Oricât s-ar spune că sufletul este fragil, iar trupul scutul acestuia, nu este adevărat. Sufletul este motorul corpului. Deși este greu de definit sufletul omenesc, el este cel care ne ajută să ne învingem durerile, să ne acceptăm imperfecțiunile, să continuăm cursa cu obstacole a vieții, după ce am căzut julindu-ne coatele și genunchii. Sufletul ne șoptește că acolo, sus, cineva puternic ne iubește, dacă pe pământ avem parte de multe nedreptăți. În el zac zăcăminte inepuizabile de rezistență, de adaptabilitate, de frumos, atâta timp cât cerul său este senin.
Dezastrul se produce când în suflet se dezlănțuie furtuna...Când sufletul se răzvrătește, conduce către prăpastie corpul. Alcoolul, depresia, distrugerea stimei de sine devin prieteni buni. Viața, neprețuitul dar ceresc, începe să devină urâtă și fără sens. Frica de orice cucerește pas cu pas ființa celui care este în război cu propiul suflet. Oamenii care-i vor binele sunt percepuți ca fiind dușmani de moarte, orice gest generos este suspectat și respins. Doar când reapar soarele și liniștea după furtuna din suflet, omul se oprește din decăderea către prăpastia spre care o pornise când a îngăduit ca sufletul să-i fie zbuciumat de războaiele sângeroase care se poartă în afară. În spatele oricărui om de succes stă un suflet puternic și frumos.
Reteta mea de supraviețuire se reduce la o frază: ”Oameni buni, să ne păstrăm liniștea din suflete, dacă ne temem de dezastrele din viața noastră!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu