Acolo unde este pace e raiul pe pământ!

 

1 Martie 2022, totul este în alb-negru în satul acesta situat la poalele dealurilor, iar liniștea domnește pretutindeni. Iarna a fost blândă și a nins zgârcit, am ieșit din pandemie și când speram că totul va fi bine, în Ucraina a început războiul.

Numai când bate vântul prin pădurile de la Drajna de Sus și vin mari apele se aud zgomote de parcă ar fi război.

E încă frig, abia am ieșit din pandemie și Rusia a invadat Ucraina. Oamenii fug din calea războiului îngroziți. Încearcă să își salveze viețile și cei bătrâni, dar fac infarct în adăposturile din România de inimă rea, de efort, din cauza nedreptății și a înstrăinării.

Blestemat să fie cel care dezrădăcinează un bătrân din casa, din țara și din satul lui în ultimele clipe ale vieții!

Alții au încercat să treacă munții noaptea, târziu și au căzut de pe vârfuri în apa rece și adâncă a lacurilor, murind pe pământ străin, fără lumânare, fără să aibă pe cineva drag sau cunoscut la cap, la ceasul morții.

Este ora 18 și s-a înserat. Cu lanternele aprinse așteptăm grupul care va veni din Ucraina să stea peste drum, în casa spațioasă și primitoare a mătușii mele și a unchiului meu, Iordache Cornelia și Iordache Ion, care acum se află în Spania cu copiii și nepoții lor. S-au gândit să nu stea oameni pe drum cu copii în brațe și o casă goală.

-Noi nu putem să ne bucurăm de toate aici, în timp ce ei suferă acolo! Vă rog să aveți grijă de ele, vor veni două doamne cu doi copii. Să le arătați proviziile din cămară, să le faceți cumpărături și noi vă dăm înapoi toți banii.

Așa am vorbit la telefon, am făgăduit că vom face totul și acum așteptăm în fața porții.

Așteptarea îmi dă fiori, deși nu spun nimic. Mă gândesc că aș putea fi eu în locul lor: cu o mamă  bătrână, cu pisicile drăgăstoase și găinile cuminți pe care probabil ar trebui să le abandonez…Dar aș putea oare să am curaj să plec într-un loc necunoscut, să salvez viața mea și a mamei? Ce ar face sora mea și familia ei?

Afară nu este frig, iar râul care curge răsună plăcut între văi de parcă ar cânta o doină de război. Începem să ne facem griji, fiindcă întunericul se amplifică.

Deodată, la poartă oprește o mașină străină, iar din ea coboară două doamne tinere cu doi copii și un băiat care are 19-20 de ani.

Ele plâng în timp ce ne îmbrățișează pe rând de parcă am fi: mamele lor, bunicile lor, mătușile lor sau surorile lor. Ne înțelegem greu, fiindcă una dintre ele vorbește o engleză relativ corectă și traduce pentru cei din grup.

-Doamne, ce oameni primitori sunteți, îmi spune cu ochii plini de lacrimi! Vreau să fie pace și la noi în țară și toți cei care ne-ați așteptat acum aici să veniți la noi, iar noi să vă primim la fel de frumos!

Descui porțile metalice mari, iar ele bagă mașina în curte. Și-au adus lucruri în valize și în cearșafuri, cu ce au apucat să fugă.

Intrăm în casă și le arăt toate încăperile: sufrageria, dormitoarele de la parter și cele de la etaj, băile și bucătăria. Apoi ne așezăm să mai vorbim puțin înainte de a ne retrage.

-Știți, eu îmi așteptam părinții să ajungă la graniță, să îi salvez și pe ei. Am așteptat trei ore și n-au venit. Timpul mă presa, evenimentele se precipitau, așa că am luat-o pe doamna care era cu fetița în brațe, pe fratele meu să ne însoțească pe drum și am plecat. Eu nu știu acum, eu nu știu… și vocea i se pierde în lacrimi, dacă părinții mei mai trăiesc. Soții noștri au rămas să lupte, iar noi trebuie să luptăm ca acestor copii să nu le lipsească nimic. Am rămas pe drumuri! Casele noastre sunt acum niște ruine, am avut un salon de înfrumusețare și magazine, dar au venit și ne-au distrus și ne-au luat totul!

Viețile noastre și ale copiilor noștri însă, nu le dăm!

Ce pot să spun să aduc un strop de alinare în sufletele atât de rănite.

-Este bine totuși că v-ați salvat fratele. Este aici, va rămâne cu dumneavoastră cât va ține războiul și totul va fi bine.

-Fratele meu va pleca să lupte alături de soții noștri! Nu poate să rămână. E tânăr și este bărbat, în plus, aceasta este dorința lui!

Au stat în casa aceea mai multe luni. Au prins și prima ninsoare și au făcut un moș de zăpadă, au mers la gârlă, copiii se jucau în curte și îi strigau mamei: „Babușca, babușca!” în amintirea bunicilor rămași acasă.

Fratele s-a întors să lupte și mi-a părut rău de tinerețea lui, dar glasul datoriei a fost mult mai puternic decât instinctul de conservare.

Mai departe, una dintre doamne a plecat cu fetița în Turcia, în timp ce posesoarea mașinii a plecat cu băiețelul ei în Germania, iar la plecare ne-au dăruit ghivece de flori, bomboane de ciocolată, multe amintiri și cea mai minunată lecție de viață: să prețuim pacea și toate valorile pe care le oferă ea.