Undeva, un copil mă așteaptă cu multă dragoste. Mânuța lui caldă care se prinde de mâna mea, încredințându-mi ființa cu toată sinceritatea, ochii care sunt inundați instantaneu de lumină alungă din mine tot răul acumulat din universul în care evoluez. Mă întreb adeseori retoric de ce ne facem unii altora viața amară, când am putea să fim un prilej de bucurie. Cum mă vede mă transformă în partenerul său de joacă dând timpul înapoi pentru mine cu decenii.
Împărțim jucăriile, mă îndeamnă să mănând caramele, se așază confortabil la pieptul meu și îmi reproșează că vin rar și că stau foarte puțin. Mă imploră să-i inventez povești, aș putea publica volume întregi cu operele create de mine pentru el. Adoarme târziu cu mine pentru că râdem și povestim împreună, iar dimineața când realizează că m-am trezit și m-am dus să-mi fac cafeaua, mă cheamă înapoi. La șase ani are o pasiune aparte pentru boli. Vorbește ca un om mare de cancer, diabet și Ebola, mă ceartă că beau cafea și că mestec gumă.
Când simte că s-a apropiat despărțirea, se întristează și mă pune să-i promit că voi reveni curând făcând o listă cu lucrurile pe care trebuie să i le aduc data viitoare.
Dacă suntem în mijlocul orașului mă strigă pe nume până departe.
Zilele trecute ne-am despărțit la Sala Dalles. El a rămas cu mama și bunica, eu am plecat. M-a strigat din toate puterile și nu l-am auzit pe puiul de om drag. Sora mea i-a spus că nu-l mai aud, prin urmare să-i spună ei ce vrea să-mi transmită.
- Am vrut să-i spun că o iubesc, a repetat oftând.
Mesajul a ajuns la mine și acum știu că voi petrece cât mai mult timp cu nepotul meu. Matei îmi transmite atâta liniște și fericire, încât alături de el mă transform în copil!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu