Otrăvit suflet de tată,
Cu inima-n lăcrimată,
Cu viața-ndurerată.
Ochii spre cer și-i-ndrepta
Fața și-o acoperea
În genunchi se prăvălea
Când durerea își urla
Apa se cutremura,
Iarba cu rouă plângea,
Zarea toată se-nroșea…
Vântul din crengi îmi cânta.
Domnul pe Domnul ruga:
„Doamne și tu ai fost tată
Cu inima-ndoliată
Și-ai văzut pe fiul tău
Omorât în chinul greu,
Înțelege-mă pe mine
Și fă, Doamne o minune,
Turcii pe loc să dispară
Să am liniște în țară
Feciorii mei să trăiască
Pe tine să te slăveasă!
Nu le lăsa sângele
Să stropească pietrele
Că sunt tineri și frumoși
Și de moarte cam fricoși.
S-aibă turcii-nțelepciune
Să mă omoare pe mine
Că-s părinte și mi-i greu
Să rămân la urmă eu
Și să-i văd murind pe rând
Să văd praful înroșind
S-aud capete căzând,
Cap și trup căzând mereu
Ca pământul când e greu
Peste chipul mult dorit
Ce-i de groapă înghițit.
De mi-i dat să beau în lume
Ăst pahar cu-amărăciune,
Doamne, să mi-i văd în cer
Prea multe de nu îți cer
C-am murit pentru credință
Și avem făgăduință
Că vom avea-n ceruri sus
O viață fără apus!