Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

duminică, 30 aprilie 2017

Follow me on Blogarama

Copilul sărac, copilul bogat, copilul iubit și Dwyn Shop

Dialog între copii

-Eu, copilul bogat, mi-am spionat părinții să văd ce surpriză îmi pregătesc de ziua mea. Dacă vă spun ce îmi vor cumpăra vă sparg! Crăpați de invidie, nu alta!
-Mai bine de invidie, decât de aroganță...
-Măi, sărăcilă, ție nu-ți vor lua nimic cu siguranță. Poate cel mai ieftin suc și o înghetață. Pentru mine, au ales din categoria jucării pentru copii bicicleta Co-Pilot de la WeeRide. Când obosesc de pedalat, îmi prind bicicleta de a tatei și pedalează el pentru mine. El controlează viteza, echilibrul și direcția pe drumuri anevoioase. Voi sta cuminte în spatele lui, în timp ce el va trece peste prăpastii adânci și va urca piscuri stâncoase.
-Nu sunt copil sărac, cum credeți voi! Sunt cel mai bogat din lume: am copilăria și dragostea familiei mele. Ce pot să-mi doresc mai mult? Ai tăi sunt plecați în străinătate, iar tu crești cu bunicii. Îți cumpără tăcerea cu banii și jucăriile pe care ți le trimit, dar știu eu că ești așa de singur...În plus, stau și mă gândesc în câte excursii vei merge cu tatăl tău de ai nevoie ca bicileta ta să fie prinsă de a lui! Probabil vor rugini acolo împreună, iar tu nu vei face nimic altceva decât să te lauzi cu cadoul scump!
-Sărăcilă, ține-ți gura, că-ți sparg nasul! Ei, bine, dacă vrei să știi pot oricând să-mi desprind bicicleta de cea a tatălui meu și să merg singur, așa că nu va rugini stând într-un colț, cum îmi dorești tu!
-Prieteni, nu-i frumos ce faceți! Potoliți-vă! Of, ce repede vă luați voi la încăiereală. Un prieten adevărat greu se mai găsește. Eu m-am prefăcut că dorm și i-am auzit când spuneau că-mi vor comanda cărti Usborne pentru copii. Spuneau ceva de tipul Look inside Your Body. „Tot îi place lui să știe ce se petrece în creierul lui când calculează”, spunea mama. Abia aștept să o primesc. V-o împrumut cu drag. Poate aflați ce se petrece în creierul vostru când vă jigniți prietenii sau când sunteți furioși. Apoi tata a adăugat: „Din iubirea noastră a venit pe lume, să avem grijă ca trupul să crească în armonie directă cu sufletul!” Și-acum vă întreb pe voi, nu vi se pare că sunt copilul iubit?
-Am înțeles ce vrei să spui! Eu nu sunt iubit fiindcă sunt bogat și mă cumpără cu cadouri scumpe. El nu este iubit fiindcă nu au bani să-i comande daruri speciale de Ziua Copilului. Doar tu contezi. Hai să mergem și să-l lăsăm singut, sărăcilă! Nu merită să aibă prieteni. Uite, chiar dacă tata nu vine acasă mereu și își petrece timpul printre străini, îți promit că te pun pe tine în locul adultului, iar eu stau în spate. Să-i arătăm că nu suntem nici noi de lepădat.
-Prieteni, stați, nu am vrut să vă supăr! Am vrut doar să vă împac. Au plecat. Ai rămas singur, băiete, deși ai avut cea mai bună intenție din lume! Folosește-ți creierul despre care vrei să știi totul, dacă nu vrei să-ți pierzi prietenii.

Scrisoare către părinții copilului bogat

Vă scriu în calitate de cel mai bun prieten al fiului dumneavostră. V-a auzit când plănuiați să-i comandați bicileta co-pilot, prin urmare cadoul nu-l va mai surprinde. Avem un prieten în cercul nostru foarte, foarte sărac. mă întreb dacă nu ar fi bine să-i dați lui bicicleta și să fie copleșit de fericire, iar fiului dumneavostră să-i dăruiți iubire, atât de multă iubire, încât să nu se mai supere când aude pe alt copil că este iubit. Nu am spus să-l lăsați fără cadou, am spus doar să-i alegeți cel mai scump LEGO fiindcă l-ați învățat la jucării scumpe, iar de restul să-i oferiți iubire. Cel mai frumos cadou de ziua lui ar fi să-l anunțați că nu mai plecați și că veți fi o familie adevărată.
Cu respect,
Prietenul adevărat al fiului dumneavoastră.

Scrisoare către părinții copilului sărac

Vă scrie cel mai bun prieten al fiului dumneavoastră să vă mulțumească fiindcă l-ați crescu frumos. Pentru el, cele mai scumpe lucruri sunt iubirea și atenția dumneavostră. Transparența îl pune însă adesea în situații jenante. Faceți un efort și comandați-i ceva de ziua lui de pe Dwyn Shop, cel puțin Mini cutie depozitare LEGO 2x2 albastru inchis de la LEGO, costă doar 7, 99 de lei! Ar fi așa de ferict să știe că pentru el s-a plasat o comandă în mediul virtual. În cazul în care nu puteți, voi înțelege și vă asigur că și el va înțelege.
Cu iubire,
Cel mai bun prieten al fiului dumneavostră

Scrisoare către părinții lui.

Vă iubesc mult de toot și vă mulțumesc că mi-ați dăruit viața și mă îngrijiți ca pe o floare. Dragi mei, noi suntem o echipă: trei prieteni, prin urmare, voi mai aveți doi copii. Și ei doresc să afle ce se petrece în creierul lor. Nu puteți modifica repede comanda? Trei cărți educative, vă rog?
Cu infinită dragoste,
Fiul vostru.

Scrisoare către toți părinții din lume

Vă scrie un copil fericit, în primul rând că este copil și are tot timpul din lume la dispoziție să se joace. În al doilea rând el știe că este iubit și asta îl ajută să crească și să înfrunte viitorul.
Se apropie ziua noastră. Intrați acum pe Dwyn Shop și comandați jucării! Este ca și cum ați decide viitorul copiilor dumneavostră pentru că:
1) Jucăriile de exterior clădesc un trup sănătos, catedrala gândurilor, strategiilor, speranțelor și sentimentelor copiilor dumneavostră.
2) Cărțile Usborne pentru copii sunt prieteni de nădejde care înnobilează mintea și sufletul. Un corp bine clădit, fără o minte strălucită sau un suflet ales se dovedește de cele mai multe ori infirm.
3) LEGO îi învață să-și asambleze cu răbdare viitorul, piesă cu piesă.

Rezultatul:

Toți copiii din țară au primit jucării de la Dwyn Shop comandate de părinții lor. Părinții bogați au comandat și pentru prietenii mai puțin norocoși ai copiilor lor! Din ziua aceea niciun copil nu s-a mai considerat sărac sau bogat, ci toți au descoperit că sunt foarte foarte iubiți!





Cum i-a alunecat masca de pe chip unui pretins domn la Cărturești

El se plimbă impozant printre rafturile pline de cărți, discuri, ceaiuri și albume scumpe de artă. Le răsfăiește cu aer de cunoscător, răspândește în jur un parfum fin și acesta este un lucru foarte foarte bun. Costumul fin și elegant, cămașa albă ca scoasă din cutie, reprezintă puncte tari, dar să vedem dacă și caracterul este la fel de impecabil...
Este încrezător în imaginea lui de acum și căută în ochii trecătorilor admirație. Apoi, brusc scoate telefonul lui cel deștept (mai deștept ca el cred) și scump.
-Dragă, vrei ceva din Cărturești? Spune că știi că nu mă zgârcesc. Bineînțeles că voi lua ceai și ciocolată făcută manual și ultimele cărți apărute, indiferent de preț! Dar nu pentru asta te-am sunat. Vreau să știi și tu cât a putut să mă enerveze mama, dragă! De trei zile mă tot sună să-mi spună că mi-a trimis 20 de ouă de la țară, să mă duc să le iau. Pentru 20 de ouă mă bate la cap. O fi așteptat să-i mulțumesc, dar nu mai am liniște din cauza afurisitelor de ouă! Ea mă sună pe o parte, celălalt care mi le-a adus pe alta, îmi vine să-i zic de la obraz: Sparge-le, frate, și lăsați-mă!
Acuzațiile curg gârlă, iar volumul este dat la maximum să audă tot Cărtureștiul ce eroare fatală a făcut mama lui de la țară (mă și mir că-și recunoaște rădăcinile!) că i-a trimis ouă. Poate din vânzarea lor a ajuns domn.
Cred că mama i-a dat tot ce avea, iar acum, tot ce are mai scump sunt aceste alimente pe care le consideră
salbe de aur, de aceea a ales să i le trimită.
Vorbește, se agită, țipă să fie auzit, își îngroașă teancul de cărți la modă, alege ceai alb, fin și scump pentru cunoscători, dar degeaba. Eu am văzut masca alunecându-i de pe chip, iar în hainele scumpe și elegante chipul hidos. Mi se părut că bătrâna lui mamă a crescut șarpele imposturii la sân pe care îl divinizează și acum fiindcă dragostea maternă o orbește...


miercuri, 26 aprilie 2017

Traumele subconștinetului

Lucrul care ar trebui să ne dea de gândit, când rănim pe cineva, este că traumele subconștientului erodează pe nevăzute psihicul.
Pentru cei  pentru care a leza pe cel apropiat a devenit o practică, doresc să vă relatez câteva dintre secretele psihologilor.
M se duce la psiholog fiindcă în luna febraurie cade pradă depresiei. Plânge, simte că nu mai găsește plăcerea în a trăi, i se pare că totul se năruiește în jurul ei...
An de an pentru ea acestă lună este una de supliciu sufletesc. Specialiștii nepricepuți i-au spus că este vorba doar de cheltuielile cu sărbătorile de iarnă și datoriile rămase după ele, cu faptul că realizează că îmbătrânești fiindcă a mai pierdut un an din viață.
Doar întâlnirea cu un psiholog adevărat a făcut-o să depășească trauma care i-a marcat viața.
Specialistul a făcut cercetări paralele cu răspunsurile date la interviul clinic de pacientă.
Era născută în februarie, crizele se declanșau tot atunci, trebuia să existe o legătură dureroasă între date!
Ei, da. Specialistul a descoperit. În luna februarie, la trei zile dup naștere, pacienta fusese aruncată în tomberon și descoperită, mai mult moartă decât vie, de niște oameni cu suflet care au și înfiat-o și i-au acordat o șansă la viață.
De-atunci, februarie de februarie ea se considera un lucru de prisos. Traumele din subconștient o maltratau.
Vindecarea se produce după cunoșterea cauzei care a săpat o prăpastie atât de adâncă în subconștient, de aceea nu trebuie să rănim pe nimeni atât de grav și în mod voit...
G. fusese abandonat în maternitate de la naștere. Mama, o minoră violată, fusese obligată să-l aducă pe lume și a fost fericită când niște aristocrați (profesori universitari) s-au oferit să-l adopte.
Părinții s-au văzut nevoiți să-l ducă la psiholog fiindcă adolescent fiind fură, minte, bea și consumă droguri. L-au crescut frumos, i-au oferit o educație aleasă și tot confortul.
La interviul psihologic ascund faptul că el este infiat, deși în vindecarea lui s-ar fi putut pleca de-aici.
Un om poate să-și vindece rănile abandonului când i se explică pe îndelete că reprezintă un câștig pentru umanitate, chiar dacă ai săi nu au fost destul de buni ca să-l accepte și să-l păstreze.
Părinții adoptivi l-au dorit din toată inima!


marți, 25 aprilie 2017

Publicitate pe pâine!!!

Lecția despre anunțul publicitar mi s-a părut anostă pentru că publicitatea în comunism era săracă, săracă de tot! Ar fi trebuit anunțuri  care să crească vânzările la conservele de pește și clasicele bomboane umplute cu gem, care oricum se vindeau, în lipsă de altceva.
Publicitatea devine un drog după ce o practici regulat, într-o societate de consum liberă, în care apar cele mai năstrușnice prestări de servicii și cele mai fascinante produse, iar tu ții pasul cu tot ce apare nou.
Am început în glumă. Auzind că mulți au blog și scot bani din el, deși eram trup și suflet cucerită de literatură (imaginație, metafore, imagini artistice, personaje, punct culminant și deznodământ), m-am înrolat și eu.
În literatură m-am considerat totdeauna liberă. Mi se părea că pot construi catedrale din cuvinte și am făcut-o. Le fel de bine am făcut un bordei, o colibă primitivă sau o cocioabă. Am creat personaje nobile și am adus în prim-plan cerșetori, criminali sau oameni lipsiți de orice Dumnezeu, plecând de la raționamentul că Lică Sămădăul își are rolul său alături de Felix Sima și de Puiu Faranga.
Lumea nostră este pestriță și captivantă tocmai prin varietatea ei. Am participat la concursuri, am luat premii și am pierdut, pe bune sau într-o competiție simulată.
Și în campanii m-am uitat prostită sau m-am trezit protestând când am văzut cum câștigă articole banale, unele cu greșeli de tot felul sau m-au dezamăgit abonații la podium, prin simpla lor prezență...
De ce la micul dejun, la prânz și la cină îmi iau doza de publicitate pe pâine?
În primul rând că mă informez. Așa am aflat că există firme care fac curațenie după constructor, că îi poți comanda cuiva statuetă lucrată după fotografia sa, că locuințele pot fi izolate ecologic și cum se alege corect o țeavă hidraulică. Nu știam că există firme care execută la comandă vitrine și camere frigorifice după planul oferit de tine.
Am aflat câte în lună și-n stele, informații care îmi sunt utile și pe care le pot împărtăși cu generozitate și altora și am câștigat din această activitate.
Acum am devenit dependentă: aștept nerăbdătoare să aflu ce se mai poate inventa în materie de produse și servicii...



luni, 24 aprilie 2017

Omul momentului

O cugetare înțeleaptă spune că: „Mai mult valorează un cerșetor viu, decât un savant mort”.
De-aici, până la înțelegerea pe deplin a sintagmei de om al momentului este doar un pas. Ușor-ușor, ierarhiile și încăpățânările mele au început să se limpezească. Sigur că sunt liberă să-i divinizez pe Eminescu, pe Șt.O Iosif, pe Rebreanu, Camil Petrescu, Gib. Mihăiescu, Garabet Ibrăileanu, dar este nedrept să-i compar între ei sau cu alți scriitori români sau din literatura universală fiindcă fiecare a aparținut timpului său, a reprezentat societatea sa, și-a filtrat ideile printr-o anumită sensibilitate sufletească, raportul talent-muncă având valori diferite...
Pentru mine, Cenaclul Flacăra era tribună a culturii și a artei. Tinerilor de astăzi li se par învechite versurile și melodiile. Am încercat să-i contaminez, dar nu am reușit și am realizat că ei au modele și opțiuni contemporane.
Ei nu au crescut cu muzică folk, unii nu au auzit nici de Maria Tănase, fiindcă, ne place să recunoaștem sau nu, îi divinizează pe Guță sau pe Salam.
Vor exista mereu „oameni ai momentului” fără să facă parte în mod expres din valorile perene ale neamului sau ale domeniului de activitate. Omul momentului se impune pentru o perioadă limitată de timp, în timp ce valoarea supraviețuiește, chiar dacă uneori pare eclipsată de cel care trăiește și este activ.
Adevăratele valori nu mor niciodată prin operele lor, în timp ce faima omului momentului îl urmează până la mormânt.
Câștigarea acestui titlu se poate realiza într-un moment de criză al segmentului său de activitate: în lipsa unor cântăreți foarte buni, se impune cel mai bun dintre mediocrii, în lipsa unui politician cu vocație, se impune cel care dovedește mai multă charismă și demagogie, dar și suprasaturația este favorabilă impunerii unor talente discutabile...
Oamenii momentului nu trebuie blamați, dacă nu fac rău în mod intenționat, fiidcă acceptă multe compromisuri să ajungă la acest statut și suferă pentru că nu ajung la nivelul adevăratelor valori!
Prin aceste explicații am încercat să îndulcesc amărăciunile din sufletul mamei, care nu înțelege de ce Dan Spătaru este marginalizat pentru Smily sau Dida Drăgan, Corina Chiriac, Angela Similea și toată generația de aur uitate pentru vocea de aur a Românie, Andra. Credeți că am reușit să o conving?


duminică, 23 aprilie 2017

Poveste de iubire cu final de cenușă...

Petalele ofilite ale merilor și caișilor îmi cad pe obraji. Ca să nu ne-nghețe speranțele primăvăratice, iese un soare cu dinți. Mușcă și el din vegetația care se-ncăpățânează să rămână verde. Este ziua aceea care ți se pare că nu se mai sfârșește, iar la orizont nu te așteaptă nimic bun.
Îmi place adesea să-mi urmăresc foștii elevi pe rețelele de socializare: să mă bucur când îi văd frumoși, încrezători, fericiți în pozele de la nuntă sau la botezul micuților.
Radiez de fericire când aflu poveștile lor de iubire și văd că se potrivesc în tot și în toate.
Povestea lor, o iubire cu năbădăi care părea fără sfârșit. El, grăsuț și frumușel, ea slăbuță și plină de farmec. De dragul ei a început cura de slăbire. Trecea o lună, ea era-n brațele lui de parcă ținea trofeul iubirii veșnice.
Peste câteva zile pozau singuri și nefericiți. Mă durea pe mine când se despărțeau, dar nici nu apucam bine să fac săpături să aflu, că sentimentele îi aduceau iar împreună. Nu puteau sta unul fără celălalt!
El o ardea în privirile sale, ea se topea în brațele sale puternice, bărbătești.
Am crezut că jocul nebunesc al iubirii lor va dura mai mult așa, până când se vor cuminți și vor trăi alături până când moartea îi va despărți.
Din iubirea lor pătimașă eu citeam doar fragmete. Nu știu cum a fost, nu știu cum a ars totul cu vâlvătaie puternică, dar nu am văzut decât cenușa și am simțit amărăciunea că nu a rămas nimic din investiția lor de miliarde de minute de sentimente...
El, era în costum de mire, iar mireasa, o străină, nu cea pe care mi-aș fi dorit să i-o văd alături.
Fata noastră era singură, la fel de elegantă, feminină, delicată.
Undeva, unul dintre ei a scris:„Am pierdut tot”, iar cineva i-a răspuns: „Nu-i adevărat! Încă nu ți-ai pierdut viața!”
Am căutat poze cu ei împreună și pe un profil și pe celălalt. Dispăruseră. Poate că nici nu-și mai vorbesc și trec unul pe lângă celălalt ca doi străini...
Și uite așa, la început de primăvară cu năbădăi, am citit finalul poveștii lor de iubire: final cu cenușă...

sâmbătă, 22 aprilie 2017

Ne englezim? Ne italienizăm? Ne înstrăinăm?

Europa a devenit un oraș imens în care ne plimbăm în voie. La Paris, la Viena, la Roma auzim pe străzi vorbind românește. Este firesc ca aceste vizite și relațiile de lucru cu oameni din alte țări să ne inspire pozitiv, dar este dureros când ne înstrăinează de tot ce era mai cald în fondul nostru sufletesc.
„Știi, mai bine vorbesc despre vreme, îmi spune o prietenă. M-a tras cineva de limbă despre o problemă de serviciu, mi-a scăpat o apreciere negativă despre cineva și i-a trasmis urgent. Mă simt penibil. Nu am spus neadevăruri, dar X a ieșit trântind ușa și reproșându-mi că vorbesc de ea. Nu m-am murdărit într-atât să-i spun și ce a zis cel care mă instigase.”
Stăm alături. Vreau să o fac să zâmbească, încerc să-i spun ceva vesel, iar ea-mi răspunde ironic:„Cam cald azi pentru luna martie, nu ți se pare?”
Ne englezim, ne italienizăm, ne înstrăinăm nu numai când ne frica să ne exprimăm sentimentele sau opiniile și ne rezumăm să vorbim despre vreme pentru a umple tăcere, ci și când nu ne facem timp pentru cei dragi, trăind după principiul: „Timpul înseamnă bani!”
Nimic nu este mai prețios decât momentele în care vorbești cu cei dragi, te plimbi cu ei de mână prin oraș, îi privești în ochi, iar ei înțeleg ce mult înseamnă pentru tine! Poți să taci în acele clipe binecuvântate, chipul care radiază de fericire va vorbi în locul tău!
În relațiile socio-profesionale suntem reci, atât de reci, încât dacă am fi umani ne-ar știrbi din reputație!
Exemplele pozitive sunt rare. Eram în stație și un domn, mare patron al industriei lemnului din zonă, domn la propriu și la figurat, a oprit să mă ia la ocazie. În spate era o mămică tânără cu un copil:
-Este nora dumneavoastră, am întrebat zâmbind?
-Nu. Este soția angajatului meu. A fost cu copilul la spital și astăzi au ieșit. Nu a avut cine să-i scoată și m-am dus eu.
Știu demult că se poartă cu angajații de parcă ar fi propria sa famillie și asta mă umple de duioșie. Este uman, învârtește milioane de euro, dar mă vede în stație, își amintește cum împărțeam autobuzul în comunism! El a rămas român, român până-n străfundul sufletului!
A lucrat mult în străinătate, la arabi și la ruși. Se spune că o rusoaică, medic de profesie, s-a îndrăgostit nebunește de el, iar el nu i-a spus că este însurat. Aici nu știu ce să spun...O fi român, n-o fi român?
Dacă ceilalți muncitori trăiau în colonie, el a ajuns șofer pe mașina directorului datorită doamnei și locuia într-o vilă. S-au terminat lucrările, a trebuit să plece. La două luni a venit rusoaica după el. A luat-o de la aeroport și a cazat-o la un hotel, în munți. Ea nu mai pleca și i-a spus că ar face orice să rămână împreună. Abia atunci el i-a spus că este însurat...Rusoaica a plecat plângând de unde am venit.
-Știi, pe aeroport ne curgean lacrimile la amândoi. Ne-am strâns pentru ultima oară în brațe și de-atunci nu ne-am mai văzut. Am fost un porc, nu, atât față de ea, cât și față de nevastă-mea?
Mie mi se pare că este român și în puterea pe care o are de-a-și recunoaște trecutul și de a-și asuma o relație, fie ea și clandestină.



Rezonanțe sufletești

Așa cum în natură anumite flori rezonează unele cu altele sau sunt incompatibile și în universul oamenilor este la fel. De pildă, cine pune alături de narcise alte flori într-o vază, le condamnă la moarte fără să vrea fiindcă tulpinile acestora conțin o substanță otrăvitoare care se dovedește letală pentru alte plante.
Se știe de asemenea că nu crește nimic sub nuc, iar piersicul și caisul se distrug și pe ei înșiși după câțiva ani.
Rezonăm sufletește cu anumiți oameni și simțim zilnic nevoia să comunicăm cu ei. Uneori căutăm un pretext numai pentru a le da de știre că existăm, că îndreptăm un gând bun către ei, oriunde ne-am afla.
Dimpotrivă, există indivizi pe care-i ocolim, așa cum ne ferim de șarpele boa, fiindcă ne sugrumă cu întrebări incomode, ne hăituiesc dictatorial chiar și în comunicare, sunt un pericol, mai ales când uităm cu cine stăm de vorbă și lăsăm garda jos...
Rezonanțele sufletești nu au de-a face cu apartenența la o clasă socială, la o anumită generație sau la o religie.
Nici rasele nu exclud nevoia zilnică de comunicare. Un negru poate fi „mai alb la suflet” decât un alb veritabil!
Am văzut oameni cărora le lipsește cultura, dar sunt academicieni în cultura comunicării, după cum am văzut și oameni foarte culți care nu știu să comunice.
Rezonanța sufletească nu se poate explica în mod rațional. Devii dependent de relația cu o persoană, în sensul bun al cuvântului, nu pentru că este nemaipomenit de frumoasă sau deșteaptă, ci pentru că sufletele se pot sprijini, înțelege, trăim în simbioză în mod confortabil.
Rezonanțele sufletești stau la baza socializării și comunicării. Nimeni nu poate trăi complet izolat, tocmai de aceea avem nevoie de recunoaștere, de iubire, de prețuire din partea celorlalți, roade care vin pe calea undelor rezonanțelor sufletești.
Nu este o rușine, nici o dovadă de slăbiciune să recunoști când simți nevoia ca un anumit suflet să fie cât mai aproape de tine!



vineri, 21 aprilie 2017

Zăpezile intempestive, simbolurile morții timpurii, nefirești

Lecțiile naturii sunt de multe ori tulburătoare, dar demonstrează că uneori, în universul nostru, este loc pentru intempestiv, pentru nefiresc.
În loc de soarele care să scoată albinele din stup la polenizare, a căzut zăpada, giulgiu alb, pârjolitor peste florile fragile, parfumate și multicolore. Albul înghețat care înnegrește totul după ce dispare s-a dovedit neiertător. Păcat! Era momentul în care se conturau florile, așa cum idealurile părinților așteaptă să se-ndeplinească în copii...
N-au pierit sub zăpadă florile acelea târzii de toamnă care-și acceptă soarta prin programare genetică, ci au murit copiii primăverii.
În ultima vreme zăpezile târzii părjolesc toate speranțelor, iar copiii ne mor prea nedrept, prea intempestiv.
Câți tineri mor înainte de a rodi! Privesc măcelul de afară și gândul pios îmi zboară către ei.
Unii se nasc bolnavi, așa cum florile primăverii 2017 au fost condamnate la ofilire prin înghețare. Aprinzi focul sub pomul plin de speranța de viață, încerci să faci imposibilul să-i zmulgi din brațele morții, dar ea se dovedește mai puternică. Rămâi cu mîinile încrucișate a resemnare în fața unui coșciug.
Alții se sinucid fiindcă le este frică de viață sau nu-i pot suporta încercările. Prima despărțire li se pare Siberie veșnică și capitulează violent. Când sufletul capitulează ce-i rămâne sărmanului trup de făcut?
Naivi fiind au impresia că pot muri și învia, că actul lor de disperare poate fi reversibil și pot atrage doar atenția celor care i-a rănit...Cu siguranță că nu conștientizează gravitatea faptei lor!
Petale fragile de viață, copiii dispar și când se-ndreaptă singuri spre craterul vulcanului activ:consumul de droguri, alcool și tutun, condusul cu viteză excesivă, anturaje dubioase.
Zăpezile intempestive ne afectează pe toți. Pe cele metaforice, le putem însă topi la căldura solidarității umane. Poate că dacă am proteja mai mult, ar muri mai puțini copii, iar viitorul nu ne-ar fi amenințat...



joi, 20 aprilie 2017

Vinul omeniei

Am crescut sub ochii și ocrotirea lui, a vecinului cu păr roșcat, vorba dulce și sufletul, vin al omeniei și al împărtășaniei bunătății. Nu l-am auzit vreodată certându-se cu cineva în public. Cred că detesta să se certe și lăsa bucuros de la el, numai să fie pace între oameni.
 Cel mai mult îmi plăcea când venea cu mașina de la serviciu acasă și oprea să mă ia de pe drum: de la școală (mergeam trei-patru kilometri pe jos, fie iarnă, fie vară) sau de la magazin.
P.zâmbea și îi plăcea vinul. Eu, copil crescut și în palmele sale, mă duceam adesea să le duc ceva sau să le cer ceva. Era vremea în care aș fi dorit să se petreacă o minune și să mă trezesc mare, de aceea îmi plăcea când oamenii mari mă tratau pe picior de egalitate. Și acum mi-aș dori minunea, dar în sens invers...
Strigam la poartă, încercam să-mi îndeplinesc misiunea de sol și să plec:
-Nu se poate să nu vii la noi în casă, îmi spunea el.
Mă lua protector de umăr:
-Nevastă, două pahare de vin și o prăjitură, că uite cine a venit la noi!
„Ce importantă mă consideră de vrea să bea vin cu mine, îmi spuneam! Acasă, când vine cineva în vizită, mi se spune să nu mai stau în gura celor mari sau când vreau să zic și eu ceva, sunt readusă la tăcere cu o replică similară, de aceea îmi doresc să cresc...”
-Uite bem vin Beciul Domnesc pentru niște fețe boierești ca noi!
Mă simțeam nobilă, puternică, frumoasă, cum vedeam domnițele prin filme. Neobișnuită cu gustul, goleam paharul de dragul vecinului, pentru că în timp ce sângele strugurilor îmi pătrundea în corp, îmi creșteau aripi până la cer.
Eram haiduc, deși femeie copil. Încălecam pe calul negru imaginar, luam de la activiștii de partid bogățiile să le dau țăranilor care munceau pe câmpuri, mă ascundeam de miliție, fulger eram și trănet pe codrii de brad...
Acesta era motivul pentru care mă duceam cu drag la vecinul P și îmi aminteam la ce eveniment important din viața lui mi-a oferit primul pahar.

Să bei un pahar în cinstea mirelui!

Vinul îmi îmbogățea imaginația. Mă făcea să trăiesc aievea scene pe care le citeam în cărți. Dueluri de iubire, iar eu eram domnița, lupte cu spada cu trei-patru adversari în același timp și eu câștigam...
Eram acolo în mijlocul mulțimii. Era iarnă. Pe zăpada din fața casei s-a încins o horă. O femeie durdulie s-a împiedicat și a căzut trăgând după ea jumătate din jucători. P era mirele. Floarea albă din pieptul său înghețase și era ninsă. M-a luat părintește în brațe, iar eu m-am simțit în centru atenției:
-Mă însor. Nimic nu va mai fi ca înainte. Nu vrei să ciocnești un pahar cu mine?
Aveam 11 ani. Am luat paharul, l-am ridicat în cinstea lui, i-am urat toată fericirea din lume și l-am golit din două înghițituri. Nu știam să beau. A plecat vesel la ceilalți nuntași, dar începuse cu mine...

Mor eu?

Vecinul cu păr roșcat este foarte bolnav. Respiră greu și se internează regulat la sanatoriu, cu toate acestea când mă duc cu mama să-i facă injecțiile nu uită clasicul:
-Nevastă, un pahar de vin pentru vecina!
Parcă nu mai are niciun haz. El nu mai bea, mama nu bea, nevasta lui își șterge pe fruriș o lacrimă... Îmi înmoi numai eu buzele de dragul lui.
-Mor eu?
-Sigur că nu mori. Ce-ai pățit?
-Ba m-am apropiat de moarte și voi vreți să mă încurajați. Credeți că eu nu știu? Înainte stăteam către ieșirea din sanatoriu, peste o lună m-au adus mai aproape de camerele unde bolnavii sunt conectați la aparate. A mai trecut ceva timp, m-au adus și mai aproape de camera de gazare. Acum sunt în anticamera morții. În ziua în care mă vor băga în camera aceea voi ști că nu mai am mult de trăit! După ce nu oi mai fi eu, să mai veniți pe la nevastă-mea! Să nu o lăsați singură între străini!

Vinul vărsat în memoria lui

Stau în curte înmărmurită de durere. Este curtea în care am fost primită, ajutată, omenită. Din casă scot un bătrân pe care nu-l cunosc. Unde este vecinul vesel cu părul roșu? Moartea l-a îmbătrânit postum fiind nedreaptă cu el și cu noi! Am trimis la spital un bărbat în floarea vârstei și ne-a adus un bătrân slăbit, palid, cu părul complet alb.
Cineva împarte covrigi și pahare pline cu vin și țuică pentru el. Eu aștept să apară de undeva(căci cel din sicriu mi se pare un străin) și să spună:
-Nevastă, adu două pahare și o bucată de prăjitură că uite ce oaspete de seamă avem!
Minunea nu se întâmplă. Vărs ușor multe picături de vin pentru sufletul său și mi se pare că îngrop un străin.
Poate că el ne privește de undeva de sus și râde văzând cum ne uităm noi cu ciudă la bătrânul din sicriu.
Nu înțelege de ce-l urâm atât pe bietul om. Ce el a vrut să moară?



Interviu inedit cu Blogatu, între două testări

Blogatu în presă

Reporterul: Ești bogat, Blogatule?
Blogatu: În păpădii. Uite o poză din curte mea.
Reporterul: Știi, în ultima vreme, în Craiova s-au întâmplat multe acte de violență în familie. Cum comentezi?
Blogatu: Totul se întâmplă fiindcă oamenii nu sunt educați să aibă o relație omenoasă cu familia.
Reporterul: Ai încredere în bloggerii anonimi?
Blogatu: Sincer, nu, deoarece nu poți să știi cine sunt acele persoane. Pot să aibă o vârstă de 10-15 ani și să se dea mai mari sau să fie bărbați și să scrie sub pseudonimul unei femei.
Reporterul: Sunt mai importanți bloggerii decât ziariștii?
Blogatu: Da. Vezi un accident pe stradă, îl fotografiezi și-l urci pe blog, când ziariștii nici nu au ajuns acolo.
Reporterul: Consideri regretabilă schimbarea Imnului Național la meciul Naționalei?
Blogatu: Cum să spui, domnule, că ai schimbat numele Traian din motive politice?
Reporterul: Ce crezi despre știrile de tip tabloid?
Blogatu: Sunt oameni care vor să știe că Monica Gabor ar putea fi însărcinată și că Gina Pistol nu se consideră încă babă.

Declarație ALLVIEWX4 Soul

Subsemnatul, Marius Ovidiu Călugăru, cunoscut în mediul online ca Blogatu (Bogatu) sau cel mai blogat om din România, în vârstă de 10 anișori,  declar pe propria răspundere că am primit în teste, în urmă cu două săptămâni noul smartphone Allview X4 Soul, pe care l-am plimbat la Bușteni și la Brașov, unde am realizat aceste fotografii.

Testarea care te binedispune

„ Salut! Să mă prezint pe mine! Sunt Blogatu, alias Marius Ovidiu Călugăru,  iar acesta este Alview V2Viper S Unboxing! După cum vedeți stăpânesc foarte bine limbajul tehnic. Partea din față (pe care o arăt cu degetele, dar asta nu spun că vedeți și singuri) avem o țiplă pe care sunt menționate toate specificațiile”
Urmează termenii tehnici pe care el îi spune repede de tot ca să nu-i uite, iar eu îi înțeleg la fel cum îl înțeleg când vorbește engleza.
După aceea partea magică:„Să vă arăt ce avem în cutie: manual cu instrucțiunui de utilizare, certificat de garanție, folie de protecție, set de căști, cablu usb, încărcător și baterie.”
Câte produse într-o cutie, Doamne!

Ce am învățat de la Blogatu?

Să avem relații omenoase în familie!



miercuri, 19 aprilie 2017

Datoriile morale, în curs de lichidare...

În copilărie, adolescență și tinerețe nu avem noțiunea de datorie morală fiindcă ni se pare firesc să fim ajutați să ne dezvoltăm, să putem cuceri lumea prin puterile noastre...
Ea apare la maturitate, ca dovadă că transformarea individului este suficient de responsabilă pentru a realiza că nu este echitabil  doar să pretindă și să primească, trebuie să și înapoieze ceea ce a primit sau ceea ce se poate înapoia.
Nu există om sub soare care să nu aibă datorii morale. Ele sunt față de cei dragi sau față de apropiați, unele față de străinii pe care i-am văzut de două-trei ori în viață sau pe care nu i-am văzut, față de prieteni, față de șefi îngăduitori...
Cel mai dureros este însă când cel căruia îi datorai recunoștința a murit, iar tu nu ai putut să te revanșezi. Probabil a murit cu gândul: „Ce om nerecunoscător am putut să ajut! Nu am vrut nimic material de la el, dar ar fi putut să dea un telefon, să vină să mă vadă, să-mi trimită un mesaj de Crăciun...!”
Fiindcă viața este scurtă și omul cea mai fragilă ființă, ar trebui să fim în curs de lichidare cu toate datoriile morale. Chiar și înaintea unei rupturi definitive, oamenii ar trebui să fie capabili să înapoieze cu zâmbetul pe buze o parte din ajutorul pe care l-au primit.
Uneori viața impune ca drumurile celor care au mers un timp alături să se despartă definitiv. Înaintea răscrucii se cade ca ei să-și mulțumească pentru clipele frumoase și să-și ofere amintiri plăcute.
Să nu lăsăm datoriile morale neachitate!Mai bine să-ți achiți elegant datoria, iar când cel alături de care pășeai consată că nu mai ești acolo, să realizeze că te-a pierdut și să regete compania ta minunată...
Să nu dispari cu ceea ce a invetiti în tine, fără să înapoiezi ceva!
Și da, când cineva nu mai vrea să aibă absolut nicio datorie la tine, fie ea bănească sau morală, poate fi un mod original de-a-ți spune: „Ne despărțim aici. Drum bun!”

Pat zburător și mobilă asupra căreia să-ți transferi durerea...

Un pat zburător pentru bunica.

Orice om viu este în mod logic și biologic condamnat la moarte, dar lucrul cel mai dureros este să fii condamnat la imobilitate și să fii dependent de ceilalți. Să te simți vinovat de durerile de spate pe care le provoci celor care se luptă din răsputeri să te ridice și să te conducă la „scaunul imperial” în care-ți faci necesitățile, fiindcă până la baie ai cădea și ai murdări totul în jur. De cinci ani, bunica trece printr-o astfel de experiență neplăcută.
De multe ori preferă să nu mănânce și să nu bea apă să nu-i mai supună pe cei din jur „chinurilor”.
Bunica este credincioasă, se roagă și postește. Tânjește după codrii în care se pierdea tânără fiind și de unde se întorcea cu fructe de pădure, bureți și lemne la cei opt copilași care o așteptau cuminți. Atunci dealurile erau ale ei și picioarele o țineau. Acum îi tremură mâinile, amețește, iar picioarele o trădează.
Au lăsat-o toate pe rând.
-Mamă, de-ai ști ce greu mănânci cu dinți străini! Mă dor gingiile, am senzația de vomă, dar omului bătrân îi este dat să-ndure multe.
Și era abia începutul. Apoi a plâns pe rând când a primit cadrul metalic, dar s-a consolat cu ideea că:
-Merg, asta este important. Pot să mă servesc de mâini și de picioare, să-mi fac singură necesitățile.
Lângă cadrul metalic, a apărut căruciorul cu rotile. A ars-o din nou la suflet pe bunica. Peste câteva săptămâni îi tremurau mâinile îngrozitor și a trebuit să primească lingura cu mâncare dintr-o mână străină. Tot așa a pierdut teren în fața bătrâneții, încât a juns să-și petreacă zilele în pat.
Cu toată credința și cu tot postul, bunica se mai trezește uneori cârtind ca Iov.
-Urâtă și grea-i bătrânețea asta!
Cum am auzit că la MAM Bricolaj se face mobilă după dimensiunile și dorințele clientului, m-am gândit că a sosit timpul ca bunica să aibă un pat zburător fiincă a fost zâna copilăriei mele.
Să apese pe un buton cu un deget, iar patul să plutească prin cameră. Să nu mai fie nevoie să fie luată pe sus de doi-trei oameni, ci să se poată plasa singură deasupra vasului improvizat de toaletă, iar patul să fie prevăzut cu un sistem care să prevină murdărirea lui.

Dulap în care să-mi închid durerile


Ni se întâmplă mereu ca anumite amintiri să ne doară. Atunci suntem tentați să distrugem tot ceea ce are legătură cu persoana respectivă sau cu momentele petrecute împreună cu ea.
Rupem scrisori și fotografii, spargem vaze. Distrugem trecutul. Când rănile se vindecă, ne pare rău că ne-am pus în tomberon amintirile.
Trecutul înseamnă lecții de viață, la ce să-l distrugem? Ne reprezintă prezentul, dar el este ancorat de malurile trecutului.
Ce minunat ar fi să am un dulap cu cifru, pe care să-l deschid când voi fi în stare să iert pe deplin și să nu mai mă doară! În el să-mi pun la adăpost de propria-mi furie tot ceea ce m-a legat de trecut. Poze, flori uscate, rochii de bal, scrisori, bilețele de dragoste cu jurăminte care au fost încălcate, sticle goale de parfum, colecția de șervețele...
Alături de amărăciunile vieții să pun acolo durerea de măsea, îngrijorarea pentru cei dragi, neșansele și nedreptățile.
Dragi cititori, MAM Bricolaj vinde mobilă și fericire pentru toți și ascunde scheletul durerii în dulap. Prezentați-vă la atelier cu ideile, iar ei vor realiza schițele și vor realiza mobilierul!
 

marți, 18 aprilie 2017

A prejudicia moral înseamnă a condamna la inferioritate

Poate o minte mutilată să găsească soluții pentru a reuși în viață? Mă  întreb cât de nedrepți suntem să judecă rezultatul finit la testul vieții, fără să cunoaștem circumstanțele...Toți cei care-l cunosc pe T. se grăbesc să-l umple de etichete și de judecăți moralizatoare:
-Om la 60 de ani, să stea într-un grajd? Fără serviciu, fără vreun rost, nu mai are nici dinți, sparge semințele cu gingiile! Să mănânce de la cantina săracilor???
-Și cum prinde un bănuț, îl bea, domnule!
-Și e leneș de nu are pereche!
Dar rădăcinile nefericirii lui T. se află în prejudiciul moral la care l-au supus părinții.
Familie de alcoolici, arțăgoși, cu copii mulți, făcuți între  două certuri, trei bătăi și zeci de scandaluri. Oameni care fac copii pentru că nu au fost suficient de atenți să prevină asta (de aceea le pică necazul pe „plozi”), pentru alocație, dacă tot au apucat să-i nască și să-i pună la treabă, că vorba aceea:„Eu te-am făcut, eu te omor!” Și dacă tot „te-am făcut și-ți dau să mănânci”, „nu mai comenta când te trimit să iei băutură pe datorie, că atâta lucru poți să faci și tu pentru mă-ta și pentru ta'c-tu care se spetesc să-ți pună pâine pe masă!”

Prima mutilare a minții lui T.

Cu ochi de animale întărâtate, părinții îl obligă pe băiatul mijlociu să se ducă să ia băutură pe datorie. Copilul plânge. Știe că la magazin, iar va fi certat de vânzător fiindcă nu a dus datoria de luna trecută sau va refuza să-l servească, iar la întoarcere bătaia lui va fi ruptă din Iad. Certat și încurajat de ploaia de vorbe și de o piatră minusculă aruncate după el, pleacă.
Se-ntoarce după un sfert de oră plângând și mai tare:
-Nu mi-a dat, mamă! M-a făcut de râs, tată! Vreți să mă omîrâți, omorâți-mă să scap de tot...
Copilul nu are noțiunea de moarte. Este supărat că mândria i-a fost zdrențuită în public și nici părinții nu-l apără și nu-l înțeleg.
Ea pune mâna mașinal pe cuțit și-l omoară în fața celorlați frați.
T. își vede fratele zvârcolindu-se, sângele lui înroșind pământul, pe tată urlând de durere. Acum și mama a realizat ce a făcut și urlă de se-aude tot satul.
Nu credeți că secvența aceasta însângerată se va derula în mintea lui T. până în ultima secundă a vieții sale?

A doua traumă părintească

Tata încercă să ia vina asupra lui să rămână mama cu copiii. Este puțin lipsit de discernământ: eu nu aș risca să fiu în locul lui. Poți lăsa patru copii în grija unui părinte care a băgat deja în pământ unul???
Peste câteva luni, mama este condamnată definitiv la mulți ani închisoare. Va ieși în libertate către bătrânețe, cel puțin nu mai are timp să facă prunci de care să-și bată jos! Tot este un câștig.
Copiii sunt mici și mulți, greutățile s-au dublat pe spatele unui bărbat slab, care găsește o soluție: se aruncă înaintea trenului și să facă fiecare cum l-o tăia capul!
Cei mici rămân singuri. Sunt despărțiți și cresc la Case de copii. Țin legătura unii cu alții, încearcă să se ajute, deși mințile le-au rămas infirme. Au pierdut în timpul traumelor și bruma de inteligență pe care o moșteniseră de la părințiilor...

Surpriza mamei

Peste decenii, când copiii au crescut fizic, mama redevine liberă. Nu-i adună ca o cloșcă sub aripile ei, ci se mărită. Și mai face un lucru inteligent: vinde casa părintească și locul aferent ei, simțind că nu are nicio legătură cu copiii ei și nicio obligație.
Îi lasă cu mintea ciopărțită de încercări, sub cerul liber...

Bilanțul realizării copiilor

Ce puteau să realizeze acești copii? Fata s-a căsătorit de tânără cu un rom și are un copil grav bolnav, dar cel puțin este o mamă foarte, foarte bună. Unul dintre băieți s-a pierdut în lume, altul a murit înecat într-un râu, iar T. muncește cu ziua și doarme unde dă Dumnezeu...
Cine este adevăratul vinovat???

duminică, 16 aprilie 2017

Piscina, oaza de sănătate de-acasă

Experiențe neplăcute cu piscinele din oraș

Știți vara aceea în care soarele mușcă întărâtat cu dinți de șarpe din tine și nu știi unde să te ascunzi la răcoare? În casă intră după tine cu săgeți de foc, pe stradă, te urmărește ca un câine turbat și-ți pune căciulă de flăcări pe creștet. Rămân doar piscinele din oraș, refugii din calea vipiei...
O astfel de vară mi-am petrecut-o la piscinele din oraș și iată, cu ce m-am ales:
1. Apa foarte dură mi-a uscat părul. Au început să mi se despice vârfurile și să-și piardă din aspectul mătăsos. M-am trezit cu păr de bătrână pe cap și m-am gândit cu tristețe că vrei să „vindeci” una și te „îmbolnăvești” de alta.
2. Din cauza apei încărcate cu ioni de calcar, magneziu și particule de nisip mi s-a iritat fața și mi s-a uscat pielea. Pielea mea de bebeluș a devenit ca o smochină coaptă.
3. Am înghițit apă din greșeală și m-am ales cu o diaree urâtă din cauza microbilor.
4. Din cauza coloniilor de bacterii, au apărut pete pe pielea mea și unghiile mi s-au îmbolnăvit.
„Rău la piscină, dar mai rău fără piscină”, mi-am spus! Vara era pe sfârșite, dar după o vară vine alta, apoi alta și tot așa...
-Ce-ar fi să aduci piscina acasă la tine și să o întreții ca să nu mai ai astfelt de probleme? Te-ai interesa personal de calitatea apei, știind câte neajunsuri ai avut, îmi propuse cea mai bună prietenă?

Piscina, oază de sănătate cu Agua.ro

Ușor de zis, greu de făcut! Piscina nu este o groapă pe care o umpli cu apă, apoi intri și te bucuri ca peștele în mediul său înotând. Dacă nu este prevăzută cu scurgere corespunzătoare, cu sisteme de filtrate și aparate de aspirare și curățare, îți aduci coloniile de bacterii în curte. Apa se umple de mătasea broaștei, mormoloci negri o colonizează, viermișori multicolori se bucură de mediul acvatic, încât nu vei mai avea loc de atâtea vietăți ce s-au înmulțit în ea!
Să ai piscina în curte, dar să nu fie funcțională este mai absurd decât să te duci la o piscină în oraș să te răcorești și să te întorci bolnav, plin de bube, cu grețuri și amețeli.
Trebuia să încep cu ceva. Și m-am trezit strigând:
-Ajutor, îmi doresc o piscină!
După ce specialiștii de la Agua.ro m-au consiliat, am ales Piscina Azuro Ovala V7 7,3x3.7m x 1.20m 
fiind confecționată din materiale rezistente și tratate împotriva uzurii în timp. M-au sedus formele sale unduioase, dar și adâncimea de 1,20 metri fiindcă nu reprezintă un pericol, nici pentru copilașii care știu să înoate.

Piscina era aleasă, apa care o umplea curată ca seninul cerului. Vedeam totul cu ochii minții, când am realizat că nu mă pot arunca în apă ca la 20 de ani. Bunicii care vor veni în vizită fac pași mici, se tem să nu alunece, deși le place apa ca unor copii. Așa că am ales Scara inox Komfort 3 trepte, gândindu-mă că :„Nu este toată lumea săritor în apă ca dumneata, bobocule!”
Piscina era la locul ei, plină cu apă, scara montată. Sosise vara, iar eu închideam ochii și înotam în piscina mea. Era răcoritor, era curat, era ca în mijlocul naturii. „Dar moluștele, bacteriile, frunzele ce cad și putrezesc în apă, m-a trezit îndoiala din visare? Fără Sistem de Filtrare cu nisip Clear 4 nu se poate! Investesc în sănătatea și în confortul meu și al celor dragi!”
Piscina era acolo, plină de apă, scara montată, sistemul de filtrare pus la punct. Închid ochii. E soare, e bine, apa este răcoroasă și de azur. „Dar robotul de curățare, lipsește nu este așa? Ai uitat că piscina trebuie golită și spălată mereu fiindcă umezeala atrage ca un magnet colonii de bacterii, microorganisme, resturi vegetale care ajung accidental în ea? O prințesă nu se răsfață printre mizerii!”
E vară, vară toridă, soare turbat. Oaza de sănătate din curtea mea îmi stă la dispoziție. În mijlocul apei de azur trec ca o sirenă și nu mă pot opri din filosofat: „Câtă tehnică în spatele unei piscine, Doamne, câtă tehnică!”



Despre fidelitatea sufletească

Forma supremă de fidelitate este cea sufletească. Te simți legat de un suflet aflat la mii de kilometri distanță, admiri spiritul unui om născut cu 20-30 de ani mai devreme sau mai târziu decât tine, ți se pare frumos, ți se pare divin și nu-l poți înlocui cu altul. Ițele care ne leagă sufletele între ele sunt mult mai puternice decât ațele atracției fizice care se pot subția și rupe.
Simultan cu pierderea frumuseții și tinereții, dispare și atracția fizică, dar iubirea pentru un suflet rămâne.
Sufletul se lasă cucerit mai greu, dar este mai statornic decât trupul, fiindcă da, poți înșela fizic, fără ca mintea să-ți fie acolo.
Tocmai de aceea, cuplurile solide trec peste infidelitățile pasagere, fiindcă sunt legate sufletește pe viață.
Dacă soții se pot despărți, rar se întâmplă ca un copil să-și părăsească părinții sau să fie renegat de aceștia, fiindcă fidelitatea spirituală este mai importantă decât cea fizică.
De fapt ce înseamnă să-i fi cuiva fidel spiritual?
-Să îi acorzi necondiționat încrederea ta, după o perioadă de severe verificări.
-Să îl iubești pe cel căruia îi ești fidel sufletește, indiferent prin ce situație ar trece. Să te războiești cu ceilalți pentru el, să-i rămâi aproape când toți îl părăsesc. Să nu-ți fie rușine în compania lui, chiar dacă ajunge în lanțuri fiind acuzat de cele mai josnice fapte!
-Să-i trasmiți mesaje de sărbători ca el să nu se simtă singur, astfel îi dovedești statornicia gândurilor tale.
-Sufletul tău să simtă infinită duioșie când rezonează cu sufletul său. Să vă luminați și șlefuiți  reciproc, nu să vă întunecați existențele!
Dacă este să ne gândim bine, un fizic care să semene cu altul mai găsim, dar sufletele sunt unice!


sâmbătă, 15 aprilie 2017

Interpretări ale tăcerii

Uneori este atâta tăcere, încât auzi cum se scutură în suflet iluziile. Se desprind ca frunzele uscate de pe ramuri și cad foșnind. Luniștea care s-a așternut peste așteptarea zadarnică te conduce să realizezi că nu poți păstra la infinit rezidurile. Pe ramurile aflate pe rod nu trebuie să staționeze frunze veștede, ci locul este rezervat mugurilor, florilor și fructelor viitoare. Acesta este tăcerea care te trezește la realitate. Analiza microscopică a pliurilor sufletești se face pe fondul unei liniști desăvârșite.
Când sufletul arde la para incertitudinii și ai nevoie de un răspuns, primești în schimb tăcerea.
În situațiile limită, un răspuns ar putea declanșa izbucnirea conflictului cu mai mare intensitate. Acesta este una din explicațiile tăcerii pe care o primești. Nu ți se răspunde ca să nu interpretezi replica și să nu te superi mai rău. Partenerul de dialog așteaptă să se stingă flacăra și se teme să nu o hrănească aruncând cuvinte inflamabile peste ea.
La fel de posibil este să nu-i pese de tine. Îi este total indiferent că pe buzele lui stă liniștea ta și te lasă să fierbi în suc propriu.
Tăcerea este refuzul categoric de a se certa al celui pe care-l provoci.
Există oameni care tac ca să nu se certe. Suferința lor este mai mare decât a celor care vorbesc. Ei înmagazinează injuriile, dar nu trimit o săgeată otrăvită în direcția atacatorului. Fie o fac dintr-o iubire mare, mare de tot, fie educația lor este fără cusur!
Sub tăcere se ascunde o mare suferință, un secret sau un subiect tabu.
Sunt lucruri despre care oamenii refuză să vorbească. Ar însemna să se condamne din nou la suferință sau să trăiască o rușine care le-a afectat imaginea și stima de sine. Trebuie să învățăm să le respectăm tăcerea.
Tăcerea poate însemna „Nu” și„ Da”, „ s-a terminat” sau „abia începe”, „te-am iertat” sau „te-am condamnat definitiv”, tocmai de aceea este preferabil să o folosim, fiindcă este interpretabilă și nuanțată, decât să comitem ireparabilul rostirii!

vineri, 14 aprilie 2017

Cum se manifestă divinul în mine...

Sunt om și asta-mi ocupă tot timpul. Divinul se manifestă adesea în mine, ajutându-mă să-mi recâștig timpul, să-l valorific constructiv în loc să-l pierd.
Divinul se manifestă în fiecare dintre noi, cele două naturi poartă cel mai puternic război în interior, de aceea uneori suntem așa de grav răniți sufletește.
Iată cum se manifestă divinul în mine:
1) Când dușmănesc în ascuns sau fățiș pe cel care m-a nedreptățit, iar o voce coborâtă din cer îmi spune:„Ajunge atâta ură! La ce-ți folosește? Răul a fost făcut. Cum poți să-l mai privești în ochi știind că îl urăști atât de mult?”
2) Când în jurul meu este bârfit cineva în lipsă și ascult sau completez, deși aș putea să schimb vorba sau să spun curajos că nu este drept ca o persoană să fie criticată în lipsă, iar după ce o fac, rușinea și vinovăția mă copleșesc. Când mă simt un om de nimic fiindcă am făcut asta și mi-aș dori să pot da timpul înapoi ca să nu fi rostit acele cuvinte...
3) Când mâna mi se oprește înainte de a-l pedepsi pe cel care greșește și conștiința, inpirată de sus, îmi spune:„A greși e omenește, a ierta dumnezeiește. Dacă ai puterea să nu pedepșești, fă-o cu drag și din tot sufletul!”
4) Când îl văd pe cel fără picioare înainte de a mă plânge că nu-mi pot cumpăra cea mai scumpă pereche de pantofi.
5) Când din instinct mă opresc să pun umărul la poverile celor dragi sau ale prietenilor pentru că văd cum trupul și sufletul acestora sunt zdrobite de greutatea încercării.
6) Când pot pune un surâs de mulțumire pe un chip, în loc de o lacrimă.
7) Când divinul îmi luminează ochii să văd partea plină a paharului vieții, ceea ce are bun orice om, înainte de a-i blama defectele.
8) Când sufletul meu ține post de la rele.

joi, 13 aprilie 2017

Vinul amintirilor...

Iarna vinului

Treceau așa la braț prin văzduh mii de fulgi. Se topeau în îmbrățișările tăcute ale pământului, mi se așezau pe obraz și pe gene sau întindeau cergi peste oraș. Tocmai mi se-nchisese poarta norocului în nas, iar speranțele rămăseseră ferecate-n abis.
Mă dureau reproșurile și neșansele, iar mintea era peștera în care ecoul vorbelor: „Niciodată nu vei fi ca toată lumea. Tu nu ești ca toată lumea”, spuse de un om banal, îmi tulbura liniștea.
Ciudat! Pentru el aș fi dorit să fiu ca toată lumea, cum și-a dorit Luceafărul să devină muritor pentru Cătălina.
Speram ca prima ninsoare să se așeze peste tristețile mele, dar iarna mă prinsese singură de toot și era atâta fericire în jur, încât  lacrimile-mi țâșneau din suflet, fântâni arteziene, ca de la sine.
Mi se părea că dacă mă duc la Târgul de Crăciun nu am pentru cine cumpăra cadouri, de parcă ar fi fost singurul om din univers.
”Ei, da, când te desparți, cumpără-ți multă îmbrăcăminte și schimbă-ți coafura! Nu te lua de băut, că nu este o soluție, dar răsfață-te puțin! Eu așa fac mereu și funcționează!”
Vorbele celei mai bune pritene mă faceau să surâd amar. Aveam mâinile pline de cumpărături și așteptam autobuzul, când a apărut el. Verigheta strălucea pe degetul său. S-a însurat anul trecut. I-am cunoscut de departe mașina și mi-am mutat aiurea privirea, dar a oprit în fața mea și a coborât de la volan:
-Sărbători fericite! Dă-mi bagajele, te rog! Te duc acasă.
Un val de rușine m-a făcut să roșesc instantaneu. Mi-am amintit de câte ori i-am dat întâlnire fără să mă duc și câte promisiuni deșarte i-am făcut...
-Pot să te rog ceva?
Îi răspund afirmativ să compensez grosolănia de care am dat dovadă în trecut. Finețea lui mă condamnă, mă umilește, mă șlefuiește interior.
-Înainte de a te duce acasă, să stăm undeva la un pahar de vin fiert să vorbim ca doi amici, nu zic ca doi foști iubiți, că poate tu nu m-ai iubit niciodată!
Vom bea împreună vin Beciul Domnesc. Îmi trage scaunul, așteaptă să mă așez, îmi ia cu grijă haina. Stăm față în față.
Îmi vine să plâng gândindu-mă la cel care a fugit de mine rupând pământul că sunt diferită de restul lumii, dar îmi mușc buzele să nu mă vadă el.
-Nu știu ce crezi, dar vei rămâne mereu în inima mea. M-am însurat, dar dacă ai avea nevoie de un rinichi, în secunda doi ți l-aș da. Mi-aș da viața pentru tine, îmi spune în timp ce mă soarbe din ochi.
Vinul răspândește un parfum amețitor. Scorțișoara și coaja de portocală, plus gustul inegalabil al băuturii calde îmi anesteziază rănile.
-Vei putea vreodată să mă ierți pentru tot ce ți-am făcut, spun timid?
Mă prinde cu putere de mână:
-Ascultă, pot să te iert pentru ce mi-ai făct mie, nu pot însă să te iert pentru ce îți faci ție. Când greșești și suferi, mă doare pe mine. Îmi vine să urlu, deși tu nu crezi. Te-am văzut cu X și mi-a venit să mă ridic de pe scaun, să vin la voi și să te iau la palme în public. Doamne, cum ai putut să fii așa de oarbă? Ridic acest pahar în cinstea despărțirii voastre! Nu mă bucur că suferi acum, ci îmi pare bine pentru necazurile de care vei fi scutită.
Depănăm amintiri. Peste rănile mele toarnă balsamul aprecierilor. Vinul redeschide poarta speranțelor mele fiindcă știu mereu că voi avea în el un prieten de suflet!

La un pahar de vorbă cu bunica

Bunicuței mele dragi îi scliplesc ochii când vede o sticlă cu vin bun.
-Hai să umplem paharele și să povestim, îmi spune! Știi tu ce vremuri grele am trăit noi pe timpul războiului?
Ca să nu fie violate, femeile erau ascunse de cei apropiați în gropile săpate în pământ pentru păstrarea cerealelor, iar deasupra lor se puneau crăci, baloți de paie sau fân. Stăteam acolo tăcute și nemișcate, iar seara ni se aducea apă și mâncare.
Vinul ne întoarce pe aripile timpului. Auzim cum se trage, ne temem pentru viețile noastre și pierdem, pierdem tot ce avem. E-atâta moarte și sânge în jur, încât și paharele ne sunt pline ochi cu sânge...
-Din avioane se aruncau bomboane. Copiii care le adunau și le mâncau, mureau, îmi spune cu lacrimi în ochi.
Să ucizi niște copii nevinovați, prin ceea ce le place mai mult, îți dai seama câtă oroare? Am prins două războaie și mi s-au dărâmat două case, așa că am clădit trei case și am făcut opt copii.  După luna de miere, primul soț, iubirea vieții mele, a fost luat la război. După trei luni, am primit scrisoare că a murit. S-a întors după trei ani. Eram deja însărcinată, iar el, dragul și bunul de el, a venit să mă ducă acasă. A spus că mă iartă și că va considera acest copil ca fiind al său, dar era prea târziu pentru noi, mult prea târziu...
E primăvară și ninge cu flori de cireș. Din ochii bunicuței se preling încet lacrimi strălucitoare:
-Îți vine să crezi? Am fost și eu cândva floare de cais, acum sunt creangă uscată, așa de uscată, încât în curând mă voi frânge...

Planuri de viitor

-Noroc, draga mea, iar când o fi mai rău, să ne fie ca acum, îmi spune cel drag ridicând paharul în cinstea noastră!
- Sănătate și-mpliniri, îi țin isonul.
Vinul cu gheață mă înviorează. Îl simt stingând în mine incendiul produs de ziua toridă de vară și de scânteile de agitație ale vieții.
-Abia aștept să fii mireasa mea la toamnă. Știi ce vreau de la tine? Să nu te schimbi, să rămâi așa cum ești și să-mi umpli casa de copii. Unul să mi se urce pe genunchi, altul să mă tragă de urechi și de barbă, doi să se țină de poalele tale, iar brațele să le ai ocupate cu cel mic...Mai vreau ca la nunta noatră să curgă un râu de vin bun, iar toți nuntașii să fie fericiți!

Nunta cu cel mai bun vin

Toamna a pictat decorurile în cinstea nunții noastre. Crizantemele s-au vopsit și coafat cu grijă, frunzele s-au pudrat, fructele s-au parfumat.
Rochia mea, făcută din cele mai fine dantele, din caer de nori albi, puf de păpădie și fulgi de zăpadă, mi-a dus noroc. Au trecut două luni de la nuntă și sunt însărcinată. Mă văd cu prietenele la cafea și discutăm evoluția sarcinii.
-Măi, dar a fost cea mai frumoasă nuntă din oraș.
-Nunta cu cel mai bun vin din țară, spune o altă amică plină de entuziasm.
-M-a cucerit cu un pahar de vin bun, le spun. A fost băutura care m-a purtat și mă poartă pe culmile fericirii. Abia aștept să nasc, să-mi pot înmuia din nou buzele în sângele parfumat al strugurilor!



marți, 11 aprilie 2017

Hai să ne prefacem...

Hai să ne prefacem că nu m-ai rănit și că nu am suferit din cauza ta niciodată! Să ne comportăm exemplar, mai ales în fața observatorilor și să ducem povara realității în singurătate!
Hai să ne prefacem că vom împărăți pământul, că putem tăia și spânzura, fără să ni se ceară socoteală!
Să purtăm zilnic o mască și să o schimbăm cât mai des! Nu contează: a bunătății, a smereniei, a răutății, a justițiarului, numai să nu ni se vadă adevărata față.
Omul de lume nu apare la balul mascat social, fără mască, fiindcă riscă să fie dat afară!
Pentru că „așa se face” nu putem să nu ne costumăm comportamentul, deși acesta este uneori ghicit pe sub mască.
În mod cert, cunoscătorul de oameni nu poate fi păcălit, deși pare că a acceptat jocul pentru a nu fi exclus de la evoluția socială.
Există momente când masca perfectă alunecă de pe chip și lasă să se vadă chipul hidos sau dimpotrivă, chipul angelic ascuns sub o imagine hidoasă. Nu acesta este cel mai dramatic moment din viața unui individ, ci clipa în care acesta se teme să rămână fără mască și în fața lui însuși. El schimbă așa de des măștile, încât începe să nu se mai cunoască!!!
Este monoton când în jurul tău vezi sute de oameni care poartă o mască la modă, chiar dacă nu li se potrivește...
Cu mască, fără mască sau cu mii de măști schimbate cu dexteritate între ele, încât devenim străini de propria înfățișare???

luni, 10 aprilie 2017

Interviu cu arbitrul eleganței

Reporterul: Vi se spune arbitrul eleganței și conduceți în clasamentul celor mai eleganți bărbați din lume. Cred că dați o avere pe haine. De unde vă îmbrăcați?
Arbitrul eleganței: Port costume bărbătești Ricardo Montesi, fabricate în România, pe care le cumpăr la un preț rezonabil. Costume pentru Barbati de pe E-Costume-Barbatesti.ro mă ajută să fac avere, deși nu costă o avere. Partenerii de afaceri au încheiat contracte cu mine numai să le spun de unde îmi cumpăr costumele. Hainele acestea parcă sunt vrăjite: deschid uși ferecate, fac să curgă profitul și banii către purtătorii lor! În calitate de arbitru al eleganței le recomand cu toată căldura fiindcă se adaptează tuturor personalităților, stilurilor și siluetelor.
Reporterul: Își pot alege produse și bărbații plinuți, care nu merg la sală, mănâncă bine și beau multă bere?
Arbitrul eleganței: Clienții găsesc măsuri de la 46-64.
Reporterul: Puteți să ne prezentați costumul pe care-l purtați?

Arbitrul eleganței: Costumul Costum ALDO, Albastru Regal cu Carouri Bej mă satisface complet din mai multe motive. În primul rând consider că-mi dă un aer enigmatic și, în mod paradoxal, inspir încredere celor din jur, fiindcă sunt eu însumi încrezător când port acest costum bussines. Albastrul regal se potrivește perfect cu carourile bej, combinația și croiala potrivindu-se oricărui moment al zilei. În al doilea rând, lâna 100% naturală mă face să mă simt perfect. Pantalonii nu se șifonează, sacoul nu mă face să transpir la subraț. De dimineață până seara îmi mențin prospețimea. Nu în ultimul rând, apreciez faptul că niciodată gulerul sacoului nu mi-a înroșit pielea de la gât și nu mi-a produs iritații sau alte neplăceri. Cusăturile elegante nu mi-au produs rosături, pantalonii nu s-au descusut sau destrămat. Acestea sunt aspectele pe care trebuie să le aibă în vedere orice bărbat atunci când își alege un costum.
Reporterul: Aveți amintiri neplăcute cu alte costume?
Arbitrul eleganței: Da, de aceea ofer sfaturi și celorlalți bărbați. Am fost pus într-o situație jenantă în ziua nunții. În timpul dansului mirilor, pantalonii de la costumul cumpărat de la o renumită casă de modă s-au rupt într-o parte jenantă a corpului. Nuntașii au început să râdă, iar eu a trebuit să mă schimb într-o ținută improvizată.
Dacă aș putea da timpul înapoi, cu unul dintre costumele de ceremonie Ricardo Montesi, aș fi în centrul atenției, la prețuri de producător. Așa...când vine vorba de  nunta noastră, prietenii îmi amintesc râzând:„Mai ții minte când ți s-au rupt pantalonii aceia scumpi în...?”
Reporterul: La finalul interviului puteți da un sfat tuturor bărbaților care doresc să pătrundă în topul eleganței masculine?
Arbitrul eleganței: Să aleagă cu încredere costume barbatesti create de Ricardo Montesi, fabricate în România și comercializate de site-ul www.e-costume-barbatesti.ro și accesorii potrivite! Nu se demodează niciodată, sunt elegante și de calitate.

 

 

sâmbătă, 8 aprilie 2017

Gelozie infinită cu Wheel-E.ro

Episodul I: Iubita secretă de la Wheel-E

Kemal: Nigar, sunt cinci ani de când în sufletul meu nu este loc pentru altcineva! Acum iubesc din nou. Simt nevoia să mă plimb cu ea în văzul lumii, să mă ducă pe aripile iubirii noastre pe carosabil sau pe trotuar și să pot spune cu mândrie:„Este a mea și numai a mea”.
Nigar: De ce faci asta? De ce mă rănești? Nu poți să înțelegi că te-am părăsit atunci ca să-mi salvez familia?
Kemal: Iar pe mine m-ai aruncat în fundul Iadului și nu ți-a păsat... M-ai sacrificat fără milă, Nigar! Acum mă simt un om liber, așa de liber când sunt în compania ei. Mergem împreună pe străzi și prin parcuri iar florile de zarzăr și de cais mi se așază-n păr. Ea face să ningă cu petale-n calea nostră și am uitat ce-a fost și am luat viața de la zero. Eu și ea, cuplul perfect, menit să rămână veșnic împreună.
Nigar (cu ochii-n lacrimi): Știi bine că nu te va iubi nimeni, niciodată ca mine! Fericirea aceea fi-va interzisă pentru noi. Eu făceam să ningă asupra ta cu florile fericirii, îți prindeam fluturii iubirii în palmele generozității mele, apoi îți cuprindeam obrajii. Mângâierea mea, stropi de miere, îți ajungea în suflet.
Kemal: Te deranja faptul că mergeam pe jos, iubito. Prietenii tăi bogați aveau mașini scumpe, iar eu veneam la întâlnire cu autobuzul. Acum sunt cel mai bogat om din lume! Stii de ce? Ea îmi oferă mobilitate urbană. Cu ea mă strecor pe oriunde. Mi se face loc și se oprește lumea în loc să ne admire. Hei, poate într-o zi te vei plimba și tu cu ea sau vei veni cu noi! Poate veți deveni prietene și veți vorbi despre mine...
Nigar: Ce să vorbesc eu cu ea despre omul care s-a întors să pedepsească femeia care l-a iubit cum rar se poate iubi? Să admitem că este mai frumoasă ca mine. Nu te va înțelege niciodată la fel cum o fac eu. Nu va citi lacrima în umbra privirii tale, îngrijorarea în tremuratul de geană, durerea profundă în privirea neagră-răscolitoare. Și ce, eu nu ți-aș fi putut oferi mobilitate urbană? Ai uitat că am mașină și permis?
Kemal: Cu tine m-aș fi oprit mereu, mereu la stopul prejudecăților. Timpul zboară, Nigar. Ce, credeai că am încremenit acolo unde m-ai lăsat tu să aștept refuzându-mi inelul și scoțându-mă din viața ta???
Nigar: Să înțeleg că face parte din vreo delegație oficială de nu opriți la stop când sunteți împreună, dragule? Sau are mașină marca Pejos?
Kemal: Râzi, tu râzi, Nigar, dar nu este râsul tău. Ne vei invidia când ai să ne vezi împreună și vei dori să vii cu noi. 
Nigar (furioasă):Unde naiba ai cunoscut-o?
Kemal: La Wheel-E.
Nigar (bătându-l cu pumnii în piept): Poate că ai fost și cu mine și cu ea în același timp.
Kemal: Nu, Nigar. Atunci aveam același drum. Am luat-o când drumurile noastre s-au despărțit.
De-ai știi cât este de ușoară! O iau cu mine la serviciu și o duc în brațe până la birou.
Nigar: Și eu sunt ușoară ca o pană, Kemal. Și pe mine m-ai dus cândva în brațe...
Kemal: Trebuie să ne vezi împreună, Nigar. Să stabilim o zi sau ne vom întâlni din întâmplare prin parc, prin locurile unde mă plimbam cu tine. Să vezi cât suntem de fericiți împreună!
Nigar: Mă urăști așa de mult?

Episodul II Câte emoții, Doamne, pentru Trotineta Electrica Booster!

Nigar se frământă și nu mai doarme nopțile. Își imaginează cum îi vede-n oraș iar durerea mai puternică decât moartea o face să leșine. Brațele lui puternice, bărbătești, care ar trebui să o poarte numai și numai pe ea, răsfață o frumusețe răpitoare. Măcar să nu fi fost așa de frumoasă. A înlocuit-o. Cât de ușor i-a fost! A schimbat doar un nume, a smuls-o din inima lui și a aruncat-o fără milă în drum! Buzele lui umede, catifelate, dulci, se apropie și șoptesc ceva la urechea străinei, cum îi șoptea ei în trecut. Amândoi se opresc și o ajută să se ridice zâmbind cu subînțeles...
Nigar: Doamne, nu rezist să văd asta! Mâinile lui pe un trup străin, ochii lui dezmierdând o altă fată, degetele lui împletindu-se cu degetele ei în același destin...
Într-o zi l-a văzut în trafic pe-o trotinetă electrică. Mergea cu viteză, iar bijuteria pe roți îi punea în valoare masculinitatea. Era fericit cu vântul în piept, în părul de abanos avea flori de cais. Nu a mai răbdat și a tras pe drepta.
Nigar (curioasă): Am vrut să mă prefac nepăsătoare, dar cum arată noua ta iubită?
Kemal: Ți-o prezint, draga mea. Faceți cunoștință: Nigar, ea este Trotineta Electrică Booster. Trotineta Electrică Booster, ea este Nigar, femeia pe care o voi iubi mereu.
Și ce-a mai fost? Rănile au fost vindecate, trecutul uitat, iar doi tineri nebuni și frumoși au plecat în luna de miere cu trotinetele electrice...

vineri, 7 aprilie 2017

Nu înțelegi când Dumnezeu te exclude de la nenorocire

Scriu aceste rânduri pentru cei care, cel puțin o dată în viață, sunt atât de iubiți de Dumnezeu, încât sunt „excluși” de pe lista nenorocirilor, dar nu înțeleg...
Creatorul te iubește și îți spune:„Tu nu ești aici ca să nu suferi”, iar tu nu ai răbdare să aștepți rezultatul final și te cerți cu stăpânul tău ripostând:„De ce, Doamne, îmi faci asta?”
Cazul 1. M-am înscris la admitere la Agronomie pentru că este la modă să fii inginer agronom. Colectivele sunt în floare, șeful de fermă pleacă mereu cu traista plină, salariul salariu, poziția socială, poziție socială, ar mai fi de completat lista în stilul lui Caragiale:„Coana Joițica, coana Joițica...” Am învățat în „stilul caracteristic” și m-am căutat pe lista celor respinși cum era și firesc. Cu toate acestea toată vara am suferit:„De ce, Doamne, nici la Agronomie nu mi-ai făcut loc? Eu nu merit să fiu inginer agronom?”
Dacă Dumnezeu mi-ar fi spus că se va alege praful de acestă profesie și toți colegii mei care s-au chinuit prin amfiteatre, laboratoare și pe teren, vor ajunge șomeri sau vor fi nevoiți să se reorienteze profesional, aș fi ripostat impertinent:„Îți bați joc de mine, fiindcă ai putere!”
Astăzi îmi dau seama câtă dreptate a avut și că a fost mult mai bine să pierd un an, în loc de patru-cinci...
Cazul 2.
-Cine vrea să se înscrie la cursurile de bucătar-ospătar sau cofetar, să-și facă dosar! Vă alegeți cu o diplomă, cu o sumă de bani bunicică, iar cursurile se desfășoară în instituție. Mai avantajos de-atât ce poate fi? Hai, treceți-vă pe listă, iar cei acceptați să aducă actele!
Vă dați seama că am fost printre primii care s-au trecut. Chiar treceam printr-o perioadă de austeritate financiară și mi-ar fi prins tare bine bănuții. Eram puțin îndoită de faptul că trebuia să aduc o adeverință din care să reiasă că lucrez în alimentație publică, dar aveam prieteni cu restaurante, magazine alimentare sau cofetării, eram cunoscută în oraș, cu puțin efort, comiteam ilegalitatea și deveneam „bucătar cu diplomă”...
N-a fost să fie.M-a tăiat de pe listă, fără să-mi ofere vreo explicație. Lucram de peste 15 ani în instituție, au fost acceptați cei veniți de o lună sau două și soții sau soțiile lor, eu și câteva dintre prietenele mele, nu!
Gândul că suntem oile negre ale instituției ne-a măcinat mult timp. M-am certat iar cu Dumnezeu în stilul caracteristic:„Doamne, ce le-am făcut eu oamenilor ăstora de nu mă vor? Chiar mă consideri ultimul om? De ce-mi faci asta? De ce-i lași să nu mă accepte?”
Răspunsul l-am primit mult mai târziu: „Copilă naivă, ai fost scutită de drumurile la DNA. Ți se pare puțin lucru?”

joi, 6 aprilie 2017

Elevilor mei

Mi-ar plăcea să știți că inima mea este un catalog imens, în care v-am notat mereu constructiv, căutând să apreciez în răspunsurile voastre ce era mai bun și mai frumos și am încercat să corectez surâzând erorile.
Școala am făcut-o în comunism și am detestat dascălii care mă țimeau cu mâinile la spate, mă asculat de 10 ori la rând să mă prindă cu lecția neînvățată și să-mi pună o notă mică, făceau crize dacă-mi dădeam cu puțin ruj sau rimel.
I-am avut ca model pe oamenii care m-au modelat cu infinită iubire, atenție și generozitate.
Un răspuns eronat poate fi corectat, o lecție neînvățată la timp recuperată, dar un suflet care crește strâmb, te va afecta întreaga viață și îi va deranja și pe cei din jur.
Tocmai de aceea mă supăr mai mult când sunteți răi, egoiști, neînțelegători, decât atunci când îmi explicați că v-a durut capul și nu ați putut să vă faceți temele!
Vă iubesc, iar mulți dintre voi știți asta. Nu pot accepta orice prin natura profesiei și nu ar trebui să vă supere asta. Voi sunteți cu sutele, eu singură. Trebuie să-mi împart empatia, cunoștințele, atenția cu voi.
Înțelegeți că vă dau tot ce am sau vi se pare prea puțin? Fac asta de peste 20 de ani, sunt om și mai obosesc din când în când...
Unii dintre voi sunteți capabili de performanță, alții ați trecut prin traume, sunteți poate bolnavi, nu puteți să țineți minte pe termen lung, oricât v-ați strădui...
Niciodată nu am stricat viitorul cuiva pentru că nu a putut mai mult! Vi se pare puțin lucru?
Profesorul ca și părintele vi se pare câteodată cicălitor și depășit, dar credeți că ar fi mai bine fără noi?
V-ați dori să fiți profesor o zi, să rezolvați conflicte, să faceți liniște, să predați, să se strâmbe cineva în spatele vostru?
Ei, dar profesia mi-a adus și infinite satisfacții. Nu pot să uit telefoanele de mulțumire, de felicitare, deși sunt ani de când foștii elevi nu-mi mai sunt elevi! Mesajele lor pe telefoane, pe rețelele de socializare și gesturile lor (o mașină dată înapoi ca să mă ia la ocazie fiindcă m-a observat târziu, un cuvânt de încurajare când sunt tristă, altul de laudă când am vreo realizare) mă susțin moral și-mi dau puterea de a merge mai departe.
Dragii mei elevi, când sunt rea, sunt supărată că sufletele voastre nu strălucesc asemenea perlelor veritabile!
Îmi doresc să nu las neșlefuite diamantele din voi! Ajutați-mă să fac asta, vă rog!


Mi-am pus roți și motor electric cu Wheel-E

Viziune futuristă

De câte ori mă trezesc dimineața târziu, iar întârzierea se dublează de traficul infernal, de mașinile care circulă bară la bară și de autobuzul care vine după 15 minute de așteptare, iar șoferul vorbește la telefon în timp ce conduce, îmi imaginez că sunt rachetă nucleară. Ce bine ar fi să fiu propulsată instantaneu la locul de muncă și să nu mă mai furișez ca să nu mă vadă șeful!

Doar gândul la eventualele daune mă face să renunț la ideea futuristă...
Am văzut mai multe tipuri de șef, doar jena vinovatului este aceeași. Unii privesc pe geam, par absenți, deși te ceartă în gând. Alții bat cadranul ceasului cu subînțeles sau îți spun de la obraz:„Ți-a stat ceasul?” sau se prefac că nu știu nimic și te întreabă pueril:„Cât este ceasul?”
„Doamne, dacă aș descoperi un sistem de autonomie umană, ceva de tipul:roți sub picioare și motor electric pe corp, aș revoluționa lumea și aș deveni cel mai bogat om de pe planetă. Omul să-și fie autovehicul...
Iar când a ajuns la destinație să-și dea jos roțile sau să și le ascundă, să oprească motoarele și să nu caute o oră loc de parcare!”

Wheel-E transformă omul în propriul autovehicul 

Să vezi un om pe patru roți, alunecând printre mașini pe carosabil sau deplasându-se pe trotuar ca o mașină mi se pare una dintre cele mai utile cuceriri ale științei din epoca actuală.

Mobilitatea urbană electrică este o soluție a deplasării individuale, datorită următoarelor motive:
1) Trotinetele electrice sunt foarte mici, pliabile, prin urmare pot fi depozitate oriunde la domiciliu și la locul de muncă.
2) Prin utilizarea lor se reduce poluarea și consumul abuziv de resurse naturale (petrol).
3)  Din ciocnirea a două trotinete electrice nu vor rezulta niciodată accidente mortale, ci răniri ușoare ale utilizatorilor imprudenți.
4) Pe timp frumos, omul se poate bucura de călătoria în aer liber, de soare și priveliștile frumoase din jur, nefiind obligat să respire aerul închis din mijloacele de transport în comun și să se expună la microbi, boli, infecții.
5) Efortul depus pentru conducerea trotinetei electrice este o modalitate de combatere a sedentarismului, de responsabilizare a omului și de manifestare a independenței. Urcându-te într-o mașină îți predai viața șoferului și accepți să depinzi de ceilalți participanți la trafic. Pe trotineta electrică îți manageriezi viața și integritatea în trafic.
6) Viteze de deplasare maximă este de 25-27 kilometri pe oră, aspect care garantează posibilitatea controlării eventualelor derapaje.
Wheel-E comercializează: trotinete electrice, biciclete electrice, hoverboard și skateboarduri electrice în România, Grecia, Bulgaria și Ungaria.

Wheel-E, magazin recomandat de ofertele și produsele sale

Produsele comercializate în multe țări din Europa sunt originale, la prețuri pentru toate buzunarele și vin la pachet cu o serie întreagă de oferte.
La comenzile de peste 700 de lei, livrarea este gratuită. Trotinetele sunt însoțite de cadouri consistente și utile: încărcătoare de rezervă, genți pentru încărcătoare.
Se oferă asistență cumpărătorilor pe Skype și Whatsapp, existând puncte de reparații în toate orașele mari din țară.

Wheel-E furnizează binele suprem. Plecând de la binele individual, magazinul de trotinete electrice reușește să ofere binele planetar. Prin produsele puse la dispoziția clienților, magazinul armonizează interesele cumpărătorilor cu cele ale tuturor locuitorilor planetei.
De aceea, ideal ar fi ca oamenii să știe unde găsesc mobilitatea care le asigură:
-o sănătate perfectă
-prelungirea vieții și combaterea accidentelor
-protecția mediului înconjurător, prin reducerea poluării și diminuarea explorării resurselor naturale epuizabile
-combaterea fobiilor de orice fel
-combaterea obezității și a depresiei
-eliminarea ambuteiajelor de la orele de vârf
-evitarea întârzierilor de orice fel.

O sănătate de fier cu trotineta electrică

Nici nu știu de unde să încep cu prezentarea virtuțiilor pe care trotineta electrică le exercită asupra sănătății personale a utilizatorilor.
Hai să începem cu lucrurile care se văd!
-Trotineta electrică asigură o condiție fizică de invidiat. Prin urmare, cei care se vor duce zilnic la serviciu cu ea nu vor mai fi obezi. Paloarea tenului persoanelor care circulă în mijloace de transport închise este înlocuită de merișoarele din obraji, părul este mângâiat direct de razele soarelui și poate respira în voie. Aspectul gleznelor rămâne mereu tineresc datorită mobilității picioarelor.
La fel de importante sunt și lucrurile care nu se văd.
-În autobuz există posibilitatea să luăm diferite boli de la cei care respiră spre noi. De la paraziți, la afecțiuni ale pielii și tuberculoză, toate intră în categoria riscuri asumate prin urcarea în mijloacele de transport în comun.
Aici suportăm și mirosurile neplăcute, aglomerația, frânele bruște puse de șofer, zgomotele, muzica pe care ne-o impun grupurile teribiliste de presiune socială, posibilitatea să fim jefuiți de bunurile pe care le posedăm, Așadar, fără să vrem, devenim prada fobiilor situaționale.
Evident că, gândindu-ne la un posibil accident de circulație, la blocarea ușilor sau încarcerare, în autobuz, suntem îndeptățiți să ne lăsăm pradă agorafobiei.
Astfel, călătorim cu teama de a fi jefuiți azi, de a rămâne blocați în autobuz mâine și devenim depresivi. La aceste aspecte negative se adaugă și întârzierile mijloacelor de trasport în comun și aroganța șoferilor sau a călătorilor, ambuteiajele care ne determină să întârziem de la serviciu...
Devenim atotputernici și încrezători în propriile forțe știind că ne putem lua trotineta la subraț și ajunge cu ea repede, curat, sportiv, în orice parte a orașului.

Un univers mai curat și o lume mai bună cu trotineta electrică

 

Imaginați-vă că, la orele de vârf, în centrul orașului dumneavoastră nu s-ar mai claxona nervos și nu s-ar mai înjura așa de mult!
Consumul de carburanți ar scădea, prin urmare petrolul s-ar putea ieftini. Pe locurile de parcare nu s-ar mai certa oamenii și nu s-ar mai face șicane în trafic.
Numărul accidentelor de circulație ar sădea vertiginos iar viața ar avea prioritate.
Toate aceste lucruri binefăcătoare pentru omul modern costă numai 3290 lei.

Dacă acesta este magazinul care va revoluționa universul, de ce să nu notăm datele lui de contact?
office@wheel-e.ro || 0742 943 353
Haideți să trasformăm trotinete electrică în cel mai răspândit mijloc de trasporturban din lume!