Oricâte cuvinte de îmbărbătare se spun la moartea unei persoane apropiate, realizezi că viața nu va mai fi la fel după ce și ceremonia finală a avut loc.
Este cumplit când aștepți să scârțâie poarta și să îl auzi strigându-te la ușă pe cel drag. Să ți se pară că a venit, să ieși în prag pregătit să îl primești cu brațale deschise, iar el să fie deja așezat cuminte în pământ sau în cavoul familiei!
Nu poți accepta adevărul crud în față: cel plecat în lumea de dincolo nu mai vine niciodată.
Apoi vei străbate locurile prin care mergeați împreună discutând, vei găsi lucruri făcute de mâna lui pentru tine și vei merge la restaurantul la care ați luat masa împreuna și la masa la care ați stat împreună ultima dată ți se va părea că s-a așezat el.
Poate că nu vei fi capabil să mai intri în localul acela niciodată, de teamă să nu izbucnești în plâns.
Poate că îți va fi sufletul ars de dorul lui, îl vei aștepta, dar el nu mai vine...
Viața noastră este ca puful de păpădie ce poate fi suflat oricând de vânt și cu cât avem mai mulți oameni în suflet și le-am făcut mult bine, cu atât va rezista amintirea a ceea ce am fost pe pământ!
Scriu aceste rânduri în memoria unchiului meu, Zarif Petrică, decedat la 62 de ani, în urma unui incident nefericit avut cu niște polițiști.
Omul a greșit, a traversat printr-un loc nemarcat, după ce s-a asigurat că nu vine nicio mașină, fiindcă toate erau oprite la semafor, iar oamenii legii au pornit sirenele și au început o cursă de urmărire ca în filme. Poate că nu au știut că omul este cardiac, dar martorii spun că lui îi curgea sânge din nas și din gură, iar ei îl obligau să semneze avertismentul.
Ce ar mai fi de spus despre acest suflet valoros și curat ca un diamant?
1. Nu și-a jignit o dată soția, ci a fost alături de ea, chiar când nu era de acord cu ce face ea.
2. A muncit până în ultima clipă, fiind grav bolnav. Medicii au spus că nu are voie sa urce mai multe scări, fără să se odihnească, iar el monta faianță și gresie în baia casei sale, cosea toate pășunile, tăia lemne, nu stătea o clipă.
3. Îi plăcea să ajute oamenii din jurul său. Când era în Italia, româncele pe care le cunoștea și care nu aveau un ban, îi rostesc și acum numele cu respect, fiindcă le încărca din banii lui telefoanele și nu mai dorea banii înapoi.
4. Pe soacra sa o plimba adesea în căruciorul cu rotile, fiindcă bătrâna este la pat de 6 ani. O înveselea cu glume, îi masa picioarele, o scotea la aer, să îi facă suferința mai suportabilă. Ea nici nu știe că a murit, fiindcă nu ar supraviețui șocului.
5. Cumnatei sale bolnave îi ducea sticle cu apă și pâine și spunea:„Prezent” de câte ori era chemat.
Din păcate nu ne dăm seama de valoarea adevărată a unui om, cât este alături de noi, ci abia când l-am pierdut si tocmai de aceea despărțirea ni se pare nedreaptă, fiindcă nu am apucat să îi mulțumim de ajuns...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu