Un dar pentru nepoată

Mi-era sete și foame de toamnă, de aceea am pus pe grătarul soarelui frunze suculente pe care le-am oferit ochilor, să se bucure de imaginea fripturii vegetale în sânge. Apoi am făcut frigărui din mere, pere și din gutui. În cer clocotea mustul melancoliei. Fierbea în butoaiele cenușii până a început să se reverse peste pământ, iar nouă ni s-au umplut paharele…
Și, Doamne a curs atâta ploaie, încât s-au umezit zidurile, iar ceața a învăluit totul!
Au început să putrezească rochiile colorate ale toamnei, iar ea s-a îmbrăcat grav în doliu, în timp ce noi ne-am îmbătat de melancolie. Blestemam zilele triste, deliram și mergeam clătinându-ne pe străzile pustii.
Rafelele reci ale mustului toamnei se revărsau asupra mea. Îmi deschisesem umbrela și treceam ca o eroină sfidând frigul și umezeala. Viața mea se clătina asemenea frunzei, cântecul meu era trist ca țipătul deznădăjduit al cocorilor…
Pretutindeni, gustul amar al meschinăriei. Oamenii fac calcule peste calcule și caută valorile necunoscutelor din ecuațiile relațiilor lor. Doar naivii nu cântăresc avantajele unei căsătorii sau prietenii…
Tonul mobilului m-a trezit din beție. Era ea, mămica proaspătă care tocmai născuse prin cazariană și nu putea coborî din pat. Fericită că a adus pe lume o fetiță cu prenume dublu și sacru striga după cineva care să o asculte…
– Mi-am dorit acest copil, dar tare mă tem că-l voi crește singură, îmi spune cu amărăciune! Am crezut că vom fi doar noi trei, dar el vine în acestă relație cu o armată de moși și babe: bunicul, nașa și mama lui. Știi, l-am surpins ieri când se plângea mamei lui că fetița mănâncă mult, iar laptele praf este scump…Apoi mi-a spus că puteam să mă străduiesc s-o alăptez la sân, că este mult mai sănătos și ar fi fost și mai economic…
”Dacă acum se plânge că mănâncă mult, ce reacție va avea mai târziu? Doamne și fata asta a ales până a cules!”
– Mă gândesc că uneori ne pripim, poate nu a dorit să spună asta, încerc să o liniștesc.
– La naiba! Dar ce-a dorit să spună? Am scos copilul din spital cu hainele cumpărate și primite de la prietenele mele, iar acum începe cu observații de tipul ”Mănâncă mult fiindcă este în creștere și ai fi putut să o alăptezi”. Ascultă-mă, te rog! Nu te interesează ce mi-a adus la maternitate? Poate am să-ți ofer un subiect pentru viitoarea ta carte?
”Știu pe cineva care s-a dus cu trei bomboane împoleite când i-a născut nevasta, spunând în timp ce i le întinde mândru: ”Dragostea mea, fetiță!”, acum trăind în timpuri moderne, al ei nu poate fi mai mocofan decât celălalt…”
– Nici prin cap nu-ți trece cu ce a putut veni la mine la maternitate, din Ardeal, de la sute de kilometrii, mă ține prietena mea în tensiune.
”Să încep un joc de perspicacitate, înșiruind obiecte utile unei lăuze și copilului ei: scutece, suzetă, absorbante?”
– Mi s-a părut culmea prostiei și a jignirilor, spune cu amărăciune. Nu cred să se fi mai întâmplat așa ceva de când nasc femeile în maternitate!
S-a întețit ploaia, iar umbrela mi se dă pe spate. Primesc o rafală în față, în timp ce frunzele se duc alai spre moarte. Aștept. Ce ar fi putut duce sute de kilometrii ca dar pentru un nou-născut?
– Și după ce și-au bătut joc de noi, au ținut să accentueze: ”Fiindcă o iubim mult de tot!” Ai mai pomenit să te duci la o lăuză și la copilul ei nou-născut cu un dovleac???
– Sincer, nu, îi spun râzând cu lacrimi și te rog să nu te superi pe mine că râd!
– Încercând să mă liniștească, lumea îmi spune că ar trebui să înțeleg semnificația fiind o persoană cultă. Dovleacul este semnul bogăției amintind de belșugul toamnei…Să nu-mi spui și tu la fel!
”Dovleacul este dovleac. Știm foarte bine la ce servește și sper din toată inima să nu fi trimis unul furajer! Costa atât de mult să-i fi luat un trusou copilei sau o păturică? Cred că vecinele de pat au râs pe înfundate văzând cum dovleacul este scos din șacoșă și așezat pe noptieră. Exista pericolul ca dovleacul să alunece de pardoseală și să-și verse semințele și gălbeneala pe podea. Era la fel de posibil ca la vederea darului care contravenea așteptărilor esențiale ale lăuzei, aceasta să acuze o depresie postnatală și să arunce cu el după binevoitor, iar personalul să spună: ”Ce este cu mizeria asta? Cine a venit cu dovleac ca la porci?”
– După ce am ieșit din spital, a venit la mine și mi-a spus că mama lui îmi caută deja de lucru să am cu ce să țin casa. A stat pe capul meu o zi și i-am spus să plece, iar el a spus că nu se îndură să se despartă de noi, că telefonează la firmă să-l învoiască, fiindcă dorește să fie cu familia lui! Ne-am certat și l-am izgonit. Asta-mi lipsește să-l dea ăia în șomaj, iar toată armata de moși și babe să se urce în spinarea mea! În sfârșit a plecat cu microbuzul către oraș, iar eu am respirat ușurată. Peste 20 de minute striga din nou la poartă. Se întorsese fiindcă mai erau trei ore până la tren și s-ar fi plictisit stând singur în oraș. Astfel că nu a mai avut cu ce pleca și și-a întârziat plecarea.
”Poate că este mai avantajoasă căsătoria de la distanță, decât să te muți la el sau să vină el la tine...”