Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

marți, 17 octombrie 2023

Ospitalitate bolintineană

 


Toamna trece râzând prin văi și printre dealuri scuturând rochia aurie și lăsând în urma ei parfum de tămâioasă, de mere, de must, de gutui și de dovleci. Fotograful soare răspândește în jur atâta căldură și o urmează pretutindeni să îi surprindă frumusețea. Posibil să se fi îndrăgostit de modelul său, posibil să fie un artist care muncește titanic ca opera sa să fie perfectă, cert este că noi muritorii de rând ne bucurăm de spectacol.

La ora 9, 30 ne urcăm în microbuzul pus la dispoziție pentru a merge pe urmele lui Dimitrie Bolintineanu și a ne bucura de locul în care sensibilul scriitor a prins rădăcină, a crescut și a rodit pentru întreg neamul românesc. Nu este copil care la școală să nu fi memorat versurile care curg asemenea acestei toamne cochete și generoase:„ Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,/Unde cură-n poale un râu mititel,/Plânge și suspină tânăra domniță,/Dulce și suavă ca o garofiță;/Căci în bătălie soțul ei dorit/A plecat cu oastea și n-a mai venit.”

Noi nu știm însă ce înseamnă să îți plece soțul, tatăl sau fiul la război și să nu se mai întoarcă, deși lumea noastră se confruntă cu două mari și sângeroase războaie. Domnul Gabriel Dragnea are grijă ca fiecare invitat să aibă loc în mașină și toată lumea să se simtă confortabil. O clipă, soarele pare că urmărește cu blitzul său mașina noastră care se strecoară printre sutele de mașini ce merg în tot atâtea direcții. Căldura lui ne urmărește pe traseul: București-Bolintin Vale și retur.

Câmpul plin cu porumb copt își așteaptă culegătorii. Este pentru prima dată când merg la Bolintin Vale, am schimbat câteva impresii cu câștigătoarea unui premii la poezia clasică, nu mai cunosc pe nimeni altcineva, dar simt că fac parte din familia culturală care merge la Bolintin Vale să îl omagieze pe poet și să îi viziteze pe cei dragi care ne așteaptă acasă. Călătoria a fost plăcută, imaginile vizuale proiectate pe geamurile microbuzului variate: de la peisaje de vis, la firme mamut venite să altereze vegetația cu materiale de construcție moderne, căruțe trase de cai iuți și conduse de oameni grăbiți, panouri publicitare în zeci de culori, menite să bombardeze ochiul și să urgenteze decizia consumatorului.

La destinație, am fost așteptați de oameni dragi: de intelectualii bolintineni, adevărați stâlpi ai culturii naționale și locale. Le-am simțit căldura și sinceritatea și am intrat în Școala Veche, cetate de lumină în care au învățat: actrița Ileana Popovici, textierul genial Eugen Rotaru și mulți creatori în câmpul frumosului, dar și oameni de știință care au devenit: medici, judecători, arhitecți sau profesori.



Discursurile tuturor au fost interesante și captivante, am aflat multe lucruri noi despre scriitori, despre refugiații din Basarabia care au fost primiți aici cu aceeași căldură cu care am fost primiți și noi, despre casele vechi din chirpici care aveau baie, fiindcă localnicii simțeau nevoia  ca trupurile să le fie la fel de curate ca sufletele.

Uneori acești oameni nobili își deschideau ușile pentru a primi fetele de la internat cu păr lung și des să se spele în băile lor. Au fost evocate timpurile extrem de grele, dar ușurate de generozitatea oamenilor de bine care nu pier niciodată, nici ei, nici amintirea lor scăldată în lumină, s-au făcut incursiuni în tezaurul cultural, apoi s-a trecut la festivitatea de premiere.

Nimeni nu s-a plictisit, iar în sală au fost mulți adolescenți și copii, asigurarea că viitorul se află pe mâini bune.



La sfârșit am fost așezați la masă și ospătați cum se cuvine și mărturisesc că nu am mai mâncat pâsat la fel de bun cum este cel făcut cu infinită dragoste la Bolintin!

luni, 9 octombrie 2023

TαBook, un mentor de încredere al tinerilor

 


Sfârșit de septembrie 2023. De la fereastra trenului admiram Transilvania în straie autumnale, scăldată în reflectoarele soarelui și doream să nu se mai termine călătoria. Sunt amintiri care se întipăresc pentru totdeauna în caseta memoriei și care ne luminează sufletul, îmbogățindu-ne. Imaginile pot fi simple, dar feeric de frumoase: turme de oi si de vaci păscând liniștite, lumina filtrându-se printre crengile încă pline de frunze, porumbul tresărind la fiecare adiere de vânt, sălciile pletoase sărutând râurile de aur și trenul dansând pe șine, în timp ce soarele ne mângâia pe creștet. Dealurile transilvane au ceva irezistibil, duios, iar când mă aflu departe de ele, le duc dorul.

Pe măsură ce se însera, orașele luminate în noapte păreau ceruri dispuse pe orizontală. Luminile țâșneau energic, apoi se depărtau și se stingeau în noapte…

Cui datorez această călătorie la Cluj la ceas de toamnă? Echipei inimoase de la TαBook , oameni minunați care investesc în cultură, provocându-i pe români să scrie eseuri sau povestiri, pornind de la o fotografie, să citească mult și să se întoarcă la scrisul caligrafic în aceste momente în care omul este atât de grăbit, încât tastează literele de tipar prin intermediul dispozitivelor, uitând să mai scrie de mână ca în clasele primare.

În timp ce călătoream, mă gândeam cât de norocoasă sunt să întâlnesc această echipă de suflet. Bilanțul este categoric de partea noastră, a celor care participăm la concursurile și activitățile organizate de TαBook.



Câștigurile mele din colaborarea cu TαBook au fost fabuloase.

1.  Datorită lor puteam admira Transilvania în straie aurii de toamnă și mi s-a oferit șansa să particip la Festivalul Internațional de Carte de la Cluj-Napoca.

A fost  o onoare pentru mine să mă pot plimba printre standurile editurilor cunoscute, să văd scriitori contemporani cunoscuți lansându-și cărțile, să le pot cere un autograf și să îmi aleg cărți noi pe care să le citesc cu drag.

2. Am fost noi înșine premiați, pentru că echipa TαBook ne-a stimulat fizic și spiritual: oferind premii fabuloase pentru eseurile noastre, iar cuvintele scrise de noi au fost adunate în volumul Reverie care poate fi comandat online. 

Dragi cititori, participați cu încredere la concursurile organizate de acești oameni minunați, fiindcă premiile promise sunt oferite cu drag, iar câștigul spiritual este mult mai mare decât cel material! 11 participanți la concursul de proză scurtă/eseuri au fost premiați cu câte Iphone 14 și alți 11 câștigători au fost răsplătiți cu publicarea povestirilor într-o carte de lux, primind și ei certificate de câștigători.

Ne-am simțit în centrul atenției și am vorbit câte în lună și câte în stele de parcă ne cunoșteam de când lumea.

Organizarea a fost impecabilă: festivitatea a început la timp, iar premiile au fost suplimentate ca bucuria celor care au scris, inspirându-se din imagini să fie și mai mare.

Am ținut în mână cartea cu emoții greu de definit. Era ca și cum cineva își ținea în brațe copilul viu și perfect, copil născut din dragostea celor de la TαBook.

TαBook pregătește drumul noii generații către cultură, oferind alternative valoroase la nopți pierdute în cluburi, la consumul de alcool, tutun și substanțe care erodează tinerețea, sănătatea și viața, la îndoielile din sufletele tinerilor care au nevoie de mentori, de oameni adevărați care să investească în ei!

 


 

 

 

joi, 7 septembrie 2023

TαBook investește în cultură, în oameni și în frumos

 



Se pot construi edificii mărețe din cuvinte? Evident că da, prin muncă titanică și talent! Sunt scriitori care au construit catedrale, avioane și submarine, când acestea nu se aflau nici în fază de proiect.

Pe paginile excelent scrise ale unei cărți curg lacrimi, zâmbete sau sânge, se desfășoară răscoale țărănești sau războaie.

Mi-a plăcut totdeauna forța cuvintelor și m-am înclinat în fața măiestriei scriitorului de a conduce cititorul prin peșteri, prin văzduh, de a-l face să trăiască frustrările personajelor sale, să iubească la fel de mult pe cineva ca ele sau să își șlefuiască sufletul ca un bijutier citind și recitind cărți.

Mi-am dorit să trăiesc din scris, mai ales după ce am citit Martin Eden de Jack London și am constatat cu bucurie că personajul principal, un scriitor care s-a ridicat prin ambiție dintr-o sărăcie lucie a ajuns să câștige un dolar pe cuvânt.

Mi s-a părut mult și am spus: „Asta da eficiență!”

În prezent, trăiesc din profesia de dascăl și din scris, dar departe de a câștiga un dolar pentru un cuvânt!

Vara 2023 a fost minunată, fiindcă familia s-a reunit la Sinaia și am trăit clipe de vis. Trei-patru zile am refuzat să mă gândesc la următoarele aspecte:

-am nevoie de alt telefon, fiindcă exemplarul pe care îl am este bătrân, foarte bătrân;

-mi s-a tocit pentru a nu știu câta oară tastatura la laptop și se mișcă și el încet, săracul, e și bătrân, dar și muncit;

-de câte nu este nevoie toamna la casa omului!

Particip la concursuri: unele îmi dau aripi, în timp ce altele parcă ar fi dușuri cu bucăți de gheață, dar nu mă pot opri din scris și din participat la competiții.

M-am învățat să nu îmi pun mari speranțe, deși sunt conștientă de valoarea lucrării trimise, ca să nu experimentez suferința.

În vară, văzusem un concurs care m-a atras și premiul era fabulos: un Iphone 14.

Din salariul de profesor, articolele jurnalistice și publicitare pe care le scriu, nu visam să pot ține un asemenea dispozitiv în mână și mai ales să îmi aparțină!

TαBook lansase o provocare interesantă: un eseu despre una dintre fotografiile alese pentru concurs, având o limită de cuvinte.

Am scris despre Sibiu din două motive: mă fascinează orașul care a păstrat aerul medieval, colinele Ardealului și oamenii din acel loc și am pe cineva drag care dorește să ajungă la Sibiu, iar oameni neserioși i-au promis și de Crăciun, dar și de Paști că îi vor dărui o excursie în orașul visurilor sale, dar nu s-au ținut de cuvânt.

E o poveste tristă despre un Sibiu văzut în copilărie, despre o nuntă tradițională, cu mirii pe cai nespus de frumoși care erau mai înalți decât toți participanții la ceremonia fericirii lor, iar copitele cailor răsunau pe pavaje. De atunci, pentru persoana dragă mie, Sibiul a rămas în minte ca o cetate a izbăvirii și a fericirii.

Dar astăzi vreau să vorbesc despre TαBook și despre doza de fericire pe care am primit-o via Sibiu.

Pe 16 august 2023 m-am uitat le rezultate și eseul meu se afla printre cele câștigătoare, prin urmare nu trebuie să mai fac economii să îmi iau telefon!

Juriul a ales 11 eseuri, apoi a selectat încă 11 și toate apar într-un volum care se va lansa la Festivalul de Carte de la Cluj-Napoca.

Nu se putea un dar mai frumos ca acesta! Un cadou dublu și atât de valoros și mai presus de toate, oameni care știu să aprecieze munca și sensibilitatea și care încurajează creație!

TαBook organizează Concursuri de Dictare și Caligrafie, având ca premii  stilou Poenari - stilouri lucrate manual.

TαBook investește în cultură, în oameni și în omenie și abia aștept să îi cunosc pe acești oameni minunați!

 Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți, Dumnezeu să vă dea sănătate și să vă inspire să realizați proiecte la fel de interesante și de utile!

 


miercuri, 12 iulie 2023

Acolo unde este pace e raiul pe pământ!

 



1 Martie 2022, totul este în alb-negru în satul acesta situat la poalele dealurilor, iar liniștea domnește pretutindeni. Iarna a fost blândă și a nins zgârcit, am ieșit din pandemie și când speram că totul va fi bine, în Ucraina a început războiul.

Numai când bate vântul prin pădurile de la Drajna de Sus și vin mari apele se aud zgomote de parcă ar fi război.

E încă frig, abia am ieșit din pandemie și Rusia a invadat Ucraina. Oamenii fug din calea războiului îngroziți. Încearcă să își salveze viețile și cei bătrâni, dar fac infarct în adăposturile din România de inimă rea, de efort, din cauza nedreptății și a înstrăinării.

Blestemat să fie cel care dezrădăcinează un bătrân din casa, din țara și din satul lui în ultimele clipe ale vieții!

Alții au încercat să treacă munții noaptea, târziu și au căzut de pe vârfuri în apa rece și adâncă a lacurilor, murind pe pământ străin, fără lumânare, fără să aibă pe cineva drag sau cunoscut la cap, la ceasul morții.

Este ora 18 și s-a înserat. Cu lanternele aprinse așteptăm grupul care va veni din Ucraina să stea peste drum, în casa spațioasă și primitoare a mătușii mele și a unchiului meu, Iordache Cornelia și Iordache Ion, care acum se află în Spania cu copiii și nepoții lor. S-au gândit să nu stea oameni pe drum cu copii în brațe și o casă goală.

-Noi nu putem să ne bucurăm de toate aici, în timp ce ei suferă acolo! Vă rog să aveți grijă de ele, vor veni două doamne cu doi copii. Să le arătați proviziile din cămară, să le faceți cumpărături și noi vă dăm înapoi toți banii.

Așa am vorbit la telefon, am făgăduit că vom face totul și acum așteptăm în fața porții.

Așteptarea îmi dă fiori, deși nu spun nimic. Mă gândesc că aș putea fi eu în locul lor: cu o mamă  bătrână, cu pisicile drăgăstoase și găinile cuminți pe care probabil ar trebui să le abandonez…Dar aș putea oare să am curaj să plec într-un loc necunoscut, să salvez viața mea și a mamei? Ce ar face sora mea și familia ei?

Afară nu este frig, iar râul care curge răsună plăcut între văi de parcă ar cânta o doină de război. Începem să ne facem griji, fiindcă întunericul se amplifică.

Deodată, la poartă oprește o mașină străină, iar din ea coboară două doamne tinere cu doi copii și un băiat care are 19-20 de ani.

Ele plâng în timp ce ne îmbrățișează pe rând de parcă am fi: mamele lor, bunicile lor, mătușile lor sau surorile lor. Ne înțelegem greu, fiindcă una dintre ele vorbește o engleză relativ corectă și traduce pentru cei din grup.

-Doamne, ce oameni primitori sunteți, îmi spune cu ochii plini de lacrimi! Vreau să fie pace și la noi în țară și toți cei care ne-ați așteptat acum aici să veniți la noi, iar noi să vă primim la fel de frumos!

Descui porțile metalice mari, iar ele bagă mașina în curte. Și-au adus lucruri în valize și în cearșafuri, cu ce au apucat să fugă.

Intrăm în casă și le arăt toate încăperile: sufrageria, dormitoarele de la parter și cele de la etaj, băile și bucătăria. Apoi ne așezăm să mai vorbim puțin înainte de a ne retrage.

-Știți, eu îmi așteptam părinții să ajungă la graniță, să îi salvez și pe ei. Am așteptat trei ore și n-au venit. Timpul mă presa, evenimentele se precipitau, așa că am luat-o pe doamna care era cu fetița în brațe, pe fratele meu să ne însoțească pe drum și am plecat. Eu nu știu acum, eu nu știu… și vocea i se pierde în lacrimi, dacă părinții mei mai trăiesc. Soții noștri au rămas să lupte, iar noi trebuie să luptăm ca acestor copii să nu le lipsească nimic. Am rămas pe drumuri! Casele noastre sunt acum niște ruine, am avut un salon de înfrumusețare și magazine, dar au venit și ne-au distrus și ne-au luat totul!

Viețile noastre și ale copiilor noștri însă, nu le dăm!

Ce pot să spun să aduc un strop de alinare în sufletele atât de rănite.

-Este bine totuși că v-ați salvat fratele. Este aici, va rămâne cu dumneavoastră cât va ține războiul și totul va fi bine.

-Fratele meu va pleca să lupte alături de soții noștri! Nu poate să rămână. E tânăr și este bărbat, în plus, aceasta este dorința lui!

Au stat în casa aceea mai multe luni. Au prins și prima ninsoare și au făcut un moș de zăpadă, au mers la gârlă, copiii se jucau în curte și îi strigau mamei: „Babușca, babușca!” în amintirea bunicilor rămași acasă.

Fratele s-a întors să lupte și mi-a părut rău de tinerețea lui, dar glasul datoriei a fost mult mai puternic decât instinctul de conservare.

Mai departe, una dintre doamne a plecat cu fetița în Turcia, în timp ce posesoarea mașinii a plecat cu băiețelul ei în Germania, iar la plecare ne-au dăruit ghivece de flori, bomboane de ciocolată, multe amintiri și cea mai minunată lecție de viață: să prețuim pacea și toate valorile pe care le oferă ea.


marți, 11 octombrie 2022

Magazinul online Ceasuri-shop.ro, aliatul cumpărătorilor

 



 

Ceasul reprezintă un dar de preț, fiindcă îl învață pe cel care îl are la mână să înțeleagă că timpul este ireversibil și trebuie să fie prețuit la fel de mult ca viața și ca sănătatea. Ceasul este profesorul care învață pe fiecare să trăiască frumos, fiindcă după ce o persoană a comis o greșeala fatală, spune în zadar :„De-aș putea da timpul înapoi!”

Numai în literatura fantastică omul poate stăpâni peste timp și peste spațiu, în rest timpul îi schimbă omului fețele, împovărându-l cu anii.

Legătura dintre timp, viața și sănătatea omului se observă cel mai bine când purtătorul își monitorizează pulsul, somnul, sănătatea cu ajutorul unui  smartwatch.

Există un magazin de ceasuri online care ajută cumpărătorii să câștige lupta cu timpul prin următoarele oportunități:

1. Ceasurile cumpărate din acest magazin economisindu-se 100 % timp sunt garantate 24 de luni. Omul are nevoie de timp pe care să îl petreacă alături de cei dragi, în care să își hrănească sufletul cu frumusețe. Persoanele care au nevoie în acest moment de: ceasuri bărbătești, ceasuri de damă, ceasuri copii, brățări fitness, ceasuri inteligente, ceasuri pentru birou, smartphone sau curele de ceas le găsesc cu un click, iar în mai puțin de 10 minute pot finaliza deja comanda. Un om care ia magazinele la rând pierde timp, energie și bani fiindcă magazinul de ceasuri din oraș nu se află în spatele blocului său.



2. Transportul produselor este gratuit la orice comandă. Clienții au înțeles din start că nu fac ei drumul către produse, ci vin produsele la ei, dar reprezintă o surpriză precizarea că oricât de mică ar fi valoarea unei comenzi, nu se percep bani pentru livrarea acesteia la domiciliu.

3. În prezent, toți românii care intră în acest magazin sunt stimulați să cumpere, reducerile ajungând până la 70 %. În ce alt magazin se poate comanda un dispozitiv care măsoară pașii efectuați, calitatea somnului, timpul unei zile, redirecționează apelurile și mesajele de pe telefonul lăsat în altă parte cu 30% din preț? Oricine poate înțelege la prima vedere că acest magazin este aliatul clienților săi!

Prețul ceasului de mana pentru femei Tio Ecran Touch Sport Casual Fashion Digital care  este o bijuterie veritabilă, are o  rezistență sporită la apă, afișează ora, data si este prevăzut cu o lumină de fundal, este de 59 de lei. Brațara sa din oțel inoxidabil imită perfect aurul roz și produsul vine ambalat într-o cutie de lux, prin urmare, magazinul permite unui îndrăgostit să îi ofere persoanei dragi un cadou de 50 de lei ambalat gata și cu transportul gratuit.

Cine ar refuza o asemenea ofertă?

4. La categoria ceasuri copii, părinții găsesc acel cadou educativ de care au nevoie să îi învețe pe copii ceasul, zilele săptămânii, să își cronometreze timpii realizați la diferite competiții sportive sau în cadrul unor antrenamente. Pe site există ceasuri pentru copii și adulți care pot fi purtate în timp ce posesorul lor înoată.

5. Magazinul prezintă cumpărătorilor acele produse revoluționare care se vând în țările dezvoltate ale lumii, la prețuri românești.

Bratara fitness Twinkler, inteligenta, Agenda telefonica, Anti-lost, Pedometru, Alarma, Cronometru, Monitorizare somn, Puls, GPS, Electrocardiograma are incredibilul preț de 150 de lei și este pentru norocosul posesor și asistent personal și medic generalist.

In cele 40 de grame cât cântărește se află o cantitate astronomică de inteligență care permite:

-realizarea unei electrocardiograme ca posesorul să știe când este cazul să ajungă la cardiolog;

-realizarea/receptarea de notificări;

-monitorizarea orelor de somn și a calității acestora;

-mobilizarea celor care duc o viață sedentară în vederea practicării sportului/mișcării;

-cronometrarea unor activități;

-măsurarea cu exactitate a pașilor;

-autonomia bateriei timp de 3 zile;

-purtarea ei ți când posesorul înoată în mare sau face baie în cadă.



Ceasuri-shop.ro este magazinul ideal pentru alegerea unui cadou pentru cei dragi, dar și pentru cumpărarea produsului care să ajute la monitorizarea sănătății și la prelungirea vieții.

 

 

joi, 6 octombrie 2022

CSALB dorește să ferească salariile tuturor de Patul lui Procust al ratelor bancare



X se uită lung în coșul său de cumpărături și oftează. Săptămâna trecută avea de două ori mai multă marfă și astăzi, produsele care valorează 200 de lei pot fi luate în brațe. El este un simplu muritor și nu poate ține în loc scumpirile, dar creditul la bancă l-a semnat, cu mânuța lui. A luat un împrumut de 10 000 de lei pe 36 de luni, să își ducă familia în excursie. Trei ani va plăti el luxul pe care îl meritau, dar îngrijorările îl cuprind și nu mai poate dormi noaptea. Simte că se sufocă. Nu este ahtiat după bani, dacă ar fi fost, nu s-ar fi împrumutat să îi facă fericiți pe cei dragi. Dar cum se vor descurca? Factura la electricitate este uriașă, încălzirea va costa mii de lei și dobânda torturează salariul. Atât le-ar lipsi să se îmbolnăvească vreunul dintre ei și să fie nevoie de bani pentru spital sau pentru medicamente!

Dar i-a făcut oare fericiți sau i-a condamnat la austeritate pe termen lung pentru clipele acelea efemere de fericire?

Ah, dacă ar fi citit astă vară articolul de pe site-ul CSALB de la secțiunea Educație financiară acum ar dormi liniștit cu capul pe pernă!

Astăzi, el ar sfătui pe oricine să se gândească de zece ori înainte de a solicita un credit pentru că:„ orice fel de împrumut la bancă ar trebui făcut doar în condițiile în care acesta reprezintă o nevoie ce nu poate fi gestionată într-un alt mod.”

Sigur, există pe piață  multe tipuri de credite, publicitatea care li se face este ispititoare. Oamenii sunt îmbiați pe toate căile să se împrumute, dar ar trebui să se gândească la faptul că:

-un credit mare luat pe o perioadă mai lungă înseamnă costuri uriașe;

-situația financiară a celor care se împrumută va fi cu certitudine mult mai grea, începând cu prima rată și până la achitarea împrumutului.

Acum ar spune tuturor celor care se împrumută în bancă să urmărească mai întâi „O campanie de educație financiară susținută de CSALB. Acolo unde negociezi cu banca“!

 

Y și-a luat o casă prin intermediul unui credit ipotecar. Trebuia să facă acest sacrificiu, fiindcă a dorit să îi ofere familiei o casă confortabilă modern mobilată, așezată într-o zonă verde a orașului. Dar dobânda trage de salariul lui de parcă ar fi Patul lui Procust.

Acum se gândește să îi ceară soției să spele de mână??? Să înlocuiască pamperșii cu scutece de bumbac ca pe vremea bunicilor???

Citește prea târziu declarația doamnei Dana Dima, vicepreședinte BCR: „Noi numim antrenează-te înainte de cursă! În primul rând trebuie să înțeleagă că este o cursă lungă, mai ales la un credit imobiliar. Și să se gândească la toate perioadele din viață care urmează să fie în acea cursă. Dacă este tânăr să se gândească că va avea un copil, că urmează să își perfecționeze studiile. Să încerce să pună deoparte ratele să vadă dacă are o disciplină financiară.”

Nu s-a antrenat pentru creditul ipotecar și se teme să nu se prăbușească sub dobânda uriașă. Oare ce vor face ai lui, dacă…?

NU! Nu are voie să moară, să obosească, să se îmbolnăvească!

În minte îi răsună îndemnurile :„Să se antreneze!”, „Să anticipeze!”, „Să gândească pe termen lung!”

Dar contractul a fost semnat. Banii au fost luați, cheltuiți și acum trebuie să fie dați înapoi.  Parcă se vede cum a luat contractul stufos, l-a răsfoit fără să îl citească, apoi a semnat exact unde i-a arătat cu unghia lungă și frumos vopsită funcționara care își freca mâinile de bucurie…Avea banii de casă, restul nu mai conta. Îi venea să sară prin bancă, să danseze sau să înceapă să cânte. Ah, de ce nu se poate da timpul înapoi?

Degeaba citește acum pasaje întregi din articolul postat pe site-ul CSALB:„ Alexandru Păunescu, reprezentantul BNR în CSALB: „Cele mai importante clauze dintr-un contract de credit sunt acelea legate de perioada de rambursare, comisionare, preț. Să pună întrebări, să lămurească ce anume prevede contractul respectiv din perspectiva costurilor și să nu semneze imediat contractul de credit. Au această posibilitate potrivit legii, să amâne perioada de semnare.”

El nu a pus o întrebare, de parcă el era bancherul și avea toate răspunsurile în minte. Îi era ruține să întrebe, temându-se să nu îl considere reprezentantul băncii sărac sau pisălog. Acum îi vine să plângă când nu îi ajung banii de la o lună la alta!

El nu a dorit să își condamne soția și copilul la lipsuri, dar viața a decis așa!!!

Alesese el dobânda cea mai mică de pe piață sau a intrat în prima bancă întâlnită în cale?

Vremurile sunt tulburi, banii din ce în ce mai lipsiți de valoare, iar viața a devenit un lux. La orizont se profilează înfiorătoare ca un tanc ce nu are milă și calcă totul în picioare și acționează ucigător: Executarea silită dacă timp de 90 de zile nu s-au plătit ratele la bancă.

Executarea silită este asemenea unui monstru, dar apariția ei poate fi stopată la timp. CSALB învață toți oamenii care au credite să:„ se adreseze CSALB până la termenul de 90 de zile de neplată a ratelor”pentru a se înfăptui o minune.


Un abonament la canalul de Youtube CASALB salvează salariul de tortură, familia de austeritate și alungă Executarea silită departe, cât mai departe, pe tărâmurile în care toți oamenii sunt bogați!




marți, 10 mai 2022

DDD înseamnă o casă în care oamenii revin cu drag

 

 


Nicăieri nu este ca acasă! Locuința personală emană căldură, emană siguranță și oferă confort. Ce s-ar face omul fără oaza aceasta de liniște în care nu mai trebuie să poarte masca socială și știe că este privit cu dragoste și înțelegere de toți ai casei?

Dar casa poate deveni un iad, când omul aude la miezul nopții sau când este somnul mai dulce un chițăit de șoricel sau rosăturile aceluiași animal, drăgălaș numai în povești și în desenele animate!

Șoricelul acela nevinovat cu ochi de mărgelușe vii vine din canale, din ghenele de gunoi și are în blana sa cenușie și pe gheare colonii întregi de microbi care îi pot îmbolnăvi grav pe cei ai casei.

El sare pe masă, când nu este văzut, trece peste pâinea uitată în coș, contaminează toate alimentele întâlnite în cale, covoarele pe care se joacă bebelușii nevinovați, iar dacă intră în bibliotecă sau în locul în care sunt păstrate acte și dosare, documente importante și cărți rare sunt transformate în bucăți mici de hârtie.

Când șoriceii au pătruns în casă, singura metodă eficientă de izgonire a lor se numește deratizare .

Oamenii greșesc când cumpără grâușor otrăvit și îl administrează la voia întâmplării, fiindcă se pot întâmpla nenorociri mari. Șoarecii s-ar putea să îl mănânce și să moară în locuri din casă inaccesibile. Mirosul emanat în locuință de cadavrele intrate în putrefacție este îngrozitor. Da, pentru câțiva șoricei morți, se impune curățenia generală, dacă aceste creaturi periculoase mor pe după bibliotecă, printre cărți, după dulap. Dacă există o pisică în casă, ea se poate hrăni cu șoarecii amețiți de otravă și moare. Copiii de asemenea sunt tentați de boabele roșii de grâu sau auzind numele de „ciocolată”și neștiind că există una specială care omoară șobolanii.

Gospodarii responsabili cheamă specialiștii firmei DDD acreditată CEPA, fiindcă sunt siguri de următoarele beneficii:

1.Specialiștii își asumă responsabilitatea deratizării complete, în condiții de siguranță față de toate celelalte vietăți din casă și în condiții de maximă igienă.

2. Substanțele utilizate sunt ținute sub control tot timpul, iar recipientele sunt strânse, fiidcă DDD înseamnă grijă față de om și grijă față de mediu.

3. Echipa se deplasează la adresa indicată și când apar urgențe. De pildă, au fost văzuți șerpi intr-o curte sau într-un subsol. Șerpii vor fi alungați rapid din clădire ca persoanele care locuiesc sau lucrează acolo să nu se teamă pentru viețile lor.

4. Specialiștii sunt capabili să curețe total un spațiu de  gândaci de bucătărie,  de viespe,  de șoareci,  de șobolani, de ploșnițe, dar și  de viruși și bacterii, fără să distrugă mobilierul din jur, să umple pereții de umezeală sau sa impună golirea spațiului respectiv.

5. Acreditarea CEPA înseamnă servicii de cea mai bună calitate la prețuri oneste.

Periodic, atât în spațiile publice, dar și în casele românilor se impune să se facă dezinfecție.

Deratizarea se impune să fie urmată de dezinsecție pentru decontaminarea casei, a anexelor acesteia pentru că rozătoarele au adus microbi în spațiul vital al omului. Dar și gândacii de bucătărie vin de la ghenă și din canale, prin urmare și dezinsecția trebuie să fie urmată de uciderea microbilor din casă.

Dezinfecția realizată de Compania DDD, acreditată CEPA înseamnă:

1. Operațiune totală și sigură, fără daune. Chiar și electronicele pot fi dezinfectate fiindcă nu se deteriorează în urma operațiunii, iar ele au capacitatea de a atrage microbii.

2. Oamenii pot intra în acest spațiu fără să aerisească de îndată ce dezinfecția a încetat, fiindcă substanțele nu miros urât și nu sunt dăunătoare.

3. Mirosurile supărătoare sunt eliminate în timpul dezinfecției și este normal să fie așa, fiindcă ele sunt generate de viruși, de bacterii, de mucegaiuri sau de ciuperci și toate acestea sunt eliminate.

4. În spațiul dezinfectat, bacteriile și virușii nu mai pot să se instaleze timp de o lună.

Dezinsecția oferită de compania DDD este de două tipuri: chimică și ecologică. Al doilea tip de dezinsecție este inovator și constă în captarea insectelor pe bază de adeziv cu atractanți, atât alimentari, cât și hormonali cu ajutorul unor stații speciale.

Compania oferă garanții pentru toate serviciile oferite, iar toate metodele utilizate au fost monitorizate îndelung și avizate favorabil de către Ministerul Sănătății.

 

 

sâmbătă, 9 aprilie 2022

Moștenitorul nedrept

 


 

Dan stă în pat. Nu mai are puterea să se ridice să spargă cu mâinile lui baia modernă, centrala scumpă, să fărâme cu toporul: mașina, bicicleta de curse și mobra.

Casa mare cât un palat se învârtește cu el ca un carusel, capul îl doare îngrozitor, dar cel mai tare se teme, când începe să îi curgă sânge negru și pe gură și pe nas de parcă ar fi dat cineva drumul la robinet, să curgă în jeturi sângele său.

Frânturi de gânduri îi vin în minte, când îl lasă puțin durerile fizice. Atunci, tocmai atunci îl apucă îngrozitoarele dureri sufletești:

-Măi, bitane, vino să ne batem! Nu știi cine-i tac’tu mă și ai pantofii scâlciați și pantalonii tociți de atâta purtat!

-Ba știu cine e tata! Tatăl meu este asistent medical!

„Asistent medical, stă la două sate și nu a venit o dată să mă vadă sau să îmi aducă un pachețel cu mâncare! Blestemat să fie! Toată viața, când cineva s-a certat cu mine mi-a strigat: „Bitan!” Urăsc cuvântul acesta și îl urăsc pe tata și cred că el va moșteni tot ce am clădit eu aici din munca mea, toată averea care m-a costat viața!”

Dan aruncă ochii în curte la casa mândră cu etaj, la garajul nou, își trage ligheanul aproape, fiindcă începe iar să curgă sângele ca un izvor. Sufletul lui lovit din toate părțile, trudit, bătut nu mai stă în trupul său măcinat de boală.

„Mi s-o fi infectat sufletul, gândește el, de atâta suferință! Își amintește apoi ce a pățit el acum două luni. A venit seara de la muncă și mama sa, că nevastă nu are, nu era nicăieri. A strigat-o, i-a bătut la ușă, nimic! S-a gândit că s-o bucura și ea de o dragoste târzie și a adormit. Pe la șase dimineața a sunat insistent telefonul, deși era sâmbătă.

-Mama dumneavoastră a murit în Grecia. Se afla acolo într-o excursie. Vi se vor înapoia lucrurile ei și cei 6000 de lei găsiți în poșetă! Să spuneți dacă doriți să o aduceți în țară sau doriți să fie incinerată aici!

Ce soartă! Plecase să se plimbe, să fie fericită, se afla cu un domn văduv în cameră și murise printre străini. Le-a stricat excursia și bucuria tuturor celor cu care plecase.

„De ce nu ai spus unde te duci, mamă? Dacă ți-aș fi cerut eu 6000 de lei, ai fi spus că nu ai? Iartă-mă, dar sunt atât de singur pe lume! Nu pot să te aduc acasă, nu pot!”

Așa i-a spus în gând atunci, iar acum mama îi face semn de departe, mama îl cheamă la ea.

Nu a avut putere să asiste la ceremonia care a marcat marea trecere a mamei sale și nu știe unde îi este mormântul. Își amintește cum a plecat el să cucerească lumea cu cele două mâini ale sale și cu ambiția din suflet și nopțile de toamnă în care a dormit într-o cutie uriașă de carton, sa nu doarmă direct pe pavaj.

Poate că atunci s-a instalat boala în corpul său puțin câte puțin și cu fiecare ploaie care îi pătrundea până la oase, cu fiecare rafală de vânt înainta un pas spre propriul mormânt.

Avea 44 de ani, nu avea copii (s-ar fi interesat de ei, nu i-ar fi abandonat ca tatăl său), a avut o nevastă de care s-a despărțit după doi ani, avea o casă mare cât un palat, mașină, tot ceea ce își dorește un om ambițios, dar și o tumoare uriașă la cap și fusese operat de curând pe inimă.

Când scăpase de problema cu inima, au apărut durerile îngrozitoare de cap. Avea doi prieteni devotați și un patron care îl dusese la spitalul de la București, să fie operat.

Cât timp a stat la spital: zece zile, pe acasă a trecut „domnul tată”, atât de absent toată viața, să vadă casa, garajul, mașina, bicicleta și mobra și mai ales să strige prin curte:

-Cine îndrăznește să ia ceva de aici va ajunge la pușcărie, aici eu sunt stăpân!

„Mă vei moșteni, netrebnicule! În afara faptului că m-ai plantat în trupul mamei, nu ai avut grijă de nimic și toată munca mea va ajunge în posesia ta și a fraților mei vitregi!”

Dan pune mâna pe telefon și sună, sună insistent ca si cum cineva să știe că sună pentru ultima dată. Băieții care i-au schimbat pamperșii, l-au bărbierit și l-au ajutat să se spele și să mănânce au venit îndată.

Băiatul s-a îngălbenit ca floarea-soarelui și nu mai poate vorbi. Are gura plină de sânge și face semn să i se dea ligheanul. Secundele morții sunt cele mai grele, fiindcă nu știi cât vor ține chinurile și îți este frică de ea, de moarte.

Poate ca a mai rămas o fărâmă de putere și un alt lighean de sânge în trupul acesta care a dormit zeci de nopți într-o cutie din carton fiindcă era prea străin de lumea aceasta…

-Vă mulțumesc, băieți că mi-ați fost prieteni, frați și părinți. V-am chemat să stați lângă mine și să îmi aprindeți lumânarea, dar cel mai mult vă rog (și când a ajuns aici, a început să urle de durere, de putea fi auzit din curte) să dați foc la casă, la mașină, la tot ce am agonisit!

Dați foc la toate căci eu nu mai am nevoie de nimic și este nedrept să le moștenească omul care nici nu mă cunoaște și nu mi-a dat un covrig! Dați foc la toooot!

S-a stins urlând așa de durere și dorind ca focul să înghită cu lăcomie tot ceea ce îi furase lui sănătatea și tinerețea... Prietenele mamei l-au aranjat frumos, în costum de ginerică, cu floare albă în piept, cămașă din mătase și papion. Tot satul a venit la înmormântarea lui, iar după ce băiatul și-a găsit liniștea în mormânt, tatăl lui și frații cei vitregi au venit să ia în primire averea. Pe mormânt, ningea cu fulgi aduși de vânt de departe, din locurile în care dormise el multe nopți la rând în cutii din carton și cenușa mamei sale fusese aruncată peste ape.

Ningea de parcă îngerii își smulgeau pene din aripile lor să stingă focul din sufletul lui.

…Poate că focul dreptății va mistui totul, înainte ca moștenitorul nedrept să se bucure de ceea ce nu i se cuvine!

luni, 14 martie 2022

Proză distinsă cu premiul al II-lea la Festival-Concurs Internațional „Elogiul Iubirii”, ediția a IV-a, 2022

 

Iubirea mântuitoare

 

Grecoaica are ochi de foc, iar din ei sar mii de scântei, apoi curg râuri de lacrimi. Stă lângă sicriul soțului ei și se întoarce  în trecut. Pe hol, ard lumânările îndreptându-și flacăra spre cer, locul în care a plecat acum sufletul ei pereche, lăsând-o pe ea singură pe pământ. Hotarele sunt de netrecut, altfel ar lua avionul, ar merge pe jos, ar închiria o navă spațială, să îl mai audă vorbind, să îl mai audă vorbind…

Mâinile lui iubitoare au încremenit și stau încrucișate pe piept. Flacăra lumânărilor o hipnotizează și o întoarce cu peste 30 de ani în trecut.

…Era o copilă cu plete negre și ochi de măslină neagră și se uita la focul care dansa nebunește în sobă. Casa mare și albă se înălța deasupra livezii cu măslini, fiindcă era cu etaj. Uleiul de măsline nu lipsea din casa lor și aveau din belșug rahat grecesc cu arome de lămâie, de portocale, de mentă și cu bucăți de migdale, de alune și de nuci. Copila privea dansul fascinant al focului roșu-portocaliu și spectacolul o atrăgea. Din camera vecină, ajunsese până la ea aroma de cafea.

Abia aștepta să crească, să bea și ea cafea cu mama și bunica și să stea de vorbă, cum stau ele. Așa își începeau ziua. Copila a făcut doi pași către plita neagră și a simțit nevoia să pună bărbia pe suprafața metalică perfect curată. Se gândea că poate fi mai aproape de frumos.

Pe măsură ce se apropia simțea valul de căldură binefăcător și nu s-a gândit o clipă cât de scump va plăti totul.

Simte și acum mirosul de carne arsă și mai ales senzația aceea ciudată că arde o parte din ea. Ardea de vie și a început să țipe, când au tras-o de pe plită mâinile energice ale mamei.

Se revede la spital. Săptămâni întregi în camera complet albă, ea fiind hrănită cu perfuzii, că nu mai putea mânca până nu se producea vindecarea.

Își duce mână sub bărbie și urmele rănii sunt acolo, întipărite pentru totdeauna pe corpul ei.

Focul a marcat-o pe viața, iar „sigiliul” acela a ajutat-o enorm mai târziu.

-Tu, m-ai acceptat cu semnul pe care îl voi purta cu mine până la moarte, tu ai iubit o străină și nu ai lăsat-o să plece în țara ei, spune grecoaica, în timp ce mângâie trupul rece, lipsit de viață!

S-a întors acasă din spital, apoi a avut iar parte de foc. Parcă blestemul focului a urmărit-o toată viața.  Trecuse o săptămână, când Grecia a început să ardă, iar ei erau  strânși în centrul satului, trecuți peste râul uriaș, apoi urcați în mașini și duși departe, către zări necunoscute.

Livada din spatele casei lor ardea. Peste câteva ore ar fi înghițit și casa lor. Din cauza mirosului greu de fum oamenii tușeau și aveau ochii roșii.

-Până aici ne-a fost, a spus tatăl cu glasul plin de deznădejde. Trebuie să plecăm repede și nu putem lua cu noi decât câteva bijuterii și hainele pe care le avem pe noi. Munca noastră, amintirile noastre vor arde în flăcările iadului!

Copila auzea, dar nu înțelegea. Până și caprele lor albe fuseseră lăsate libere, să se descurce cum vor. Măslinii cădeau în flăcările puternice, zvârcolindu-se. Era  livada moștenită din moși-strămoși, bogăția lor, sursa lor de bunăstare.

Portocalii erau plini de floare și de fructe mari care luceau în soare. Acum deveniseră negre.

Grecoaica  vedea fructierele din argint pline de citrice, de banane și de smochine. Acum și fructiera urma să se topească, pentru că nu o puteau lua cu ei în necunoscut.

Aplecată pe sicriu, ea plânge în hohote acum. Retrăiește o altă scenă care a durut-o până la sângerare. Fiindcă râul era adânc, oameni pe papainoage, antrenați special, îi treceau pe ei dincolo de apă, să fie urcați în mașinile cu prelate.

Plângeau toți și se uitau înapoi ca Sara, înainte de a fi prefăcută într-un stâlp de sare.

Ei erau  șase frați. Ea era cea mai mică dintre ei. Pe ea a luat-o omul cu papainoage prima. I se părea uriaș cu picioarele lui din lemn și la început i-a fost tare frică.

Mama a îmbrățișat-o cu toată iubirea și i-a spus:

-Să nu te temi! Nu avem timp! Trebuie să ne îndepărtăm repede de acest loc blestemat, să nu murim! Să faci tot ce îți spune omul acela și să ne aștepți cuminte pe malul celălalt. Vom veni și noi după tine.

Ea retrăiești sângerând scena, în timp ce mângâie sicriul care o leagă de prezent și îi șoptește soțului:

-Voi veni și eu după tine! Să mă aștepți pe malul celălalt!

Poate că această promisiune nu va fi la fel de deșartă ca promisiunea făcută de părinții ei, poate ea și soțul ei se vor mai întâlni. Cel puțin o dată, cel puțin o dată și nimic nu îi va mai despărți…

Omul cu papainoage a prins-o bine și i-a spus:

-Îți promit că totul va fi bine! Să nu plângi și să nu te temi!

Din brațele uriașului, ea își privea copilăria în flăcări și nu înțelegea de ce fusese pedepsită atât de crunt. Uriașul se clătina și ei îi era frică de valurile mari și de pietrele alunecoase, dar și de viitorul incert.

Îi auziseră pe cei mari că vor fi duși în altă țară și cine știe unde vor dormi. Poate sub cerul liber și roua va cădea pe ei, poate într-o colibă în pădure…

Au ajuns la jumătatea râului. Uriașul se clatină, picioroangele îi alunecă pe o piatră îmbrăcată în mătasea broaștei și o scapă din mâini.

Parcă simte și acum apa rece și dușmănoasă și mai ales rana aceea deschisă din umăr din care țâșnea sângele.

De pe malul celălalt aude glasul mamei:

-Ce ați făcut cu copilul meu? Doamne, de ce tocmai ei i se întâmplă toate nenorocirile? Am pierdut casa și livezile de măslini și de portocali, dar lasă-ne copiii și viețile, Doamne?

Se uită cu ochii mari către sicriu. El, cel care a ales-o și a făcut-o fericită, atât cât s-a putut parcă îi zâmbește cu înțelegere, așa cum o mângâia, când îi era dor de frații și de surorile sale.

-Doamne, de ce mi l-ai luat?

S-a trezit singură. Avea șase ani și fusese dusă de urgență într-un spital din Albania. Personalul se purta frumos cu ea. În ochii lor citea ea infinită milă și se trezea întrebând:

-Unde sunt părinții și frații mei? Mai trăiesc?

Vorbea într-o limbă străină. Asistenta se întorcea cu un pahar de apă sau cu o bucată de pâine unsă cu unt și gem, crezând că a cerut de mâncare.

Nu se înțelegeau. Ei îi alinau durerile, îi schimbau pansamentele atât de ușor ca ea să nu simtă, dar sufletul ei sângera de moarte.

-Oare îi voi mai vedea pe ai mei? Îmi voi mai strânge mama vreodată în brațe?

Era o întrebare retorică. Într-o zi, în salon a intrat o doamnă frumoasă și elegantă și pentru prima dată după patru luni, i-a vorbit cineva în grecește:

-Draga mea, a sosit timpul să pleci din acest spital. Noua ta țară se va numi România. Acolo vei fi dusă!

Doamna a îmbrățișat-o și i-a urat călătorie plăcută către noua patrie.

Peste ea parcă trecuse o veșnicie. În noaptea aceea, în patul ei alb de spital s-a zvârcolit ore întregi. România era un tărâm necunoscut pentru ea, neștiind că acolo își va găsi iubirea mântuitoare. Avea șase ani, încă mai credea în zâne, dar nu credea în nemurire, fiindcă fusese la un pas de moarte de atâtea ori.

Închidea ochii să se odihnească și vedea un palat mare, cu mese pline și îmbelșugate, cu fructiere, pahare și tacâmuri din argint, cum aveau acasă. Toți ai ei purtau haine ireal de frumoase și radiau de fericire.

A doua zi s-a trezit în mașina. Cineva o pusese într-o mașină cu prelată, pe o păturică. Mașina oprea la zeci de spitale și în ea erau urcați alți copii, copii care erau așteptați fiindcă fuseseră răniți sau uitați pe undeva și acum erau duși la părinții lor.

Erau copii, dar nu zâmbeau și nu se jucau, iar adulții care aduceau în mașina mereu alți copii vorbeau o limbă străină.

Mașina înainta și se făcea din ce în ce mai frig. Nu simțise niciodată frigul acesta în Grecia.

-Noua mea țară va fi așa de friguroasă? Oare îi voi mai găsi pe ai mei? Promisiunea aceasta nu va fi ca aceea că ne vom reîntregi familia pe malul celălalt, în timp ce pe mine m-a scăpat în apă?

Mintea ei de copilă de șase ani era chinuită de întrebări. Hainele ei erau subțiri, săndăluțele de vară o strângeau, așa că s-a împachetat în pătură și a chemat lângă ea o fetiță mai mică, de vreo patru ani, pe care a simțit nevoia să o ocrotească.

Prima oprire a fost la Balș. Mașina a intrat in curtea unei școli mari. Acolo grecii erau adunați, iar cum își vedeau copiii, îi îmbrățișau plângând de bucuria revederii și îi luau acasă.

Tovarășii ei de călătorie plecau pe rând cu părinții lor. Zece copii au rămas stingheri în curtea școlii. Nu se puteau bucura de zăpadă. Parcă le era frică să se joace și să atingă ceva din noua țară. Se simțeau străini și nu înțelegeau cum plecaseră ei din ținutul acela cald și fuseseră aduși într-o țară cu frig și cu zăpadă. Aici nu erau portocali și nici măslini…

Prin patru localități a fost plimbată ea, la sute de kilometri una de cealaltă. Între timp a primit un cojocel mult mai mare și o pereche de ghete, dar tot tremura și de emoții și de frig.

Începuse să creadă că este a nimănui și își va petrece toată viața în mașină. Va fi dată jos din caroserie în curtea unei școli, dar nimeni nu o va recunoaște, nimeni nu va veni să o ia.

Poate că va crește așa.

-Dragostea mea pentru tine nu va pieri niciodată, spune încet în românește, apoi în grecește în timp ce retrăiește intens amintire după amintire lângă sicriu!

A tot mers cu mașina prin țară, până a fost coborâtă în curtea ultimei școli, iar mașina a plecat. Părinții veneau pe rând să își ia copiii, după ea nu venea însă nimeni și s-a așezat pe un zid și a început să plângă zgomotos.

-Ce mă fac singură printre străini, dacă ai mei au murit toți?

Ningea fascinant, fulgii se alergau unii pe alții, mici, albi, cristalini prin văzduh, dar spectacolul luase sfârșit cu mult timp în urmă pentru ea.

Singură, într-o curte de școală străină ar fi vrut să se poată odihni într-un pat alb, cald și confortabil, iar mama să îi aducă mâncarea pe o tavă din argint ca atunci când era bolnavă.

-Uite o grecoaică mică singură, a strigat un băiețel, arătând-o cu degetul și oamenii s-au strâns în jurul ei.

Băiețelul s-a apropiat și a mângâiat-o pe obraz, ștergându-i lacrimile. Apoi și-a adus aminte că în cartierul grecilor, o familie își pierduse copilul care fusese dus la un spital din Albania. Se vorbise în Măneciu despre drama grecilor duși în colonia de la fabrică. Ei trăiau aici, în timp ce copilul rămăsese într-un spital din Albania…

Băiețelul a alergat la familia aceea să le dea vestea. Se gândea că, dacă nu era copilul lor, va plânge acasă, până își va convinge părinții să o primească în casa lor pe fata cu ochii de foc.

Tatăl grec a înțeles mesajul și, deși nu avea nicio speranță în suflet, și-a luat șuba îmblănită, a ieșit din atelierul ei de cizmărie pe care l-a încuiat cu grijă, să nu piardă vreo pereche de încălțări și a plecat în grabă.

În țara care îl primise cu brațele deschise și îl adoptase a trebuit să se reinventeze: a învățat să repere încălțăminte, să aibă pâine pe masă pentru copiii și soția lui.

Îi venea să zboare la fetița aceea, fiindcă au plâns mult când au văzut copilul în valuri și umărul acestuia plin de sânge dar au fost urcați cu forța în mașina care i-a adus în România și au înțeles și ei că trebuia să îi salveze pe ceilalți copii.

În suflet își dorea să își regăsească fetița, dar după atâta timp murise și speranța și se gândea că va trece iar prin suferință, retrăind scenă după scenă pierderea ei, dacă acela nu va fi copilul lui.

A intrat pe poarta școlii și a început să prindă contur imaginea copilului. Purta un cojoc vechi, cu vreo trei numere mai mari și ghete scâlciate, dacă ar fi fost copilul lui, ar fi fost sfântă clipa regăsirii.

Fetița nu își ridica ochii negri din pământ. Copiii strânși în jurul ei plecaseră, până și băiețelul care îi ștersese lacrimile și o îmbrățișase, spunându-i niște cuvinte calde care îi merseseră la suflet, o părăsise.

Dacă ar fi fost în Grecia, ar fi umblat pe străzi strigând:

-Cine primește o fetiță de șase ani în casa lui? Sunt singură pe lume. Voi fi ascultătoare și bună și voi munci după puterile mele.

Lângă ea vedea picioarele unui bărbat străin. Apoi a simțit mâna lui caldă, ridicându-i bărbia și degetele iubitoare mângâindu-i fâșia de carne arsă. Brațele acelea puternice au ridicat-o până la nivelul feței și ochilor lui și bărbatul a acoperit obrajii umezi de lacrimi cu sărutări:

-Bine ai venit acasă, copilul meu! Dumnezeu ne-a trimis un dar minunat în această iarnă aspră!

Omul își ducea în brațe copila înotând prin nămeți, iar ea privea mândră lumea din brațele lui.

În sfârșit o luase și pe ea cineva.

Oamenii îl salutau pe grec și discutau ceva într-o limbă străină pe care ea nu o înțelegea, dar acum știe că și românii se bucurau pentru cizmarul străin care își găsise copilul.

Când au ajuns acasă și s-a deschis ușa locuinței modeste, fetița a avut iar un șoc. Pentru ea acasă însemna casa mare cu etaj si scări de marmura și pomii falnici și plini de rod din spatele casei. Aici erau înghesuiți cei opt membri ai familiei în două cămăruțe mici. Stăteau cu ușa deschisă ca godinul să încălzească ambele încăperi, iar pe plita încinsă fierbea un tuci plin de cartofi, răspândind mirosul specific.

Cel care acum stă în sicriu îi vizita adesea și le ducea mere din livada lui, nuci, pâine caldă, apoi cozonac de sărbători. El o proteja când râdeau copiii de ea că nu vorbește bine românește și îi împrumuta umbrela lui când se întorcea acasă de la școală, să nu o ude ploaia.

Au crescut împreună și degetele lui s-au plimbat pe sub bărbia ei arsă din copilărie, dar mereu cu dragoste, cu infinită înțelegere, cu o iubite mântuitoare.

Și-a pierdut tatăl în România și nu s-a gândit niciodată să îl ducă în Grecia, fiindcă omul a considerat ca această țară i-a salvat familia.

Mama a plecat în Grecia, iar ei o vizitau în fiecare vară, oricât ar fi fost de greu. Cei cinci frați s-au răspândit în cinci direcții diferite ale lumii: doi în Germania, unul in Norvegia, unul în Anglia și altul în Franța. Avea 16 ani când mama ei își făcea bagajele să se întoarcă în Grecia.

Se afla din nou la răscruce de drumuri, când a apărut băiatul acela de român care o încurajase la școală:

-Nu vrei să rămâi pentru mine aici? Vreau să fii soția mea, fiindcă iubirea mea pentru tine a crescut în toți acești ani și nu pot să te las să pleci! Dacă tu nu simți nimic, ești liberă să pleci, dacă îți este greu să te desparți de mine, rămâi și te voi proteja cu toată puterea ființei mele!

Ea a înțeles ce i-a spus și a avut încredere în el și au acum o casă mare și frumoasă, cea mai elegantă casă din cartier, dar la ce bun? El pleacă pentru totdeauna din casa lor și ea simte că pleacă măslinul sub care a crescut și la umbra căruia a fost atât de protejată.

De dragul lui va continua să lupte pentru fiul lor, pentru tot ce a trăit în demnitate, pentru viața ei ce a fost la fel de captivantă ca un roman.

Stă acum lângă sicriul lui și printre lacrimi chipul i se înseninează preț de-o clipă.

Își amintește cât de mult a luptat el să o angajeze la fabrică și cum, colegele de muncă, bazate pe faptul că nu știa așa de bine românește, îi spuneau:

-Mâine suntem libere. Să vii la mine în vizită, draga mea că am să bag un câine la cuptor în cinstea ta!

Ea se ducea acasă și îi povestea lui, iar el râdea puțin, apoi se întrista.

-Trebuie să înveți românește foarte bine, draga mea. Să îți explic să înțelegi! Au râs de tine. Au spus că bagă la cuptor pe nevasta câinelui, să te aștepte cu bunătăți. În realitate, cum să mănânci câine copt?

Se consolau împreună, apoi ea întreba:

-Dar cum se numește „nevasta calului”?

-Simplu: iapă!

„Iapă, iapă, iapă” repeta de zeci de ori. Dorea să le spună celor care au râs de ea că sunt iepe. Nu se certau, erau doar schimburi lingvistice generatoare de umor.

A doua zi, când primea invitația, le răspundea simplu:

-Sunteți niște, niște…, apoi își dădea seama că întrebase forma de singular, nu pe cea de plural a cuvântului, oricum uitase deja sa spună și „iapă”, niște niște… neveste de cai!

Tot atelierul izbucnea în hohote de râs tineresc.

Acum stă lângă casa de veci a soțului ei și simte că în cutia aceea din lemn stă jumătate din viața ei. Se simte ca un pom uscat pe jumătate, care trebuie să trăiască, fiindcă nici tăiat nu va fi curând, nici nu se va prăbuși singur din picioare, ci mai trebuie să mai ofere umbra și ocrotire celor din jur.

-Cum pot eu să îmi iau la revedere de la tine, dragul meu, căci despărțirea de tine mă doare mai tare decât orice despărțire, spune cu glas tulburat grecoaica, după ce a retrăit toate acestea lângă sicriul soțului ei! Tu m-ai învățat să sper, să uit, să mă simt frumoasă, în ciuda urmelor de pe corp și mai ales să vorbesc și să iubesc românește!

Să mă aștepți pe tărâmul celălalt, fiindcă voi veni și dacă omul cu picioroange mă va scăpa în apa învolburată a râului!