Să spui: ”Te iubesc!”, cât ai cui spune:”Te iubesc!”

Să spui: ”Te iubesc!” cât ai cui spune: ”Te iubesc!”

Noapte de vară, parfumul teilor înfloriți înălțându-se ca o catedrală și-atâtea flori, Doamne, risipă de flori! Rochiile vaporoase fluturau pe sradă. Era o noapte senină, plină de viață, fericirea ne pândea la colț...

M-a rugat să mă duc cu el la un local medieval în centru, să ascultăm muzică irlandeză. La început am fost reținută, apoi m-am gândit serios:

 ”Ce mare lucru să-i faci omului o bucurie, când nu te costă nimic?”

 L-am urmat printre scuturi, armuri și costume. Acolo am întâlnit dragostea la ea acasă și i-am aflat povestea.

Domniță medievală cu ochii lacuri din ținuturile nordice și sufletul apă cristalină servită în pocal de aur...Părul, aur fluid curgându-i pe umeri, iubirea miere de salcâm...

S-a întors de peste ocean cu două flori, adevărate zâne răsfățate. Ea, jucase în filme în adolescență, dar succesul nu i se urcase niciodată la cap. El, cavaler în armură, lat în spate, neînfricat, mânuind sabia cu dibăcie! A privit-o și zărindu-i comorile din fundul sufletului, fiindcă privirea-i era lac limpede, a devenit protectorul ei și al fetelor. Din dragoste au reclădit lumea medievală: cu tabere, turniruri, tablori și muzică veche, cu petreceri la lumina lămpilor de argint! Din dragostea lor au apărut pe lume doi prinți neînfricați...

Fericirea curgea în paharele de cristal ale vieții lor și sucul dulce aluneca pe buze. Și era atâta magie și vălul reveriei, țesut din borangicul sentimentelor,  acoperea totul. Pentru ea, cavalerul lat în spate transforma viața în spectacol: parade de costume pentru copii, seri de poezie, muzică medievală, lumina parfumată a lumânărilor și muzică din Maramureșul străvechi! Parcă m-am întors în timp și eram copil alergând prin lumea basmelor. Am promis să mă întorc în acel colț de Rai, să admir cuplul adamic care ne primea cu zâmbetul pe buze, ne trata ca pe niște prieteni vechi, deși abia ne cunoscuserăm!

 Dar într-o zi, vraja s-a rupt. El, grav bolnav, a realizat că avea clipele vieții numărate, ea nu putea accepta despărțirea!

Tristeațea îi rănea mortal.

-          Voi vinde totul și vei fi sănătos, promitea ea!

-          Moartea nu se lasă cumpărată de tine, spunea cu glas stins el! În curând, viața mi se va stinge, dar să fii puternică și să ai grijă de copiii noștri!

Ea, domniță modernă trăind în epoca medievală, a luat sabia speranțelor și a început să lupte cu moartea, să-și salveze iubirea vieții. Era omniprezentă, alături de el, udându-i buzele, alinându-l cu vorbe dulci și oferindu-i medicamentele, iar la spectacolele organizate pentru a face rost de banii necesari să-l salveze era plină de viață, frumoasă, fermecătoare, deși îi sângera inima de durere! A scos totul la vânzare: domeniul unde își trăiseră fericirea și iubirea, costumele, decorurile și armurile, concomitent cu ele renunțau la clipele senine petrecute cu prieteni mulți, prieteni mulți, dar cât de credincioși???

Parcă își scoseseră amintirile la mezat: doream să reușească târgul, să facă rost de banii care să-l salveze, dar aș fi dorit să le rămână investiția spirituală. Mi se părea că în același timp cu înstrăinarea moare o parte din iubirea lor... Priveam pozele în care apăreau.  A crezut până în ultima clipă că va strânge banii necesari din care ”să-i confecționeze doctorii din Germania un organism nou”. Minunea nu s-a întâmplat. Speranța a funcționat ca o anestezie a cuplului până în ultima zi.

Cât valorează viața unui om? Valorează atât de puțin, încât niciodată nu se vor strânge bani suficienți pentru a se încerca și ultima soluție. Ea promitea, se zbătea, nu obosea luptându-se, el aștepta. De la un timp, amândoi simțeau miros de ceară și de cadavru...

Ea, soldat brav, a stat în lupta cu moartea până în ultima clipă la căpătâiul lui. Nu și-a permis o lacrimă, să nu-l demoralizeze. Slăbise mult, nu mai era cavalerul de altădată, dar iubirea era la fel de intensă.

Nu,nu apunea iubirea lor! Nu se putea acoperi cu pământ clipele unice de duioșie, modul în care el se uita la ea ca la soare, delicatețea cu care o cuprindea cu brațele-i puternice de umeri, fiorul pe care-l simțeau degetele când îi dădeau suvița rebelă de păr din ochi!  Dragostea înflorea în obrajii rozalii ai copiilor, în clipele petrecute împreună încrustate pentru totdeauna în suflete, în rezervele de fericire adunate în timpul petrecut împreună...

De aceea, când sufletul lui a părăsit trupul, i-a spus:

-          Să ai grijă de copiii nostră, iubito, până când ne vom revedea! Te voi iubi dincolo de moarte și vreau să știi asta. Trăiesc prin voi și alături de voi!

Și a căzut cortina peste felia de viață! Acolo unde era atâta viață și fericire, acum este doliu și amărăciune...

De-atunci am rămas descumpănită și am realizat că este important să-i spui celui de lângă tine: ”Te iubesc!”, cât te poate auzi și cât se află alături de tine.  Nu este o slăbiciune să faci o declarație de dragoste astăzi, ci este prudență, mâine poate fi prea târziu!

Elena S.