Am învățat că dacă viața îmi spune: „Nu” înseamnă că nu sunt pregătită

În fiecare zi primesc răspunsuri variate și surprinzătoare de la viață. Au fost momente în care am primit un Nu categoric și am rămas în genunchi cu lacrimile șiroind pe obraji. Nu înțelegeam de ce mi se refuză o dorință sau îmi este spulberat un vis!
Eram așa de aproape ca atunci când ai înclinat creanga, ai început deja să simți gustul dulce parfumat al visului, dar ramul se rupe și fructul se înalță să nu-l mai poți prinde niciodată, să-l ia alții sau să putrezească în pom.
Așa am rămas eu când doi ani la rând, la admitere la Facultatea de Filologie s-a dat: etapele Simbolismului românesc și Enigma Otiliei. Am pierdut doi ani și începusem să îmi pierd încrederea în mine. Făcusem greșeala să cred că subiectele picate într-un an nu se mai dau și în al doilea, în concluzie nu eram pregătită să fiu profesoară. De ce viața m-a refuzat atunci?
1.Din cauză că anul viitor a început Revoluția din 1989 și eu trebuia să fiu acasă lângă cei dragi, să nu mi se întâmple ceva rău
2.Fiindcă  eram prea naivă, consideram lumea prea bună și aș fi ieșit mult prea șifonată sufletește.
3. Deoarece nu aveam încă empatie, maturitate ca să reprezint un model pentru elevii mei.
Restul se învață pe parcurs. Acum știu și etapele Simbolismului românesc și Enigma Otiliei...
De-atunci viața îmi răspunde cum vrea ea: câteodată îmi spune un Nu categoric, alteori îmi amână răspunsul favorabil la cererea mea și cu toate că sunt om și mă supăr, când se dă verdictul, așteptările îmi confirmă faptul că ori am visat la „fructul oprit” care îmi putea fi letal și atunci refuzul a fost categoric, ori nu eram destul de coaptă să pot interpreta rolul dorit de mine...
Nu vă simțiți copleșiți, când viața vă spune Nu într-o relație, într-o negociere, în orice context! Are ea motivele ei și vi le va dezvălui în timp...