Nu mai avem ochi pentru prima zăpadă, ni s-au spulberat bucuriile iernilor de altădată. Ne sunt ochii uscaţi, înroşiţi de suprasolicitare, iar sufletul încrâncenat în maratonul de a scoate cât mai mulţi bani şi de a cârpi datorii vechi! Şi totuşi bucuriile adevărate sunt ieftine.
O mânuţă caldă de copil care te urmează încrezător, surâsul ce-i înfloreşte pe buze când îi cumperi cea mai mare acadea şi îngheţată fără lapte, pentru că el este alergic! Este magnific ca omuleţul acela să-şi potrivească pasul cu al tău şi să spună:
- Du-mă undeva în oraş, dar numai du-mă!
I-am spus omuleţului să nu spargă cana cu ceai de fructe din faţa lui, iar el m-a privit serios:
- Să fii şi tu atentă să nu spargi cana de cafea!
Apoi mânuţele s-au înfipt în meniul de pe masă:
- Vreau să văd reţeta şi să-mi aleg eu ce vreau!
Nu l-am mai corectat şi mi-am dat seama că s-ar fi cuvenit să-i dau "reţeta" de la început şi să îi dau impresia că el a ales produsele delicioase!
Mi-ar fi plăcut să ningă! Să ne facem loc fără să deranjăm baletul fulgilor de nea...
Şi uite aşa, mă aflu în căutarea unor chilipiruri de bucurie intensă şi mi-e dor să ningă-n decembre, să aud focul viu cum trosneşte, să fac pârtie pentru cei dragi, să depind mai puţin de tehnologie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu