Este nedrept să blamăm lumea în care trăim, fiindcă avem îndatorirea să o construim împreună: „Mână cu mână”.
Cu ce drept aș critica o casă, fie ea și din carton sau din chirpici, dacă nu am pus umărul la ridicarea ei? Și la fel de trist ca nepăsarea este faptul că investim mai mult în bunuri, decât în suflete și ne preocupă mai mult ambalajul, frumusețea exterioară, decât cea interioară.
Copiii abandonați? Au încetat să fie ai familiilor lor, din momentul în care familiile i-au împins în mijlocul cascadei sociale. Ei sunt copiii noștri, ai tuturor, iar de suflete lor vom da socoteală.
Știți, trecem așa grăbiți, cu buzunarele pline si cu de toate, iar ei nu au un leu din care să-și cumpere iubire. Și cum n-au bani si n-au de niciunele întind brațele iubitoare către primii veniți fiind gata să se spună: „Mamă” și „Tată”!
Ioana, fetiță de 13 ani din centru de plasament mi-a demonstrat că există ființe în sufletul cărora înfloresc toate grădinile bunătății fiindcă le-a lipsit bunătatea.Sunt oameni care nu știu și nu pot să urască, iar din inimile lor curg izvoare de iertare către lume și fuioare de lumină.
Ce m-a împresionat la Ioana?
1. Dorința ei de a fi bună în totalitate, de a deține frumusețea absolută. Este admirabil ca la 13 ani să dorești fierbinte să ai un suflet frumos! Este divin să spui asta după ce ai tăi te-au abandonat și firesc ar fi să te chinuie întrebările: „Doamne, de ce tocmai pe mine m-au dat? Cu ce am greșit? Ce suflet au?
2. Ioana dorește să zboare, adică să-și depășească în mod cinstit condiția socială. Haideți să a ajutăm și să donăm ca ea să aibă parte de tot ce are nevoie, material și spiritual vorbind, să-i crească aripi!
3. Ioana își dorește să fie independentă. Mă gândesc că este o dorință firească fiindcă a văzut că vin momente dramatice în care cei dragi te părăsesc din diferite motive și atunci tu trebuie să ai grijă de tine!
Haideți să fim frumoși în exterior și în interior și să donăm pentru viitorul acestor copii! Ce-ar fi să ne ducem măcar de Paști și de Crăciun să-i vizităm și să le dăm încredere demonstrându-le că nu sunt singuri? Ne au pe noi.
Fotografiile au fost făcute de Horia Manolache și ilustrate cu citate care exprimă dorințele copiilor de către Gabi Toma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu