Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

duminică, 23 iunie 2019

Drajna sub ape



Poveste de viață

Un om doarme pe patul său jos și confortabil, mulțumit că are o căsuță și în ea tot ce are nevoie: un televizor, o antena, un frigider, un aragaz. Din când în când aude răpăielile de afară și se gândește între două reprize de somn și una de semiluciditate, cât de rău este de cei care nu au o casă a lor. Să dormi prin parcuri! Viață este asta?
Să te ascunzi în canale de gerul iernii. Păi, el, aici are râul aproape, iar apa îi aduce piatră si lemne. Cu balastru, cu pietriș, mai faci o aleea, mai ridici un garaj...A adormit din nou și a visat, noaptea aceea în care fiind de pază pe șantier și lăsat singur, au intrat hoții peste el, l-au legat bine si au furat ce au dorit ei. A crezut că îl vor omorî.
Dar de ce? Și-a promis să uite totul! De afară se aud pârăituri urâte de parcă munții s-ar fărâma și resturile lor ar fi aruncate la zeci de kilometri. Nu este front în curtea lui. Să iasă, să vadă ce se întâmplă? Nu mai are timp să stea pe gânduri, fiindcă ușa este smulsă din țâțâni și apa năvălește cu putere. Cum stă buimac pe pat înghite apa mâloasă și inima îi îngheață de groază. A intrat apa în casa lui și toate sunt în priză. Dacă moare electrocutat? Unde să se ducă? Să mai iasă pe usă? Nici vorbă! Apa năvălește cu putere și l-ar ucide pe loc. I-a rămas geamul din spate și trebuie să se miște repede de tooot, dacă dorește să își salveze viața. Afară toarnă cu găleata. E dezbrăcat și i se face frig și tremură de frica a ceea ce putea să i se întâmple, dacă nu se trezea. În zori, l-ar fi găsit ai lui inecat in casă, umflat și electrocutat și l-ar fi plâns și s-ar fi speriat îngrozitor. Iese pe geam, dă din mâni cu putere și se cațără pe cotețul găinilor.
În timp ce a ajuns pe acoperiș și își aude găinile cârâind si le vede plutind sub ochii lui înecate, începe să îi fie frig și să se teamă de apa care crește și crește și crește. 
„Doamne, te rog, oprește ploaia si salvează-mă! Iartă-mă că te-am injurat adeseori, am greșit, dar fie-ți milă de mine și nu mă da apei!”
În noapte, târziu, urlă după ajutor la casa de alături. Cine sunt vecinii lui? Bunica bolnavă și bătrână, imobilizată la pat, o mătușă, puțin mai în fire și doi oameni care au grijă de bunica. Ce ajutor să aștepte de la ei? Dar decât să se înece și să moară de frig, nu mai bine luptă pentru viața lui?
Începe să sune, fiindcă a reușit să își ia telefonul. Părinții nu-l aud, pompierii îi spun că sunt pe drum, dar nu pot să înainteze, fiindcă șoseaua este blocată, unchiul de la Târgu Mureș îi promite că va suna și el la pompieri. Salvarea vine atât de greu. Începe din nou să strige cu disperare în noapte:
-Mătușă, salvează-mă! Nu mă lăsa să mor!
În sfârșit la casa mare și solidă s-a deschis o fereastră.
-Nu pot să vin la tine, dar să nu te miști de acolo! Ține-te bine de cotețul acela și ai grijă să nu cazi în apă!
Povestea a doua
Abia acum a văzut mătușa că și la ei apa ajunge până la fereastră. Au mare noroc cu casa înaltă, dar trebuie să se gândească exact ce va face în cazul în care...
Pe cei doi care au grijă de mama îi va urca în pod. Sunt slabi și se pot cățăra repede și așa vor trăi câteva ore în plus. Dar pe bolnava imobilizată la pat, unde să o ducă?
Casa ei se află lângă cea a nepotului. O mai fi oare în picioare? Cât o fi ceasul? Între timp se sperie și cei care au grijă de bătrână și sunt gata să plângă și să țipe, dar ea le face semn discret, să nu sperie bolnava.
Începe să se lumineze. Pe drum se aud două mașini. Mihai și Gruia, doi săteni curajoși înoată prin tot nămolul, fiindcă apa s-a retras și îi întreabă, dacă au nevoie de ceva. Le-au adus pâine și apă, le-au tras cu mașina un buștean care ocupa toată curtea devenită prund.
Ora cinci și încălțată cu cizme din cauciuc primărița noastră (nu îmi plac formulările de tipul:„Doamna primar”) cutreieră satul de la un capăt la altul, încurajează oamenii, sună la pompieri. Parcă ar fi un bărbat adevărat. Poartă o ie cu trandafiri bleumarin căreia îi face cinste.
Povestea a treia

Au venit cu mașina nouă la casa părintească și acum este îngropată în nămol, are parbrizul spart, dar ei sunt cei mai liniștiți oameni din lume: „Ce dacă nu avem asigurare și vom pleca de aici cu autobuzul! Important este că toată lumea de aici a scăpat cu viață!”
Povestea a patra
-Vezi, câinele nostru este înecat în curte, îmi spune o fetiță frumoasă, cu ochi verzi și mișcări agere de veveriță!
Tocmai aflasem că la ora trei dimineața mama ei a sărit și l-a salvat în ultimul moment din lanț.
-Adică a murit?
-Nu a murit. Doarme în curte înecat.
Povestea a cincea
Este a tuturor oamenilor de bine care au venit să ajute.
Am văzut pompieri transpirând și umplându-și uniformele de noroi, numai să ajute oamenii!







miercuri, 5 iunie 2019

Tricolorul și rugăciunile din piețele publice ne-au ajutat să învingem!




Zăpadă roșie! Pentru prima dată gustul omătului este sărat și culoarea lui, culoarea sângelui. Crăciun îndoliat! Cine s-ar mai bucura, când ei, eroii noștri bravi stau încremeniți pentru vecie în piața publică? Unora le-au înghețat lacrimile speranței sau ale durerii pe obraz.
Îi privesc și îmi urlă sufletul. Cu iubirea mea, le-aș împrumuta suflare de viață, dar nu am puteri demiurgice. Mamele și-au adus copiii în brațe, iar gloanțele suieră amenințător deasupra gânguritului mugurilor de viață.
Începe să bată un vânt tăios, dar stăm zile și nopți în piața publică, să nu pierdem ceea ce am cucerit cu sângele lor sfânt.
Se trage haotic, ce intră cu tancuri în mulțime, de parcă l-am supărat pe Dumnezeu și nu-și va mai întoarce fața către noi niciodată.
Ne este frică! Poate că nu atât de tare pentru viețile noastre, cât să nu rămânem poveri în cărucioare pentru cei de-acasă și să nu mai putem scăpa în veci de închisoarea spirituală la care eram condamnați pe viață.
Se împarte ceai cald și pâine. Dăm băutura și hrana din mână în mână, fără să ne pese, în cazul în care nu ne-ar rămâne și nouă. Ce îndoliate ne sunt sufletele!
Cum poți fi altfel, când se ucide român pe român, frate pe frate?
Știri confuze ne fac să ne tremure inimile, să ne înghețe mugurii speranței și atunci, cineva ne propune să ne prindem de mână, să ne așezăm în genunchi și să ne rugăm împreună.
Să implorăm mila cerului și să cadă valuri de libertate și de izbăvire asupra noastră.
Ne sincronizăm rapid și simțim energia aceea fierbinte a milioanelor de oameni care simt la fel.
„Tatăl nostru care ești în cer/Sfințească-se numele Tău!”
Degeaba vă relatez în cuvinte, dacă nu ați fost acolo să simțiți cum glasul acela unic, al celor care aveau frați și surori morți pe pavaj sau răniți grav în spitale se prindea de Dumnezeu și Îl implora să ne ierte.
După ce am spus:„Amin!”, ne-am mai liniștit sufletele. A urmat răspunsul la rugăciune.
Veneau soldații cu armele pregătite, când un puști curajos a luat tricolorul îngăurit de gloanțe și i-a întâmpinat înfășurat în el. Din miile de piepturi a țâșnit acel „Deșteapta-te, române/Din somnul cel de moarte/În care te-adânciră/Barbarii de tirani!”
A început să ningă, iar soldații au coborât armele și ne-au îmbrățișat cu drag. Ne împăcam frate cu frate, iar cerul ne arunca petale de trandafir să ne netezească drumul către libertate.
Numai morții își așteptau cuminți florile, sicriele, lumânările, dar plecau și ei liniștiți în mormând fiindcă noi ne împăcaserăm!
Doamne, cât măcel a fost! Nu pot uita clipele acelea sfinte și modul în care rugăciunea și tricolorul au înclinat balanța victoriei împotriva noastră!
De ce se ucid oare frații care au supt sânul aceleași mame și au rupt aceeași bucată de pâine?