De ziua mea s-au împodobit livezile să-mi facă trecerea anilor mai ușoară. Prieteni apropiați mi-au oferit cadouri frumoase: tablouri, dulciuri și cosmetice, bluze de inspirație folclorică, fiindcă știu că sunt favoritele mele, platouri cu prăjituri făcute în casă la care au trudit ore bune și tort de înghețată.
Fiecare după resursele financiare și inspirație a încercat să-mi îndulcească îmbătrânirea și să-mi demonstreze că-mi va fi aproape la ceas de cumpănă.
- Cel mai frumos cadou este ziua liberă, nu uita asta, mi-au spus colegele de serviciu! Vineri era o zi grea.
Mi-am amintit și asta. Tocmai fiindcă era zi liberă pentru bugetari așteptam oaspeți dragi: pe sora, cumnatul și nepotul meu.
- Nu-l aducem pe Matei, mi-a spus soră-mea răspicat! L-am dus deja la Traianu.
Am încercat să fac cercetări pe ascuns să aflu adevărul. Copilul ar fi fost dezamăgit dacă nu puneam la punct provizia de dulciuri pentru el. Fiind martor la dialog, după ce mama lui a închis, a ripostat:
- De ce nu-i spui că mă duc? Trebuie să se pregătească pentru mine!
O vreme m-au mințit, apoi mi-au spus adevărul.
- Îl aducem, dar să nu-l îndopi de dulciuri! Și să știi că este bolnav. Are febră și zace. Când l-am luat să facem cumpărăturile era bine, dar deodată a spus că-l doare capul, în gât și că-i este somn. Se lăsa mai mult tras de mânuță prin magazine. Mi-a spus că-i este somn și să-l las puțin să se culce pe o canapea. Lumea se uita lung la noi, iar eu am considerat că trebuie să ne întoarcem acasă, dar el a spus răspicat: ”Nici gând până nu-i aleg o ojă! Oricât mi-este de rău, du-mă să-i cumpăr o ojă!”, mi-a povestit sora-mea.
Două mânuțe iubitoare mi-au întins o ojă roz, pastelată de primăvară și mi s-a părut cea mai frumoasă și cea mai scumpă din lume. Semăna cu florile de piersic și de cais...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu