Primul studiu de caz:
Am avut de scris o lucrare despre copiii cu Sindrom Dawn și integrarea acestora în învățământul preșcolar și în timp ce lucrarea avansa empatizam mai mult cu părinții micuților atipici cu nevoi sporite de îngrijire și afecțiune.
Și un copil sănătos se crește greu, dar să îți pui întrebări toată viața, cum se va descurca el, după ce tu nu vei mai fi pe acest pământ?
Să încerci să îl integrezi și să vezi cum în parc sau pe stradă copiii fug de el, persoane lipsite de educație se holbează la micuț, unele nesfiindu-se să îl arate cu degetul!!!
Atunci am scris e-mailuri sau am completat formulare online adresând cereri de înscriere a unui copil cu S.D. la 10 grădinițe particulare și la 10 grădinițe de stat din București. Da, am jucat rolul de părinte al unui astfel de copil, să văd câte unități de învățământ sunt pregătite să răspundă nevoilor unui copil cu probleme.
Consider că învățământul trebuie să ofere soluții tuturor părinților, mai ales celor care sunt dispuși să investească în educația copiilor lor.
Mulți reprezentanți ai grădinițelor nu mi-au răspuns nici după 6 luni de la trimiterea cererii. Pur și simplu m-au ignorat, deși nu știau că joc un rol și au înțeles că sunt un părinte disperat, care caută un loc pentru copilul său bolnav la o grădiniță.
Am fost surprinsă plăcut, când după un termen rezonabil am primit un răspuns pe care l-am considerat floarea aceea care aduce primăvara în societatea românească de la Grădiniță Puiuțul Pufos, din sectorul 3, București. Vă reproduc răspunsul managerului pentru a evalua împreună loialitatea serviciilor oferite de această unitate de învățământ:
„Stimată doamnă,
Unitatea noastră așteaptă cu bucurie orice puiuț pufos pe care să îl formeze conform programei școlare aflate în vigoare și căreia să îi ofere tot ceea ce are nevoie pentru deplina sa dezvoltare: fizică, psihică, emoțională și cognitivă, așa că vă așteptăm la înscriere. Pentru noi, toți puiuții pufoși au șanse egale.
Cu respect,
Managerul Grădiniței Puiuț Pufos, București, sectorul 3.”
Sigur, înțeleg că se lucrează foarte greu cu astfel de copii și un refuz înseamnă discriminare, care s-ar solda cu penalizarea, dar am lăsat și numărul de telefon atât în formularul online, cât și în e-mailurile scrise. Ignorarea unei cereri a părintelui care are nevoie de susținere în astfel de cazuri doare mai mult decât un refuz motivat, formulat în termeni decenți.
Lucrez în învățământ și știu ce înseamnă prezența unui astfel de copil în clasă și tocmai de aceea mi se pare corect să laud unitățile de învățământ care acordă șanse egale tuturor copiilor, mai ales că nu sunt vinovați că s-au născut bolnavi.
Știu cum cadrele diactice cu influență refuză elevii repetenți de la clasele lor (asta mi se pare și o dovadă de slăbiciune din partea managerului unității) sau copiii cu probleme grave de sănătate și de comportament și tocmai de aceea consider că ar trebui popularizați educatorii care se ocupă etic de toți elevii care le sunt încredințați.
Al doilea studiu de caz:
Domnișoara învățătoare Dragomir Elena Denisa, de la Colegiul Ferdinand I Măneciu, a trimis în clasa a V-a un elev autist format de domnia sa, care are un comportament adecvat, știe să scrie și să citească.
Sunt sigură că a stat și în pauze cu el să recupereze și că nu poate fi plătită pentru actul său didactic plin de generozitate și curaj.
Niciun criteriu nu ne permite să stopăm serviciile furnizate unui om care are nevoie de ele si plătește pentru ele, fiindcă și serviciile oferite de stat sunt susținute de contribuțiile tuturor cetățenilor.
Iată de ce Grădinița „Puiuț Pufos” și Colegiul Ferdinand I din Măneciu Prahova mi se par două unități de învățământ loiale celor care au nevoie de educație și de socializare.
Unitățile loiale beneficiarilor serviciilor lor reușesc acest lucru măreț datorită resursei umane care nu rămâne indiferentă la dramele părinților și ale copiilor atipici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu