Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

duminică, 28 aprilie 2019

Iarnă turcească topită de ospitalitatea unor oameni cu suflet de aur

Când în seiful amintirilor de aur păstrezi o mulțime de scene  frumoase, reprezentative pentru umanul care indică originea noastră divină, e greu să alegi un punct de plecare. Cert este că Turcia mi-a intrat la suflet cu oamenii ei ospitalieri cu suflet de aur, cu ceaiul fierbinte si parfumat primit la fiecare popas să ne încălzim, cu o echipă inimoasă, care a avut grijă să nu ne lipsească nimic.
Să încep cu Lilia Burac, adevărată enciclopedie de cunoștințe geografice, economice și religioase, capabilă să ne racordeze la folclorul turc și să ne facă zilele fericite lasând amprenta sufletului ei bun asupra noastră a tuturor. Atentă cu toată lumea s-a comportat ca un părinte spiritual, iar cel mai mult m-au miscat două secvențe:
1. Doream să zbor cu balonul si nu aveam haine groase la mine, fiindcă în munți, la Cappadoccia ningea dezlănțuit, iar ea mi-a spus simplu:„Îți împrumut de la mine, să nu ratezi ocazia!”
2. Cu trei zile înainte de a pleca, a trecut pe la fiecare, ne-a servit cu rahat turcesc de cea mai bună calitate (cu aromă de trandafiri) și ne-a spus că așa se obișnuiește la ei, se servește ceva dulce să ne fie vorba dulce, apoi ne-a turnat colonie pe mâini să nu ne rămână degetele lipicioase. A fost o modalitate excepțională de a-și lua la revedere de la grup.
Acum știu sigur că datorită intervenție sale si a celuilalt ghid 

Murat Teğmen am putut lua micul dejun in ziua plecării la ora 1,30 dimineața și personalul hotelului implicat în servire poate nu a dormit mai mult de o oră-două.
Ce îmi mai amintesc? De șoferul Orhan trăgând cu zâmbetul pe buze de bagajele noastre grele și așezându-le, să încapă toate, de modul în care ne aștepta cât era necesar lângă mașină, de faptul că nu l-am auzit vreodată zicând o vorbă rea sau manifestându-și nemulțumirea.
Ni se deschideau uși datorită acestei echipe de aur și oamenii ne lăsau, fără să ne supravegheze cu mărfurile lor. Ba ne aducea și ceai fierbinte gratuit, mesele erau mereu pline, iar pe unde treceam ni se adresau cel puțin două-trei fraze în limba noastră: „A, Rumenia? Hagi, Popescu! Ce mai faci? Iți voi face un preț bun pentru tine.”
Aș fi vrut ca visul acesta al curtoaziei, al ospitalității să dureze mai mult, dar mă mulțumesc cu puțin pentru început. Cerul mi-a oferit ocazia să înțeleg, în ce mod cândva, turcii au cucerit lumea și pentru asta voi fi mereu recunoascătoare.
Lili ne-a învățat să negociem, ce sitagme să nu rostim tare în prezența turcilor în limba română, fiindcă au conotație vulgară în turcă, ce să cumparăm și ne-a făcut să îndrăgim țara.
Mă întreb, dacă aș reveni, dacă excursia ar avea același farmec fără acestă echipă inimoasă, de oameni generoși, care își fac meseria cu multă iubire și respect față de oameni.
Da, cineva a muncit mult și s-a sacrificat ca noi să avem o vacanță de vis și nu am mai avut timp să le transmit mulțumirile mele personale.
Lili, Murat și Orhan sunteți o echipă de aur pe care promit să nu o uit și sper să o mai pot vedea în aceeași formulă!

duminică, 14 aprilie 2019

Om negru cu sufletul alb



Ea avea fața albă ca zăpada și ochii verzi ca frunzele. Pletele ondulate și roșcate i se revărsau pe haina din vulpe polară. El, negru ca tăciunele, încălțat cu cizme de cauciuc, o plimba pe prințesă cu sania pe întinderile pustii.
Toți aveau împresia că el este un eunuc, nu simte și nu vede frumusețea fetei și nu ar putea vreodată să întindă mâna să o atingă. Adevărul este că o iubea prea mult, mult prea mult să îi facă vreun rău.
 Hainele îi erau boțite și murdare, findcă nu avea altele de schimb. Era rob din tată în fiu la moșia lor și o iubea fără speranță. Și-ar fi dat sufletul pentru ea.
-Mai repede, țigane, mai repede, să ajungem la cabana noastră, îi striga stăpâna cu trufie!
Pentru ea nu era decât un simplu țigan, sluga fără nume cu care te-ai obișnuit, dar de care puțin îți pasă.
El era cătrănit știind de ce iubește ea atât de mult cabana din munți. În timp ce domnița lui dragă se încălzea în brațele unui conte vecin, el era obligat să stea pe la grajd, să își facă de lucru pe-afară. Țiganul nu spunea nimănui secretul fetei, fiindcă o iubea.
Acum, când întoarse capul să își vadă idolul acoperit cu cerga mițoasă, a văzut-o cum își șterge lacrimile pe furiș.
-Uită-te înainte, țigane! Ce vrei? Mi-au intrat fulgii în ochi.
Fulgi albi, pufoși și reci în ochi triști și strălucitori ca iarba în roua dimineții.
Acum, îi vin toate în minte, când stă în ocnă cu lanțuri de mâini și de picioare, complet nevinovat. Este vinovat că a iubit și și-ar fi dat viața să o salveze pe ea, regina și stăpâna vieții lui.
Parcă se vede ridicându-se pe vârfuri și ascultând discuția dintre prințesă și contele profitor:
-Ascultă, fată de boier răsfățată, ai crezut că te voi lua de nevastă? Este datoria oricărui bărbat să încerce și să sucească mințile fetelor naive. Nu-mi pasă că ești însărcinată cu mine! De fapt cu cine te-a văzut lumea mereu? Ce, țiganul nu este și el om?
Apoi l-a văzut pe conte plecând. Ea dormea pe patul alb ca o păpușă frumoasă, dar lipsită de viață. A spart ușa, a luat-o în brațe și a dus-o în șatră.
-Salvați-o, salvați-o vă implor! Cred că i s-a pus otravă în vin.
Au rostit descântece până târziu, au făcut ritualuri în jurul focului și la baltă, iar după ce i-au turnat pe gât leacurile, a început încet-încet să își revină.
Nu a trecut nicio oră, când șatra a fost luată cu asalt. Soldați cu faclii au început sa taie corturile si să le pună foc, căruțele erau făcute una cu pâmântul, tot avutul nomazilor pierea văzând cu ochii.
Apoi a văzut fața desfigurată a boierului și mâinile celor din jur care i-au prins toporul:
-Mi-ai răpit și rușinat fata, țigane. Ți-am dat o bucată de pâine, iar tu ai râs de obrazul meu. Vei putrezi în ocnă!
Dragostea i-a ferecat buzele cu mii de lacăte. Nu a putut spune adevărul, doar a povestit că a venit cu fata în șatră fiindcă îi venise rău.
Nimeni nu l-a crezut și așa a ajuns la închisoare. Acum se uită la zăpada din jur și știe că și sângele lui va face o imensă pată roșie pe ea, fiindcă a fost condamnat la moarte. Ar putea să îi spună duhovnicului, în ultima secundă a vieții faptul că fiica de boier este însărcinată cu altcineva și el nu a făcut altceva, decât să o salveze.
Pe fereastra îngustă vede alb și negru în jur. Din când în când i se pare că vede printre stele doi ochi verzi, strălucitori din care cad broboane de rouă.
Îl vor executa public. Ea va fi probabil în mulțime și va da nepăsătoare din mână că moare țiganul. Poate chiar se va mândri că moare de dragul ei. Va fi mortul după care nu plânge nimeni și căruia nu i se va îngriji probabil nici mormântul...
Care moarte o fi mai dureroasă oare? Îl vor împușca, îl vor spânzura? Ce moarte îi vor rezerva ei unui nevinovat?
A adormit cu gândul la ea și la moarte, iar a doua zi a auzit pași hotărâși venind să-l ia. Execuție publică. Îi vor arunca oua crude și roșii în obraji.
Îl vor huidui și se vor bucura de nenorocirea lui.
Merge cu capul gol, fără fular, cu cizmele dezlipite prin zăpadă. Îi vine să arunce paltonul găurit, oricum nu mai contează dacă mai răcește. Eșafodul este pregătit. Ștreangul se clatină în vânt, este plin de gheață, iar el tresare cuprins de fiori, deși nu l-a simțit încă pe grumaz.
Înaintează așa cu pletele negre și dese în vânt, cu ochi de mură coaptă, cu fața măslinie și dinții albi ca zăpada. Este un țigan frumos-frumos , dacă ar fi îngrijit.
-Lume, lume, după cum bine știți, acest om a necinstit și răpit fata boierului și nu poate să rămână nepedepsit, dar conform tradiției noastre, întreb fecioarele, dorește vreuna să îl ia de soț să îl scape de la moarte?
 Vântul îi aruncă vorbele reci în ureche. Ce amăgire? De ce îi scot acestă posibilitate în față, când soarta lui este hotărâtă? Să îi lungească chinurile! Să semene speranță în inima lui și apoi să realizeze că a fost deșartă!
Atunci, din mulțime, s-a desprins fata cu ochii verzi și cu păr de foc. Avea un copilaș drăgălaș în brațe, dar nimeni nu a putut-o opri.
-Opriți totul! Îl vreau de soț pe Florin. Porunciți să îl grațieze!
 ”Doamne, i-a rostit numele! Pentru prima dată i-a spus pe nume. Îi fusese alături 15 ani și din Țigane nu l-a scos, a îngenuncheat în fața autorităților cerându- l de soț!”
 Boierului i s-a făcut rău, și a căzut ca fulgerat, iar după câteva luni de zăcere a murit.
Cei doi au trăit fericiți și niciodată, dar niciodată nu au vorbit despre cele mai dureroase scene din viața lor.
Ea, fata frumoasă de boier l-a numit „Omul negru cu suflet de aur”, iar el nu a făcut niciodată difereță între copilul contelui și copiii săi...

marți, 9 aprilie 2019

Să iei de la un mort este un mare păcat

De mică mă înduioșau poveștile dramatice ale omenirii. De pildă mi s-au umplut ochii de lacrimi, când bunica mi-a povestit că era secetă mare în țară și oamenii se descurcau cum puteau. Atunci a văzut ea un bătrân care își luase un corn  și abia aștepta să îl ducă la gură, când a apărut ca din senin un vlăjgan, i-a luat îmbucătura din gură și a fugit cu ea.
A rămes bietul bătrân uitându-se lung după cornul său...
Din păcate și în vremurile moderne sunt oameni care, în loc să se ducă la muncă, tâlhăresc la propriu și la figurat, de câte ori au posibilitatea să o facă!
Multe sunt lucrurile inumane pe care le consider păcate capitale și mi-aș dori ca oamenii care le comit să fie aspru pedepsiți. Iată care este lista acestora:
1. Jefuirea unui om care vine obosit de la muncă de către cel care nu a muncit o zi în viața lui și obișnuiește să doarmă toată ziua.
2. Atacarea unei persoane vulnerabile: a unui bătrân, a unei tinere, a unei femei însărcinate sau a unei persoane cu dizabilități. 
3. Jefuirea unui rănit sau a unui muribund. Am văzut imagini de acest fel la televizor și m-am îngrozit. El era lovit de o mașină pe stradă și a venit oportunistul, i-a căutat în geanta spunând că îi sună familia de pe mobil și dus a fost cu telefon cu tot...
4. Jefuirea unui mort, care a avut grija să își asigure un loc de veci, ca aparținătorii să nu intre la cheltuială. Cum îndrăznesc unii să ia de la morții??? E inuman să vinzi cavoul cumpărat cu renunțări și să decizi să îți arzi mortul din spirit de economie!
 Cum pot ei să mai doarmă noaptea știind că au vândut cavoul plătit de persoana aceea din viață să aibă asigurat un loc liniștit și comod de odihnă?
Este al doilea caz de acest fel și mă intrigă! Atat lipsă de omenie ar zdruncina și o stâncă. Să iei de la cel lipsit de viață și de apărare, să fii mai bogat cu ceea ce ai putut să iei de la cel care nu se poate revolta și nu-și poate cere drepturile!!!