Am vrut să zbor cu aripi de lemn sau de ceară, așa cum orice om se crede atotputernic în tinerețe. Am pierdut mult cioplind formele aripilor, lipirii acestora de trup și de suflet. Râdeau cei care mă vedeau irosind secunde prețioase, dar visul meu era să zbor...
Doream să plutesc deasupra meschinăriilor, să fiu o voce, să pardosesc cu vorbe, fapte și sentimente drumuri noi pe bolta albastră, dar lupta intensă se dădea pe pământ. Prima pereche de aripi era grea. Alesesem greșit lemnul. În loc să mă facă să plutesc, mă cufunda în disperarea neputinței. De câte ori am încercat, mă prăbușeam dureros. Am modelat apoi ceara, gândind că este mai ușoară, dar și ea s-a topit și mi-a curs în inimă. Pasărea-om din mine era infirmă...
Am abandonat visul absurd și am întreprins în concret. Mi-am propus să devin un om adevărat, să acționez pe câmpul de luptă, fără să ”visez cai verzi pe pereți”. În suflet, într-un colț de atelier zac aripile frânte ale experiențelor mele de demult. S-a așezat praful pe nervurile lor fine, materialul s-a înnegrit de vreme.
Preocupată de oamenii din jurul meu, am acoperit cu uitare ambițiile, iar în momentul în care am început să-mi iubesc viața așa cum este, cu bune și cu rele, și când am consțientizat importanța acesteia, minunea s-a produs: am început să zbor, fără aripi din lemn sau din ceară. Iubirea sinceră de oameni, de locuri și clipe a marcat desprinderea mea de meschinării și îndeplinirea unui vis! Zborul vine de la sine, când ești pregătit pentru el...
Propuneri colaborare
Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.
sâmbătă, 6 decembrie 2014
Istoria Poloniei lecție de supraviețuire națională
Iubesc Polonia cu rănile sale istorice, cu capacitatea de a renaște din propria cenușă, ca Pasărea Phoenix!
Nu întâmplător vulturul alb se află pe stema acestui stat.
Și asupra acestei țări mirifice istoria și-a pus dureros amprenta. Independența a devenit valoare supremă pentru că de la „libertatea de aur” și apogeul culturalo-științific marcat de Nicolaus Copernic țara a trecut prin faza dureroasă a declinului, pierderea independenței sau statutul de ”stat satelit”: ” până în 1918 nu a mai existat un stat polonez independent. Polonezii s-au angajat intermitent în acțiuni de rezistență armată până în 1864. După eșecul ultimei revolte, poporul și-a conservat identitatea națională prin educație și printr-un program denumit „munca organică”, al cărui scop era acela de a moderniza economia și societatea. Ocazia independenței s-a ivit abia după Primul Război Mondial, când puterile imperiale implicate în împărțirea Poloniei au fost toate învinse în război ori s-au prăbușit în urma revoluției.” (http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Poloniei )
România și Polonia au plătit scump prețul demnității naționale, tocmai de aceea între aceste state s-au consolidat schimburi culturale și relații de prietenie. Polonezii au avut capacitatea de a-și pansa rănile destinului istoric aspru, de a-și șterge lacrimile și de a construi o catedrală a Europei:
În prezent, la Craiova funcționează Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză Craiova
https://www.facebook.com/pages/Centrul-de-Limb%C4%83-%C5%9Fi-Cultur%C4%83-Polonez%C4%83-Craiova/1471656343055518
Craiovenii pot viziona filmele poloneze care ne-au marcat copilăria, asculta muzica acestui popor, sunt conectați la realizările economice ale acestuia, fiind binecuvântați din acest punct de vedere.
Ar fi minunat dacă pentru puii de craioveni s-ar organiza seri de basme poloneze, iar pentru adulți un festival de folclor și teatru româno-polonez. Sper de asemenea să pot trece pragul unui restaurant cu specific polonez la Craiova, dar și în București.
Le mulțumim polonezilor pentru lecția de viață, pentru prietenia frumoasă, pentru implicarea activă în viața noastră culturală!

marți, 2 decembrie 2014
Ninge cu povești
Cerul își scutură traista cu povești peste noi. Prin basme, omul își depășește toate problemele care-l copleșesc: devine atotputernic și nemuritor, copleșitor de bogat și învinge toate piedicile care-i stau în cale.
Sufletul omenesc este fragil ca un fulg de nea la vederea imensității imaculate. În clipele de liniște deplină i se aud clinchetele de zurgălăi ale emoțiilor, tocmai de aceea ne este dor de iernile copilăriei, când eram prinții părinților noștri și nu aveam decât grija de a admira, de a ne juca, de a primi cu brațele deschise darurile iernii: straiele imaculate tivite cu argintiu, mirosul de mere coapte, ceai, cozonac și scorțișoară, bradul de Crăciun și cadourile de sub el!
Nimic nu este mai minunat decât iarna petrecută acasă, alături de familie! Focul să se audă în vatră, pâinea să se coacă aromitor, mama și tata să ne facă viața frumoasă și să ne ofere siguranța zilei de mâine...
În cazul în care nu mai suntem copii, vom prelua toate sarcinile pentru a le face copiilor un anotimp feeric, pentru a le clădi o împărăție pe care să nu o uite niciodată.
”Hei, hei, cum se argintează pădurile” și cum ni se aud zurgălăii sentimentelor...

luni, 1 decembrie 2014
Antidot pentru invidie
M-am întrebat de multe ori cum se pot da uitării anii petrecuți de frați împreună la masă? Au crescut în aceeași casă, mama le-a frânt aceeași bucată de pâine, alergau unul după celălalt, apoi, când în lumea asta mare și nedreaptă se au doar unul pe celălalt, ajung să se urască de moarte...
Poate o bucată de vie sau o casă bătrânească să înlocuiască un frate? Se poate cumpăra un părinte cu un credit la bancă? Pot bunurile acestea pe care le lăsăm la marea noastră plecare să rupă în fărâme legături de suflet?
Astăzi este Ziua Națională a tuturor românilor și m-am gândit să demasc invidia, viermele care roade tot ceea ce este mai bun și mai constructiv între oameni.
Nu sunt în măsură să dau sfaturi, dar sunt mult mai fericită de când iau viața așa cum este și mă străduiesc să nu-i răspund celui care se crispează de invidie de parcă ar fi în chinurile facerii cu aceeași monedă.
Pentru păcatele mele, am vrut să fiu scriitoare, să trăiesc din ceea ce scriu, să fiu plătită ca Jack London: cuvântul și dolarul, dar dacă am văzut că nu se poate, mi-am luat un serviciu stabil, mi-am făcut un blog m-am înscris în campanii publicitare și am câștigat premii. Când lucrurile primite îmi prisoseau, am împărțit bucuriile. Timpul îmi este atât de raționalizat, încât nu am o secundă să-mi plâng de milă și nu irosesc o clipă să invidiez pe cineva. Particip mai ales la concursurile de creație literară și uneori, fără a fi subiectivă, realizez că meritam să câștig și nu știu din ce motive premiul l-a luat altcineva, dar viața m-a învățat să pierd cu eleganță și să câștig cu modestie!
Sunt gata să împart tot ce am cu sora mea, iar ea nu mă lasă niciodată la greu. Mi-am propus să fiu pentru oamenii care m-au ajutat și au contribuit la formarea mea, pentru cei care au nevoie de protecție, pentru familie și prieteni buni o fabrică de bucurie și am descoperit astfel antidotul invidiei rușinoase și sursa unei mulțumiri sufletești fără limite.
La mulți ani de ziua noastră, români și nu uitați deveniți fabrici ale bucuriei pentru cei din jur! Este rușinos să ne consumăm creativitatea în invidie tocmai acum când cerul își scutură traista peste noi și ninge cu povești!

vineri, 7 noiembrie 2014
Descurajarea faptelor bune în România
Prietena mea dorește un copil. Am discutat mult și mi-a spus că pentru ea sensul adevărat al vieții reprezintă investiția spirituală: să ajute să crească drept un pui de om, să investească în el toată cultura, toată finețea spirituală și toate bunurile materiale de care dispune.
Distinsa mea colegă face acest lucru de 20 de ani. Este profesoară și are vocație, deși materia pe care o ”traduce” elevilor nu este la îndemâna oricui, ea își face cu prisosință datoria.
Fire generoasă, am văzută deseori cu ochii plini de lacrimi pentru copiii părăsiți în spitale, pentru copiii din orfelinate sau de mila noilor-născuți abandonați în scările blocului, în locuri pustii sau lângă tomberoane!
Din păcate nu și-a putut îndeplini visul pe cale naturală și atunci mi-a mărturisit că este pregătită să ofere o șansă la o viață mai bună unui copil abandonat. Dorește atât de mult un copil, încât nu o interesează vârsta acestuia, felul în care arată, originile lui.
”Nimic mai simplu”, m-au auzit spunând, după ce m-am simțit plină de mulțumire că am prieten un om de o așa calitate morală! Știam demult, dar faptele, discreția ei, curajul meu de a-i spune totul și capacitatea ei de a mă susține și de a păstra secretele mele îmi dovedeau acest lucru zilnic.
O și vedeam cu copilul în brațe, dar birocrația stă în calea fericirii unui copil și a unei mame cu vocație.
Pregătirea dosarului reprezintă o corvoadă, apoi urmează cursuri cu viitorii părinți, vizite la domiciliu, mii de observații și de cerințe și o lungă perioadă de așteptare, deși în acest timp, un copil putea fi salvat de bătăi, de umilințe, de durerosul sentiment de frustrare cauzat de abandon...
Rănile din sufletele copiilor lipsiți de rădăcina afectivă se vindecă greu, dar statul pare să fie nepăsător. Hârtiile sunt mai importante decât iubirea sinceră și tot ceea ce a demonstrat un om timp de 40 de ani și de aceea se amână la nesfârșit o faptă bună, plină de omenie a unei persoane a cărei bunătate curge direct din inimă!
sâmbătă, 1 noiembrie 2014
Jigniri târzii
De nimic nu-mi pare rău ca de loviturile ascuțite ale vorbelor, schimbate între oameni! Prieteni, frați, soți strâng tensiuni și frustrări și se biciuiesc cu vorbe grele, replici care taie adânc pliurile sufletului.
Când este timp suficient să se împace...parcă nu este atât de dureros, dar când izgonești un părinte care vine la tine ultima dată sau îl faci să se simtă un bagaj bun de aruncat în tomberon, nesăbuința de-o clipă nu poate fi reparată!
Toți cei care se ceartă, deși se află pe marginea mormântului ar trebui să se gândească bine. Mai bine te faci că nu pricepi ofensa, decât să pleci sau să rămâi cu povara unei supărări veșnice!
Viața este cumplit de grea, dar nu este o scuză să te dezici de familie, să-ți batjocorești rădăcinile!
De Crăciun, un bărbat tânăr râdea cu soția de mama care din prea multă dragoste îi trimitea câteva ouă și o sticlă de vin, de parcă nu ea îi dăduse viață. Vorbeau tare, gesticulau ridiculizând produsele de la țară cu care neînsemnatul domn se făcuse mare! Făceau circ în buricul Capitalei, în mijlocul celor care cumpărau daruri să le ofere părinților de la țară, zdrențuind spiritul Crăciunului și m-am gândit cât o fi plâns și economisit bătrâna să găsească pe cineva care să ducă pachetul ”odorului”. Eram la Cărturești, iar ”distinsa” pereche vorbea tare să atragă atenția și deși nu-i cunoșteam, m-am gândit ce oameni de nimic pot fi!
Celui care lovește cu bocancul un suflet nevinovat ar trebui să-i crape obrazul de rușine! Avem dreptul să ne autoironizăm, dar niciodată să ne batem joc de ceea ce avem mai sfânt! Prin părinți, Dumnezeu ne-a dăruit viața, în plus așa cum ne purtăm noi cu ai noștri se vor purta și copiii noștri cu noi.
Pe ultima sută de metrii a vieții, greșelile se repară mai greu, de aceea trebuie să ne înarmăm cu infinită răbdare, iar ultima sută de metrii poate fi chiar în această clipă.
Să nu jignim iremediabil pe nimeni, mai bine să fugim și să ne retragem în noi înșine când suntem furioși!
sâmbătă, 25 octombrie 2014
Flori pentru mama
Mama știe să aprecieze orice gest de recunoștință cu multă delicatețe. Anul trecut, când a deschis cutia imensă cu trandafiri albaștri sosită prin curier, i-a sărutat pe rând și i-a strâns la piept, apoi a arătat mesajul trimis de copiii ei tuturor celor apropiați.
Mă rog ca Dumnezeu să-i lungească zilele, iar noi să-i putem comanda 100 de ani de-acum înainte flori! În vară, va primi cel mai frumos buchet de la http://www.florariaapril.com/ Florăria April.
Este important ca oamenii pe care-i iubim să știe acest lucru, iar florile să fie dăruite în timpul vieții, pentru a fi mirosite, admirate, pentru a umple ochii de mulțumire și de frumusețe. Dacă un erou spunea că dă un regat pentru un cal, eu afirm cu toată convingerea și dragostea că dau un regat pentru un buchet de flori pe care să-l dăruiesc mamei!
Și cum Florăria April își bucură clienții cu” cele mai proaspete flori, direct din Olanda sau de la floricultori locali” îi vom comanda mamei cele mai frumoase buchete în culori feerice și parfumuri îmbătătoare.
Ar fi frumos să-i pot dărui mamei flori proaspete în fiecare zi, poate Florăria April se va gândi să ofere și acest premiu într-un viitor concurs, fiindcă mama mi-a pus în piept insigna vieții și a luptat ca eu și sora mea să fim oameni adevărați, cinstiți, altruiști, muncitori și înțelegători!
”Mamă, îmi doresc să fiu atât de bogată, încât să-ți ofer toate florile din lume, dar până atunci află că te consider ființa cea mai de preț, tot ceea ce am mai scump, fără tine universul meu s-ar prăbuși!”

vineri, 24 octombrie 2014
Mi-era sete și foame de toamnă, de aceea am pus pe grătarul soarelui frunze suculente pe care le-am oferit ochilor, să se bucure de imaginea fripturii vegetale în sânge. Apoi am făcut frigărui din mere, pere și din gutui. În cer clocotea mustul melancoliei. Fierbea în butoaiele cenușii până a început să se reverse peste pământ, iar nouă ni s-au umplut paharele…
Și, Doamne a curs atâta ploaie, încât s-au umezit zidurile, iar ceața a învăluit totul!
Au început să putrezească rochiile colorate ale toamnei, iar ea s-a îmbrăcat grav în doliu, în timp ce noi ne-am îmbătat de melancolie. Blestemam zilele triste, deliram și mergeam clătinându-ne pe străzile pustii.
Rafelele reci ale mustului toamnei se revărsau asupra mea. Îmi deschisesem umbrela și treceam ca o eroină sfidând frigul și umezeala. Viața mea se clătina asemenea frunzei, cântecul meu era trist ca țipătul deznădăjduit al cocorilor…
Pretutindeni, gustul amar al meschinăriei. Oamenii fac calcule peste calcule și caută valorile necunoscutelor din ecuațiile relațiilor lor. Doar naivii nu cântăresc avantajele unei căsătorii sau prietenii…
Tonul mobilului m-a trezit din beție. Era ea, mămica proaspătă care tocmai născuse prin cazariană și nu putea coborî din pat. Fericită că a adus pe lume o fetiță cu prenume dublu și sacru striga după cineva care să o asculte…
– Mi-am dorit acest copil, dar tare mă tem că-l voi crește singură, îmi spune cu amărăciune! Am crezut că vom fi doar noi trei, dar el vine în acestă relație cu o armată de moși și babe: bunicul, nașa și mama lui. Știi, l-am surpins ieri când se plângea mamei lui că fetița mănâncă mult, iar laptele praf este scump…Apoi mi-a spus că puteam să mă străduiesc s-o alăptez la sân, că este mult mai sănătos și ar fi fost și mai economic…
”Dacă acum se plânge că mănâncă mult, ce reacție va avea mai târziu? Doamne și fata asta a ales până a cules!”
– Mă gândesc că uneori ne pripim, poate nu a dorit să spună asta, încerc să o liniștesc.
– La naiba! Dar ce-a dorit să spună? Am scos copilul din spital cu hainele cumpărate și primite de la prietenele mele, iar acum începe cu observații de tipul ”Mănâncă mult fiindcă este în creștere și ai fi putut să o alăptezi”. Ascultă-mă, te rog! Nu te interesează ce mi-a adus la maternitate? Poate am să-ți ofer un subiect pentru viitoarea ta carte?
”Știu pe cineva care s-a dus cu trei bomboane împoleite când i-a născut nevasta, spunând în timp ce i le întinde mândru: ”Dragostea mea, fetiță!”, acum trăind în timpuri moderne, al ei nu poate fi mai mocofan decât celălalt…”
– Nici prin cap nu-ți trece cu ce a putut veni la mine la maternitate, din Ardeal, de la sute de kilometrii, mă ține prietena mea în tensiune.
”Să încep un joc de perspicacitate, înșiruind obiecte utile unei lăuze și copilului ei: scutece, suzetă, absorbante?”
– Mi s-a părut culmea prostiei și a jignirilor, spune cu amărăciune. Nu cred să se fi mai întâmplat așa ceva de când nasc femeile în maternitate!
S-a întețit ploaia, iar umbrela mi se dă pe spate. Primesc o rafală în față, în timp ce frunzele se duc alai spre moarte. Aștept. Ce ar fi putut duce sute de kilometrii ca dar pentru un nou-născut?
– Și după ce și-au bătut joc de noi, au ținut să accentueze: ”Fiindcă o iubim mult de tot!” Ai mai pomenit să te duci la o lăuză și la copilul ei nou-născut cu un dovleac???
– Sincer, nu, îi spun râzând cu lacrimi și te rog să nu te superi pe mine că râd!
– Încercând să mă liniștească, lumea îmi spune că ar trebui să înțeleg semnificația fiind o persoană cultă. Dovleacul este semnul bogăției amintind de belșugul toamnei…Să nu-mi spui și tu la fel!
”Dovleacul este dovleac. Știm foarte bine la ce servește și sper din toată inima să nu fi trimis unul furajer! Costa atât de mult să-i fi luat un trusou copilei sau o păturică? Cred că vecinele de pat au râs pe înfundate văzând cum dovleacul este scos din șacoșă și așezat pe noptieră. Exista pericolul ca dovleacul să alunece de pardoseală și să-și verse semințele și gălbeneala pe podea. Era la fel de posibil ca la vederea darului care contravenea așteptărilor esențiale ale lăuzei, aceasta să acuze o depresie postnatală și să arunce cu el după binevoitor, iar personalul să spună: ”Ce este cu mizeria asta? Cine a venit cu dovleac ca la porci?”
– După ce am ieșit din spital, a venit la mine și mi-a spus că mama lui îmi caută deja de lucru să am cu ce să țin casa. A stat pe capul meu o zi și i-am spus să plece, iar el a spus că nu se îndură să se despartă de noi, că telefonează la firmă să-l învoiască, fiindcă dorește să fie cu familia lui! Ne-am certat și l-am izgonit. Asta-mi lipsește să-l dea ăia în șomaj, iar toată armata de moși și babe să se urce în spinarea mea! În sfârșit a plecat cu microbuzul către oraș, iar eu am respirat ușurată. Peste 20 de minute striga din nou la poartă. Se întorsese fiindcă mai erau trei ore până la tren și s-ar fi plictisit stând singur în oraș. Astfel că nu a mai avut cu ce pleca și și-a întârziat plecarea.
”Poate că este mai avantajoasă căsătoria de la distanță, decât să te muți la el sau să vină el la tine...”
sâmbătă, 18 octombrie 2014
Adio!
Privește toamna pictează-n copaci!
Vorbește cu noi,
mamă, de ce taci?
De mică ai rămas
orfană
Și ai condus pân’la
mormânt pe a ta mamă.
Vezi, păsările
călătoare întristează-orice om
Frunzele lipsite de
viață cad din pom
Recitai sublim
poezia ”De la leagăn la mormânt”
Acum vorbele ți s-au topit în vânt.
