Copiii bogați au haine frumoase, mâini fine, fețe nearse de soare și atitudine sigură.Li se citește fericirea pe chip și au în tot ceea ce fac siguranța ființei iubite, așteptate, dorite.
Copiii săraci muncesc din greu, au mâinile pătate, sunt neîngrijiți, fie că părinții nu dau importanță acestui lucru, fie că nu au timp și resurse. Li se induce ideea că sunt o povară pentru familie și nu mai știu unde să se ascundă și cum să răscumpere acest neajuns.
În casele copiilor săraci se vorbește urât, iar micuții adoptă stilul de comunicatori servit de părinți.
O vreme atitudinea este scuzabilă de către oamenii empatici, dar sunt mulți care nu înțeleg că un limbaj vulgar sau violent se transmite din tată în fiu, de la părinți la copii și fac copiii resposabili de ceea ce spun.
Orice copil ar trebui să știe că prin voință se poate sustrage clasei sociale și neajunsurilor din care face parte prin autoeducație.
Cu răbdare, în timp, circumstanțele pot fi forțate să devină favorabile. Dacă învață bine, dacă va munci mult, poate avea de toate, chiar dacă în copilărie s-a confruntat cu lipsuri severe.
Pe măsură ce crește, copilul devine responsabil de comportamentul său, de vorbele pe care le spune, de curațenia fizică și sufletească.
Există o clasă socială care se imprimă pe chip și mâni și o clasă a sufletului, vizibilă prin fapte și exteriorizată prin cuvinte.
Autoeducația are puteri supranaturale de multe ori, iar virtuțiile ei pot fi demonstrate cu oamenii de succes ridicați dintre copiii proveniți de la casele de copii sau din familii nevoiașe sau destrămate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu