Acționăm pe scena socială, rolul vieții se scrie din mers, măștile apar și dispar și ele la fel, astfel că trebuie să ne prefacem adeseori că nu pricepem o ofensă, că situația nu este așa de gravă, iar nedreptatea nu a fost înfăptuită pentru a nu declanșa un război care să ne distrugă.
Omul de o transparență totală (exact cum gândește, așa acționează) ar fi aspru criticat, marginalizat și pedepsit de către cei din jur.
Unde învățăm primele lecții ale ipocriziei? În familie, în școală, oriunde se află mai mult de doi oameni versați în ale vieții. Ipocrizia este o formă de mascare a propriilor sentimente, o mistificare a adevărului ca acesta să devină digerabil sau o lingușire a superiorului pentru obținerea de favoruri.
Uneori suntem ipocriți pentru a nu fi șocant de duri.
Este o mare diferență însă să fii ipocrit de nevoie, de câteva ori în viață și să devii expert în prefăcătorie. Ipocrizia născută din generozitate se iartă orice ar fi, dacă nu este o formă de bătaie de joc. Mint pe cineva grav bolnav că totul va fi bine și mă prefac optimist, deși îmi sângerează sufletul de durere fiindcă știu adevărul...Pot proceda în alt mod? Să fiu de o sinceritate ucigătoare și să-i arăt hainele de doliu pregătite???
Îi spun cuiva care se plânge că arată îngrozitor că este urât? Nici asta nu poți face, ci indulcești adevărul, dar nu duce exagerarea în derizoriu, astfel încât să-l determini să participe la un concurs de frumusețe!
De multe ori ne complacem în ipocrizii și sfârșim prin a deveni detectori ai ipocriziilor care ni se servesc și al scopului acestora.
În concluzie: ipocrizia poate fi mască de gaze sau echipament care sufocă. Toți o purtăm mai mult sau mai puțin, importantă este subtilitatea utilizării!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu