
și nu se mai potolește niciodată.
În comunism erau
centrele de tortură psihică și cei mai curajoși copii ai tăi putrezeau în
închisoare. S-au ascuns în munți și au luptat de-acolo încercând să păstreze cu
viețile lor măcar munții tăi liberi de comunism. Nu s-a putut.
Ce însângerat ți-a fost Crăciunul în 1989! Atâția tineri și-au dat viața ca tu să devii liberă și să ai parte, în sfârșit de liniște.
Ce însângerat ți-a fost Crăciunul în 1989! Atâția tineri și-au dat viața ca tu să devii liberă și să ai parte, în sfârșit de liniște.
Dar comuniștii
și-au pus masca democrației și au sfâșiat, au tot sfâșiat fiindcă deveniseră ca
leii de când pierduseră halca puterii.
Cineva s-a folosit
de omul din subteran pe care l-a adus înarmat cu răngi și cu topoare să curețe
Piața Universității de oamenii aceia incomozi, care luptau pentru democrație
adevărată. A curs iar sânge pe fața ta.
Sângele copiilor
tăi, fără să fie găsit vinovatul. Da, se păstrează și astăzi dovezile prin care
oamenii aceia din adâncul pământului spărgeau, călcau în picioare și loveau cu
cizmele și modul în care li se mulțumea
pentru cât de bine și-au făcut treaba!
Să mulțumești
ucigașului cu zâmbetul pe buze și să mai ai curajul să conduci pe cei care încă
mai păstrau rănile în piept???
Prea ești tare ca
oțelul, țara mea, de aceea înclin să cred că nu vei dispărea niciodată!
I-ai îngropat pe
toți, ți-au curs lacrimi fierbinți din ochi, dar ai continuat lupta. Ești la
fel de frumoasă prin orice drame ai trece, cu toate că ți-au tot luat
pământurile, pădurile, ți-au lăsat în paragină castelele și viile.
Eu cred că puterea
îți vine direct de la Dumnezeu, pe firul credinței copiilor tăi buni, care
și-ar da și sufletele din piept să îi salveze pe cei din jur.
Doamne, când ai
făcut 100 de ani? Să ne trăiești 1000 de ani, România mea, iar fiii tăi să se
iubescă, așa cum s-au iubit atunci când au dansat Hora Unirii peste Carpați,
Dunăre și Prut!