sâmbătă, 1 februarie 2014

Mama, catedrală a iubirii





Mamă, catedrală a iubirii

Afară urlă lupii,  viul devine sticlos, apoi casabil. Afară curg lacrimi și sânge, în timp ce schijele zboară pe lângă trupul meu. Nimeni nu iartă pe nimeni, se trăiește cu încrâncenare, se-naintează pe brânci, uneori ești nevoit să înghiți apa verzuie și urât mirositoare a bălților.
Sunt bătrână și obosită și nu apuc să blestem ziua în care m-am născut, blasfemie pe care nu mi-aș ierta-o, căci în fața mea o catedrală își deschide ușa numai și numai pentru mine! E trupul și inima mamei prin care pot ajunge la cer. Trupul ei este scara care mă purifică, corul îngeresc pe care îl aud în ceasul părtășiei cu ea mă liniștește. Adorm ca un prunc abia născut, iar ea mă veghează îngenunchind. Se roagă neîncetat pentru mine, i-au obosit mâinile de împreunare, i-a răgușit glasul de implorare, acum vorbește cu Dumnezeu în gând mijlocind pentru copiii ei!
Mama și Dumnezeu stau față în față pentru mine.
-          Izbăvește-i de tot ce este rău, fă-le lină calea vieții, Doamne! Ajută-i pe copiii mei să nu se îndepărteze de le Tine, să-și câștige cinstit și ușor pâinea, să fie oameni buni...
-          Iar mă bați la cap, femeie, pentru copiii tăi? Le-am dat părinți minunați, sănătate, înțelepciune, în fine tot ce se putea da. Ei uită să se roage, dar tu îmi ceri mereu daruri pentru ei. Nu pot să îi scutesc de greutățile și de încercările vieții...ar fi nedrept!
-          Doamne, dă-mi mie paharul cu amărăciune să-l beau în locul lor!
-          Nu este nevoie să-mi spui, știu că ți-ai da viața pentru copii tăi, dar nu poți trăi în locul lor!
Negocierile continuă. Dorm și visez și mama mă învelește cu purtatea ei de grijă, iar în mijlocul catedralei mi-a împodobit un pom de Crăciun în care a pus toate darurile sale pentru noi, copiii ei: înțelegere, milă, iubire, sacrificiu...
Nu-mi pasă de Crivățul care urlă afară, de sirenele infernale, de tot măcelul fizic și spiritual, cât am catedrala de iubire a mamei, viața este un fleac și pot spune și eu cu nepăsare celor care mă atacă nedrept: ”Un fleac. I-am ciuruit!”