Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

duminică, 31 decembrie 2017

Flacăra olimpică a vieţii la începutul lui 2018

Un an nou reprezintă o nouă aliniere la start, şansa unei alte curse înţelept gândite, strategic abordate pentru obţinerea victoriei. Toţi, dar absolut toţi cei care am trecut în 2018 suntem victorioşi. Încă nu realizăm ce înseamnă să fim în viaţă, liberi şi sănătoşi.
Acestea mi se par victorii fără precedent pe care trebuie să le transformăm în succese uriaşe ca drept recunoştinţă pentru toţi cei care şi-au dat viaţa ca noi să avem aceste daruri supreme. Sunt daruri de viaţă şi sânge oferite ca bază pentru ca umanitatea din noi să înflorească.
Dacă în trecut orgoliile fără precedent ale tinereţii mă orbeau destul ca să văd în puterea iertării o mare dovadă de slăbiciune, astăzi mi se pare divin să-i poţi întinde sincer mâna celui care te-a rănit de moarte.
O cursă a victoriei debutează fără viclenie, fără dorinţă de răzbunare, cu obiectivul curat de a obţine succesul, nu atât pentru tine, cât pentru a-i ajuta pe ceilalţi.
Liderul ar trebui să ştie că este în faţă pentru a fi scut, a testa zone expuse pericolului pentru cei pe care îi conduce şi nu pentru a fi văzut, fotografiat, mediatizat. I s-adat acestă poziţie să alerge primul, fără să fie purtat pe braţe sau împins către victorie de cei din spatele său.
Formatorul de opinie nu trebuie să se creadă un soi de demiurg căruia îi este permis orice. Niciodată, dar niciodată nu are voie să demoleze o idee a discipolilor săi, oricât ar fi de eronată fără argumente.
Politicienii? Sunt ei conştienţi oare cât de greu le-a fost românilor să se unească? De ce fac totul să-i dezbine? Fiecare clasă socială îşi are importanţa ei vitală şi fiecare alergător în cursa permanentă a socializării are un rol vital, cât este în viaţă, oriunde ar alerga: în faţă, ultimul, pe flancuri...
Gata cu lenevitul, să punem punct sărbătorilor şi să reîncepem cursa anului 2018 fiindcă un sportiv adevărat nu-şi pierde niciodată antrenamentul!
La mulţi ani, oameni frumoşi şi să ne vedem la finalul lui 2018 cu multe medalii ale binelui aşezate pe grumazul sufletului!
Vă mulţumesc pentru totă iubirea pe care mi-o arătaţi, pentru că mă acceptaţi aşa cum sunt şi pentru că mă sprijiniţi când cursa devine infernală şi nu îmi daţi voie să o abandonezi!
Câteodată mă întreb dacă merit atâta iubire şi răsfăţ de la viaţă...
Haideţi să ne aliniem la start cu planuri măreţe pentru 2018!


sâmbătă, 30 decembrie 2017

La sfârșit de an, faceți curat în cufărul cu amintiri!

Omul este cea mai strângătoare ființă de pe pământ, în ciuda faptului că este conștient de efemeritatea lui și de iminența sfârșitului său. Există mania de a te înconjura de lucruri: unele de care nu te poți despărți, este adevărat, dar de cele mai multe ori balastul este cel care ne sufocă...
În societatea noastră se merge pe principiul:„Dacă are X, trebuie să-mi cumpăr și eu (chiar dacă nu știu să folosesc obiectul acela)!”
Cu siguranță că am trăi mai frumos, mai liniștit, fără crispări, dacă ne-am educa mania de a avea și disperarea de a strânge.
Astăzi, cu câteva zile înainte de încheierea lui 2017, vreau să vorbesc despre minte. Am împovărat-o cu fel și fel de amintiri, unele așa de vechi, încât sunt gata să se transforme în praf ros de molii sau au putrezit. Amintirile frumoase nu se măi văd și riscă să se estompeze din cauza celor mumificate în suflet și pe care ar trebui să avem curajul să le scoatem, să facem loc altora.
Cum mă pregătesc eu pentru provocările lui 2018? Sper ca divinitatea să-mi dea puterea să o fac:
-golesc mintea de tot ce nu merită să mai ocupe un loc în ea, fiindcă sunt atâtea lucruri frumoase, idei constructive, aminitiri plăcute care merită să stea la loc de cinste și în plus trebuie să fie loc și pentru provocările anului următor
-mă bucur de prietenia adevărată și de toți oamenii minunați pe care i-am cunoscut.  Le sunt recunoscătoare și celor care m-au rănit voluntar sau involuntar sau m-au trădat fiindcă în mod sigur și comportamentul lor m-a modelat. La nivel social ne modelăm permanent unul pe celălalt, fie prin terapia contrastantă  (Nu am să fac niciodată așa!), fie prin imitație (Doamne, ar fi minunat să pot fi la fel de generoasă ca X,  să vorbesc frumos ca Y!)
-primesc anul nou cu zâmbetul pe față, cu optimism fiindcă sunt în viață, prin urmare sper să pot face multe lucruri bune și să mă bucur de roadele lor și sunt plină de mulțumire fiindcă familia mea este întreagă și suntem sănătoși.


miercuri, 27 decembrie 2017

Ce trist când oamenii au de toate, dar le lipsește motivația de a trăi!

Acum, la sfârșit de an îmi vine să scriu despre oamenii care mor de vii cu mult timp inainte ca moartea fizică să sosească. Decesul lor survine treptat sau deodată lângă noi, acasă, pe stradă, in statiile de autobuz sau metrou pierzându-și motivația de a mai trăi, cu toate că duc o viață îmbelșugată. Nu contează statutul social sau funcția, ei acceptă să moară puțin câte puțin așezați în sicriul pesimismului feroce stand cu mâinile încrucișate sau comit cea mai mare nedreptate față de ei înșiși: își iau singuri viața.
În principal, există două mari categorii de oameni:
-cei care nu au aproape nimic, conform principiului: „Ce am port cu mine”, dar sunt insetați de viață
-cei care au de toate și totuși golul de a nu găsi surse de bucurie în viață, le erodează sufletul.
Mediatizarea unor sinucideri trebuie privită în principal ca lecție de viață. Da, este greu să trăiești confruntându-te cu stresul, cu nedreptățile de orice fel, cu dezamăgiri, dureri trecătoare și despărțiri, dar este și mai frumos când te uiți înapoi și realizezi cât de puternic ai putut fi! Nu se poate exprima în cuvinte ușurarea depășirii unei secvențe dramatice de viață. După o perioadă plină de nori și de furtună, totul este mult mai frumos în jur. Este o satisfacție fără precedent să știi că ai ieșit victorios dintr-o luptă pe viață și pe moarte, chiar dacă ai rămas infirm vizibil sau invizibil!
Merită să trăiești pentru toți oamenii minunați pe care te poți baza la greu! Nu contează că sunt puțini.
Nu avem dreptul să-i producem durere singurului prieten care ne-a rămas, dacă prin absurd ne-au părăsit ceilalți unul câte unul...
Trebuie să avem voința de a ne menține vii, de a nu lăsa dorința de moarte să pună stăpânire pe noi.
Normalitatea este o sursă inepuizabilă de fericire, dacă este explorată corect. Chiar dacă nu ai un copil, poți face zeci de bucurii copiilor altora. Devino partenerul lor de joacă și izgonește moartea din apropierea ta!
Zâmbește răsăritului, admiră o floare, citește o carte bună, bea un ceai bun, fă orice ca dorința de moarte să nu ajungă să te stăpânească!
Nu vă scriu findcă mă consider undeva deasupra confruntărilor vieții și dau lecții, ci vă scriu în calitate de supraviețuitor! Fiecare am colecționat rani, înfrângeri, umilințe, important este ce am învățat din ele și cum am luptat cu demnitate să menținem fărâma de viață din noi.
Mi se rupe inima de mila celor care au de toate, au prea mult, dar în esență nu au nimic, fiindcă au pierdut motivația de a trăi!


duminică, 24 decembrie 2017

Astăzi vreau să mulțumesc pentru jertfă

Oare unde a apărut jertfa și ce o motivează? Se  gândește cel care își dă viața cu zâmbetul pe buze pentru mai binele alor săi la vreo răsplată? De multe ori nici nu mai are timp să o facă, ci se oferă ca scut pentru nedreptatea celor asupriți, ca pavăză în fața durerilor nesfârșite.
Jertfa a început în cer, la Nașterea Mântuitorului și a continuat cu copierea modelului ceresc de către muritori. Tatăl a consimțit să se despartă de unicul Său Fiu, deși știa prin ce greutăți va trece.
Cred că este una dintre cele mai negre experiențe ale vieții, indiferent de statut, ca un părinte să știe că fiul său va muri în chinuri și să aibă mâinile legate, să nu-l poată salva. Trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu că El ar fi putut să oprească asta, dar din milă pentru noi, muritorii, nu a făcut-o!
Fecioara Maria și partenerul ei, Iosif, au acceptat să jertfească normalitatea ca mântuirea oamenilor să se înfăptuiască. Jertfa divină s-a contopit cu cea a muritorilor ca minunea să prindă viață.
Știți cât de mult te costă statutul de „ciudat”?
Știți cât devine de insuportabil să ajungi pe gura lumii? Cu toate acestea s-a mers cu jertfa mai departe, până la oferirea propriei vieți să se construiască o lume mai bună!
Vă așteptați că toată lumea să poată să sprecieze gestul magic? Ar fi fost împotriva firii. Încă de la naștere au existat cârtitori și s-a încercat înlăturarea efectului jertfei prin genocid (uciderea tuturor copiilor născuți în același timp cu Messia ca un împărat sângeros să nu-și piardă tronul).
Doamne, în seara acesta și mereu promit să îmi aduc aminte și să-Ți mulțumesc că nu ai oprit jertfa Fiului Tău, deși ai fi putut să o faci!
Și tinerii care au ieșit cu piepturile goale în fața tunurilor pentru libertatea noastră, pentru dreptul la credință, pentru înlocuirea lui Moș Gerilă cu Moș Crăciun și pentru sâmbata și duminica libere ca oamenii să poată serba ce doresc, dupa conștiințele lor, și-au dat viețile cu zâmbetul pe buze și pentru asta le mulțumesc. Nu au primit nimic în schimb și au crezut în ceea ce fac.
A curs mult sânge tânăr pentru fructele exotice pe care le avem pe masă, pentru dreptul de a circula în spațiul european, pentru libertatea de a critica și de a striga, pentru discuțiile libere, pe orice teme dintre noi.
S-au frânt multe destine ca nouă să ne fie mai bine, de aceea nu avem voie să cârtim sau să ne batem joc. oameni tineri, inteligenți, frumoși, curajoși, oameni perfecți prin generozitatea de origine cerească ne-au costruit din trupurile și sufletele lor o lume mai bună.
Suntem demni de jertfa lor fără cusur???
Astă seară îmi plec sufletul pe genunchi în fața jertfei tuturor forțelor telurice si celeste care au avut ca mobil o lume mai bună și nu-mi găsesc cuvintele să le mulțumesc pentru lumina și libertatea din belșug care curg din trupurile și sufletele lor spre noi necontenit!



miercuri, 20 decembrie 2017

Protestul lui Edi

Există mulți oameni în această lume cărora destinul le-a frânt inima. Uneori mâinile destinului s-au suprapus celor ale părinților care au tras unul într-o parte, celălalt în cealaltă parte de inima și de sufletul  copilului lor...
Îl vedeam pe Edi prin școală, nu-mi era elev și nu înțelegeam de ce merge el așa de cocoșat prin curte și de ce ține capul în pământ. Văzându-l, ai impresia că toate necazurile și responsabilitățile înstituției îl apasă. Se face mic, mic de tot și privește speriat în toate părțile. Se furișează asemenea unui hoț. Când plecam împreună cu microbuzul, se așeza uneori jos, când nu avea loc pe scaun, fara să-i pese că este murdat. Atunci îmi era frică pentru el să nu i se facă rău, dar în stație cobora și se pierdea printre ceilalți elevi.
Apoi mi s-a spus că adolescentul nu vorbește. Este cuminte, stă liniștit în bancă, își ia notițe nu lipsește de la școală, dar nu comunică în timpul orelor.
Anul trecut l-am cunoscut pentru prima dată ca elev și mi-am dat seama că traumele din copilărie i-au frânt destinul. Nu este caiet la fel de complet ca al lui Edi și în doi ani de școală, dacă mi-a lipsit de două ori. Dacă îl întreb ceva, îmi răspunde prin semne.
 Unii spun că se preface, că acasă vorbește și merge drept și numai în școală „joacă teatru”.
De ce ar juca un adolescent un astfel de rol umilitor? Am stat ieri cu diriginta lui de vorbă despre Edi și mi s-au confirmat multe dintre presupuneri.
-Adolescentul este în plasament și experimentează încă simptomatologia copilului nedorit. Stima de sine este complet anulată, știind că ești copilul născut din greșeală, cel dat din mână în mînă.
-Cineva l-a lovit că i-a dat jos penarul și i-a împrăștiat creioanele sub bancă, iar de-atunci, Edi a luat hotărârea să se comporte în acest mod „să nu mai deranjeze oameni și lucruri”. De aceea merge el cocoșat și nu vorbește, să nu deranjeze lumea.
Ce soluție a putut să aleagă!Sunt oameni care sunt deranjați și că el dorește să treacă nevăzut și neauzit...
Inima unui copil, om sau adolescent poate fi frântă în câteva secunde și dacă vorbind chirurgical, ea poate fi pusă la loc, spiritual, actul de o cruzime inimaginabilă nu mai poate fi corectat!

duminică, 17 decembrie 2017

Campanie umanitară ca arhiva de documente la purtător să beneficieze de Smart Protection

Dragă Moș Crăciun,

Am o arhivă la purtător în care pot stoca documente personale și istorice și care mi-e dragă ca lumina ochilor. A zâmbit cel mic pentru prima dată, i-am făcut o poză și iPhone X o arhivează, până ce o pot trasfera undeva. Dacă nu ar fi acest dispozitiv, nu ar fi existat dovada primului nostru sărut și nu aș fi imortalizat momentul în care bărbatul vieții mele a îngenunchiat cu buchetul de 101 trandafiri rosii si inelul din aur roz cu diamante negre să mă ceară de soție.
În trecut ți-am cerut o familie, iar tu mi-ai dăruit una plină de dragoste în care îmi găsesc împlinire!
Anul acesta, când iPhone X mă conectează la lume, atât în mediul real, cât și în cel virtual, îți cer să-mi cauți și să-mi comanzi folie de protectie Clasic Smart Protection pentru iPhone X!
El este foarte important pentru mine fiindcă prin intermediul lui primesc apeluri importante de la partenerii de afaceri, răspund, iar negocierile decurg cu folos. Îmi pot verifica poșta electronică și sunt la curent cu proiecte și termene, atâta timp cât nu trebuie să schimb display-ul și să dau pentru asta 2 000 de lei.
Moșule drag, cu 69 de lei protejez bunuri în valoare de peste 2000 de lei și informații care îmi asigură existența și bunăstarea familie!  Tu știi că folia de protecție este plăcută la atingere și nu mă incomodează în niciun fel să-mi utilizez dispozitivul.Dimpotrivă, aspectul său va fi mai seducător.
Hai, Moșule, adu-mi, te rog sticla de protectie Fulldisplay Tempered Glass pentru iPhone X alb 
să pot dormi liniștită! Uneori, mai dau neglijent cu mâna peste ceașca de cafea, micuțul care a început să meargă îmi prinde telefonul superinteligent și îl aruncă să-i testeze rezistența râzând
Parcă ar vrea să-mi spună că el valorează mai mult decât toate bunurile pe care le dețin și așa este, dar de ce să nu le protejez pe cele scumpe și indispenabile?
Sticla de protecție va fi îngerul de protecție pentru iPhone X și dacă prin absurd lângă el ar exploda o petardă, suprafața sa ar rămâne compactă.
Dacă voi dori, o voi înlătura lejer când va veni vremea aceea, dar până atunci, arhiva mea ambulantă și cel mai bun mediator în afaceri trebuie să fie în formă, ferit de șocuri!
Moșule, dacă tot ai dat atât de mulți bani să-mi iei iPhone X, nu poți să-i asiguri și protecție inteligentă pe viață?


sâmbătă, 16 decembrie 2017

Cu 21 de salve ne-am îngropat trecutul...

La Revoluție mi-a mai fost milă de poporul meu, cum mi-a fost acum! De ce doar nenorocirile ne unesc? De ce ieșim să ne dăm mâinile să plângem împreună numai când ne pierdem fiii, frații sau părinții (și pe cei mai bravi, fiindcă și-au dat viața pentru libertatea noastră, chiar dacă nu au obținut certificate de revoluționari)?
Astăzi ne-am îngropat trecutul de țară aflată în calea nenorocirilor, râvnită de marile puteri, dar căreia i s-a cerut mereu să se implice și să sacrifice vieți, deși nu a avut loc la masa tratativelor niciodată și nu a fost luată în serios decât pe câmpul de luptă, cu 21 de salve de tun! Suntem mai bine acum?
Dacă am fi, nu mi s-ar frânge sufletul de milă! Gesturile disperate de a arunca flori albe în calea unui sicriu acoperit, de a scanda numele și titlurile unui mort (chiar dacă ne-a fost rege) arată deznădejdea oamenilor care au stat în baston, au venit de la marginea țării să vadă că pagina trecutului istoric s-a închis pentru totdeauna.
Este o despărțire dureroasă pe fondul unui prezent la fel de dureros. Măcar dacă eram uniți tot timpul ar fi fost mai bine, dar de la comuniști până în prezent românii sunt conduși după principiul: „Dezbină și stăpânește”, poate din cauza acesta între noi fierb cazane de ură.
Democratici nu am putut fi niciodată în sensul deplin al cuvântului și nu știu dacă politicienii care se ridică dintre noi ne vor lăsa să fim. Nu avem capacitatea de a respecta o altă opinie electorală decât a noastră, nu putem discuta pro și contra decent. Un simplu comentariu pus pe rețelele de socializare de o parte sau alta atrage după sine injurii, atacuri la persoană. Românii de rând se sfâșie ideatic (când au posibilitatea și fizic), în timp ce „aleșii” dorm în fotolii și primesc salarii de lux.
Aceasta este strategia prin care ne adorm ei vigilența. „Dușmanul de clasă” nu a murit, dar avem probleme în identificarea corectă a lui...
Și nu pentru că am avea nevoie de răzbunare, fiindcă nici Regele ceresc, nici regii muritori care au avut decență nu au fost răzbunători, ci pentru că s-ar cuveni să fie răspunzători de tot ceea ce fac.
Să fii rege înseamnă să accepți să porți zilnic cămașa morții, deși cei care judecă pripit se gândesc doar la privilegii. Privilegiile, dacă există au rolul de a anestezia temerile regelui și răspunderea copleșitoare pe care o are față de poporul său.
Astăzi, mi-a fost milă de mulțimea care s-a mobilizat în fața sicriului regelui realizând că în prezent nu mai are nicio nădejde și așteptând să vadă ce îi rezervă viitorul...
Și știți ce este absurd? Că nici măcar o dată cât a fost în viață nu l-am primit la fel de fastuos...

vineri, 15 decembrie 2017

Copiii nu înțeleg că ești sărac de Crăciun


Și adulților le este greu să recunoască faptul că sunt săraci de Crăciun, dar copiilor. Vă imaginați câtă mâhnire ar fi în sufletele micuților să nu faceți brad de Crăciun, să nu vină Moșul și să nu primiți colindătorii?
-Parcă îi și aud întrebând printre lacrimi: „De ce să nu primim colindătorii, mămico? Ce vină au ei să nu le dăm covrigi și mere, tăticule? Chiar nu avem bani de covrigi și mere?”
Fiți înțelepți și nu le amputați copiilor bucuria Crăciunului! Au fost cuminți și silitori tot anul să vină Moșul la ei, să aibă globulețe, luminițe și beteală în brad și să asculte glasul colindătorilor! Ce vină au cei dragi să-i tăiați de pe listă? Merită soția care te așteaptă cu mâncare caldă și îți face ceai când ești bolnav să nu găsească nimic sub brad?
Cu un credit pentru nevoi personale rezolvați totul și vă bucurați de feerice sărbători de iarnă. Avem nevoie sa consolidăm relațiile din familie pe bucurii sincere și acte de generozitate, fiindca destul suportăm nedreptăți și atacuri violente din afara ei. Să stăm cu toții la masă, să ridicăm paharele pline, să ne facem urări și săne fim colind ceresc unul altuia!
Se poate obtine un împrumut rapid  să nu ratați acestă ocazie unică într-un an! Este de ajuns să completați cu atenție toate câmpurile , iar dosarul este analizat urgent și răspunsul îl primiți în 60 de minute.
Ceditele online sunt simple și rapide și se clasifică în: mici cu termen scurt de rambursare (ideale pentru sărbători să nu vă îndatorați mult), mari pe termen lung (ideale pentru cumpărarea unor bunuri de folosință îndelungată sau rezolvarea unor problem de familie) și pentru pensionari.
O oră vă desparte de o masă bogată de Craciun, de casa pregătită de sărbătoare și de cadouri,  dulciuri și fructe pentru cei mici.
Primiți-i cum se cuvine și pe colindători, fiindcă veți avea belșug în casă tot anul, altfel vor spune și ei ca în „Amintiri din copilărie” un descolindat, de tipul: „Bureți pe pereți/Fiindcă nu ne deschideți” sau „Păduchi în casă/Și șoareci pe masă”.
Aplicați acum fiindcă mai târziu va fi deja prea târziu. Eu am completat cererea acum 10 minute și erau 3 persoane înaintea mea.



miercuri, 13 decembrie 2017

Ce timpuri trăim!

Geniile anticipează corect. Cu siguranță Cehov a apreciat corect sindromul secolului nostru, când a formulat citatul:„Nepăsarea este paralizia sufletului.”
Bulevardul micuțului oraș este intens circulat. O doamnă aflată la o vârstă respectabilă rămâne în pană pe carosabil în mijlocul traficului. Nervoși, colegii ei o sună, îi adresează injurii și îi arată anumite degete. Probabil că i-ar arăta și altceva, dacă nu ar fi spațiu public. Un singur adolescent trece strada și o întreabă, în timp ce ea ridică tacticos capota:
-Aveți nevoie de ajutor?
Este elevul școlii noatre, iar asta mă umple de mândrie. Un tânăr simplu, cu suflet frumos este singurul care împinge de mașina doamnei din răsputeri, în timp ce „bărbații” înjură.
La metrou, ieri a murit o fată. O găsesc pe mama plină de indignare. A împins-o o femeie în fața metroului, iar când a vrut să se salveze a lovit-o în cap și și-a pierdut viața, fiindcă așa a dorit. Ce timpuri îngrozitoare trăim! Poți aștepta liniștit metroul, autobuzul, iar cineva te poate împinge cu putere către moarte.
La un concert de rock, solistul i-a dat un picior în cap admiratoarei care a plătit bilet să-l vadă, din banii căreia el achită facturi și se hrănește.
Violența ia multiple forme și ne atacă din senin de parcă nu mai există control, înțelegere, toleranță.
Oamenii debusolați contestă politicienii în viață și cer izbăvire în fața unui sicriu!!!Și te cuprinde mila, când vezi cum ca o turmă fără păstor mulțimea se prinde cu degetele de un trecut care s-a fărâmat, iar dovada se află în fața ei...
Cei care nu și-au primit fratele acasă, cât era în viață, acum îl comemorează și se duc să-l vadă în sicriu. (Poate vor să fie siguri că nimeni niciodată nu le va mai lua puterea.)
Nu umanizăm sau dezumanizăm treptat?



vineri, 8 decembrie 2017

Din jurnalul unui medic ( II)





Iubirea care dă viață
            Cât valorează dragostea și suținerea unei mame?  Ce înseamnă un om pe care să te poți baza oricând, care te vede așa cum ești, te acceptă și te iubește necondiționat? Ne naștem cu nevoia de a fi iubiți și părinții sunt primele ființe de la care așteptăm dragostea, iar atunci când părinții nu sunt lângă copii, rămâne doar un gol imens  în formă de mamă sau de tată pe care îl poartă toată viața, o apăsare durerosă care rămane fidelă până la capăt.
Îmi amintesc cu drag de Cristi, un bebeluș de 8 luni, abandonat. Ca și când nu era suficient că se născuse cu o boală gravă care avea să-i umbrescă bucuria copilăriei, părinții au decis că nu il vor, așa că locuia într-un centru de plasament împreună cu mulți alți copii, unii sănătoși alții la fel de bolnavi ca și el. Venea periodic la controale și era îngrijorător de liniștit, refuzasă se mai lupte pentru ceva, să-și mai dorească vreun lucru, iar ochii lui transmiteau doar tristețe și un hău dincolo de care nu se putea citi nimic…Să fii fost din cauza retardului pe care îl avea?Sau  o problema oftalmologică? Băiatul nu fixa privirea pe niciun obiect sau persoană, l-am testat de mai multe ori, jucării colorate, imagini diverse, statice sau în mișcare, nici ecranul tv nu îl captiva în vreun fel. Toate erau la fel, invizibile, fără puterea de a-i atrage atenția măcar pentru o secundă. Am solicitat consult oftalmologic, concluzia nu era certă: strunctura anatomică a ochiului era normal, dar medicul nu s-a putut pronunța dacă el vede sau nu. Au urmat alte investigații, analize de sânge, evaluări prelungite fiind o malformație complexă, dar el a rămas cu aceeași mimică inexpresivă, nu a scos un sunet, nu a cerut mâncare, nici să fie luat în brațe, nu era interesat de jucării, privea în locuri doar de el înțelese, iar chipul lui frumos nu schița niciun zâmbet. Atunci când era înțepat pentru analize plângea scurt, apoi se liniștea singur, nu aștepta să îi aline cineva durerea, să-l ia în brațe sau să fie recompensat în vreun fel pentru curaj...
E blond, cu trăsături armonioase, ochi negri și mari care transmit blândețe. Un copil frumos, delicat care se comporta ca o păpușă…Poate era din cauza retardului, poate nu vedea, poate doar obosise să ceară și să nu primească. Nu mai plângea, se conforma la tot ce i se făcea; între el și noi era un zid puternic pe care nu-l puteam trece nici noi spre el, dar nici el spre noi.
Avea nevoie de operație, urgent. O operație dificilă în prima fază și apoi altele pe măsură ce creștea. A rămas internat pentru a fi operat, dar nu a avut noroc nici de data asta, i s-au făcut analizele pentru operație, dar intervenția nu a mai avut loc, nici la prima, nici la a doua,nici la a treia internare….situații pe care nimeni nu le putea controla, era răcit sau nu exista sânge grupa lui, apăreau urgențe sau se complicau cazurile deja operate iar el mergea de fiecare data inapoi, în centrul de plasament, neoperat.Eram revoltată de toată situația, mă gândeam că este atât de incorect să nu poată fi operat!..Măcar această șansă să o poată avea…Cum de i se întâmpla tot lui? Nu erau destule pentru un copil atât de mic? Oare ce simțea când plângea și nu era nimeni să-l audă? Să-l ia în brațe și să-l liniștească?!...Ne gândim că sunt copii și sunt prea mici să înțeleagă situații atât de complexe ca abandonul, dar Cristi a înțeles, cel puțin esențialul. A înțeles golul pe care îl lasă absența părinților și l-a preluat în priviri, a înțeles că nu i se răspunde atunci când cere ceva, a înțeles că nu e nimeni interesat de zâmbetul și de gingășia lui de copil, așa că a renunțat să mai aștepte, s-a trasformat într-o păpușă vie. A pus un paravan între el și oameni dincolo de care nu mai vedea nimic.Dacă nu vedea, era mai ușor să nu aștepțe, dacă în jurul lui sunt doar obiecte reci nu poate aștepta iubire, e mai ușor de acceptat că oamenii sunt obiecte decât că ființele care îi erau cele mai apropiate l-au respins.  Sau undeva, într-un loc încă necunoscut, există măcar un om care ar vrea să-i ofere dragoste, dar cum să ajungă acolo când este doar un copil?!...
Se reinternează, urmează aceleași pregătiri pentru operație și nu mai îndrăznesc să sper că va merge totul bine, mă gândeam uneori că poate are dreptate să fie așa de resemnat, că nimic bun nu i se întâmplă. Ajunge ziua operației și totul merge bine dar după operație lucrurile se complică și cu atitudinea că nimic nu mă mai poate surprinde continui să-l îngrijesc. Îl iau în brațe atunci când am timp, îi vorbesc, îi arăt jucării, dar el rămâne de fiecare dată la fel de neinteresat.
În viața lui Cristi se întâmplă o minune, apare o doamnă care își îndeplinea activitatea ei obișnuită, aceea de a ajuta sufletele greu încercate din spital, de a le arăta o parte frumoasă a vieții, de a le bucura cu daruri, cuvinte plăcute, zâmbete, încurajări și susținere în multe forme, în funcție de nevoia fiecăruia.A aflat povestea luiCristi, l-a văzut și l-a plăcut imediat…atât de mult că după trei săptămâni ne-a anunțat că vrea să-l adopte. Cu greu îmi vine să cred o asemenea veste… mă gândesc că poate nu a înțeles ce boală are și ce presupune pe viitor, că nu a sesizat retardul lui, dar ea este hotărâtă! A ințeles suferința copilului, dar vrea să-l adopte așa cum este și să-i ofere șansa unei vieți în familie.
Îl revăd pe Cristi după un an, e alt copil...și mai frumos acum!...mă privește în ochi, are dorințe și nu vrea să fie consultat. Protestează vehement, mă uit la el și mă bucur enorm pentru tot scandalul pe care mi-l face. Nu vrea să stea lângă mine, întinde brațele și primește o jucărie, o examinează atent, apoi cere alta.Este iubit și știe asta, știe că va fi apărat și că există o MAMĂ și pentru el care e gata să-l audă de fiecare data când plânge.Dacă îl ia cineva în brațe nu-și scapă mama din priviri, știe ce comoară are acum și nu vrea să o piardă. Se înțeleg și fără cuvinte, sunt fericiți să se descopere unul pe altul și își acceptă reciproc imperfecțiunile. Mama știe că el mai are nevoie de recuperare, de tratamente și operații, dar nu-i spune asta, îi spune că e puternic și curajos, îl laudă, îl încurajează iar el se deschide ca un boboc de floare sub căldura și iubirea ei. Sunt frumoși amândoi, mai puternici acum și devotați unul celuilalt.
Mă opresc din șirul gândurilor cotidiene și mă întreb, oare a fost o coincidență că acest copil nu a putut fi operat de atatea ori?..Dacă operația s-ar fi realizat prima dată, întâlnirea cu mama lui nu ar fi mai avut loc…Cât de mult l-a schimbat dragostea ei!...Copilul care era ca o păpușă a prins viață!..Zâmbește, ba chiar râde cu gura până la urechi, țipă, se joacă, are motive să se bucure și e atât de frumos că nu mă satur să-l privesc! Va reuși mama lui adoptivă să-l susțină în tot drumul pe care îl are de parcurs? De cine depinde? De ea, de el, de amândoi? Va fi suficientă dragostea ei ca să-i vindece toate rănile sufletești? Probabil că nu, dar a fost suficientă, cât să-l readucă la viață, să simtă și să exprime iar ceea ce nu poate vindeca dragostea dintre ei va purta cu el știind că nu mai e singur, că e înțeles și iubit, că are valoare. Ceea ce nu se poate vindeca va fi purtat mai ușor, durerile uitate mai repede, temerile învinse mai ușor și momentele frumoase vor fi împărtășite cu oamenii care l-au vrut cu adevărat, care i-au dat un sens în viață și i-au readus pe chip bucuria de a trăi.

joi, 7 decembrie 2017

În anticamera morții medic și părinte să fii


-Mi-a murit un copil în brațe în timp ce încercam să îl salvez. Era așa de mic și delicat. Nici acum nu pot să-mi revin. Mi se pare nedrept, mi se pare demonic să moară un copil!
Știu cât suflet depune în tot ceea ce face și încerc să-i spun că este totuși bine (sunt cinică recunosc) că nu a murit după sau în timpul tratamentului să nu i se impute ceva. Când doctorul este bun, Dumnezeu i-a dat zile pacientului (admit asta, că nu sunt atee, dar vreau să subliniez lipsa de recunoștință a unor pacienți), când bolnavul moare, l-a omorât doctorul.
-Știi îmi pare rău de el și de părinții și de toată suferința din lumea acesta, continuă destăinuirea. Părinții știau că nu mai are șanse, dar nu aș fi vrut să fiu eu cea care să asist la despărțirea lor.
Sunt niște momente pe care nu le-ai dori nici celor care te urăsc de moarte! Știi ce fac eu, când realizez că micuțul va muri? O chem pe mamă lâgă el. Te-ntrebi de ce? Să nu se simtă atât de singur și neajutorat în fața morții și să-și ia la revedere unul de la celălat. La nevoie mă retrag discret sau ofer câte cuvinte de încurajare se pot oferi în acele momente. Așa consider eu că este corect în momentele acelea tragice în care se stinge viața unui copil!
Poate că el nici nu realizează că moare, dar mama trebuie să-i fie alături cum i-a fost și la naștere.
Și mama i-a sărutat mânuțele și l-a mângâiat pe obraji în timp ce lacrimile îi curgeau să-i inunde fața.
Plângea în tăcere îngenuncheată în fața patului cu ochii îndreptați către tavan. Doar după ce și-a dat ultima suflare a țipat ca o căprioară înjunghiată, iar strigătele ei de durere au umplut spitalul...
...La capitolul moralitate, sora mea mă întrece de departe. Eu mă mint și pe mine însămi, în timp ce ea permite mamelor să-și ia rămas-bun de la copiii cărora le-au dat viață și le cheamă să le facă micuților trecerea mai ușoară în lumea fără de dor și fără speranță!


marți, 5 decembrie 2017

Colindul sufletului frumos...


Omule frumos, frumos, frumos, pari rătăcit aici pe pământ, deși meritai să trăiești în lumea îngerilor!
Nu știu cum se face că suferința, în loc să te coclească, te șlefuiește, așa cum bijutierul transformă pietrele de diamant în bijuterii!
La tine-n casă, unde este ordine, cald și bine poate intra oricine fiindcă porțile, ușile, brațele
sunt mereu deschise. Ai un pahar de cuvinte bune la îndemână pentru toți, o bucată de încurajare proaspătă pe masă, un pat cald în care oaspetele așteptat sau neașteptat să-și odihnească îndoielile și suferințele. Fiindcă toți știu că păstrezi cu sfințenie taina spovedaniei, la tine vin mulți să-și descarce sacul durerilor. Uneori ți se umple casa de praf, dar pentru tine reproșul este o limbă străină...
Este iarnă, în curând vine Crăciunul și tocmai ție cel mai bun dintre cei buni nu-ți adresează nimeni un colind! Omule frumos, frumos, frumos, încearcă să trăiești și pentru tine!
Toți cei care vin și pleacă, oamenii care își lasă la tine în suflet frustrările și dezamăgirile se bucură de fiecare secundă de viață, în timp ce tu, apostol al semenilor, îți asumi durerea tuturor.
Tu ești o pildă vie a tot ceea ce este bun și frumos, a valorii care nu îmbătrâneșe și nu moare niciodată și iată că am scris pentru tine!
Iar cea mai mare mâhnire a mea ar fi ca eu să scriu sute de pagini pentru tine, iar tu să nu ai timp și ochi să le citești!

duminică, 3 decembrie 2017

Vreau pătuțul meu! Eu nu dorm înghesuit ca voi.

Eu sunt bebelușul vostru, nu păpușa voastră! Și am țipat să vă strângeți cu toții aici să vă spun ce am pe suflet.
1) M-am săturat să mă dați din mână în mână și să mă pupe toți pe guriță și pe obrăjori! Bă, eu sunt bebelușul vostru, nu păpușa voastră, ați înțeles!
2) Încetați să mă mai așezați între voi și pe patul vostru! Eu am pielea sensibilă și am nevoie neapărat de un pătuț din lemn de la BabyNeeds.ro care să fie al meu și numai al meu! Treaba voastră că vreți să dormiți înghesuiți, vă privește ce faceți în patul vostru, vreau și eu să fiu liber în patul meu, iar dacă îmi scapă, pot să fac și pipi că sunt mic! Și voi ați făcut când ați fost ca mine...
Să nu vă gâdiți să-mi luați pătuțuri din plastic, eu vreau cel mai scump și cel mai frumos dintre pătuțuri din lemn!
Nu-mi luați cel mai ieftin pătuț, că îmi spuneți mereu că sunt cea mai scumpă ființa din lume!
Vreau BabyNeeds Pătuț din lemn Jas Ursuleț 120x60 cm cu sertar Alb + Saltea 10 cm bebe!
Nu sunt pisălog, măi, oameni buni, știu eu să vă cresc să am părinți de treabă. Ei, da îmi place lemnul de pin că este rezistent și usor, vopselele sunt ecologice și nu mă îmbolnăvesc, în sertarul mare îmi ascundeți chiloțeii să nu îi vadă fetițele care vin pe la mine că sunt curioase de mici. Puneți-mi patul pe roți să-l mutați mai ușor prin casă, mai ales că acestea sunt cadou. Somiera reglabilă este ideală și reprezintă o economie. Pe măsură ce cresc, reglați și voi corespunzător pătuțul să nu-mi cumpărați în fiecare an câte unul. Fiindcă salteaua are ventilație să nu mă acuzați că miroase dubios în camera mea. Merit saltea din fibră de cocos și burete să cresc mare, voinic și sănătos. Am ochit pătuțul fiindcă are trei bețe detașabile și mai târziu mă voi juca eu cu voi de-a v-ați ascunselea! Voi mă șezați în pătuț la culcare, eu scot bețele și trag toate hăinuțele din sertar să vă fac de lucru, apoi mă ascund sub pătuț și tot așa!
3) Când țipă comandantul vostru să vă prezentați toți la ordin la orice oră din zi și din noapte!
4) Să-mi comandați toate produsele de care am nevoie din magazinul BabyNeeds.ro că ei știu cel mai bine ce-i trebuie unui copil să crească sănătos!

sâmbătă, 2 decembrie 2017

Moșule, ce tânăr ești!

Moșule, anul acesta ai dat lovitura! Ce sanie trasă de reni, că renii mănâncă și dacă fac mizerie pe străzile Capitalei, te amendează Coana Mare??? Ce cai, omule? Sunt interziși pe marile bulevarde si asta cu zburatul prin văzduh, cai verzi pe pereți nu alta! Și mașina are nevoie de multe:rca, combustibil și mai ales șofer responsabil la volan! Își dai seama că nu mai poți să te uiți și tu după o fată frumoasă că...Atenție! Vezi că intri cu capul și cu biciclu în stâlpi, Moșule! Da, ce picioare! Dar, știi cum se spune, unde nu-i cap, vai de picioare!
Tânăr ești, de nimeni nu depanzi, fii cool și afișează-te cu cel mai bun biciclu electric să-ți fluture barba în vânt, Moșule, și să nu te mai oprească de la Rutieră să-ți pună fiola!
Ai fost la AirMotion.ro și ai profitat de reduceri, hoțomanule!
Se spune că anul acesta de acolo îți faci aprovizionarea fiindcă sunt reduceri cuprinse între 20% și 70%.
Hei, reducerile reduceri, transportul gratuit, daca plasezi o comanda de 199 de lei, plata in rate (iei acum și achiți la anul și la mulți ani), iar dacă nu ai chef să te duci până acolo, suni la 0748 883 163
și comanzi:
-Ho, ho, ho, zece trotinete electrice pentru zece secretare cuminți, dar să nu știe una de cealaltă că le-au primit de la mine!
Trai neneacă! Biciclu electric Airwheel A3 costă acum 2 999 de lei, deși prețul inițial a fost de 10.018 lei. Asta fiindcă ai familie grea și extinsă, Moșule, și ești cool când străbați orașul cu 17 kilometri la oră. Protecție la apă ai, autonomie la încărcare 40-45 de kilometri, șocurile sunt amortizate, computerul de bord îți arată viteza, temperatura și nivelul bateriei. În preț intră și sistemul antifurt că știu eu pe unii care ar fura și de la Moș Crăciun fiindcă sunt mai hoți ca hoții și acționează noaptea ca hoții. Poate să ai noroc să fie descoperiți la timp și să se pună de o manifestație de simpatie și solidaritate cu tine. Ai să auzi strigându-se în piață:
-Bă, voi l-ați buzunărit și pe Moș Crăciun! Noaptea ca hoții.
Moșule, frânele sunt electrice, telecomanda îți permite să dai tonul distracției, iar dacă te-ai îngrășat de bine, deși ai cam multe pe cap, biciclul ține până la 120 de kilograme de dulceață, să știi!
Moșule, spune-le tuturor cumpărătorilor cât de ieftin este să cumperi de pe AirMotion.ro și adu-mi și mie ceva, nu contează ce fiindcă am  fost cuminte și bună tot anul, nu am dormit la birou, nu m-am uitat pe site-uri deochete și nu te trag de barbă, deși ești cool rău de tooot cu cel mai bun biciclu electric! Ei, ce zici? Mă lași să-ți dau un pupic și să-ți spun poezia?



Declarație pentru fiul meu


Ți-am spus de multe ori că pentru mine ești colindul casei pe care vin în fiecare clipă să-l cânte ingerii în fața vetrei și la fereastră. Minune cu ochii negri, te-ai născut din esență pură de iubire și ești mesager ceresc, suflet fără pată, fulgul cald de nea venit din cer să-mi purifice și încălzească viața.
Lumea spune că o mamă își împarte inima la doi sau la trei și pune bucăți din ea în pieptul fiecărui copil, dar eu simt că tu ți-ai pus inimioara toată în pieptul meu și m-ai făcut cu o veșnicie mai bogată!
Și datorită ție, în sufletul meu este mereu Crăciun, iar tu pui sub bradul speranțelor mele mereu un cadou pentru mine.
Astăzi, 2 decembrie, 2017 îți mulțumesc că îmi ești fiu, că ai venit la mine să-mi oferi șansa magică de a fi mamă!
Ce daruri am eu pentru tine?
1) Doresc să-ți dau sănătate. De-aș alerga până la izvorul dintre munți și tot ți-aș da în fiecare zi să bei apă minerală Aquatique! Ea izvorăște în inima Carpaților, printre brazi semeți și flori de câmp. Acolo nu există poluare și nici gând rău sau energii negative, ci oamenii se racordează la univers prin acestă gură de Rai. Da, fiul meu, făcându-ți laptele praf și supa cu acestă apă, te ajut să crești sănătos. Apa vieții ți-o servesc în pahar ca tu să te hidratezi, să ai o piele sănătoasă, iar organele interne să se dezvolte armonios. Apa asta pentru care aș fi în stare să trec și printre munții care se bat cap în cap e sănătate curată! Imaginează-ți că a apărut în reviste! A luat trofeul la cea mai bună apă pentru sugari și copii. Aquatique este pe buzele mamelor din 41 de orașe mari din România, iar în curând numele ei va fi pronunțat în toată lumea. Apa acesta este recomandată de Institutul de Ocrotire a Mamei și Copilului și de Societatea Română de Pediatrie, de aceea iți las un testament moral: să nu folosești altă apă și să nu dai copiilor să bea din alte sticle, în afara celor care au eticheta Aquatique!
2) Îmi doresc, dragul meu să te cresc în dreptate și libertate!

vineri, 1 decembrie 2017

Băiatul cu ceas

Zi ploioasă de sfârșit de noiembrie! Trecătorii alunecă lin zgibuliți pe stradă. Din centrul miniatural al orașului se urcă el, băiatul cu ceas. Nu este o jucărie cu cheiță, ci este viu, cu ambiții personale și dragoste de viață. Nu îl cunosc, deși stăm în același sat. Câteodată mă gândesc că știu o mulțime de lucruri și totuși sunt atât de ignorantă în ceea ce privește viața ce palpită lângă mine, încât pierd tone de experiențe aflate la îndemână pentru cele din zarea necunoscută, pe care uneori nici nu le pot atinge.
Poartă o căciulă asemenea nordicilor care-i acoperă jumătate din chip, i se văd ochii puțin triști, dar în care palpită lumina vieții. Să fie copil, să fie adolescent? Este firav și după cum aveam să aflu mai târziu un monument de voință, hărnicie și curaj. La coborâre îi întinde banii șoferului:
-Uite și datoria, știi tu!
-Ce datorie, Florine? A, aaa! Uitasem.
-Tu poate ai uitat, eu însă nu.
Nu știu dacă șoferul știe că scriu cu duioșie sau cu revoltă despre oameni, nu pentru că m-aș considera deasupra lor, ci pentru că sunt incurabilă: ador poveștile de viață, le colecționez și le folosesc ca lecții de viață. Faptele și întâmplările pot fi reciclate util.
-Îl cunoașteți pe Florin, mă întreabă șoferul? Este băiatul cu ceas. Are ceas la inimă. De-ați ști ce muncește copilul ăsta! Are 15 oi, stă cu ele, iar vara le face singur fân, deși a fost operat la inimă și nu are voie la efort. Când i se face rău cade, dar nu vrea să audă nici în ruptul capului să-și vândă animalele. Muncește singur, deși are pensie de boală. Și știți ce admir la el? Nu-i este frică. Mi-a venit să-l întreb odată:„Florine, ce faci tu când o sta ceasul?” și mi-a răspuns simplu: „Păi ceasul acesta ne va sta tuturor o dată si o dată!!!”
Florin, băiatul cu ceas, duce o existență simplă, dar onestă. Îmi pare bine că l-am cunoscut și că i-am permis să fie profesorul meu pentru 15 minute. Mi-a predat o lecție care îmi va folosi pe viață: să nu îmi fie frică, să trăiesc clipa la maximum și să nu-mi plâng de milă niciodată, absolut niciodată!
Pentru Florin, băiatul cu ceas, viața lui merge ceas!

Parabola tristă a neamului românesc...

Am crezut că totul va fi bine, când am scăpat de bocancul greu si plin de noroi de pe grumaz. De ce să nu fim și noi un neam fericit, ne-am zis? Curseseră râuri de sânge, pământul încă ne era sărat de jertfe și de lacrimi, meritam un răgaz de liniște, o pauză de zbucium, dar n-a fost să fie!!!
Lupta pentru putere ne-a scindat, iar noi, copii naivi ai democrației, ne-am trezit sfârtecați de obuzele intereselor „copiilor celor care ne călcaseră până nu demult grumazul!”
-După mine, la stânga, a strigat un oportunist! Vă dau salarii mari, ajutoare sociale, îi îmbrac pe cei dezbrăcați și vă deschid cu mâna mea ușa Raiului bunăstării sociale!
La stânga a devenit astfel un loc secular de pribegie, conceput ca fiind destinația sigură către Rai. S-au înghesuit bieții români să aibă și ei un loc la stânga, încât au început să se calce în picioare între ei...
Se credea că acolo curg izvoare de lapte și miere, că dealurile sunt de caș și mămăligă, iar cârnații atârnă de ramurile copacilor din pădure (de aceea or fi fost tăiați pe ras...)
-Stați! Veniți după mine la dreapta! Nu vă duceți pe calea pierzaniei la stânga, după lideri mincinoși și oportuniști.
La vetre, au inceput să se destrame familii. Soțul dorea la stânga, soția la dreapta, copiii școliți aveau oroare de stânga. Au apărut așa mii de biserici în țară și toate fără Dumnezeu!!! Am devenit un popor haotic, mai ales când i-am văzut în față și pe străinii care ne luaseră cândva pământurile. Țineau și ei hățurile puterii, numai noi priveam înmărmuriți debandada politico-socială!
Fiindcă majoritatea s-a încadrat pe flancul stâng, chiar și cei de dreapta au fost constrânși să meargă după dorința poporului. Oameni fără de zare, încrezători în cei care ne promiseseră marea cu sarea am fost surprinși când liderii ne-au oprit cu un semn marșul docil:
-Culcat! În pas alergător la mine, erau comenzile șoc care ni se dădeau acum!
Drumul către Iadul durerii și degradării unui popor este pavat cu bunele intenții referitoare la prosperitatea liderilor...În programul electoral nu scrisese niciodată negru pe alb: „ Culcat!” sau „În pas alergător la mine!”
Iată parabola tristă a unui nem brav! Am ajuns să ne certăm și să ne dușmănim în timp ce liderii ne manipulează și ne scindează ca să ne stăpânescă mai bine!!!