Omul se simte atât de singur, cât dorește

Singurătatea este o povară sau o oportunitate, după cum este în stare să o gestioneze fiecare om. În ultima vreme se dă tot mai mult o conotație eronată termenului apreciindu-se faptul că persoana necăsătorită este „singură”. Cea mai gravă formă de singurătate mi se pare însă cea din cadrul familiei. Ei stau sub același acoperiș fiindcă nu au de ales sau nu au unde să se ducă, în rest se sabotează și de enervează reciproc aproape fără control.
Pentru unii care nu sunt „singuri” viața de familie este un blestem, dar se încăpățânează să păstreze aparențele, chiar dacă sacrifică liniștea și dezvoltarea armonioasă a copiilor. Iată că în acest context, „singurătatea” percepută în sensul său îngust este preferabilă.
În sensul deplin al cuvântului realizăm că niciun om nu este așa de izolat social, încât să fie singur, nici chiar în mănăstire. Există o serie întreagă de acțiuni și sentimente care combat cu succes singurătatea: prietenia, discuțiile, colaborarea pe diferite teme, dialogurile, serviciul (oportunitatea de a-ți face prieteni buni la locul de muncă), felicitările cu ocazia unor reușite si urările din perioada sărbătorilor sau aniversărilor.
Singurătate nu este deplină nici când ești față în față cu tine însuți/însăți, dacă nu ești propriul tău dușman declarat fiindcă găsești mereu activități plăcute, încurajări, gânduri și idei senine. Poți să alegi compania cărților, a unui ceai bun sau să îți exteriorizezi gândurile scriind cărți sau pe blog și în jurul tău, miracol! se adună cititorii, dacă ai lucruri valoroase de transmis. Poți fi un adevărat magnet social, dacă dorești și lupți pentru asta și trebuie să știi că ai și nevoie de singurătate fiindcă trăim social, dar independent.
Singurătatea se instalează deplin și iremediabil numai când dorești acest lucru. În acele momente de colaps nu o mai vezi nici pe mama (care și-ar da viața pentru tine), nici pe tata (care te susține cum poate), nici frații, surorile, prietenii care sunt în jurul tău, nici oportunitatea de a avea o iubită/un iubit, de a-ți găsi sufletul pereche sau de ce nu de a înfia un copil.
Am fost șocată să citesc știrea despre frumosul și talentatul interpret de muzică populară care la 22 de ani s-a sinucis după ce a cântat în noaptea de Revelion pentru că se simțea singur.
Departe de mine intenția de a-l judeca, dar cu voință, orice om se poate debarasa de impresia eronată că este singur, neînțeles și persecutat de toată lumea! De-ai fi așa, prin absurd, demnitatea îți impune să te aliezi cu tine însuți/însăți împotriva tuturor, să-ți triplezi forțele și să demonstrezi ceea ce poți să faci. Și nu aștepta să îți întindă alții mâna în timp ce tu o retragi pe a ta, ci fă primul gestul de socializare!