Să alini suferința unui copil este binele suprem

Doamne, câți copii bolnavi și oameni minunați care se întrec în alinarea suferințelor celor care se nasc din dureri cu dureri ce le macină trupul firav!
Totul este suportabil, când familia vinde tot ce are și se mută în orașul în care micuțul este tratat, dar sunt și copii grav bolnavi, pe care părinții îi pedepsesc nedrept și cu abandonul.
Stau de vorbă cu un medic de la Marie Curie și îmi povestește cât de mult se atașează doctorii de acolo de pacienți. Copiii îi percep ca fiind niște frați și surori mai mari.
De pildă, Elena s-a născut fără intestin și de 3 ani stă într-o rezervă a spitalului cu mama ei fiind hrănită prin intermediul aparatelor. Părinții au vândut tot și s-au mutat în București și se împart între copiii sănătoși și Elena.
Când mama ei este plecată, ea spune tuturor să o ducă la Simona (un doctor minunat care își găsește timp să o ia în brațe și să se joace frumos cu Elena, după ce termină de rezolvat sarcinile de serviciu ). Dacă vin alți doctorii de pe alte secții și o țin puțin în brațe Elena întinde mânuțele către cine credeți? Către Simona.
Simona, omul minunat o ia cu ea în cabinet, pe culoarele lungi, în sala de mese și îi spune povești și atunci pentru acest copil a devenit cea mai dragă persoană din spital și din lume, deoarece lumea ei se reduce la spital.
Sau ce ziceți de președinta unei asociații, care a hotărât să fie alături de un copil abandonat de părinții, care nu mai dorea să lupte pentru viața lui. Medicii se topeau de mila lui că stătea inert să i se facă injecții, că nu plângea și nu protesta, indiferent cât de tare l-ar fi durut? Să iei copilul altuia bolnav, să te înhami la un tren încărcat cu plumbul problemelor vieții, iată adevăratul eroism!
Știți că persoana care l-a înfiat dorește să rămână anonimă, iar doctorii sunt fericiți că pacientul docil de atunci, acum „s-a șmecherit” și plânge la injecții și consultații, este îmbrăcat la modă, zâmbește și spune primele cuvinte?
Îmi amintesc și de fetița uneia dintre cele mai bune prietene, care 10 ani a trăit cu tetrapareză și era un copil așa de bun.
-Îți mulțumesc că ai venit la mine și mi-ai adus dulciuri. Te iubesc! Să mai vii, spunea sincer, în timp ce mă lua cu mânuțele strâmbate de boală de după gât. Știi ce mă doare cel mai tare? Că eu nu pot să mă duc la școală și dintre cei care ne vizitează unii se uită cu silă la mine, alții cu infinită milă. De-ai ști ce mult mi-aș dori să merg și să nu o mai chinuiesc pe mama! Oare ce o face mama când eu voi muri? Tu mă vei uita? Îți vei aduce aminte de mine?
Era un copil inteligent și sensibil. iar în acele timpuri nu exista Campionatul de Bine. Binele individual ar trebui să fie generos. Dacă Dumnezeu mi-a dat sănătate, putere să-mi câștig existență să-l răsplătesc investind în cauze nobile.
Câte dressinguri să mai umplu? Câtă mâncare să arunc? Mă simt bine să știu că Elena nu a putut să mănânce niciodată ceva bun în cei 3 ani de viață? Nu simt nevoia să o ajut cel puțin pentru încăpățânarea ei cu care vrea să trăiască?
Haideți să donăm pentru copiii care nu au știut ce înseamnă să nu te doară și să fii fericit!
Să fim activi în Campinatul de Bine procedând cu toată priceperea și puterea la:
-mediatizarea evenimentului. Este minunat că organizațiile nonguvernamentale există și au în centrul atenției oameni cu probleme sociale, pentru care încearcă să aduce fonduri și să le folosească în vederea ușurării suferinței lor.
-donând. Bursa Binelui este o platformă securizată, unde donațiile nu sunt diminuate, iar suma minimă este de 5 lei. Cu suma donată putem oferi unui copil grav bolnav alinarea durerilor sau începutul mobilității prin sedințe de hidroterapie și cât de puțin reprezintă 5 lei pentru noi și ce beneficii uriașe are pentru ei!
-susținând un finalist prin articole de promovare. Câștigătorilor li se dublează suma, deci mulți copii ar putea avea acces la o oră de alinare a suferințelor.

De ce am ales reprezentanții Asociației Școala Mamei Junior?

Nu pentru că sunt pe primul loc și că au șanse de reușită, fiindcă de când mă știu am ținut cu cel mai slab dintr-o competiție fiindcă am crezut în revelație și plângeam când cel căruia îi acordasem credit pierdea. M-au convins următoarele detalii:
-cei 2000 de copii cu handicap locomotor din Timiș, care așteaptă să beneficieze și ei de o oră de hidroterapie. Și ei vor să înoate, să facă exerciții, să se miște, să devină independenți asemenea copiilor sănătoși de vârsta lor! Este cumplit să îți începi viața într-un scaun cu rotile și să o sfârșești la fel!
-în amintirea fetiței dulci și iubitoare a prietenei mele, care nu a mai apucat aceste timpuri să aibă parte de puțină alinare. Din cer, o văd făcându-mi cu mânuța și spunându-mi: „Dacă nu m-ai uitat, dacă m-ai iubit cândva, fă pentru ei ce nu ai putut face pentru mine! Știi cel puțin scrie, că la sta te pricepi, dar nu cred că te va lăsa sufletul să nu donezi. Mă vezi? Eu am plecat cu mâinile goale de la voi...” Faptele bune sau rele ne însoțesc în lumea de dincolo.
-fiindcă le oferă copiilor bolnavi posibilitatea de a participa la competiții. Prin acest program sunt inițiați să-și depăsească limitele fizice și psihice tot timpul.
-datorită succesului hidroterapiei în ameliorarea/vindecarea micuților grav bolnavi. 7% au reușit să meargă singuri, în timp ce patru dintre beneficiarii programului sunt la facultate, în prezent.
-posibilitatea ca micuții tratați cu ajutorul acestei terapii sa se descurce singuri în viață, când părinții nu vor mai fi și să capete încrederea și dexteritatea de a se integra social.
Nu pleca de pe blogul meu înainte de a lua o hotărâre și de a-ți răspunde în gând la întrebarea pe care ți-o pun!
Ce ai simți să fii părintele unui copil imobilizat, care depinde tot timpul de tine, știind că în momentul în care vei muri, el rămâne al nimănui și nimeni nu-și asumă responsabilitatea de a avea grijă de el?
Ce ai simți să fii copil și să-i vezi pe cei de vârsta ta alergând, jucându-se și bucurându-se de viață, iar tu să fii condamnat să stai în cameră, în pat și în scaunul cu rotile sau și mai rău în spital?