Ai crescut frumos
copiii și ți-ai educat nepoții
La margine de
mormânt astăzi te plângem cu toții
Căci de-a fost
viața grea și despărțirea prea amară
Niciodată nu te-ai
plâns de a inimii povară!
De la leagăn la
mormânt ai avut sufletul frânt
Căci viețile celor
dragi au pierit smulse de vânt
Și-ai răbdat,
măicuță dragă, ca și Iov cel încercat
Ai fost demnă-n
suferință fără să fi blestemat!
Întâi ți-a plecat
feciorul
Și-ai rămas numai
cu dorul
Să ți se-ncerce
credința
Muri apoi și
fetița.
Apoi soțul a plecat
În pământu’ntunecat
Dacă n-ar fi fost
credința
Te-ar fi ucis
suferința.
Ți-era sete de
moarte
Cum căutăm odihna-n
noapte
Și te topeai de
dorul celor adormiți
De tine iubiți, de
tine jeliți!
Atâția morți dragi
și casele lor goale
Și infinită
suferință sub soare
Inima ta de mamă
era arsă
Știind că locul lor
e gol la masă!
Parc-a fost ieri
când dincolo de fire
Tu îți duceai
copiii la cimitire
Și nu aveai lacrimi
să plângi,
Acum sufletul nostru
îl frângi...
Atâția morți și
i-ai iubit pe toți
Și-ai avut grijă de
nepoți
Apoi din tristețe-n
tristețe
Ajuns-ai măicuță la
bătrânețe...
”Copilul meu, să nu
mă cauți
Pe pământ zile câte
mai ai
Ci pregătește-te să
zbori
Și hai să
ne-ntâlnim în rai!”
vineri, 3 octombrie 2014
Funcționara model și disfuncțiile sociale
M-am gândit să scriu despre toți oamenii de bine pe care-i întâlnesc, despre cei care, prin comportamentul lor, corectează sau îndulcesc amărăciunile disfuncțiilor sociale pe care le înghițim zilnic...
De pildă, fiindcă Poșta Română a concediat mulți oameni, în satul meu corespondența ajunge de două ori pe săptămână, în cazul cel mai fericit. Facturile ajung cu întârziere, prin urmare, nici nu s-a uscat bine cerneala de pe factură, că dornici să încaseze banii furnizorii de servicii încep să sune că nu ai achitat-o.
Eram plecată să văd pe cineva drag, departe, iar mama, îngrijorată m-a anunțat că au sunat-o cei de la Telekom că nu am plătit factura, deși aceasta nu sosise la domiciliu. Primisem eu în schimb un mesaj pe mobil care conținea datele necesare și mă avertiza să achit mai repede ceea ce datorez, cu toate că ne achităm de toate obligațiile de orice fel! În fine situația pare xeroxată. Prima dată, m-am dus la Poșta din Amzei, am explicat situația, iar o funcționară drăguță mi-a cerut datele și mi-a rezolvat problema. Se vede treaba că mi-am forțat norocul ducându-mă și a doua oară în același loc, cu aceeași problemă. La ghișeu nu mai era doamna amabilă, ci o acritură, care mi-a spus sec:”Dacă nu aveți o factură veche, cu codul de bare nu pot! Nu insistați atât, vorbesc românește!”
Și cealaltă vorbise românește: ”Încercăm, doamnă. Fac tot posibilul să vă ajut.”
Nu am trântit ușa, nu am țipat, deși data trecută plecasem cu chitanța de la ei. Am început să iau băncile la rând. La Banca Transilvaniei mi s-a spus categoric că nu se poate, la Bancpost la fel, abia la BRD cineva s-a oferit să mă ajute și mi-a acordat cu folos puțin timp. Venise tomna și plecam din București și îl lăsasem dezamăgit pe cel drag. Ploua mărunțel, iar frunzele cădeau pradă putrezirii. Eram tulburată sufletește de trecerea timpului, de faptul că trebuie să venim, să ne bucurăm de revedere mult prea puțin și să plecăm...
Din neatenția, m-am trezit că am scos de 10 ori mai mulți bani de pe card decât aveam nevoie. Ziua aceea nu îmi era prea favorabilă. Alergam prea mult pentru mărunțișuri cotidiene numai pentru că anumitor funcționari le-a fost greu să se străduiască puțin și pentru mine...
În vâltoarea aceea de senzații, m-am gândit să intru în sediul BCR din Romană să-mi repar greșeala, să nu țin toții banii în portofel, fiindcă aș fi fost tentată să-i cheltuiesc. O tânără frumoasă și îngrijită m-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze, iar în semn de respect s-a ridicat când m-a poftit pe scaun. Mi-a ascultat povestea cu ziua începută prost, cu tastarea unei sume imense față de cât aveam nevoie și mi-a virat banii înapoi în cont. Totul a durat câteva minute. La plecare, s-a ridicat din nou.
M-am gândit să scriu despre gestul ei frumos care m-a marcat. Sunt sigură că oamenii se duc cu drag la ea. Nu știu de ce, dar simt nevoia să intru din nou în banca aceea, să o revăd, să-i vorbesc. Nu am pretenția ca toți funcționarii să se ridice în picioare ca ea când vine sau când pleacă un client, ci doresc să nu ne mai privească de la înalțime și să ne radiografieze starea materială prin haine. Uneori, ai impresia că în spatele ghișeului stă nu funcționarul care ar trebui să te ajute, ci bancherul sau șeful tău...
Mi-e dor de tânăra aceea care face cinste BCR-ului din Romană!
miercuri, 1 octombrie 2014
Om de-nchiriat
Mai întâi mi-am
închiriat mâinile
Ca să am bani de
pâine
Și să trăiesc de
azi pe mâine...
Și cum aveam nevoie
și de locuință
Am dus la amanet
chibzuință,
Și pentru haine,
facturi, cheltuieli toate
Am închiriat idei
îndrăznețe, gânduri curate.
Iar dacă toată
lumea trăia în cuplu, în parteneriat
M-am trezit și cu
trupul închiriat.
Cum datoria față de
viață era din ce în ce mai mare,
Mi-am scos într-o
zi sufletul la vânzare.
Și-atunci, de ce vi
se pare ciudat
Când nefericiții
strigă pe stradă:
“Om
de vânzare, trup și suflet de-nchiriat!
luni, 29 septembrie 2014
Quickmobile ne racordează la tehnologia mondială
Lumea s-a transformat într-o pepinieră a inteligenței artificiale. Omul, devenit între timp supraom prin multitudinea sarcinilor, are nevoie de un partener inteligent care să efectueze o mulțime de servicii pentru el. Ouickmobile aduce în România iPhone 6 http://www.quickmobile.ro/iphone racordând țara noastră la tehnologia mondială
Pentru prima dată, posesorii acestei minunății vor putea face plata direct de pe iPhone, în magazine având un nivel sporit de securitate. Ecranul mai mare este ultra-rezistent la șocuri și la lovituri și asigură o rezoluție revoluționară de 750 x 1334 pixeli. Bateria rezistă 250 de ore în stand-by, 14 ore de vorbit neîntrerupt și 50 de ore de ascultat muzică. Memoria este generoasă, iar aparatul minune este și foarte elegant și deși abia a fost lansat, el se află în stoc, fiind livrat rapid la comandă, garantat pe o perioadă de doi ani, iar dacă clientul nu este mulțumit, îl poate returnă și primește banii înapoi în 14 zile.
Generozitatea celor de la Quickmobile este atât de mare, încât oferă ca premiu acest râvnit iPhone celui care-și exprimă părerea față de ceea ce realizează Ouickmobile pentru țara noastră prin faptul că aduce IPhone 6 în România de îndată ce a fost lansat: http://cristianchinabirta.ro/2014/09/23/oglinda-oglinjoara-cine-va-avea-primul-iphone-din-tara/
Nu este nevoie să obțineți viză pentru USA, să plătiți biletul de avion dus-întors, să aveți emoții legate de viața dumneavoastră, pentru că-l puteți obține ca premiu exprimându-vă deschis opinia sau îl puteți cumpăra de-aici din minunata noastră țară.
A aduce acasă cele mai performante produse reprezintă cucerirea Everestului inteligenței mondiale, astfel că Quickmobile a înfipt drapelul românesc pe cele mai înalte piscuri ale inteligenței universale!
Toamna se numără bobocii și se culeg roadele, iar prin această întreprindere, Quickmobile se dovedește din nou la înălțime!

vineri, 19 septembrie 2014
Nota 20 pentru Himalaya
De 20 de ani Himalaya oferă sănătate la prețuri modice, deși se spune că sănătatea este atât de scumpă, încât nu se poate cumpăra!
Mama muncește din greu în aceste zile de toamnă, pare neobosită la cei 65 de ani ai săi, să strângă bunătățile grădinilor pentru familia ei. Borcane cu zacuscă, murături, compoturi și dulcețuri, mii de arome, de gusturi și de parfumuri pe raftul din cămară. Noaptea o dor mâinile și picioarele îngrozitor, astfel că nu se poate odihni.
Mă gândesc cum să-i răsplătesc sacrificiul și să-i alin durerile. Alerg, întreb, cercetez, iar într-o zi căutarea îmi este răsplătită. Cineva mă îndrumă să fac un poapas aici: http://www.hboutique.ro/.
Mina de aur, respectiv unguentul magic care alina durerile cu doar 13 lei se afla la următoarea adresă virtuală: http://www.hboutique.ro/produse/creme-unguente-geluri-naturale/Balsam-impotriva-durerilor-476-50-gr
Înainte de a pleca la serviciu, i-am promis mamei că durerile provocate de reumatism vor înceta și că se va putea odihni. S-a uitat neîncrezătoare în ochii mei și mi-a spus:
- Știi că am încercat de toate. Mi s-a iritat pielea de alifia cu ardei usturat, am făcut alergie la cremele cu venin de albine și tot nu mi-au trecut durerile!
Știam acest lucru, dar speram ca într-o zi să se producă miracolul. Prietenii și informațiile de pe internet m-au trimis către produsele celor de la Himalaya. Nu mă costa nimic să încerc, mai ales că familia este lucrul cel mai de preț de pe pământ.
Exista în magazinul virtual un balsam care ”calmează durerile de orice tip” și ”are efect rapid”. Mama obișnuia să scoată untul pământului pe care să-l prepare cu alcool, iar pielea i se umplea de bășici. Să scoată planta-minune trebuia să sape adânc și să suporte consecințele efectului acesteia asupra epidermei.
I-am cumpărat fără să stau la îndoială acel unguent.
Și parcă a fost dragoste la prima vedere, când a văzut ambalajul și a simțit aroma plăcut mentolată, mama nu a mai fost neîncrezătoare. Și-a masat locurile dureroase înainte de culcare și a avut somnul unui nou-născut. Cu 13 lei i-am cumpărat mamei alinare și odihnă. Apoi a venit rândul tatei să răcească. La 79 de ani, efectele bolii erau mai categorice. Nu s-a mai putut ridica din pat și îl dureau toate oasele. A fost suficientă o frecție cu acest balsam, un ceai fierbinte și o baie caldă la picioare și a doua zi s-a ridicat și a continuat treburile în gospodărie. Mai sunt multe produse care-mi fac cu ochiul din acest boutique, dar familia mea a devenit dependentă de acest produs pe care îl recomand tuturor celor chinuiți de dureri reumatice!

miercuri, 17 septembrie 2014
vineri, 5 septembrie 2014
Măcelăria dreptății
Stau aici bucăți de dreptate-atârnate
Pentru buzunarele toate
Iar cei care au o infimă chenzină
Au parte de dreptate puțină.
Se stă la coadă pentru dreptate
S-au sculat oamenii din miez de noapte
Ca măcelarul, orb judecător
Să le cântărească dreptate și lor...
Vezi câte-un ins bătrân și zdrențăros
Care nu-și permite decât un os,
În timp ce un burtos cu lanț de aur gros
Ia numai carne lipsită de os...
Cumpăratorul nevoie de dreptate are
Cum are trebuință de apă, aer, sare
Și e-atât de naiv și fără de habar
Căci măcelarul, orb judecător, înșeală la cântar!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)