Balada durerii

Otrăvit suflet de tată,

Cu inima-n lăcrimată,

Cu viața-ndurerată.

Ochii spre cer și-i-ndrepta

Fața și-o acoperea

În genunchi se prăvălea

Când durerea își urla

Apa se cutremura,

Iarba cu rouă plângea,

Zarea toată se-nroșea…

Vântul din crengi îmi cânta.

Domnul pe Domnul ruga:

„Doamne și tu ai fost tată

Cu inima-ndoliată

Și-ai văzut pe fiul tău

Omorât în chinul greu,

Înțelege-mă pe mine

Și fă, Doamne o minune,

Turcii pe loc să dispară

Să am liniște în țară

Feciorii mei să trăiască

Pe tine să te slăveasă!

Nu le lăsa sângele

Să stropească pietrele

Că sunt tineri și frumoși

Și de moarte cam fricoși.

S-aibă turcii-nțelepciune

Să mă omoare pe mine

Că-s părinte și mi-i greu

Să rămân la urmă eu

Și să-i văd murind pe rând

Să văd praful înroșind

S-aud capete căzând,

Cap și trup căzând mereu

Ca pământul când e greu

Peste chipul mult dorit

Ce-i de groapă înghițit.

De mi-i dat să beau în lume

Ăst pahar cu-amărăciune,

Doamne, să mi-i văd în cer

Prea multe de nu îți cer

C-am murit pentru credință

Și avem făgăduință

Că vom avea-n ceruri sus

O viață fără apus!