Este bătaia de joc o formă a superiorității?

Este bătaia de joc formă a superiorității umane? Ironiile usturătoare urmate de zâmbete cu subînțeles și de afișarea unei satisfacții ieșite din comun care pare să spună: „Mi-am bătut joc de X și de Y și  ei nu înțeleg.  Sau chiar dacă au priceput, „i-am făcut, frate”. I-am umilit în fața tuturor. Ah, cât sunt de deștept!”
Nu, nicidecum nu poate fi o formă de superioritate! Cel care o practică zi de zi nu știe cât dezastru interior încearcă să mascheze prin acest comportament. Trebuie să fii tare gol sufletește să găsești satisfacție în umilirea altora, în loc să cauți soluții prin care să evoluezi. Înseamnă că nu mai ai nicio așteptare de la viață, dacă îți consumi timpul vital aruncând cu pietre în ceilalți.
Cine te-ar admira pentru asta în afara oamenilor care practică aceeași îndeletnicire josnică și autodistructivă?
Bătaia de joc este o exteriorizare a frustrărilor și limitelor omului căruia îi vine să urle de neputință, de singurătate sau de răsfăț...
Cine a spus că și răsfățul doare nu s-a înșelat deloc, fiindcă acesta este o formă total eronată a iubirii care „ajută” copilul să crească strâmb...
De fapt, copilului răsfățat i se dau bani în loc de iubire și comunicare, i se fac cadouri care să compenseze lipsa atenției părinților și atunci își formează deprinderea de a crede că totul i se cuvine, că el se află pe un piedestal, iar oamenii din jurul său se află la picioarele sale...