Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

duminică, 19 aprilie 2020

Oameni de care îți va fi dor toată viața


De-abia a plecat dintre noi domnul academician Alexandru Boboc și deja îi duc dorul. Nu pot uita glasul său blând, brațele calde și sincere a căror îmbrățișare ajungea până la suflet, iubirea cu care deschidea larg ușa casei și a inimii sale ca vizitatorul să intre, să fie tratat împărătește și să se ușureze de toate greutățile sufletești cu care  venea împovărat.
A fost un mare om de cultură și un academician al omeniei. Niciodată nu l-am auzit criticând sau demolând cu vorbele sale.
De o empatie genială avea darul de a comunica adecvat cu toți oamenii pe care îi întâlnea și de a-i ridica prin apreciere la înălțimea spirituală a domniei sale.
Această minune de om nu te făcea să te simți inferior, cu toate că  a citit mii de volume și vorbea perfect mai multe limbi străine.
A fost profesorul universitar care nu punea întrebări încuietoare la examene și prin felul său de a fi a determinat studenții să iubească toată viața filosofia.
Nu pot să accept că nu mai este printre noi, fiindcă în memoria mea va rămâne omul plin de viață, cu zâmbetul pe buze, care m-a ajutat să scriu și să susțin teza de doctorat!
Mi-e dor de primirea pe care mi-o făcea în apartamentul său din Aleea Circului, mi-e dor de vocea blândă, mi-e dor de chipul scăldat în lumina bunătății sale!
Aș vrea să dau timpul înapoi și să mai beau din cafeaua pe care o făcea cu multă dragoste pentru mine.
Drum lin printre crengile pline de floare ale cireșilor ce se pregătesc să rodească, domnul profesor al filosofiei și culturii omeniei!

Un comentariu: