Muguri de viață

Și cum cresc cu bucurie mugurii pe crengile copacilor, așa cresc mugurii de viață în trupul mamei! O ființă se dezvoltă în templul mamei, cu ochi, cu buze, cu voință și personalitate.

 Când are revelația altoiului de viață, gazda trebuie să fie de două ori mai mult prevăzătoare și pregătită să acorde asistență celui venit prin trupul său să cucerească lumea. În fața acestui miracol de supraviețuire și dăruire, cuvintele sunt de prisos!

Femeia acceptă insomniile, grețurile, vărsăturile, responsabilitățile multiple de dragul puiului ei. Durerile nașterii au fost echivalate cu chinurile morții, dar ea nu renunță să aducă alte vieți pe lume! Uneori se și moare la naștere, iar când sunt puse să aleagă între cele două vieți, mamele preferă să se stingă, dar să dăruiască viață copilului…

Mai târziu, mamele își dedică munca, bucuriile, gândurile și cunoașterea formării copiilor. Renunță la tot și își găsesc împlinirea prin ei și numai prin ei, chiar dacă, după ce îi învață să zboare, aceștia părăsesc cuibul părintesc când mamelor le tremură mâinile, li se împuținează ființa de bătrânețe și li se apropie sfârșitul!

De aceea, mama este prin ea însăși o sacră sărbătoare și o primăvară veșnică, scăldată în lumină, muguri de viață, speranță, flori și soare!