Iarnă turcească topită de ospitalitatea unor oameni cu suflet de aur

Când în seiful amintirilor de aur păstrezi o mulțime de scene  frumoase, reprezentative pentru umanul care indică originea noastră divină, e greu să alegi un punct de plecare. Cert este că Turcia mi-a intrat la suflet cu oamenii ei ospitalieri cu suflet de aur, cu ceaiul fierbinte si parfumat primit la fiecare popas să ne încălzim, cu o echipă inimoasă, care a avut grijă să nu ne lipsească nimic.
Să încep cu Lilia Burac, adevărată enciclopedie de cunoștințe geografice, economice și religioase, capabilă să ne racordeze la folclorul turc și să ne facă zilele fericite lasând amprenta sufletului ei bun asupra noastră a tuturor. Atentă cu toată lumea s-a comportat ca un părinte spiritual, iar cel mai mult m-au miscat două secvențe:
1. Doream să zbor cu balonul si nu aveam haine groase la mine, fiindcă în munți, la Cappadoccia ningea dezlănțuit, iar ea mi-a spus simplu:„Îți împrumut de la mine, să nu ratezi ocazia!”
2. Cu trei zile înainte de a pleca, a trecut pe la fiecare, ne-a servit cu rahat turcesc de cea mai bună calitate (cu aromă de trandafiri) și ne-a spus că așa se obișnuiește la ei, se servește ceva dulce să ne fie vorba dulce, apoi ne-a turnat colonie pe mâini să nu ne rămână degetele lipicioase. A fost o modalitate excepțională de a-și lua la revedere de la grup.
Acum știu sigur că datorită intervenție sale si a celuilalt ghid 

Murat Teğmen am putut lua micul dejun in ziua plecării la ora 1,30 dimineața și personalul hotelului implicat în servire poate nu a dormit mai mult de o oră-două.

Ce îmi mai amintesc? De șoferul Orhan trăgând cu zâmbetul pe buze de bagajele noastre grele și așezându-le, să încapă toate, de modul în care ne aștepta cât era necesar lângă mașină, de faptul că nu l-am auzit vreodată zicând o vorbă rea sau manifestându-și nemulțumirea.

Ni se deschideau uși datorită acestei echipe de aur și oamenii ne lăsau, fără să ne supravegheze cu mărfurile lor. Ba ne aducea și ceai fierbinte gratuit, mesele erau mereu pline, iar pe unde treceam ni se adresau cel puțin două-trei fraze în limba noastră: „A, Rumenia? Hagi, Popescu! Ce mai faci? Iți voi face un preț bun pentru tine.”

Aș fi vrut ca visul acesta al curtoaziei, al ospitalității să dureze mai mult, dar mă mulțumesc cu puțin pentru început. Cerul mi-a oferit ocazia să înțeleg, în ce mod cândva, turcii au cucerit lumea și pentru asta voi fi mereu recunoascătoare.

Lili ne-a învățat să negociem, ce sitagme să nu rostim tare în prezența turcilor în limba română, fiindcă au conotație vulgară în turcă, ce să cumparăm și ne-a făcut să îndrăgim țara.

Mă întreb, dacă aș reveni, dacă excursia ar avea același farmec fără acestă echipă inimoasă, de oameni generoși, care își fac meseria cu multă iubire și respect față de oameni.

Da, cineva a muncit mult și s-a sacrificat ca noi să avem o vacanță de vis și nu am mai avut timp să le transmit mulțumirile mele personale.

Lili, Murat și Orhan sunteți o echipă de aur pe care promit să nu o uit și sper să o mai pot vedea în aceeași formulă!