Una dintre ultimele poze pe care le-a făcut Mihaela
este pe vârful muntelui, având brațele îndreptate spre cer, fiindcă a fost
mereu o persoană liberă în sensul deplin al cuvântului.
Din ochii calzi, negri și frumoși izvora toată
bunătatea din lume. Cine nu a cunoscut-o și nu s-a bucurat de prezența ei a pierdut
enorm, fiindcă întâlnirea cu ea era ca o zi de Crăciun. Mihaela risipea daruri
spirituale pe oriunde trecea. Psiholog de excepție se apleca mereu cu reverență
asupra firului de iarbă, asupra frunzei îngălbenite, dar mai ales asupra
oamenilor care aveau probleme. Mihaela se poziționa alături de ei și îi ajuta
să învingă traume și fobii, să își recapete încrederea în ei înșiși, pansând cu
vorbe calde sufletele care sângerau.
Această ființă nobilă pleacă dintre noi la început
de toamnă și nu mai are parte de tablourile autumnale pictate divin de Marele
Maestru, dar marii perdanți suntem noi.
Pentru toți cei care am cunoscut-o și apreciat-o va
fi o toamnă tristă, atât de tristă, încât frumusețea din jur va fi îngenuncheată
de lipsa unei persoane nobile, empatice, iubitoare și harnice.
Mihaela, tu meriți toate cuvintele de mulțumire din
lume, toate florile recunoștinței, de aceea îți promitem că în sufletele noastre
tu vei rămâne mereu vie, iar din ochii tăi negri și frumoși, în inimile noastre
vor răsări florile încrederii.
Îți mulțumim pentru tot ce ai dăruit din inimă, iar
drumul către stele să îți fie lin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu